SoundBlog

Despre monitoare…

Postat de Florin on februarie 25, 2011  |  9 Comments

Despre subsemnatul.

Fara a avea pretentia ca sunt un fin cunoscator sau specialist, experienta de peste 12 ani in audio: radio, studio productie/inregistrari, concerte, club, apoi TV inca vreo 8 ani (fara sa renunt complet la audio), etc, ma ajuta sa inteleg si sa fac diferente chiar critice atunci cand ascult o pereche de monitoare, fie boxe, fie casti.

Cu toate acestea, uneori mi se pare foarte greu sa compar anumite produse, fie pentru ca sunt cu adevarat foarte asemanatoare, fie ca spatiul de auditie/lucru difera, fie ca sunt mai obosit fizic si/sau acustic in momentul respectiv. Din cauza muncii, poate si a lenei, nu m-am obosit sa retin terminologia de specialitate, cautand intotdeauna principiul, logica, axioma daca doriti. De aceea va rog sa ma scuzati daca pe alocuri voi fi usor stangaci, empiric, mai putin laborios sau nu prea riguros,  ma rog, ati prins ideea.

Acum un an sau doi, cand m-am decis sa ma reintorc, mai hotarat in domeniul audio, am ascultat zeci de monitoare, in magazine, studiouri sau la prieteni. NU imi propun sa le judec/depreciez pe celelalte, nu ar fi cinstit si nici realist.

Am ascultat/lucrat/auzit majoritatea monitoarelor de pana in 1000 euro per pereche, cateva peste aceasta suma, dar evident si cateva mai scumpe, dar care nu fac obiectul discutiei acum. Poate ii dezamagesc pe unii, dar nu mi-am facut un clasament sau o impresie definitiva si irevocabila.

Eu cred in continuare ca „weapon of choice” (in traducere: arma perfecta) nu e una singura. Dar exista totusi diferente care sunt mai mult sau mai putin subiective.

“Mixing with your mind” de M.P. Stavrou mi se pare nu doar o carte, ci UN TITLU care ilustreaza ce vreau sa subliniez.

Yamaha HS/MSP, Focal CMS, Adam A*/A*X, Mackie MR/HR, KRK rokit, Audix, Fostex PM, Samson, Prodipe,  Ikey, Genelec 6000/8000, Blue Sky Exo/Media/Sat, ESI nEar, JBL, fac parte dintre monitoarele de studio pe care, mai mult sau mai putin, le-am probat/ascultat/lucrat , de multe ori in medii diferite, din pacate, si adesea cu material diferit. De aceea ma feresc sa emit sentinte. Ce nu am ascultat decat fugitiv sau deloc ar fi Dynaudio, Event, Klein+Hummel.

Nu doresc sa incepem o discutie despre monitoare high-end precum ATC, PMC, Genelec, K+H, s.a.m.d. sau multe alte branduri legendare, pentru ca nu si-ar avea rostul in cazul acesta.

Cateva lucruri generale despre monitoare si nu numai:

De un lucru cu siguranta nu ne putem plange, si anume: diversitatea ofertei, desigur asta e valabil daca exista un buget decent pe partea cumparatorului.

Alegerea nu e una usoara, ba chiar este destul de complicata, daca nu sti ce cauti sau daca nu ai lucrat deja timp indelungat pe ele.

Exista zeci de clasificari ale monitoarelor, unele de umplutura, altele cu sens destul de logic ce se relateaza la problemele de care utilizatorul se loveste in cadrul muncii.

Asadar una din clasificari este cea a monitoarelor “ear-candy” (in care totul suna fain) vs “ugly-sound” (in care totul suna nashpa). daca in prima categorie as putea  include krk, genelec entry level, in a doua e de ajuns sa amintesc yamaha ns10. Despre ns10 era o vorba: daca reusesti sa faci sa sune acceptabil un produs in ele, atunci l’ai rezolvat in aproape toate celelalte medii. Opus, unii s’au plans ca in genelec materialul a sunat atat de bine incat au indulcit greselile, si, mai mult, n’a mai  sunat atat de bine nicaieri. Majoritatea monitoarelor (ca de aia’s referinte) incearca sa impace si capra si varza.

Deasemeni, o mare capcana ce da un puternic bias rezulta din amestecarea nevoilor si a preturilor. De obicei vorba e: cumpara’ti cel mai bun monitor pe care ti’l poti permite. Cel mai bun nu e totdeauna cel mai scump. Iar nevoile, de la control primar, tracking, auditie, pana la post-procesare, mastering pot face o diferentza intre monitoare. Totusi, IMO regula e urmatoare: intr’un monitor bun poti sa le faci cam pe toate, daca iti cunosti sculele si urechile. Din pacate, intr’adevar bun = scump de obicei. Doar ca evolutia tehnologiei si largirea ofertei a dus si in mainstream monitoare cu un pretz rezonabil care pot face treaba buna. Treaba asta buna, nu uitati, se face in timp. Sunt cazuti destul de rare in care sa nimerim din prima toate elementele. Sa rezonam instant cu monitoarele. Si oricum, niciodata nu uitati de control in mediu real: car-audio, home-audio, si “radio cu ceas”: probabil o verificare esentiala. Toate astea sunt intruchipate in studiouri de vestitele mixcubes (sau eqiv.), si de multe ori de un “radiocasetofon” cu CD/usb.

Cat despre casti… ei bine castile sunt capitol separat: Cu monitoare audio “de bun simt” cel mai bun “utilaj” complementar este o pereche de casti bune. Inclusiv in ceea priveste lo-end freq. O mica paranteza: din dorintza de a da bine specificatiile (la boxe in special), multi producatori “trag” de limitele raspunsului in frecventza, insa astfel sacrifica liniaritatea (din aceeasi dorintza, care, sa fim sinceri, e de fapt cerintza cumparatorilor, s’a extins si bass-reflex-ul). Revenind la casti, in ceea pe priveste spatialitatea, stereofonia/monofonia, nivelele de reverb s.a sunt capcane. De aici nevoia de monitoare cam orice ai face. Oricum una dintre cele mai bune probe in casti (apropo de radioul cu ceas) este sa ascultati la final materialul cu castile tinandu’le in mana sau lasate pe masa, cu difuzoarele la 45-80 de grade unul fatza de celalalt (deci fara sa le puneti lipite fatza in fatza). daca astfel se aude ce trebuie, lupta e jumatate castigata. Inca o proba: la monitoare nearfield, distanta de lucru, de “chirurgie” e de 1-1,5m. On-axis. Insa ca si altii, si eu de multi ani m-am obisnuit sa verific instinctiv si la distanta MUZICALA, adica peste 2m, fara sa rup VU-metrele neaparat. Si sa mai dau si ocol boxelor, ca la exponatele de la gradina botanica. E un check riscant, dar in timp functioneaza bine. Altii (or fi nebuni sau prea avansati) dau play materialului si fug IN BAIE sa’l asculte. Explicatii sunt. Nu insist.

BTW, parerea mea strict personala cu raspandirea Yamaha  NS10: ele sunt intra’adevar bune, dar in ziua de azi sunt (usor) depasite. De ce sunt insa atat de extinse? pai din vreo 2 motive. Pe repede: la momentul aparitiei nu prea aveau concurenta in nearfield, aratau bine si au fost bine promovate. Apoi, incepand sa se extinda, au devenit un etalon. Bun sau rau, atunci cand un inginer de sunet si nu numai migra dintr’un studio in altul, ii trebuia un reper, un etalon: acela a devenit NS10. Mai apoi, au devenit sinonimul studiorilor profesionale in toate pozele din domeniu, jumatate dintre “talentele”/producatorii (n’o zic peiorativ) ce cautau un studio ziceau:  aaa, are monitoare cu dif-uri albe, e profi clar. Cumva asa era. doar ca nu din cauza asta neaparat.

Exista, e bine de mentionat, si sunetisti care prefera ca monitor principal boxe HI-FI (scumpe sau foarte scumpe, e adevarat). Motivatiile sunt destul de diverse sau intuibile.

Ceea ce conteaza cu adevarat e un singur lucru: rezultatul. Transpunerea buna in mediile principale de difuzare: i-pod, tv, club, home stereo. tocmai de aceea drumul pana aici poate fi inceput din mai multe locuri.

Daca ma intrebati pe mine, incepatorilor le propun sa cumpere un produs mai iefin, conform principiului, nu stii ce e mai bine daca nu stii ce e bine; si mai rau, evident.

Cand ajungi sa cunosti neajunsurile si limitele unui monitor mai modest, e timpul sa faci un pas inainte. Mai ales tehnic, pentru ca artistic, o piesa extraordinara poate deveni hit si daca nu e state of the art audio.Desi chiar aceasta afirmatie suporta contre. In electronica, ambiental, etc acolo unde ingineria chiar produce sunetul si senzatia, treaba asta cam pica… unde mai pui si razboiul compresiei…

Concluzii? eh…

Aproape nimic din ce am spus mai sus si ce voi aprecia in continuare nu e litera de lege. E doar parerea mea care NU e perfecta. Mai mult, psihoacustica, obisnuinta, educatia fiecaruia face ca ceea ce unii urasc, altii sa iubeasca si practic si unii si altii sa aiba dreptate. In aceeasi masura in care pot sa n’aiba. Monitoarele si audio in sine e o treaba foarte relativa si personala in nuante. Totusi, grosso modo, sa nu uitam, aproape oricine poate face diferentza intre ceva ce suna cu adevarat bine si ceea ce suna cu adevarat prost. DESI, daca asculti mult un lucru prost, fara sa ai termen de comparatie, am o veste… proasta: se modifica etalonul. De aceea multi au cateva piese de referintza cu care compara munca proprie si traductoarele electro-acustice. Ca sa aiba un etalon de plecare. Dupa ore de sesiune in studio, 2-10 minute de liniste si apoi ascultarea unui etalon A/B cu materialul pot sa ofere surprize Mari.

Revin: ideal e ca inainte de a le cumpara sa le asculti/lucrezi pe ele. cel mai bine in mediul in care vei lucra. Si aici intervin firme precum Soundcreation in Ro, care iti dau posibilitatea asta. MARE lucru. lasand la o parte break-in (burn in time), curba de invatzare/acomodare si multe altele, e un lucru mare. Practic, decisiv. Asa ca , inc’o data: puteti sa sariti peste tot ce am spus sau voi spune, daca monitoarele X sau Y va plac, rezonati cu ele, in 9 din 10 cazuri luati’le. Acel  1, poate 2 din cazuri sunt valabile cand aveti incredere deplina in sfatul, feedbackul cuiva mai experimentat si aceasta influenta, bias, nu contrasteaza grav cu ceea ce ascultati. E de stiut insa ca ce auziti in show-room poate diferi mult de camera sau studioul de lucru.

Unul dintre cele mai grele lucruri si’n acelasi timp un atu extraordinar de valoros: sa stii sa asculti. Daca inveti bine asta, te’ai “scos”.

Oricum (poate cu asta ar fi trebuit sa incep). tratarea ascustica a camerei e al naibii de importanta. Foarte importanta. Ah, si v’am spus cat de importanta e tratarea acustica a camerei? Ca sa zic asa, cam 50% din sunet e camera. Dar si aici putem despica firul in 4. Insa doar pana la un punct. Exista monitoare mai sensibile si altele ceva mai putin sensibile la raspunsul camerei. dar nu cu mult. Deasemeni, in conditii improprii, incercati sa ascultati/lucrati la volum cat mai mic pentru a -pardon- excita  cat mai putin raspunsul camerei: ring/stationary/deeps/peaks/ana/caiafa. incercati sa pastrati pozitie echidistanta lateral, dar longitudinal apropiati’va de regula lui 1/3 si 2/3. Iar in sectorul bass e un mic dezastru: (aviz electro/hip-hop) daca asculti incet, curba fletcher-munson spune ca urechea nu aude, daca dai tare, isi bate camera joc de frecventele tale. Cu cat frecventele sunt mai joase, cu atat sunt mai greu de stapanit si directionat. Poftim cultura! Si atunci apelezi la reprezentari grafice si la perfidele dar totusi eficientele casti. Care si ele, tre sa fie din clasa monitor in principiu. Alti bani… Oricum, informatii mai detaliate si profesioniste gasiti si in alte articole din acest blog, gearlutz.com si si nu numai. Informatii care mi’au folosit si mie. Mult.

Vom reveni in partea a 2-a a acestui articol cu o recenzie la 2 modele de monitoare nearfield, des intalnite pe piata, si destul de apreciate de publicul larg.

Marius Ivan

Masterizarea

Postat de mihai on iunie 2, 2010  |  2 Comments

Dupa cum am promis in articolul anterior, am revenit cu o mica incursiune in domeniul masterizarii si a ceea ce inseamna ea la ora actuala.

In primul si in primul rand, nu este vorba de vreo forma de voodoo (desi unii ar putea tinde sa ma contrazica), nu este un proces pe care va face orice mix sa sune bine (in special in cazul unui aranjament/mixaj slab), ci este pur si simplu o alta forma de arta, asa cum este si cea muzicala sau cea a mixajului. Nu se refera la un set de procesoare, fie ele hardware sau software, prin care se trece o piesa, pentru a iesi la final masterizata.

Din punct de vedere tehnic, masterizarea este pasul final dinainte de multiplicarea unui material audio, dupa ce mixajul final s-a incheiat. Se refera la transformarea unui amalgam de piese intr-un un produs inchegat, din toate punctele de vedere: cel al balansului tonal, al distantei dintre piese, precum din punct de vedere al volumului.

Initial, inginerii de master executau in principiu operatiunea de creare a “glass master”-ului care era matrita pentru o generatie de discuri de vinyl. Nivelul de dificultate al acestei operatiuni era (si este, si la ora actuala, pentru cei care inca mai practica imprimarile pe discuri) considerabil de ridicat, in principiu datorita dificultatii gasirii volumului optim pentru imprimare: daca acesta era prea scazut, pe langa necesitatea ascultatorului de a ridica volumul aparatului utilizat (care am stabilit in articolul anterior ca nu prea se va intampla), va mai rezulta si un nivel al zgomotului de fond mai ridicat; daca nivelul era prea ridicat, la auditie puteau aparea probleme de sarire a capului de citire, si in cazul mai extrem se putea distruge matrita, uneori chiar si capul sau de scriere (un produs extrem de scump, de altfel).

Pe parcursul timpului, inginerii de mastering au gasit metode pentru a ridica volumul final al mediului de stocare final, cu ajutorul compresiei, al egalizarii, si al limitarii. Producatorii si artisti au realizat faptul ca daca un disc se va auzi mai tare la radio sau pe pickup, va suna (in mod aparent) mai bine, si probabil ca va influenta in mod pozitiv vanzarile respectivului material. Astfel, in loc de a fi doar o veriga in procesul de replicare, inginerul de mastering a capatat o influenta mai mare asupra sound-ului final al produsului finit, fie el in format vinyl sau CD audio.

Scopul masterizarii

Masterizarea este considerata procesul final al procesului artistic – este o ultima sansa de a lustrui si de corecta anumite greseli care au scapat procesului de mixaj. Scopul sau principal este de a face tot posibilul ca impactul materialului audio asupra ascultatorului sa fie maxim, indiferent de sistemul pe care acesta il va asculta – un sistem audiofil de 25.000EUR sau niste boxe de calculator de 10RON. De altfel, impactul “la prima vedere” (sau auditie, daca preferati) este, de asemenea, crucial: chiar daca un disc are 2 piese care suna excelent, dar ascultatorul asculta ca prima piesa una dintre celelalte, prima impresie va ramane intiparita in memoria sa; rezultatul ar putea fi un album in minus vandut. Motiv pentru care toate label-urile majore aleg in continuare casele de mastering cu vechime in domeniu, indiferent de talia inginerului de mixaj.

• Un proiect masterizat asa cum ar trebui va suna pur si simplu mai bine –      va suna ca si un produs finit, nu ca si un demo. Si nu neaparat datorita faptului ca inginerul a aplicat o serie de procesoare (fie ele de EQ, compresie, samd), sau a ridicat volumul inregistrarii. Volumele tuturor pieselor au fost aduse la acelasi nivel; filajele (fade-urile) au fost facute corect din punct de vedere muzical, si in directia ceruta de catre material. Distantele dintre piese au fost ajustate pentru a avea o curgere cat mai naturala a materialului de pe disc, iar ordinea pieselor este cea corecta. Posibile erori de mixaj care nu au fost observate au fost editate, si orice urma de zgomot sau eroare de interpolare nedorita au fost eliminate (pe cat permite materialul), inainte ca materialul sa ajunga la fabrica de replicare.

Si totusi, de ce nu e chiar indicat sa ne ocupam personal de aceste aspecte – ca si inginer de mixaj sau artist? Unul din motivele cele mai evidente este faptul ca o casa de mastering va fi considerabil mai bine echipata pentru respectivul proces decat orice studio de mixaj, indiferent de talia sa. Tratamentul acustic si sistemul de monitorizare formeaza un tot unitar, la un cost considerabil mai mare decat dotarea intreaga a unui home studio.

Si totusi, nu echipamentele sunt cheia acestui proces, ci inginerul de mastering. Aceasta este singura activitate pe care o practica – nu trage cabluri, nu pozitioneaza microfoane, nu incearca sa convinga muzicieni sa se acordeze, nu sta 4 ore pentru inregistrarea vocala a doua versuri, samd. Un inginer de mastering isi cunoaste sistemul audio ca si pe propriul buzunar, folosindu-l in mod curent asupra unei mari diversitati de material audio, de la cel mai bun, la cel mai prost, pentru a obtine un produs finit echilibrat si inchegat.

Pregatirea unui material audio inainte de a fi trimis la o casa de mastering

Daca te-ai decis ca doresti sa folosesti o casa de mastering (una care ofera demo-uri asupra pieselor proprii sau care are o reputatie excelenta, de preferat), ar fi cativa pasi pe care ar fi bine sa-i urmezi, inainte de a expedia coletul sau de a uploada mixajele finale:

• nu exagera cu egalizarea, in special pe partea de joase sau inalte; mai degraba trimite un mixaj care sa para putin inchis sau lipsit de basi, pe care inginerul de mastering il va aduce la balansul tonal corect, fara artefactele provocate de anumite egalizatoare de o calitate mai redusa

• nu aplica limitare asupra masterului, si ai grija si cu nivelul de compresie; altfel, inginerul de mastering nu va mai avea “loc” sa isi desfasoare activitatea; revin asupra sfatului din articolul anterior de a trimite mixaje strivite pentru placerea clientului, dar ca materialul care ajunge la master sa fie lipsit de limitare

• in cazul in care ai observat pe parcurs anumite probleme ale materialului (pacanituri, distorsiuni, dezechilibrari intre canale sau tonale), mentioneaza acest lucru inginerului de mastering, pentru a ii salva din timpul (pe care oricum, tu il platesti) pe care il va pierde incercand sa realizeze de unde vine posibila problema

• intotdeauna verifica daca mixajul “supravietuieste” si in mono; desi la ora actuala este o problema mai mica decat era in vremurile radiourilor AM sau a discurilor de vinyl, mai exista suficiente medii de auditie care raman mono: televiziunea, in mare parte, sau anumite site-uri

• calculeaza durata totala a materialului, pentru a o adapta mediului de stocare: in cazul CD-urilor audio standard este vorba de 78:33 minute, de exemplu; in cazul vinyl-urilor, 25 de minute pe fiecare parte este in principiu limita de sus a unui vinyl care sa aiba impact si volum ridicat

Cu toate ca este posibil faptul ca din cele de mai sus sa para ca am facut tot posibilul pentru a va convinge de necesitate si obligativitatea de a trimite un produs la o casa de mastering, scopul nu era acesta. Pur si simplu am incercat sa fac o prezentare asupra a ceea ce inseamna mastering-ul, pentru a fi mai usor sa luati o decizie in aceasta directie, sau intr-un eventual “home mastering”, perfect adecvat anumitor proiecte, in special in cazul in care se acorda destul timp si dragoste acestei tentative.

Focal CMS40- Musikmesse 2010

Postat de Florin on aprilie 8, 2010  |  No Comments

Anul acesta la Frankfurt Musikmesse, cei de la Focal au anuntat marirea familiei de monitoare din seria CMS cu adaugirea modelului CMS40. Acesta este modelul cel mai mic din aceasta serie si totodata cel mai mic monitor al producatorului francez.

Acest model ofera un raspuns in frecvente intre 60Hz si 28kHZ(+-3 dB) si un SPL maxim de 97dB ceea ce nu este deloc de trecut cu vederea avand in vedere wooferul de doar 4 inch cu care este echipat acest monitor. Tweeter-ul este acelasi tweeter de aluminiu/magneziu “inverted dome” folosit si pe fratii lui de serie, iar atat driverul HF cat si driverul LF sunt alimentati de propriul amplificator de clasa AB care livreaza 25W. Cei de la Focal spun ca aceste monitoare au fost create pentru a fi folosite atat in camere de control mici cat si in medii de broadcast, si sunt ideale pentru ascultare near-field la distante incepand de la 40 cm.

Demonstratile de la Messe de ascultare cat si testele AB intre ele si fratii mai mari ca CMS 65 si altele din seria Twin au aratat ca aceste monitoare sunt capabile sa livreze o calitate mult peste asteptari fara sa fie retinute sau “imprastiate” cand vine vorba de sunet chiar si la volume mai mari de ascultare.

Focal anunta ca CMS40 vor fi gata de livrare undeva in luna Mai 2010 si pretul recomandat de producator va fi de 355 euro/buc

video:

Metoda de calibrare a sistemelor audio 2.1 si 5.1

Postat de mihai on martie 15, 2010  |  1 Comment

Articolul acesta va va prezenta o metoda simpla de calibrare a sistemului audio, prin folosirea unui SPL-metru si a fisierelor de test oferite de catre Blue Sky.

Inainte de a incepe procesul de testare, descarcati fisierele de test: BlueSkyTestFiles.zip (dimensiune de 15 MB). Pentru a le downloada, dati click-dreapta si selectati “Save Target As” pentru a incepe procesul de descarcare in locatia dorita. O data ce au fost descarcate, acestea pot fi scrise ca si pe un CD audio (daca doriti sa calibrati strict un sistem de auditie cu CD player), sau importate in DAW-ul preferat, pentru a incepe procesul de calibrare.

Echipamente necesare:

• un sistem audio 2.1 sau 5.1, indiferent de producator acestuia
• un SPL-metru simplu, cum ar fi, de exemplu, acesta

Zip-ul downloadat contine urmatoarele 4 fisiere:

• 1000Hz SINEWAVE -20dBFS.wav – un fiser cu o sinusoidala de frecventa 1kHz la -20dBFS pentru calibrarea electrica a sistemului
• 40-80Hz PINK NOISE -20dBFS.wav – un fisier cu zgomot roz filtrat trece-banda intre 40Hz si 80Hz, la -20dBFS
• 500-2.5kHz PINK NOISE -20dBFS.wav – un fisier cu zgomot roz filtrat trece-banda intre 500Hz si 2500Hz, la -20dBFS
• Pink Noise full bw -20dBFS.wav – zgomot roz nefiltrat, la – 20dBFS

Pentru a limita efectele adverse ale acusticii incintei, sa se observe faptul ca fisierele de test au fost limitate in frecventa, ducand astfel la o interferenta acustica mai mica asupra rezultatelor testului

Toate fisierele de test sunt MONO. Asigurati-va ca ati trimis semnalele 100% pe canalul stanga sau dreapta, niciodata pe amandoua concomitent – semnalele sunt concepute pentru fiecare boxa in parte, nu pentru intregul sistem. Daca folositi un CD player, folositi doar un singur canal al acestuia – deconectati o iesire, de exemplu.

Teoria din spatele metodei de calibrare
Scopul calibrarii este ajustarea nivelelor de amplificare electro-acustice ale sistemului astfel incat 0dBVU de semnal electric pe iesire sa genereze un anume nivel de presiune sonora (SPL) in pozitia de ascultare. Luand in considerare faptul ca mare parte din sistemele audio actuale au la baza formatul digital, se va mentiona ca in general -20dBFS (cu 20dB mai putin decat nivelul maxim digital) echivaleaza cu 0dBVU.

De observat este faptul ca in cazul formatului 5.1, amplificarea canalului LFE poate varia de la +0 la +10dB, in functie de tipul de codificare folosit. Atata timp cat canalul LFE nu este calibrat ca si o entitate separata, acest nivel de amplificare nu ar trebui sa afecteze calibrarea sistemului. Pentru mai multe informatii legate de acest canal, urmeaza acest link.

Nivelele standard de calibrare sunt urmatoarele:

Toate semnalele de test au fost inregistrate la -20dBFS, inclusiv sinusoidala de 1kHz. Aceasta este folosita pentru a seta un anume nivel electric de semnal prin intregul lant de semnal, pana la difuzoare. Restul semnalelor, derivate din zgomot roz, sunt folosite pentru masuratori acustice si calibrarea sistemului.

Asadar, sa trecem la pasii propriu-zisi de urmat pentru calibrare. Pe parcursul lor s-a folosit nivelul de 85dBC SPL, specific auditiei de muzica. Daca doriti sa calibrati la alte standarde, substituiti valorile cu cele din tabelul de mai sus.

1. Opriti sistemul audio, pana cand ajungeti la pasul nr. 4.
2. Eliminati orice procesare dinamica sau in frecventa – nu prin eliminarea echipamentelor din lantul de semnal, ci prin punerea lor “pe 0”.
   Porneste fisierul 1kHz Sine Wave, panorameaza-l 100% pe stanga, si ajusteaza faderul de pe canalul de master astfel incat iesirea DAW-ului sa afiseze -20dBfs. In cazul in care folosesti o consola analogica, regleaza nivelul de iesire la 0VU. Repeta operatiunea pentru canalul dreapta, in cazul sistemelor 2.1. Daca lucrezi in Surround, repeta operatiunea de ajustare pentru fiecare canal in parte. O data executata aceasta operatiune, nu le mai atinge – este crucial calibrarii sistemului
3. Muteste toate canalele si asigura-te ca semnalul de 1kHz este OPRIT.
4. Luand in considerare ca a fost calibrat din punct de vedere electric nivelul de iesire, poti porni sistemul audio.
5. Trimite semnalul de zgomot roz filtrat intre 500-2.5Hz canalului stanga. Asigura-te ca semnalul respectiv nu ajunge pe oricare alt canal. Lunad in considerare faptul ca este filtrat, nu este necesara oprirea subwooferului. Exista doua metode pentru a calibra nivelele mai departe:
   1. Daca ai posibilitatea de reglare a nivelului de semnal de monitorizare, poti seta gain-urile monitoarelor la nivelul de referinta (“0”, in principiu), si prin ajustarea volumului de monitorizare, regleaza-l astfel incat nivelul receptionat de SPL metru sa fie de 85dBC (C se refera la C-weighting, in cazul in care SPL metrul are aceasta functie)
   2. Cealalta metoda este reglarea nivelului de monitorizare la pozitia pe care o doresti sa fie cea de referinta, si reglarea gain-ului pe monitoare astfel incat sa se citeasca 85dBC pe SPL-metru. Daca folosesti aceasta metoda, ar trebui sa marchezi pozitia respectiva pe controlul de volum, pentru a putea reveni asupra ei in cazul modificarilor ulterioare
      Indiferent de metoda folosita:
      Nivelul de presiune sonora se masoara in pozitia de mixaj, cu SPL metrul tinut in mana intinsa, microfonul sau plasat la nivelul urechii, si la un unghi de aproximativ 45 de grade de orizontal, si indreptat catre punctul central dintre cele doua monitoare.
      Repeta pasii de mai sus pentru a regla si canalul dreapta, fara a uita sa opresti toate restul canalelor. In cazul in care lucrezi in 5.1, repeta si pentru C, LS si RS.
6. Porneste semnalul de 40-80Hz pe canalul stanga si ajusteaza nivelul subwooferului pentru ca SPL-metrul sa arate 85dBC, pe reglajul “slow” al SPL-metrului. Acesta va avea tendinta sa aiba mici salturi ale valorii, de acee s-ar putea sa fi nevoit sa faci o medie mentala a valorii efective, pentru a elimina varfurile care pot aparea. Canalul dreapta, fiind deja calibrat din punct de vedere electric, va arata aceeasi valoare, implicit nu este nevoie sa fie calibrat separat.
7. Poti porni si semnalul de zgomot roz, initial pe canalul stanga, apoi pe cel dreapta (nu deodata). Amandoua ar trebui sa masoare aproximativ 85dBC, sau putin peste – aceasta usoara crestere poate datora influentei camerei asupra frecventelor aflate sub 30Hz, prin amplificarea lor.
   

   Nu executa in nici vreun fel modificari asupra nivelelor de volum in acest punct, decat in cazul in carei dispui de un RTA – folosirea RTA-ului va face parte dintr-un alt articol

Astfel, poti considera ca ai calibrat sistemul de ascultare – distractie placuta! Daca mai ai intrebari, nu ezita sa ne contactezi.

Mihai Toma

Pozitionarea subwooferului

Postat de Florin on februarie 26, 2010  |  1 Comment

Dupa cum am mentionat in articolele legate de acustica, raspunsul in frecvente joase al unui sistem este influentat foarte puternic de pozitia incintelor acustice, de acustica unei camere, respectiv de proportii, materialul din care este construita, samd. Mergand pe aceasta idee, pozitionarea atenta in camera a suwooferului este cruciala obtinerii unui raspuns cat mai corect al sistemului de auditie.

Inainte de a trece la partea aplicata, as mentiona cateva reguli de baza care este bine sa le tineti minte:

-         fiecare spatiu acustic este unic, si experimentarea cu pozitionarea elementelor sistemului audio este cea mai buna metoda pentru a afla plasamentul optim al acestora

-         orice boxa cu un raspuns judicios in frecvente joase, implicit si subwooferul are un raspuns crescut pe joase daca este pozitionat aproape de o suprafata dura (perete sau podea; sau tavan, in cele din urma)

-         un subwoofer va oferi maximum de nivel de presiune sonora cand este pozitionat intr-un colt (practic, el fiind aproape de 3 suprafete: 2 pereti si podea)

-         in anumite conditii pozitionarea in colturi este cea optima, dar in altele poate sa excite prea mult modurile unei camere, ducand la un sunet prea murdar pe joase

-         se poate intampla ca anumiti subwooferi sa ofere un raspuns mai bun in frecventa daca sunt cu fata catre un colt sau un perete

Practic, exista doua metode de pozitionare a subwooferului – cea “la ureche”, si cea care se foloseste de RTA-uri.

Prima la care ne vom referi este varianta cea mai simpla, si nu necesita nici un echipament suplimentar – doar o pereche de urechi si un set de melodii cunoscute, si care sa contina tot spectrul audio, de la joase si pana la inalte. De dorit ar fi ca inregistrarile sa aiba o dinamica buna, si sa fie de calitate ridicata – Chesky Records, de exemplu, au in catalog doar astfel de CD-uri, inclusiv CD-uri de test.

Plaseaza subwooferul in pozitia de mixaj (“sweet spot”) si porneste una dintre melodiile antementionate. Dupa ce te-ai asigurat ca nivelul subwooferului acopera zgomotul de fond, calibreaza-l “dupa ureche” pentru a il integra cu raspunsul satelitiilor.

Incepe sa te plimbi prin camera, in special in apropierea peretilor si a colturilor – observa unde raspunsul spectral este cel mai coerent, precum si unde este cel mai extins. La fel de important este sa observi si unde este are cel mai mare impact si cea mai buna definitie pe frecvente joase. Trebuie evitate locurile unde “bubuie” basii, ci mai degraba locul in care este oferit raspunsul cel mai natural, fara note joase care sa iasa in evidenta sau sa dispara.

Se poate intampla ca pozitia de maxima claritate si naturalete sa fie una apropiata de sweet spot, sau poate chiar in spatele sau; nu trebuie sa va descurajati – e perfect posibil ca respectiva sa fie cea mai buna pozitie pentru subwooferul in cauza, in incaperea respectiva. Nu trebuie uitat faptul ca frecventele la care lucreaza subwooferul tind sa fie majoritar omnidirectionale, astfel incat o astfel de pozitionare neobisnuita nu va pune probleme din punct de vedere a imaginii stereo.
Din momentul in care s-a stabilit care e pozitia cu cel mai curat raspuns, muta subwooferul in acea pozitie, iar apoi se verifica din pozitia de mixaj daca s-a pastrat raspunsul dinainte de inversiune. Daca nu, continua experimentul pana in momentul in care ai atins punctul de maxima fidelitate a subwooferului. Motivul respectivei inversiuni se bazeaza pe faptul ca “distantele” parcurse de sunet, precum si atenuarile suferite pe parcurs tind sa fie asemanatoare pe frecvente joase, indiferent de inversiunea pozitiei de ascultare cu cea a subwooferului, implicit si raspunsul in frecventae asemanator. Plus ca e considerabil mai usor sa te plimbi prin camera decat sa muti subwooferul in toate posibilele pozitii, iar rezultatele finale sunt asemanatoare.

Cea de-a doua metoda implica folosirea unui RTA (real time analyzer). Varianta cea mai la indemana este un microfon back-electret (Behringer ECM8000, de exemplu, este excelent/pret pentru astfel de test), interfata audio si preamplificatoarele sale, si un software cum ar fi Room EQ Wizard sau altele. Functiile acestuia sunt mult mai variate, si va invit sa le investigati:

Plaseaza subwooferul in pozitia de ascultare, si conecteaza-l la un generator de zgomot roz (pink noise) – practic, este vorba de un semnal cu distributie de energie egala pana la o anumita frecventa; spre deosebire de white noise, a carui distribuite e perfect egala, pink noise-ul are inaltele atenuate.

Inainte de a continua, recomandarea mea este sa porti o pereche de casti sau de dopuri – durerea de cap pe care o resimti dupa o ora de ascultat pink noise este EXTREM de neplacuta.

Porneste generatorul de pink noise, si asigura-te ca nivelul de presiune sonora al subwooferului trece peste nivelul de zgomot abiental. Seteaza RTA-ul la rezolutia maxima, analiza in timp real, si incepe sa masori raspunsul in frecventa al incaperii. In cazul in care software-ul iti ofera posibilitatea de mediere in timp real (real time average), poti folosi functia respectiva pentru a iti oferi un raspuns in frecventa mai usor de citit. In timp ce “plimbi” microfonul prin camera, urmareste pozitia in care acesta este cel mai apropiat de liniaritate, in special in apropierea colturilor si al peretilor. Din nou, nu te speria daca zona in care se obtine cel mai apropiat raspuns de liniaritate este intr-un loc care ti se pare “neobisnuit” pentru un subwoofer.

Dupa ce ai aflat care ar fi pozitia, executa aceeasi inversiune a microfonului cu subwooferul ca si la prima metoda, si verifica daca se obtine acelasi raspuns corect in frecventa. Repeta pana obtii un rezultat cat mai liniar in frecventa.

De retinut e si faptul ca datorita energiei ridicate pe care o genereaza, subwooferele pot face sa rezoneze obiectele din imediata vecinatate. Pentru a opri aceste vibratii si a nu oferi urechii o metoda “falsa” de pozitionare a subwooferului in spatiu, cea mai buna metoda pentru a nimeri frecventele de rezonanta ala obiectelor, pentru a sti care sa le tratezi este folosirea semnalelor sinusoidale, si cresterea treptata frecventei de test de la cea mai de jos frecventa a subwooferului, si pana undeva catre 300-500Hz, daca vrei sa fi cu adevarat sigur.

Mihai Toma

Lansare Blue Sky Media Desk MKII

Postat de Florin on februarie 19, 2010  |  No Comments

Cu ocazia targului international de la Frankfurt de anul acesta, Blue Sky anunta lansarea seriei a doua a sistemului de monitorizare Blue Sky Media Desk. Noua serie Media Desk MK II va primi un “facelift” complet.

Adrian Despot, Recenzie Blue Sky ProDesk 2.1

Postat de Florin on noiembrie 9, 2009  |  1 Comment

Cautam niste monitoare de studio care sa inlocuiasca veteranele Mackie HR824 si Yamaha NS-10M pe care lucram de cativa ani. Un prieten care face productie audio cinematografica si de a carui parere tin cont, imi recomanda un sistem Blue Sky System One si ma invita sa il ascult la el in studio.

Noul membru al familiei Blue Sky, SAT 265

Postat de Florin on octombrie 13, 2009  |  No Comments

De curand Blue Sky au lansat cel mai nou membru al familiei, satelitul SAT 265, monitor near field activ de putere mare, conceput sa faca echipa perfecta cu noul SUB 212 pentru a oferi o calitate si o acuratete excelenta intr-un sistem full range de monitorizare.

Blue Sky, Big Blue 2.1

Postat de Florin on octombrie 8, 2009  |  No Comments

Dupa cum v-am promis saptamanile trecute in cadrul testului de monitoare, am revenit cu articol mai detaliat despre sistemul Blue Sky Big Blue 2.1

Big Blue, de unde si numele, este cel mai mare sistem de monitorizare de la Blue Sky. Facut special pentru camere de mixaj mai mari si pentru cei care au nevoie sa auda TARE! Aspectul dea dreptul impresionat la acest sistem este marimea lui.

Monitoare studio – Test comparativ

Postat de Florin on septembrie 24, 2009  |  11 Comments

In “episodul” trecut am hotarat sa testam mai multe modele de casti, care le-am avut mai la indemana. De data aceasta am trecut la lucruri putin mai serioase. Am adunat cateva perechi de monitoare, mai precis 12 la numar, si le-am supus unui test.