Fara a avea pretentia ca sunt un fin cunoscator sau specialist, experienta de peste 12 ani in audio: radio, studio productie/inregistrari, concerte, club, apoi TV inca vreo 8 ani (fara sa renunt complet la audio), etc, ma ajuta sa inteleg si sa fac diferente chiar critice atunci cand ascult o pereche de monitoare, fie boxe, fie casti.

Cu toate acestea, uneori mi se pare foarte greu sa compar anumite produse, fie pentru ca sunt cu adevarat foarte asemanatoare, fie ca spatiul de auditie/lucru difera, fie ca sunt mai obosit fizic si/sau acustic in momentul respectiv. Din cauza muncii, poate si a lenei, nu m-am obosit sa retin terminologia de specialitate, cautand intotdeauna principiul, logica, axioma daca doriti. De aceea va rog sa ma scuzati daca pe alocuri voi fi usor stangaci, empiric, mai putin laborios sau nu prea riguros,  ma rog, ati prins ideea.

Acum un an sau doi, cand m-am decis sa ma reintorc, mai hotarat in domeniul audio, am ascultat zeci de monitoare, in magazine, studiouri sau la prieteni. NU imi propun sa le judec/depreciez pe celelalte, nu ar fi cinstit si nici realist.

Am ascultat/lucrat/auzit majoritatea monitoarelor de pana in 1000 euro per pereche, cateva peste aceasta suma, dar evident si cateva mai scumpe, dar care nu fac obiectul discutiei acum. Poate ii dezamagesc pe unii, dar nu mi-am facut un clasament sau o impresie definitiva si irevocabila.

Eu cred in continuare ca „weapon of choice” (in traducere: arma perfecta) nu e una singura. Dar exista totusi diferente care sunt mai mult sau mai putin subiective.

“Mixing with your mind” de M.P. Stavrou mi se pare nu doar o carte, ci UN TITLU care ilustreaza ce vreau sa subliniez.

Yamaha HS/MSP, Focal CMS, Adam A*/A*X, Mackie MR/HR, KRK rokit, Audix, Fostex PM, Samson, Prodipe,  Ikey, Genelec 6000/8000, Blue Sky Exo/Media/Sat, ESI nEar, JBL, fac parte dintre monitoarele de studio pe care, mai mult sau mai putin, le-am probat/ascultat/lucrat , de multe ori in medii diferite, din pacate, si adesea cu material diferit. De aceea ma feresc sa emit sentinte. Ce nu am ascultat decat fugitiv sau deloc ar fi Dynaudio, Event, Klein+Hummel.

Nu doresc sa incepem o discutie despre monitoare high-end precum ATC, PMC, Genelec, K+H, s.a.m.d. sau multe alte branduri legendare, pentru ca nu si-ar avea rostul in cazul acesta.

Cateva lucruri generale despre monitoare si nu numai:

De un lucru cu siguranta nu ne putem plange, si anume: diversitatea ofertei, desigur asta e valabil daca exista un buget decent pe partea cumparatorului.

Alegerea nu e una usoara, ba chiar este destul de complicata, daca nu sti ce cauti sau daca nu ai lucrat deja timp indelungat pe ele.

Exista zeci de clasificari ale monitoarelor, unele de umplutura, altele cu sens destul de logic ce se relateaza la problemele de care utilizatorul se loveste in cadrul muncii.

Asadar una din clasificari este cea a monitoarelor “ear-candy” (in care totul suna fain) vs “ugly-sound” (in care totul suna nashpa). daca in prima categorie as putea  include krk, genelec entry level, in a doua e de ajuns sa amintesc yamaha ns10. Despre ns10 era o vorba: daca reusesti sa faci sa sune acceptabil un produs in ele, atunci l’ai rezolvat in aproape toate celelalte medii. Opus, unii s’au plans ca in genelec materialul a sunat atat de bine incat au indulcit greselile, si, mai mult, n’a mai  sunat atat de bine nicaieri. Majoritatea monitoarelor (ca de aia’s referinte) incearca sa impace si capra si varza.

Deasemeni, o mare capcana ce da un puternic bias rezulta din amestecarea nevoilor si a preturilor. De obicei vorba e: cumpara’ti cel mai bun monitor pe care ti’l poti permite. Cel mai bun nu e totdeauna cel mai scump. Iar nevoile, de la control primar, tracking, auditie, pana la post-procesare, mastering pot face o diferentza intre monitoare. Totusi, IMO regula e urmatoare: intr’un monitor bun poti sa le faci cam pe toate, daca iti cunosti sculele si urechile. Din pacate, intr’adevar bun = scump de obicei. Doar ca evolutia tehnologiei si largirea ofertei a dus si in mainstream monitoare cu un pretz rezonabil care pot face treaba buna. Treaba asta buna, nu uitati, se face in timp. Sunt cazuti destul de rare in care sa nimerim din prima toate elementele. Sa rezonam instant cu monitoarele. Si oricum, niciodata nu uitati de control in mediu real: car-audio, home-audio, si “radio cu ceas”: probabil o verificare esentiala. Toate astea sunt intruchipate in studiouri de vestitele mixcubes (sau eqiv.), si de multe ori de un “radiocasetofon” cu CD/usb.

Cat despre casti… ei bine castile sunt capitol separat: Cu monitoare audio “de bun simt” cel mai bun “utilaj” complementar este o pereche de casti bune. Inclusiv in ceea priveste lo-end freq. O mica paranteza: din dorintza de a da bine specificatiile (la boxe in special), multi producatori “trag” de limitele raspunsului in frecventza, insa astfel sacrifica liniaritatea (din aceeasi dorintza, care, sa fim sinceri, e de fapt cerintza cumparatorilor, s’a extins si bass-reflex-ul). Revenind la casti, in ceea pe priveste spatialitatea, stereofonia/monofonia, nivelele de reverb s.a sunt capcane. De aici nevoia de monitoare cam orice ai face. Oricum una dintre cele mai bune probe in casti (apropo de radioul cu ceas) este sa ascultati la final materialul cu castile tinandu’le in mana sau lasate pe masa, cu difuzoarele la 45-80 de grade unul fatza de celalalt (deci fara sa le puneti lipite fatza in fatza). daca astfel se aude ce trebuie, lupta e jumatate castigata. Inca o proba: la monitoare nearfield, distanta de lucru, de “chirurgie” e de 1-1,5m. On-axis. Insa ca si altii, si eu de multi ani m-am obisnuit sa verific instinctiv si la distanta MUZICALA, adica peste 2m, fara sa rup VU-metrele neaparat. Si sa mai dau si ocol boxelor, ca la exponatele de la gradina botanica. E un check riscant, dar in timp functioneaza bine. Altii (or fi nebuni sau prea avansati) dau play materialului si fug IN BAIE sa’l asculte. Explicatii sunt. Nu insist.

BTW, parerea mea strict personala cu raspandirea Yamaha  NS10: ele sunt intra’adevar bune, dar in ziua de azi sunt (usor) depasite. De ce sunt insa atat de extinse? pai din vreo 2 motive. Pe repede: la momentul aparitiei nu prea aveau concurenta in nearfield, aratau bine si au fost bine promovate. Apoi, incepand sa se extinda, au devenit un etalon. Bun sau rau, atunci cand un inginer de sunet si nu numai migra dintr’un studio in altul, ii trebuia un reper, un etalon: acela a devenit NS10. Mai apoi, au devenit sinonimul studiorilor profesionale in toate pozele din domeniu, jumatate dintre “talentele”/producatorii (n’o zic peiorativ) ce cautau un studio ziceau:  aaa, are monitoare cu dif-uri albe, e profi clar. Cumva asa era. doar ca nu din cauza asta neaparat.

Exista, e bine de mentionat, si sunetisti care prefera ca monitor principal boxe HI-FI (scumpe sau foarte scumpe, e adevarat). Motivatiile sunt destul de diverse sau intuibile.

Ceea ce conteaza cu adevarat e un singur lucru: rezultatul. Transpunerea buna in mediile principale de difuzare: i-pod, tv, club, home stereo. tocmai de aceea drumul pana aici poate fi inceput din mai multe locuri.

Daca ma intrebati pe mine, incepatorilor le propun sa cumpere un produs mai iefin, conform principiului, nu stii ce e mai bine daca nu stii ce e bine; si mai rau, evident.

Cand ajungi sa cunosti neajunsurile si limitele unui monitor mai modest, e timpul sa faci un pas inainte. Mai ales tehnic, pentru ca artistic, o piesa extraordinara poate deveni hit si daca nu e state of the art audio.Desi chiar aceasta afirmatie suporta contre. In electronica, ambiental, etc acolo unde ingineria chiar produce sunetul si senzatia, treaba asta cam pica… unde mai pui si razboiul compresiei…

Concluzii? eh…

Aproape nimic din ce am spus mai sus si ce voi aprecia in continuare nu e litera de lege. E doar parerea mea care NU e perfecta. Mai mult, psihoacustica, obisnuinta, educatia fiecaruia face ca ceea ce unii urasc, altii sa iubeasca si practic si unii si altii sa aiba dreptate. In aceeasi masura in care pot sa n’aiba. Monitoarele si audio in sine e o treaba foarte relativa si personala in nuante. Totusi, grosso modo, sa nu uitam, aproape oricine poate face diferentza intre ceva ce suna cu adevarat bine si ceea ce suna cu adevarat prost. DESI, daca asculti mult un lucru prost, fara sa ai termen de comparatie, am o veste… proasta: se modifica etalonul. De aceea multi au cateva piese de referintza cu care compara munca proprie si traductoarele electro-acustice. Ca sa aiba un etalon de plecare. Dupa ore de sesiune in studio, 2-10 minute de liniste si apoi ascultarea unui etalon A/B cu materialul pot sa ofere surprize Mari.

Revin: ideal e ca inainte de a le cumpara sa le asculti/lucrezi pe ele. cel mai bine in mediul in care vei lucra. Si aici intervin firme precum Soundcreation in Ro, care iti dau posibilitatea asta. MARE lucru. lasand la o parte break-in (burn in time), curba de invatzare/acomodare si multe altele, e un lucru mare. Practic, decisiv. Asa ca , inc’o data: puteti sa sariti peste tot ce am spus sau voi spune, daca monitoarele X sau Y va plac, rezonati cu ele, in 9 din 10 cazuri luati’le. Acel  1, poate 2 din cazuri sunt valabile cand aveti incredere deplina in sfatul, feedbackul cuiva mai experimentat si aceasta influenta, bias, nu contrasteaza grav cu ceea ce ascultati. E de stiut insa ca ce auziti in show-room poate diferi mult de camera sau studioul de lucru.

Unul dintre cele mai grele lucruri si’n acelasi timp un atu extraordinar de valoros: sa stii sa asculti. Daca inveti bine asta, te’ai “scos”.

Oricum (poate cu asta ar fi trebuit sa incep). tratarea ascustica a camerei e al naibii de importanta. Foarte importanta. Ah, si v’am spus cat de importanta e tratarea acustica a camerei? Ca sa zic asa, cam 50% din sunet e camera. Dar si aici putem despica firul in 4. Insa doar pana la un punct. Exista monitoare mai sensibile si altele ceva mai putin sensibile la raspunsul camerei. dar nu cu mult. Deasemeni, in conditii improprii, incercati sa ascultati/lucrati la volum cat mai mic pentru a -pardon- excita  cat mai putin raspunsul camerei: ring/stationary/deeps/peaks/ana/caiafa. incercati sa pastrati pozitie echidistanta lateral, dar longitudinal apropiati’va de regula lui 1/3 si 2/3. Iar in sectorul bass e un mic dezastru: (aviz electro/hip-hop) daca asculti incet, curba fletcher-munson spune ca urechea nu aude, daca dai tare, isi bate camera joc de frecventele tale. Cu cat frecventele sunt mai joase, cu atat sunt mai greu de stapanit si directionat. Poftim cultura! Si atunci apelezi la reprezentari grafice si la perfidele dar totusi eficientele casti. Care si ele, tre sa fie din clasa monitor in principiu. Alti bani… Oricum, informatii mai detaliate si profesioniste gasiti si in alte articole din acest blog, gearlutz.com si si nu numai. Informatii care mi’au folosit si mie. Mult.

Vom reveni in partea a 2-a a acestui articol cu o recenzie la 2 modele de monitoare nearfield, des intalnite pe piata, si destul de apreciate de publicul larg.

Marius Ivan

Constructie

Microfonul JZ BH2 (negru) vine intr-o cutie de lemn de culoare visinie, bine ca si prezentare, impreuna cu suportul de microfon.
La prima atingere, pare un microfon robust si greu, ceea ce in mod normal ar insemna si rezistenta la impacturi mecanice. As spune ca nu e chiar asa, pentru ca in urma transportului, unde a fost probabil aruncat si tavalit prin masina cu  alte zeci de pachete, cand l-am scos din cutie, ceva in el zdranganea, desigur ceva anormal la un microfon. La o verificare in lumina am observat ce se rupsese ceva in el si l-am reparat, insa cu ceva batai de cap. Aviz amatorilor: aveti grija sa nu il scapati pe jos, pentru ca este destul de sensibil. Desigur desigilarea lui a implicat si pierderea garantiei,dar nu pare a fi un microfon ce are nevoie de asa ceva. Se stie ca rusii fac multe produse garantate pe viata…
Sistemul de prindere (suportul) pare destul de ingenios, cu niste bile de cauciuc suprapuse, dar nu stiu cat ar putea atenua eventualele vibratii pentru ca cauciucul este unul rudimentar,mult prea dur. S-ar fi putut folosi un cauciuc infinit mai moale si mai sensibil.

Comportament audio

Am inregistrat cu el vocea mea si o chitara acustica in doua sesiuni separate, impreuna cu alte doua microfoane cumparate tot de la SoundCreation,respectiv un Neumann U87 si un AKG C 414 XII, asta ca sa pot sa analizez diferentele.
Surprinzator, ca si caracteristica de frecventa e asemanator cu C 414, adica are un peak undeva intre 6kHz-7kHz si 12kHz, fara prea mare boost la 100 Hz (din prezentarea fabricantului), doar undeva pe la 250-300Hz poate.
Un minus insa la partea de sensibilitate. Aici a trebuit sa compensez din gain destul de mult ca sa ajung la dinamica AKG-ului si a Neumann-ului, un fapt care era oarecum de asteptat. Daca la voce diferentele nu au fost demne de luat in discutie, atunci cand am inregistrat chitara acustica s-a simtit evident diferenta. Microfonul suna perfect pentru inregistrari cu instrumente de genul asta, pentru ca boost-ul frecventelor inalte este unul natural si specific. Deci aici are un mare plus si cred ca de fapt  aici a vrut sa pluseze producatorul. Puteti inregistra cu rezultate foarte bune cinele, chitari acustice si voci. Am uitat sa mentionez ca JZ BH2 este un microfon condenser deci trebuie  alimentare phanotm-power  si ca este de tip cardioid,fara posibilitate de comutare pe alte tipuri.
In concluzie, ca si o nota i-as da un 8 pentru calitatile tehnice, si un 7 pentru constructie. Insa pentru un microfon care costa 1000$, va las pe voi sa apreciati daca merita sau nu.

Andy Ionescu
Taine-Multimedia.com

Dimensiunile salii

In primul si in primul rand, o sala conceputa pentru inregistrarea de tobe ar trebui sa fie de o dimensiune considerabil de mare, mai mare decat este de gasit la nivel de home-studio – in principiu, de la 100m3 in sus. Aceasta ar fi un volum minim al spatiului, necesar pentru a le da tobelor loc sa respire. Tendinta principala este totusi pentru sali de dimensiuni si mai mari, cum ar fi aceasta:

Unul dintre principalele obiective al unei sali de inregistrat tobe ar fi un tavan inalt, din pacate pentru proprietarul de home studio – de la 3.5-4m in sus. In cazul in care nu dispuneti de un tavan de aceasta inaltime, este obligatorie plasarea de tratament acustic pe tavan pentru a impiedica reflectiile dintre acesta si podea, reflectii care murdaresc considerabil sunetul tobelor microfonate, mai ales cel al overhead-urilor. Prin tratament, ma refer la un absorber de banda larga, cel mai usor de construit din vata minerala bazaltica de densitate medie spre mare (>60kg/m3).

Daca aveti la dispozitie un spatiu cu tavan inalt, cea mai indicata ar fi plasarea a unui diffuser deasupra tobelor, pentru a putea beneficia de o serie de reflectii care sa “ajute” setul – asa cum o sala de concert ajuta un ansamblu orchestral, bateriile sunt ajutate de catre reflectii difuze.

Forma salii

Mai mult decat alte instrumente, tobele beneficieaza de un spatiu care sa nu aiba nici o suprafata paralela. Astfel, se elimina posibilitatile de flutter echo si de slapback, fara a reduce din reverberatiile naturale ale salii, care vor “umple” sunetul tobelor.

O mica paranteza – ca si tobar, va pot spune cu certitudine ca ma simt mai bine “cantand” la tobe intr-o hala industriala gigantica decat intr-o sala de 30m2 tapitata cu burete; mergand mai departe, prefer de departe respectiva sala de 30m2 cu cateva bucati de PFL sprijinite pe pereti si golita complet de orice absorbtie. Aceasta preferinta a mea (si a cam oricarui alt tobar) este bazata strict pe sunetul mai plin al tobelor in astfel de spatii, sunet care va fi captat si de catre microfoane.

Tratamentul acustic

Primul element legat de tratamentul acustic pe care l-as recomanda este construirea unui riser de tobe – pur si simplu o bucata de PFL (daca reusiti sa gasiti de dimensiunea adecvata) plasata pe bucati de vata minerala bazaltica de densitate mare (>60g/m3). Astfel, se va obtine decuplare intre tobe si podea, care prin rezonanta ei poate murdari sunetul tobelor in mod direct, precum si sunetul captat de catre microfoane. Respectivul riser nu trebuie sa se clatine sub influenta tobarilor, nici sa se incline; nu este nimic mai neplacut decat un set de overhead-uri care se misca 3-4cm stanga-dreapta la fiecare lovitura a tobei mari; in acelasi timp, el isi va pierde eficienta daca exista contact direct intre suprafata de sprijin a tobelor si podea. Pentru a ma contrazice intrucatva, voi mentiona totusi ca in anumite situatii sunetul tobelor este ajutat de catre absenta riserului, implicit de catre cuplajul acustic dintre ele si podea, in functie de tipul acesteia – din nou, este un aspect pe care fiecare trebuie sa-l incerce pe propria piele.

Mergand mai departe – suprafata de sub tobe nu este obligatorie sa fie un covoras. In mare parte din cazuri, o suprafata reflectiva (parchet, linoleu, gresie, indiferent) vor ajuta la sunetul tobelor (in special la cel al tobei mici), atata timp cat tavanul este inalt sau tratat ca atare pentru a elimina din reflectiile primare daunatoare. Va veti intreba – dar cum impiedic tobele sa nu alunece? Variantele de raspuns sunt multiple:

-          poti folosi caramizi sau alte obiecte grele pentru a le impiedica sa “fuga”, dupa cum deseori este intalnit pe la concertele de la noi

-          poti lega fusul si toba mare cu sfoara sau sarma de scaunul de tobe; desi varianta suna stupid, am pus-o in aplicare cu maxim de succes ca si solutie de urgenta intr-o discoteca cu gresie pe jos, la sugestiile sunetistului; daca ai grija, poate fi ceva mai estetica decat plasarea a 3 caramizi si 2 bolovani in jurul setului

-          poti lipi bucatele de mocheta strict in locurile in care sunt punctele de sprijin ale fusului si a tobei mari

-          poti lipi cu ajutorul a scaiete dublu-adeziv niste mici opritoare pe care sa le muti in functie de aranjamentul fiecarui tobar

In general tobele fiind lipite de un perete in salile cu dimensiuni reduse, recomandarea mea este plasarea de diffusere pe peretele respectiv – acestea vor deschide sunetul tobelor considerabil de mult. Daca sala este de mici dimensiuni, este posibila sa fie nevoie intercalarea acestora cu absorbere; dupa gust si posibilitati, plasarea a cat mai multe diffusere in camera poate, deasemenea, ajuta. Dar, din nou, fiecare trebuie sa incerce pe propria piele acest variante pentru a se acomoda cu spatiul propriu.

In functie de sala si de frecventele sale modale, ar putea fi necesara plasarea de cateva bass trap-uri, pentru a reduce anumite rezonante. Totusi, este perfect posibil ca un astfel de nod folosit in mod judicios prin plasamentul tobelor si al microfoanelor sa fie de ajutor; am patit intr-o sala sa am un mod extrem de apropiat de frecventa de rezonanta a tobei mari, cu rezultate excelente la inregistrare (mentionez faptul ca din acelasi motiv, era aproape imposibil sa se cante in mod placut la chitara bas in respectiva incapere).

Acum ca am mentionat cateva lucruri legate de frecventele modale, as devia putin de la tratamentul acustic pentru a mentiona faptul ca pozitia tobelor in camera poate influenta semnificativ sunetul tobelor in camera precum si tonul captat de catre microfoane, atat in bine, cat si in rau. De aceea as recomanda plasarea tobelor intr-o sala dupa urmatoarea metoda, asemanatoare cu pozitionarea unui subwoofer intr-o camera:

-          se plaseaza toba mare si cazanul intr-un oarecare loc; eu as recomanda sa se inceapa din mijlocul camerei, daca exista aceasta posibilitate

-          se roaga un tobar sa loveasca respectivele bucati de lemn

-          ascultati sunetul acestor tobe, si vedeti locul unde este cel mai plin

-          repozitionati tobele in respectivul loc

-          se repeta pana s-a ajuns la un sunet plin, verificat si cu ajutorul restului de set de tobe si cu un microfon de ambianta plasat in mod adecvat

Daca se doreste ca microfoanele de proximitate si overhead-urile sa aiba un sunet mai inchis si mai concret, se poate incerca plasarea de baffle-uri – absorbere portabile, pe care le vei pozitiona “la ureche” pana obtii un rezultat care sa fie satisfacator din punct de vedere al sunetului. Acestea influenteaza intr-un mod destul de putin semnificativ microfoanele ambientale, putand cu ajutorul unor astfel de baffle-uri sa obtii un sunet inchis pe overhead-uri/microfoanele de proximitate, si un sunet larg pe cele ambientale, pe care sa le poti combina dupa cum ti-e voia.

In urmatoarea parte voi aborda, in cele din urma, problema microfonarii efective a unui set de tobe, incepand cu cel mai “josnic” element – toba mare. Pana atunci, va stau la dispozitie prin intermediul casutei de comment-uri de mai jos.

Mihai Toma

Postul de astazi are ca scop exemplificarea diferentelor intre o camera tratata si una netratata acustic.

In clipul de mai jos veti vedea un tip care si-a facut singur tratament acustic si care exemplifica diferentele de sound intre camera inainte de tratament si dupa.

Recomand ascultarea la casti a acestor clipuri pentru a simti diferentele!

Ca sa observati o diferenta mai evidenta intre un spatiu tratat si unul netratat am va sa mai pun 2 clipuri productie proprie, primul fiind filmat intr-un spatiu netratat iar cel de ai doilea intr-unul tratat acustic.

Va rog sa tineti cont doar de calitatea audio a inregistrarii.

Netratat

Tratat

Va  recomand sa stati alerti ca urmeaza si partea a 4-a din seria de clipuri despre inregistrarea vocala in care subiectul principal va fi tratamentul acustic si inregistrarea intr-un mediu bun.

Placa grafica

Tinde sa fie cea mai zgomotoasa dintre componentele calculatorului, datorita ventilatorului de dimensiuni foarte mici si care functioneaza la o turatie ridicata. Luand in considerare faptul ca un calculator dedicat procesarii audio NU necesita nici pe aproape puterea de procesare grafica disponibila nici macar pe cele mai ieftine placi disponibile pe piata, recomandarea mea este urmatoarea: alege cea mai ieftina placa grafica, dar care sa aibe sistemul de racire PASIV (adica fara ventilator). Asta in cazul in care nu exista un chipset grafic integrat in placa de baza, pe care il poti utiliza fara probleme. Problema rezolvata – trecem la placa de baza.

Placa de baza

Un subiect considerabil mai spinos decat cel legat de placa grafica. Aceeasi problema poate aparea – o buna parte din placile de baza actuale “beneficiaza” de un sistem de racire al north/southbridge-ului bazat pe un cooler, deasemenea folosit la un numar de turatii ridicate, implicit la un nivel de zgomot intolerabil.

Din pacate, aici nu pot face recomandarea de a alege cea mai ieftina varianta adecvata procesorului pe care vreti sa il utilizati. Sistemul de racire pasiv este important, dar mai importanta este alegerea unei placi de baza care sa fie stabila si sa aiba posibilitatile de care aveti nevoie: chipset Firewire integrat de la Texas Instruments, numarul de sloturi PCI/PCI-Express de care aveti nevoie, samd. Nu pot face recomandari directe in acest domeniul, nemaifacand vreun upgrade semnificativ PC-ului propriu in ultima vreme.

Sursa

In general, cel de-al treilea vinovat in cazul calculatoarelor “generatoare” de zgomot. Primul aspect de luat in considerare este alegerea unei surse cu o putere apropiata de consumul MAXIM pe care il poate avea sistemul in cauza – in principiu, chiar si la un sistem dedicat procesarii audio supraincarcat (3 hard-disk-uri, toate slot-urile PCI pline, procesor de ultima ora si consum ridicat, o placa grafica mai puternica, 3 ventilatoare, sursa invechita de folosinta non-stop la putere ridicata, samd) NU va depasi vreodata 450-500W. Pentru a face un calcul propriu, va recomand un site (care mi se pare ca umfla totusi un pic rezultatele, dar sa zicem ca este mai sigur sa gresim in plus, decat in minus):

Link Calculator

Motivul alegerii unei surse cu putere maxima apropiata de cea consumata in mod curent este urmatorul: orice sursa are o curba de eficienta – in functie de consumul efectiv, ea are o anumita eficienta (diferenta dintre puterea oferita calculatorului si cea “pierduta”, care se transforma in caldura si ulterior in turatii mai ridicate ale ventilatoarelor, implicit in zgomot). La mare parte din ele 70-80% din puterea maxima oferita este punctul de maxima eficienta – cu mentiunea ca trebuie sa achizitionati o sursa de calitate pentru a putea avea incredere in cifrele oferite de catre producator. Mie personal mi se pare suficienta o putere maxima de 400-450W.

Un alt aspect important este sistemul sau de racire, care este indicat sa beneficieze de un ventilator de 120mm sau macar de 92mm, controlat din punct de vedere termic – adica numarul de rotatii sa fie direct proportional cu consumul calculatorului, nu sa fie cel maxim, indiferent daca este nevoie de nivelul respectiv de racire sau nu.

Cateva sugestii, bazate pe experienta proprie; toate sunt produse Seasonic, in diferite variante OEM sau in mod direct:

Link 1

Link 2

Mentionez ca se gasesc surse Seasonic cu aceleasi specificatii ca si box-set-urile antementionate, dar in varianta OEM, de culoare gri, cu cablurile putin mai scurte si mai modeste, dar la un pret considerabil mai redus decat cele retail.

Carcasa

Este indicata achizitionarea unei carcase spatioase (midi-tower, macar), pentru a putea aranja fara probleme si componentele prin ea. Un alt aspect important este prezenta intake-urilor pentru ventilatoare de mari dimensiuni – 120mm este sugestia mea evidenta.

Voi da un exemplu de sursa care mi se pare chiar simpatica, la ora actuala – midi-tower, intake-uri pentru ventilatoare de 120mm si 140mm, vine si cu 2 ventilatoare (rezonabil de silentioase, sa zicem, la turatie minima):

LINK

Eu personal as proceda in felul urmator pentru a o transforma pe cat posibil intr-o carcasa silentioasa:

- as achizitiona 2 ventilatoare silentioase de 120mm si turatie redusa, unul pus in fata (pentru racirea hard-disk-urilor, si stabilirea unui airflow cat de cat coerent) si unul in spate:

LINK

- as bloca intake-ul lateral; in general este destinat racirii suplimentare a unor placi grafice monstruoase, de care nu avem nevoie pentru audio; suplimentar, poate strica airflow-ul corect (fata->spate) pe care ni-l dorim

- as aprecia nivelul de zgomot produs de catre ventilatorul superior de 140mm, si l-as inlocui sau l-as elimina, blocand calea respectiva de acces, in acest caz; e perfect posibil sa nu fie strict necesar racirii sistemului in cauza

- as aranja cablurile cu ajutorul “soriceilor” pentru un airflow cat mai bun:

- as lipi o serie de bureti fonoabsorbanti pentru atenuarea rezonantelor inerente carcasei; pe lateral, partea superioara, samd:

LINK

Varianta (posibil) cea mai simpla

Muta calculatorul in alta camera, sau intr-un dulap (cu posibilitati de ventilatie!). Singura problema efectiva este legata de lungimea maxima a cablurilor:

-          cele Firewire au lungime maxima permisa de catre protocol de 4.5m; mentionez ca in cazul folosirii cablurilor de slaba calitate si a echipamentelor cu rata mare de transfer, aceasta distanta poate scadea (am avut un mixer digital care nu functiona nicicum cu lungimi de cablu de peste 3m sau cu cablu de 1m de slaba calitate)

-          cele USB v1.1 au lungime maxima de 3m, cele USB v2.0 de 5m; aveti posibilitatea de prelungire cu ajutorul hub-urilor alimentate

-          10-15m de cablu VGA nu va pune nici o problema, daca acesta este de calitate

Varianta cea mai ieftina

Daca ai deja sistemul suficient de silentios (sau nu ai posibilitatea de customizare sau mutare a calculatorului), dar doresti sa mai avansezi in directia linistii, ai mai jos cateva sfaturi:

-          aseaza-l pe un covor gros; diferenta dintre asezarea pe parchet si covor este perfect sesizabila, in experienta mea

-          pune-l in spatele biroului, sau sub el

-          monteaza cateva absorbante acustice (mobile sau nu) in jurul sau; in cazul pozitionarii sub birou, lipirea a 2 absorbante de vata minerala de 5mm si densitate medie in jurul va fi extrem de utila, eliminand din sunetul reflectat de catre birou

Sper ca aceste sfaturi sa va fie de folos, si asteptam comentariile sau sugestiile voastre asupra acestui subiect.

Mihai Toma

Atat MYTHO 6 cat si MYTHO 8 sunt monitoare de referinta pe doua cai, bi-amplificate, cu tweeter dom de metal de inalta calitate, pentru cea mai buna reproducere a vocii si cate un woofer de 6” inch, respectiv 8” inch, cu neodim si bobina de dimensiune mare – 51mm – ce garanteaza o energie foarte mare pentru o reproducere ferma si controlata a basului, cat si stabilitate termica perfecta cu o minima compresie de putere.

Cele doua modele de monitor sunt echivalente pe partea de amplificare, ambele avand incorporate cate doua amplificatoare separate de tip AB – unul de 200 W pentru frecventele joase si unul de 100 W pentru cele inalte. Amplificatoarele, dupa spusele producatorului, sunt de neegalat  cu privire la distorsiuni mici si sunet natural.
Circuitul magnetic al acestor monitoare de studio prezinta si un system de ventilatie speciala a aerului ce este folositor pentru reducerea compresiei aerului, zgomotelor de aer, dar si pentru a reduce distorsiunea in situatii de miscare puternica a wooferului.

Carcasa este facuta din aluminiu, consolidata intern si intarita pentru a imbunatati comportamentul frecventelor joase si pentru a reduce rezonantele ce pot aparea.

Procesarea semnalului este realizata in domeniul digital cu un sistem integrat DSP.  Aici sunt procesate toate functiile de filtru, limitatorul de clip si egalizarea individuala pentru fiecare boxa. In realitate asta inseamna ca fiecare dintre difuzoare este testat si ajustat individual, in ceea ce priveste nivelul de volum si frecventa,  in fabrica inainte sa fie livrate catre distribuitor.

Filtrele pentru a potrivi boxa specificatiilor de pozitionare si localizare sunt deasemenea in sarcina sistemului DSP. Aceste filter sunt constituite din urmatoarele: Filtre low- si high-shelf, numite si bass- si treble-tilt; Un filtru de bass-rolloff; un filtru trece-sus (highpass) la 80 Hz; o setare pentru desktop-filter si o setare pentru raspuns de putere linear – “linear power response”. Setarea desktop scade cu circa 2.5 dB, prin intermediul unui filtru de tip “clopot” (bell), zona din jurul 145 Hz, astfel compensand o potentiala crestere de volum , in cazul pozitionarii monitoarelor pe o consola sau masa.

Raspunsul de putere liniar.

Modul  „linear power respsonse“ ascunde deasemenea un filtru in forma de clopot (bell) – la 1 kHz cu o crestere usoara de 2.5 dB. Ratiunea din spatele conceptului pentru acest filtru, care permite setarile “linear power response” si “linear frequency response”, ar fi ca exista doua metode diferite pentru a judeca raspunsul in frecventa al unei boxe.

Testul “normal” pentru raspunsul in frecventa este cel efectuat cu reflexii de sunet minime in imprejurimile boxei si pune la socoteala doar proiectia frontala a sunetului ce vine din boxa.

O metoda diferita testeaza raspunsul in frecventa in functie de putere  si masoara energia completa a sunetului, proiectata din boxa in camera. Deoarece proiectia este mai mult sau mai putin globulara (in forma de bila) la frecventele joase, iar o dispersie egala si controlata incepe doar cand frecventele urca la  medii si inalte, putem spune ca puterea  raspunsului in frecventa de obicei creste la joase.

Astfel, raspunsul in frecventa in functie de putere al unei boxe ar trebui sa fie liniar peste o anumita frecventa, care depinde totusi de dimensiunile boxei, cel putin daca boxa are un comportament pentru dispersia sunetului mai mult sau mai putin normal.

Intr-un final ramanem cu intrebarea – “Care raspuns in frecventa este mai relevant?”, iar raspunsul la aceasta  este – “Depinde de camera!”, insemnand, cu cat camera este mai bine tratata acustic (absorbtie in principal) cu atat mai important devine modul “linear frequency response”, insa daca spatiul este mai reverberant, proiectand o buna parte din sunetul generat, inapoi la boxa,  modul “linear power response” devine prioritar si mai important, dar aceasta este doar o optiune, alegerea va apartine in orice combinatie.

Toate functiile de filtru disponibile la Mytho pot fi ajustate cu ajutorul a 12 comutatoare pe panoul din spate. Tot pe panoul din spate avem atat un control pentru volum cu ajustare de + / – 6dB, cat si o intrare analogical balansata prin o mufa combo XLR/TRS (Jack mare de 6.35mm).

Impresii Personale.

Cele doua perechi de monitoare au ajuns la noi in magazin, la Soundcreation, cu o distanta temporala de cateva zile intre ele.  Cele dintai au fost Mytho 8. Personal, eram destul de entuziasmat, iar aceasta nu doar din cauza reputatiei  solide a brand-ului “sonor” RCF, ci si deoarece  aflasem despre aceste monitoare cu putin timp in urma, navigand pe un forum de specialitate international, unde majoritatea celor care au postat era destul de curioasa de felul cum suna acestea, iar eu, urma sa fiu primul (dintre ei) care reusea sa le asculte.

Deschizand cutiile am reusit sa observ, calitatea felului de ambalare pentru transport al acestora, care este, fara indoiala, la standarde inalte. Urmatoarea mea remarca, incercand sa scot boxa afara din cutia in care a venit, a fost: “Mamaa, ce grea e!”. O boxa Mytho 8 cantareste 13 kilograme, iar Mytho 6 cantareste 10,5 kilograme, greutate neta.  Stiind ca au carcasa din aluminiu, poate ma asteptam sa fie putintel mai usoare, dar adevarul e ca cei de la RCF au folosit acest tip de carcasa cu alt scop, mentionat mai devreme, si nu neaparat pentru reducerea masei boxelor. Atat design-ul cat si baza de fixare a acestor boxe, la o privire initiala, imi aduceau puternic aminte de anumite modele de  monitoare de la Focal si Genelec, insa dupa doar cateva momente, vocea ratiunii mi-a soptit: “Cum suna?”. In momentul acela m-am trezit la realitate, amintindu-mi  ce e cu adevarat important la o pereche de monitoare de studio, si anume, reprezentarea fidela si liniara a materialului audio sursa, cat si ca materialul prelucrat cu ajutorul acestora sa “traduca” (sune) bine pe sistemele de sunet ale ascultatorilor. Pe langa toate acestea, probabil exista tot felul de principii stiintifice si acustice pentru aspectul curent al boxei.

Odata asezate pe stative, in pozitia si unghiul necesar auditiei,  care este usor de obtinut datorita sistemului de orientare de la baza boxei, le-am aprins si am inceput sa ascultam diverse melodii din genuri diferite.

Pornirea se face prin apasarea butonului de on/off din spatele boxei, urmand ca inelul LED din jurul siglei RCF, pe partea din fata sa se aprinda in culoarea rosie. Sigla RCF trebuie, mai apoi, atinsa ca boxa sa devina functionala, inelul LED acum afisand o culoare alba – „FANCY”.

Tin neaparat sa mentionez ca spatiul pentru auditie (magazinul) nu era tocmai cel mai potrivit, acesta nefiind tratat acustic sau cu zgomot redus, insa asta nu consider ca m-a retinut din a-mi da seama de ce sunt capabile aceste monitoare.

Personal, as recomanda ca Mytho 8 sa fie folosite in camere medii sau mai mari, ele fiind o idee, poate, prea mult pentru o camera mai mica.  Mytho 6 ar fi in regula si pentru camere mai mici, insa recomandarea mea si pentru acestea merge tot catre camerele medii.

Cele doua perechi de monitoare sunt foarte similare, din punct de vedere al sunetului, insa Mytho 8 parea, per ansamblu, sa aiba un sunet mai “plin” decat fratele sau mai mic Mytho 6, dar luati aminte,  nu cu mult.

La minute inainte de ascultarea initiala, cu Mytho 8, eram curios, entuziasmat, nerabdator,  formandu-mi  tot felul de pareri despre cum ar putea suna, dar in acelasi timp eram sceptic, ferm si exigent, incercand sa raman obiectiv.

OK -> Apas “PLAY”… hmmm…hmmmmm…. Wow! Atat puteam spune la prima ascultare. Era de parca as fi fost fermecat de catre tweeter. Inaltele erau “dulci”, iar mediile-inalte erau definite, prezente si nu aspre. Monitoarele aveau un soundstage mare, iar imaginea stereo era excelenta. Sunetul era atat de placut, aproape  incat sa ma faca sa cred, ca poate nu sunt destul de “crude” pentru munca de studio, insa acelasi lucru poate fi spus si despre Genelec-uri, de exemplu, care sunt cunoscute deasemenea pentru sunetul “cald” si placut, fiind in acelasi timp considerate o unealta de baza in studiourile din intreaga lume.De altfel , este foarte bine sa ai o pereche de monitoare care sa sune frumos, cum altfel sa impresionezi clientul/artistul/trupa?

Oricum ar fi, un lucru era clar, tweeter-ul de la Mytho 8 primea o nota mare din partea mea.

“Ei bine, cum ramane cu tweeter-ul la Mytho 6?”, probabil ca va intrebati.

Vedeti voi, Mytho 6 si Mytho 8 beneficiaza in principiu de aceleasi componente (bobina, tweeter, amplificare, etc.),  cu exceptia wooferului, desigur, dar si a setarii frecventei de crossover, care este de 1900Hz la Mytho 6 si 1800Hz la Mytho8. Poate la prima vedere, 100 Hz diferenta, in zona mediilor, nu pare prea mult, insa urechile mele au simtit-o, iar asta inainte sa stiu de aceasta diferenta de crossover dintre cele doua perechi.

Mytho 6 suna putin diferit pe partea de medii-inalte si inalte, nu neaparat mai rau, dar Mytho 8 mi s-a parut ca suna mai bine.

Coborand la frecventele din zona mediilor-joase si joase, pot spune ca si aici sunt destul de asemanatoare cele 2 perechi de monitoare, in ciuda diferentei considerabila de marime a wooferelor.

Si aici, desi nu este o competitie intre cele 2, voi accorda puncte mai multe pentru Mytho 8.

Bassul acestora se extinde mai jos decat la Mytho 6, oferind un sunet general mai plin si complet, insa dupa cum am mentionat si anterior, pentru camere mai mici, Mytho 6 este perfect, fiind cel mai recomandat dintre cele doua.

Basul, ca o regula generala, se simte mai mult decat se aude, dar la Mytho pot sa spun ca am avut parte de ambele feluri. Am simtit un bas puternic si robust, dar si destul de definit incat sa imi dau seama ce se intampla in acea zona de frecvente.

Raspunsul tranzientilor in zona aceasta, a basilor si a mediilor-joase, este destul de rapid si dinamic, insa nu atat pe cat mi-as fi dorit eu. Acesta as putea sa consider ca e minusul acestor monitoare, atat la Mytho 8 cat si la Mytho 6, si anume definitia pe medii-joase. Comparand cu alte monitoare, Adam  in special, am observat ca Mytho-urilor le lipsea putin “punch-ul” la tobe mari (kick-uri) pe anumite piese. Zona de frecvente, care era cea mai problematica (dupa ureche), se afla undeva intre 115 Hz si 165 Hz.

Initial m-am gandit ca e posibil sa fie din cauza acusticii magazinului sau ca sunt eu putin prea pretentios, insa comparand cu Adam-urile, acestea din urma nu aveau aceasta “problemuta”.

Chiar si cu acest mic inconvenient, Mytho-urile aveau un sunet balansat si destul de précis.

Adevarul este, ca niciun monitor de studio nu este perfect, exemplul fiind chiar cel mai faimos dintre toate – Yamaha NS10 (fost posesor)– care suna la auditie absolut oribil, iar raspunsul in frecventa este pe departe de a fi liniar, insa traditia spune: “Daca faci materialul sa sune bine pe NS10, va suna bine peste tot!”

Acestea fiind spuse, mai exista o lectie de studio care zice: – Verifica materialul, pe cat posibil, cu mai multe sisteme de sunet si in diverse medii de ascultare, ca sa poti auzi cu “urechile lumii”.

Intotdeauna, dupa parerea mea, ar trebui sa mai existe in studio, cel putin inca o pereche de monitoare sau un sistem de sunet, care e de preferat, sa completeze, intr-un mod sau altul, monitoarele principale.

Sa nu uitam de acustica. Este la fel de importanta, chiar mai importanta decat orice echipament din studio, fiind un factor ce poate altera sunetul monitoarelor, facandu-l neclar si/sau complet fals.

Eu, din pacate, nu am reusit sa testez monitoarele acestea intr-un mediu ideal si/sau intr-o situatie in care ar fi trebuit sa ma bazez pe ele, insa am acumulat de-a lungul timpului destula experienta ca sa imi dau seama ca s-ar fi descurcat excelent.

Concluzie.

RCF a lasat o amprenta proaspata si puternica asupra lumii echipamentelor de studio, cu aceste doua modele de monitor, Mytho 6 si Mytho 8, dovedind inca o data maiestria companiei si ceea ce se poate realiza, avand la dispozitie 60 de ani de experienta pura.

Monitoarele se vand la o diferenta infima de pret,  fiind ,aproximativ, 750 euro pe bucata pentru Mytho 6, respectiv 810 euro pe bucata pentru Mytho 8, ceea ce este extrem de acceptabil pentru ce ele au de oferit.

Cu siguranta, monitoarele de studio de la RCF, mi-au pus „rotitele” in miscare pentru o posibila urmatoare achizitie,  lasandu-mi totodata un etalon destul de inalt pentru evaluarea altor monitoare.

In incheiere,  as dori sa va multumesc pentru ca v-ati luat putin timp sa cititi acest review si sa reamintesc ca acestea sunt doar impresii personale, iar ceva ce este valabil pentru mine poate sa nu fie valabil si pentru voi. Cel mai bun ghid pentru monitoarele de studio este propria voastra experienta, deoarece fiecare om aude diferit, are preferinte diferite si lucreaza diferit fata de ceilalti.

Cu bine,

Alex Muntean (a.k.a. Ninja Mixer).

Inainte de a incepe procesul de testare, descarcati fisierele de test: BlueSkyTestFiles.zip (dimensiune de 15 MB). Pentru a le downloada, dati click-dreapta si selectati “Save Target As” pentru a incepe procesul de descarcare in locatia dorita. O data ce au fost descarcate, acestea pot fi scrise ca si pe un CD audio (daca doriti sa calibrati strict un sistem de auditie cu CD player), sau importate in DAW-ul preferat, pentru a incepe procesul de calibrare.

Echipamente necesare:

• un sistem audio 2.1 sau 5.1, indiferent de producator acestuia
• un SPL-metru simplu, cum ar fi, de exemplu, acesta

Zip-ul downloadat contine urmatoarele 4 fisiere:

• 1000Hz SINEWAVE -20dBFS.wav – un fiser cu o sinusoidala de frecventa 1kHz la -20dBFS pentru calibrarea electrica a sistemului
• 40-80Hz PINK NOISE -20dBFS.wav – un fisier cu zgomot roz filtrat trece-banda intre 40Hz si 80Hz, la -20dBFS
• 500-2.5kHz PINK NOISE -20dBFS.wav – un fisier cu zgomot roz filtrat trece-banda intre 500Hz si 2500Hz, la -20dBFS
• Pink Noise full bw -20dBFS.wav – zgomot roz nefiltrat, la – 20dBFS

Pentru a limita efectele adverse ale acusticii incintei, sa se observe faptul ca fisierele de test au fost limitate in frecventa, ducand astfel la o interferenta acustica mai mica asupra rezultatelor testului

Toate fisierele de test sunt MONO. Asigurati-va ca ati trimis semnalele 100% pe canalul stanga sau dreapta, niciodata pe amandoua concomitent – semnalele sunt concepute pentru fiecare boxa in parte, nu pentru intregul sistem. Daca folositi un CD player, folositi doar un singur canal al acestuia – deconectati o iesire, de exemplu.

Teoria din spatele metodei de calibrare
Scopul calibrarii este ajustarea nivelelor de amplificare electro-acustice ale sistemului astfel incat 0dBVU de semnal electric pe iesire sa genereze un anume nivel de presiune sonora (SPL) in pozitia de ascultare. Luand in considerare faptul ca mare parte din sistemele audio actuale au la baza formatul digital, se va mentiona ca in general -20dBFS (cu 20dB mai putin decat nivelul maxim digital) echivaleaza cu 0dBVU.

De observat este faptul ca in cazul formatului 5.1, amplificarea canalului LFE poate varia de la +0 la +10dB, in functie de tipul de codificare folosit. Atata timp cat canalul LFE nu este calibrat ca si o entitate separata, acest nivel de amplificare nu ar trebui sa afecteze calibrarea sistemului. Pentru mai multe informatii legate de acest canal, urmeaza acest link.

Nivelele standard de calibrare sunt urmatoarele:

Toate semnalele de test au fost inregistrate la -20dBFS, inclusiv sinusoidala de 1kHz. Aceasta este folosita pentru a seta un anume nivel electric de semnal prin intregul lant de semnal, pana la difuzoare. Restul semnalelor, derivate din zgomot roz, sunt folosite pentru masuratori acustice si calibrarea sistemului.

Asadar, sa trecem la pasii propriu-zisi de urmat pentru calibrare. Pe parcursul lor s-a folosit nivelul de 85dBC SPL, specific auditiei de muzica. Daca doriti sa calibrati la alte standarde, substituiti valorile cu cele din tabelul de mai sus.

1. Opriti sistemul audio, pana cand ajungeti la pasul nr. 4.
2. Eliminati orice procesare dinamica sau in frecventa – nu prin eliminarea echipamentelor din lantul de semnal, ci prin punerea lor “pe 0”.
   Porneste fisierul 1kHz Sine Wave, panorameaza-l 100% pe stanga, si ajusteaza faderul de pe canalul de master astfel incat iesirea DAW-ului sa afiseze -20dBfs. In cazul in care folosesti o consola analogica, regleaza nivelul de iesire la 0VU. Repeta operatiunea pentru canalul dreapta, in cazul sistemelor 2.1. Daca lucrezi in Surround, repeta operatiunea de ajustare pentru fiecare canal in parte. O data executata aceasta operatiune, nu le mai atinge – este crucial calibrarii sistemului
3. Muteste toate canalele si asigura-te ca semnalul de 1kHz este OPRIT.
4. Luand in considerare ca a fost calibrat din punct de vedere electric nivelul de iesire, poti porni sistemul audio.
5. Trimite semnalul de zgomot roz filtrat intre 500-2.5Hz canalului stanga. Asigura-te ca semnalul respectiv nu ajunge pe oricare alt canal. Lunad in considerare faptul ca este filtrat, nu este necesara oprirea subwooferului. Exista doua metode pentru a calibra nivelele mai departe:
   1. Daca ai posibilitatea de reglare a nivelului de semnal de monitorizare, poti seta gain-urile monitoarelor la nivelul de referinta (“0”, in principiu), si prin ajustarea volumului de monitorizare, regleaza-l astfel incat nivelul receptionat de SPL metru sa fie de 85dBC (C se refera la C-weighting, in cazul in care SPL metrul are aceasta functie)
   2. Cealalta metoda este reglarea nivelului de monitorizare la pozitia pe care o doresti sa fie cea de referinta, si reglarea gain-ului pe monitoare astfel incat sa se citeasca 85dBC pe SPL-metru. Daca folosesti aceasta metoda, ar trebui sa marchezi pozitia respectiva pe controlul de volum, pentru a putea reveni asupra ei in cazul modificarilor ulterioare
      Indiferent de metoda folosita:
      Nivelul de presiune sonora se masoara in pozitia de mixaj, cu SPL metrul tinut in mana intinsa, microfonul sau plasat la nivelul urechii, si la un unghi de aproximativ 45 de grade de orizontal, si indreptat catre punctul central dintre cele doua monitoare.
      Repeta pasii de mai sus pentru a regla si canalul dreapta, fara a uita sa opresti toate restul canalelor. In cazul in care lucrezi in 5.1, repeta si pentru C, LS si RS.
6. Porneste semnalul de 40-80Hz pe canalul stanga si ajusteaza nivelul subwooferului pentru ca SPL-metrul sa arate 85dBC, pe reglajul “slow” al SPL-metrului. Acesta va avea tendinta sa aiba mici salturi ale valorii, de acee s-ar putea sa fi nevoit sa faci o medie mentala a valorii efective, pentru a elimina varfurile care pot aparea. Canalul dreapta, fiind deja calibrat din punct de vedere electric, va arata aceeasi valoare, implicit nu este nevoie sa fie calibrat separat.
7. Poti porni si semnalul de zgomot roz, initial pe canalul stanga, apoi pe cel dreapta (nu deodata). Amandoua ar trebui sa masoare aproximativ 85dBC, sau putin peste – aceasta usoara crestere poate datora influentei camerei asupra frecventelor aflate sub 30Hz, prin amplificarea lor.
   

   Nu executa in nici vreun fel modificari asupra nivelelor de volum in acest punct, decat in cazul in carei dispui de un RTA – folosirea RTA-ului va face parte dintr-un alt articol

Astfel, poti considera ca ai calibrat sistemul de ascultare – distractie placuta! Daca mai ai intrebari, nu ezita sa ne contactezi.

Mihai Toma

Si dupa cum am mentionat in ultimul articol, aceasta ar fi cea de-a sasea, si ultima parte a seriei de articole despre acustica. Vom aborda o serie de probleme legate de acustica salilor de inregistrare, si modul in care aceasta influenteaza sunetul captat de catre microfoane. Deasemenea, vom explora posiblitatile de a imbina camera de control cu cea de inregistrare, ca si punct de vedere posibil avantajos home studio-urilor de mici dimensiuni.

Practic, salile de inregistrare ar putea fi impartite in doua – “borcanele” (“booth” – o sala cu acustica complet inchisa, de mici dimensiuni) si salile de inregistrare propriu-zise, cu un spatiu reverberant adecvat inregistrarilor instrumentelor de diferite facturi.

7.1 “Borcanele”

Vom incepe cu “borcanele”, dupa cum sunt denumite in jargonul home studio-urilor mioritice. Problema principala a acestui tip de incapere este cea a impartirii foarte disparate a modurilor respectivei incaperi, datorita dimensiunilor reduse. Implicit, este imposibil sa obtinem un spatiu reverberant adecvat – motiv pentru care in marea majoritate a cazurilor sunt tratate aproape in totalitate cu materiale absorbante.

Cu o singura mica problema, pe care am intalnit-o in marea majoritate a acestor incaperi: buretele folosit NU absoarbe si frecventele joase si medii joase, dupa cum am mentionat si in articolele anterioare. Iar rezultatul nu deloc dorit – continutul modal si coloratura pe joase si medii-joase ramane, ducand la un sunet inchis, care pastreaza amprenta sonica a unei incaperi mici. Solutia este folosirea materialelor absorbante cu densitate mare, si implicit de banda larga – vata minerala bazaltica, de exemplu. Astfel se poate obtine rezultatul dorit – o camera fara vreo amprenta acustica asupra inregistrarilor. Evident, va deveni in aproape toate cazurile obligatorie compensarea absentei totale a informatiilor de pozitionare pe care le ofera orice spatiu acustic natural prin folosirea efectelor de reverb artificiale.

7.2. Salile de inregistrare cu spatiu acustic reverberant propriu-zis

Mergand mai departe – daca avem o incapere cu un volum de minim 130-150m3 (4m x 5m x 7m, pentru a oferi un exemplu), deja putem vorbi de un spatiu acustic reverberant autentic. Un astfel de spatiu  ofera o ambianta mult mai placuta, si conduce la rezultate mai bune din partea muzicienilor.

Practic, este vorba de crearea unui spatiu care sa ofere suport acustic instrumentului, dar cu un timp de reverberatie adecvat instrumentelor care se inregistreaza. De exemplu, o inregistrare solo de instrumentele clasice cu corzi (vioara, violoncel, samd), de exemplu, pot beneficia de un timp de reverberatie mai larg, pe cand o chitara acustica pentru un mix de pop-rock aglomerat va beneficia de un timp considerabil mai redus.

Pentru a putea beneficia de avantajele unei astfel de incaperi, dar a pastra in acelasi timp si un sunet cat mai focusat pe instrumentele pe care e necesar, se pot folosi despartitoare si absorbere mobile, construite pe cat posibil din materiale cat mai dense – “gobo”-uri. Deasemenea, pot fi folosite si pentru a oferi o mai buna separatie intre instrumente, cum se vede mai jos:

Un aspect pe care l-am mentionat si in articolele anterioare, dar care capata o si mai mare importanta in cazul salilor de inregistrare – tavanul. In cazul in care acesta nu are macar o inaltime de 3.5m, se recomanda tratarea sa aproape completa cu materiale absorbante, in special deasupra tobelor – comb filtering-ul care apare pe overhead-uri in cazul in acest caz va pune mari probleme inregistrarilor. In cazul tavanelor mai inalte, deja putem vorbi de o inaltime adecvata folosirii diffuserelor, eventual in combinatie cu absorbere.

7.3 Un studio cu o singura camera

In cazul in care dispui de o singura incapere, cum este cazul marii majoritate a home studio-urilor, poate fi mult mai avantajos sa nu o partitionezi varianta standard “camera de control si borcan” – amandoua de prea mici dimensiuni pentru a oferi un spatiu acustic adecvat monitorizarii si inregistrarilor.

Cu putina grija, se pot obtine aceleasi rezultate si intr-o singura incapere, prin folosirea gobo-urilor antementionate si cu un pic de grija. O varianta comerciala folosita pentru inregistrarile vocale ar fi Mic Thing-ul de la SM Pro Audio:

Desi poate fi destul de dificil sa imbini acustica unei sali de inregistrare cu cea a camerei de control, urmarind principiul LEDE, descris in capitolul anterior, si mentinand spatele salii ca spatiu difuz, se pot obtine rezultate considerabil mai bune decat daca s-ar desparti sala in doua sali care ar fi amandoua prea mici pentru mentinerea unei acustice macar vag apropiate de cea naturala, datorita cantitatii mari de tratament acustic absorbant necesar pentru a le aduce intr-o stare “folosibila”.

8. Incheiere

Si astfel se incheie aceasta prezentare generala asupra anumitor probleme de acustica practica, destinata posesorilor de home-studio-uri. E departe de a fi un “tratat” in acest domeniu, mai degraba o prezentare introductiva si cu anumite aplicatii practice, care ar putea ajuta pe cei aflati la inceput. In cazul in care sunt anumite probleme care considerati ca ar putea fi tratate mai in detaliu, voi incerca sa le abordez pe parcursul timpului. Asteptam comentarii in aceasta directie.

Toate cele bune,

Mihai Toma

In acest capitol, vom face o prezentare directionata asupra acusticii camerei de control (de mixaj), cu anumite aspecte legate strict de aceasta incapere, cum ar fi conceptul de LEDE/DEDE, sweet spot, phantom center, samd.

Scopul acusticii unei camere de control este ca aceasta sa ofere o cat mai buna translatare a proiectelor inregistrate, indiferent de sistemul pe care vor fi ascultate, in cele din urma pornind de la abilitatea de a monitoriza cat mai atent si corect ceea ce se inregistreaza. Pentru a incepe drumul in acesta directie, vom incepe cu pozitionarea monitoarelor de studio si al locului de auditie.

6.1 Pozitionarea monitoarelor de studio si al locului de auditie (“sweet spot”)

Desi titlul ne-ar indica altceva, vom incepe cu pozitionarea locului de auditie. Ca si punct de plecare, vom incepe cu o imagine, din nou, cu multumiri domnului Ethan Winer:

Dupa cum se observa, locul de auditie, sau “sweet spot”-ul (“locul ideal”, pentru a traduce aproape direct) este pozitionat echidistant de peretii din stanga si dreapta sa. Este de asemenea indicat ca mobila/ferestrele precum si alte elemente care pot influenta reflectiile timpurii sa fie pozitionate simetric, axa de simetrie fiind cea verticala in cazul imaginii de deasupra.

Distanta sweet spot-ului fata de peretele din “fata” (cel din spatele monitoarelor) este cel mai indicat sa fie 38% din dimensiunea incaperii – motivul este prezenta minima ale modurilor camerei si ale ringing-ului modal aferent in acea pozitie. In cazul in care nu este posibila folosirea distantei respective, este indicat sa “fugiti” de orice raport sub-multiplu de 2 (1/2 din distanta camerei, 1/4 din ea, samd), acest lucru ducand la amplificarea frecventelor modale. Acest lucru este valabil si pentru pozitionarea raportata la inaltimea camerei – NU este indicata pozitionarea monitoarelor exact la jumatatea inaltimii camerei, din acelasi motiv.

Monitoarele sunt deasemeni pozitionate raportat la axa de mai sus, intr-un triunghi echilateral cu unul dintre varfuri in pozitia sweet spot-ului, . Distanta laturilor respectivului triunghi sunt in general intre 1m si 2m pentru monitoare near-field, cum sunt aproximativ toate cele folosite in home si project studio-uri. Distanta efectiva monitor-sweet spot se poate afla doar cu ajutorul testelor repetate in propria incinta – avand axele pe care se pot misca (laturile triunghiului echilateral), se testeaza in diferite pozitii, pentru a observa unde se obtine cel mai bun raspuns general al sistemului (asta in cazul unui sistem 2.0).

Daca ar fi sa tragem o axa a directiei monitoarelor, punctul de intalnire al celor doua ar fi putin in spatele pozitiei standard de auditie, sau chiar concurand cu aceasta, in functie de tipul de monitoare folosit. Nu este indicata pozitionarea sa in fata pozitiei de ascultare.

In urma pozitionarii monitoarelor in acest fel, veti observa aparitia (cu o cat mai mare claritate cu cat insasi camera a fost tratata acustica) unui “phantom center”, termen pe care refuz sa-l traduc in limba romana. Practic el se refera la iluzia acustica a prezentei emitatorului sunetelor exact in mijlocul distantei dintre monitoare, in cazul in care suntem in sweet spot – vocea de exemplu, ca si instrument cu pozitie in general centrala in mix, va suna ca si cum ar veni exact din centrul consolei de mixaj (sau al ecranului PC-ului, in functie de preferinta). Motivul este clar – un sunet care este central in mixaj (ca si pozitie), este emis de amandoua difuzoare la aceesi intensitate; avand o simetrie a pozitionarii monitoarelor, urechile vor primi acelasi semnal in acelasi timp, ducand la iluzia auditiva a prezentei sunetului exact in fata. Mentionam ca sweet spot-ul respectiv difera ca si dimensiune, in functie de tipul de difuzoare (cele electrostatice, de exemplu, il au pe cel mai redus), cat si, in special, de tratamentul acustic al camerei. In general este de dorit un sweet spot cat mai larg, care poate fi largit, de exemplu, cu ajutorul difuziei (pe principiu LEDE descris mai jos).

Prin pozitionarea sweet spot-ului la 38% din lungimea camerei, prevenim aparitia unui alt posibil neajuns – amplificarea frecventelor joase prin pozitionarea monitoarelor in apropierea peretilor. Lucru care poate fi de dorit sau nu – printr-o pozitionare judicioasa (si in urma unor obligatorii masuratori acustice pentru a nu “obtine” neregularitati ale raspunsului in frecventa al sistemului), se poate obtine un boost al frecventelor joase, care poate liniariza raspunsul monitoarelor, sau sa-l apropie de preferintele celui care le va folosi.

6.2 Conceptul de LEDE/DEDE

Camerele de control ale primele studiouri de inregistrare beneficiau de largi suprafete tratate acustic cu materiale absorbante, ducand la o absenta aproape totala a reverberatiilor. Motivul de la care s-a ajuns in aceasta situatie este urmatorul – absorbtia  totala a reflectiilor, care teoretic ar duce la eliminarea completa a raspunsului camerei, si practic, ascultarea doar a sunetului direct, de la monitoare.

Desi in teorie, ideea este buna, nu s-a tinut cont de un anumit aspect – urechea umana este obisnuita cu prezenta suprafetelor reflective in jurul ei; nu cunosc vreun spatiu natural care sa fie complet sau macar majoritar absorbant. Implicit, in cazul studiourilor de tip DEDE (dead-end; dead-end), cum au fost denumite acestea, s-a ajuns la compensarea nedorita a spatiului acustic de catre inginerii de sunet, prin folosirea excesiva a reverberatiilor artificiale pe mixaj.

La inceputurile anilor 70, prin evolutia design-urilor studiourilor de inregistrari, s-a ajuns la ideea de LEDE (live-end; dead-end), pentru a oferi inginerului de sunet cat mai mult sunet direct, neinfluentat de reflectii timpurii, dar in acelasi timp, si un spatiu reverberant natural care sa permita ajustarea corecta a nivelelor de reverb pe mixaje.

Conceptul respectiv imparte camera in doua portiuni – dead end (partea absorbanta) si live end (partea reflectiva), partea reflectiva incepand imediat in spatele “sweet spot”-ului (locul in care este pozitionat inginerul de sunet). Mai jos aveti un exemplu timpuriu, foarte crud, al acestui principiu:

In primele design-uri de acest tip, cele doua erau separate la modul cel mai propriu, ca si in poza de deasupra – 100% absorbant in fata sweet spot-ului, 100% reflectiv in spatele sau. Cu timpul, designul a evoluat, prin plasarea alternativa a suprafetelor absorbante si reflective. in special in partea reflectiva a salii, precum si prin folosirea difuziei si a deflectiei, pentru a mentine o cat mai larga si placuta ambianta naturala si in acelasi timp un sunet direct cat mai directionat si clar.

Si astfel, ne apropiem de finalul acestei serii. Data viitoare, in ceea ce cred ca va fi ultimul “episod” din serie, voi mai aborda niste aspecte practice legate de acustica salii de inregistrare, precum si de modalitati de implementare si avantaje/dezavantaje ale studio-urilor care imbina camera de control si cea de inregistrare in acelasi spatiu.

Mihai Toma

Si dupa cum am promis, am revenit cu o prezentare extinsa asupra metodelor de tratare a flutter echo-ului, de absorbtie a reflexiilor primare care influenteaza in mod negativ imaginea stereo si de eliminare a comb filtering-ului.

Aici apare o problema de principiu pe care am observat-o pe parcusul timpului in home studio-urile din Romania – probabil ca nu doar la noi apare, dar nu am vazut intr-atatea studio-uri casnice din strainatate. Respectiv, pentru tratarea problemelor pe medii/inalte, varianta cea mai folosita este buretele de densitate mica spre medie – burete “cofrat” de culoare gri care este de vazut in mai multe studio-uri din Romania.

Desi acesta isi indeplineste rolul sau, prin abuzul cantitativ, precum si prin absenta totala a tratamentului pe joase, se ajunge la un rezultat oarecum opus celui scontat. Intr-adevar, intr-o camera tapitata cu burete a fost eliminat in totalitate flutter echo-ul, precum si orice urma de comb filtering provocat de catre pereti sau tavan – dar camera respectiva este aproape improprie mixajului. Va suna inchis si fara reverberatii naturale, ducand la niste mixaje foarte stridente (in incercarea de a face un balans tonal care in respectiva camera sa sune bine), si cu probabil prea mult reverb (care sa inlocuiasca urma de ambianta pe care o are absolut orice camera normala de auditie). Intr-adevar, intr-o camera realmente mica – aici ma refer la orice camera sub 3x2m, de exemplu – singura varianta de tratament acustic este absorbtia, dar si aceasta poate fi facuta intr-un mod judicios, pentru a elimina din problemele de medii/inalte si in special cele pe joase, fara a “inchide” complet din punct de vedere acustic intreaga camera.

Mai pe scurt – NU este nevoie sa acoperiti intreaga camera cu burete; lasati si spatii neacoperite, lasati camera sa respire. Veti crea un mediu mai natural de mixaj, care va va apropia de o experienta placuta si va va permite sesiuni mai lungi, mai fructoase, si mai putin obositoare.

5.1. Tratarea flutter echo-ului

Acesta e bine sa fie tratat in toata incaperea, in limitele bunului simt, dar cu predilectie in zona din fata punctului de mixaj. Pentru tratarea sa, exista cele 3 variante antementionate: absorbtia, deflexia si difuzia.

O mentiune necesara este faptul ca flutter echo poate aparea intre oricare 2 suprafete paralele – nu doar pereti, cum este evident, ci si podea/tavan, sau un perete si un dulap cu usile paralele cu zidul.

Absorbtia este varianta cea mai simpla, si poate fi implementata considerabil mai usor decat cea necesara capitolului anterior. Dupa cum am mentionat in cadrul articolului 3, flutter echo-ul poate aparea intre oricare doua suprafete paralele, iar prin plasarea pe minim una dintre ele a unui material absorbant pe medii/inalte, se obtine eliminarea sa.

Dintre variantele folosite, putem mentiona:

- burete fonoabsorbant (chiar si de densitate medie)

- absorberele de banda larga mentionate in capitolul anterior

- o patura mai groasa, o canapea, un fotoliu, samd

Prin deflexie, sau deflexiunee, ma refer la plasarea unor suprafete care sa devieze undelor sonore, pentru a le impiedica sa fie reflectate in mod repetat intre doua suprafete, ducand la flutter echo. Cea mai buna varianta este folosirea unui placaj curbat (cat mai mult posibil, evident cat permite si grosimea sa), ca si in poza de mai jos (multumiri Ethan Winter):

De mentionat este faptul ca este recomandata o curbura mai mare decat cea din poza, precum si a faptului ca in spatele placajului este obligatorie plasarea de vata minerala bazaltica, pentru a impiedica rezonanta placajului si a cavitatii formate de acesta cu peretele.

S-ar putea sa fi observat ca intr-o camera normala, cum ar fi o sufragerie mobilata, nu exista mai deloc flutter echo – datorita faptului ca mobila, posibilele carti din ea, precum si obiectele plasate pe ea, duc la o forma de deflexie, care impiedica flutter echo-ul; practic, nu mai exista suprafete paralele care sa il genereze. E si aceasta o varianta de tratament acustic, foarte la indemana. Practic, ce incerc sa zic e faptul ca nu e obligatoriu ca intr-o camera de mixaj sa fie doar echipamentele aferente – o biblioteca, o canapea (chit ca ea ofera absorbtie, nu deflectie) pot fi elemente ale unui tratament acustic, intentionat sau nu.

Legat de difuzia propriu-zisa, vom vorbi intr-un subcapitol ulterior, cand vom ataca probleme cum ar fi ideea de camp difuz si crearea unui spatiu acustic placut si adecvat mixajului.

5.2 Creearea unei RFZ (reflexion free zone – in traducere directa “zona lipsita de reflectii”)

Unul dintre efectele de dorit ale tratamentului acustic este crearea unei RFZ, respectiv o zona de ascultare lipsita de reflectii primare (sau timpurii) care sa influenteze sunetul, prin compunerea lor cu sunetul direct (care ajunge de la boxe direct la punctul de ascultare, fara a suferi vreo modificare de traseu).

Pentru a clarifica, sunetul direct este reprezentat prin liniile negre, reflexiile primare cu rosu, iar dungile albastre sunt reflexii intarziate, care ofera ambianta si/sau reverberatia camerei; ultimele nu ne intereseaza in acest moment, neavand legatura cu conceptul de RFZ. Se observa faptul ca si sunetul reflectat de peretele opus plasamentului unei boxe poate genera reflexii primare, si trebuie tratat ca atare. Ce nu apare in desen sunt reflexiile primare generate de catre podea si tavan, la fel de daunatoare; prin urmare si acestea trebuie sa fie tratate.

Scopul tratamentului acustic in acesta situatie este eliminarea sunetului reflectat marcat cu dungi rosii, in principiu prin absorbtie – acesta este daunator prin compunerea sa cu sunetul direct, ducand la o imagine stereo neclara. Motivul este urmatorul: orice reflectie care ajunge la punctul de ascultare cu o intarziere mai mica de 20ms, adica cu un traseu (traseul complet – adica boxa->suprafata reflectiva->punct de ascultare) parcurs mai mic de 7m (luand in considerare o viteza a sunetului de 343m/s) de la boxa la punctul de ascultare se va confunda cu sunetul direct, fiind tratat de ureche nu ca si reverberatie sau ca ambianta, ci ca si sunet direct. Practic, e vorba de efectul Haas, asa cum a fost descris intr-un articol anterior   LINK

Aici voi face o scurta paranteza – in cazul unei incaperi cu tavanul jos (si aici ma refer la orice incapere cu o inaltime sub 3-4m), este considerabil mai de preferat tratarea completa sau aproape completa a tavanului, si lasarea podelei reflective. Unul dintre motive este urmatorul – un tavan complet absorbant (inclusiv pe medii-joase) genereaza impresia acustica de tavan “infinit de inalt”, sau de spatiu deschis. Astfel, cu o podea reflectiva (cum sunt marea majoritate a suprafetelor pe care pasim) si un tavan absorbant se va obtine o senzatie mai apropiata de naturalete, implicit mai propice mixajului.

Pentru tratamentul reflexiilor primare, este indicata folosirea absorberelor de banda larga, asa cum au fost prezentate in capitolul anterior. Cu toate acestea, deseori nu este posibil acest lucru – de exemplu, pe tavan este dificila pozitionarea a cateva kilograme de vata minerala bazaltica, impreuna cu cadrul aferent. Astfel, pe tavan este perfect fezabila folosirea de placi de burete (de densitate si grosime cat mai mare – Wave Panels, Auralex, samd, nu burete cofrat usor de 2cm grosime, cum este de gasit la noi). O alta varianta pentru a le elimina este constructia unor pereti inclinati, care sa directioneze sunetul in spatele camerei, nu direct in punctul de ascultare.

Una din metodele DIY de aflare ale punctelor de reflexie primara este folosirea unei oglinzi (reprezentata cu verde in desenul de mai sus), in felul urmator: o persoana sta in punctul de ascultare, iar alta misca o oglinda pe peretii din jurul boxelor (si pe tavan, dupa cum am mentionat anterior). In orice punct in care se vede reflexia unei boxe din punctul de ascultare este indicata pozitionarea unui absorber de banda cat mai larga posibil.

In editia urmatoare, vom avansa in directia curenta, prin prezentarea conceptului de LEDE/DEDE, si a tot ceea ce implica acest lucru, precum si a ideei de camp difuz si spatiu reverberant natural adecvat mixajului.