Instrumente muzicale – O lume fara limite! Despre muzica, echipamente audio, articole de specialitate, DIY

RCF Mytho 6 si Mytho 8, monitoare de studio

Postat de Florin on iulie 29, 2010  |  No Comments

Anul 2010 este oficial anul monitoarelor de studio.  Zeci de modele noi au fost sau vor fi lansate anul acesta, majoritatea venind de la producatori deja stabiliti in domeniul  studiourilor de inregistrari,  insa au existat si exceptii, precum Mytho, o serie de doua modele de monitoare de studio, ce provin de la un producator italian extrem de respectat la nivel global pentru boxele, amplificatoarele si difuzoarele sale de inalta calitate, o companie care de-a lungul istoriei sale a continuat sa se extinda si sa se diversifice pentru a satisface toate nevoile audio si de amplificare pentru orice tip de proiect, fie el mic sau mare. Compania legendara in cauza, fondata in 1949 de catre Rossi,Campari,Ferarri, in Italia (Mancasale, Reggio Emilia) este, evident,  RCF.

Atat MYTHO 6 cat si MYTHO 8 sunt monitoare de referinta pe doua cai, bi-amplificate, cu tweeter dom de metal de inalta calitate, pentru cea mai buna reproducere a vocii si cate un woofer de 6” inch, respectiv 8” inch, cu neodim si bobina de dimensiune mare – 51mm – ce garanteaza o energie foarte mare pentru o reproducere ferma si controlata a basului, cat si stabilitate termica perfecta cu o minima compresie de putere.

Cele doua modele de monitor sunt echivalente pe partea de amplificare, ambele avand incorporate cate doua amplificatoare separate de tip AB – unul de 200 W pentru frecventele joase si unul de 100 W pentru cele inalte. Amplificatoarele, dupa spusele producatorului, sunt de neegalat  cu privire la distorsiuni mici si sunet natural.
Circuitul magnetic al acestor monitoare de studio prezinta si un system de ventilatie speciala a aerului ce este folositor pentru reducerea compresiei aerului, zgomotelor de aer, dar si pentru a reduce distorsiunea in situatii de miscare puternica a wooferului.

Carcasa este facuta din aluminiu, consolidata intern si intarita pentru a imbunatati comportamentul frecventelor joase si pentru a reduce rezonantele ce pot aparea.

Procesarea semnalului este realizata in domeniul digital cu un sistem integrat DSP.  Aici sunt procesate toate functiile de filtru, limitatorul de clip si egalizarea individuala pentru fiecare boxa. In realitate asta inseamna ca fiecare dintre difuzoare este testat si ajustat individual, in ceea ce priveste nivelul de volum si frecventa,  in fabrica inainte sa fie livrate catre distribuitor.

Filtrele pentru a potrivi boxa specificatiilor de pozitionare si localizare sunt deasemenea in sarcina sistemului DSP. Aceste filter sunt constituite din urmatoarele: Filtre low- si high-shelf, numite si bass- si treble-tilt; Un filtru de bass-rolloff; un filtru trece-sus (highpass) la 80 Hz; o setare pentru desktop-filter si o setare pentru raspuns de putere linear – “linear power response”. Setarea desktop scade cu circa 2.5 dB, prin intermediul unui filtru de tip “clopot” (bell), zona din jurul 145 Hz, astfel compensand o potentiala crestere de volum , in cazul pozitionarii monitoarelor pe o consola sau masa.

Raspunsul de putere liniar.

Modul  „linear power respsonse“ ascunde deasemenea un filtru in forma de clopot (bell) – la 1 kHz cu o crestere usoara de 2.5 dB. Ratiunea din spatele conceptului pentru acest filtru, care permite setarile “linear power response” si “linear frequency response”, ar fi ca exista doua metode diferite pentru a judeca raspunsul in frecventa al unei boxe.

Testul “normal” pentru raspunsul in frecventa este cel efectuat cu reflexii de sunet minime in imprejurimile boxei si pune la socoteala doar proiectia frontala a sunetului ce vine din boxa.

O metoda diferita testeaza raspunsul in frecventa in functie de putere  si masoara energia completa a sunetului, proiectata din boxa in camera. Deoarece proiectia este mai mult sau mai putin globulara (in forma de bila) la frecventele joase, iar o dispersie egala si controlata incepe doar cand frecventele urca la  medii si inalte, putem spune ca puterea  raspunsului in frecventa de obicei creste la joase.

Astfel, raspunsul in frecventa in functie de putere al unei boxe ar trebui sa fie liniar peste o anumita frecventa, care depinde totusi de dimensiunile boxei, cel putin daca boxa are un comportament pentru dispersia sunetului mai mult sau mai putin normal.

Intr-un final ramanem cu intrebarea – “Care raspuns in frecventa este mai relevant?”, iar raspunsul la aceasta  este – “Depinde de camera!”, insemnand, cu cat camera este mai bine tratata acustic (absorbtie in principal) cu atat mai important devine modul “linear frequency response”, insa daca spatiul este mai reverberant, proiectand o buna parte din sunetul generat, inapoi la boxa,  modul “linear power response” devine prioritar si mai important, dar aceasta este doar o optiune, alegerea va apartine in orice combinatie.

Toate functiile de filtru disponibile la Mytho pot fi ajustate cu ajutorul a 12 comutatoare pe panoul din spate. Tot pe panoul din spate avem atat un control pentru volum cu ajustare de + / – 6dB, cat si o intrare analogical balansata prin o mufa combo XLR/TRS (Jack mare de 6.35mm).

Impresii Personale.

Cele doua perechi de monitoare au ajuns la noi in magazin, la Soundcreation, cu o distanta temporala de cateva zile intre ele.  Cele dintai au fost Mytho 8. Personal, eram destul de entuziasmat, iar aceasta nu doar din cauza reputatiei  solide a brand-ului “sonor” RCF, ci si deoarece  aflasem despre aceste monitoare cu putin timp in urma, navigand pe un forum de specialitate international, unde majoritatea celor care au postat era destul de curioasa de felul cum suna acestea, iar eu, urma sa fiu primul (dintre ei) care reusea sa le asculte.

Deschizand cutiile am reusit sa observ, calitatea felului de ambalare pentru transport al acestora, care este, fara indoiala, la standarde inalte. Urmatoarea mea remarca, incercand sa scot boxa afara din cutia in care a venit, a fost: “Mamaa, ce grea e!”. O boxa Mytho 8 cantareste 13 kilograme, iar Mytho 6 cantareste 10,5 kilograme, greutate neta.  Stiind ca au carcasa din aluminiu, poate ma asteptam sa fie putintel mai usoare, dar adevarul e ca cei de la RCF au folosit acest tip de carcasa cu alt scop, mentionat mai devreme, si nu neaparat pentru reducerea masei boxelor. Atat design-ul cat si baza de fixare a acestor boxe, la o privire initiala, imi aduceau puternic aminte de anumite modele de  monitoare de la Focal si Genelec, insa dupa doar cateva momente, vocea ratiunii mi-a soptit: “Cum suna?”. In momentul acela m-am trezit la realitate, amintindu-mi  ce e cu adevarat important la o pereche de monitoare de studio, si anume, reprezentarea fidela si liniara a materialului audio sursa, cat si ca materialul prelucrat cu ajutorul acestora sa “traduca” (sune) bine pe sistemele de sunet ale ascultatorilor. Pe langa toate acestea, probabil exista tot felul de principii stiintifice si acustice pentru aspectul curent al boxei.

Odata asezate pe stative, in pozitia si unghiul necesar auditiei,  care este usor de obtinut datorita sistemului de orientare de la baza boxei, le-am aprins si am inceput sa ascultam diverse melodii din genuri diferite.

Pornirea se face prin apasarea butonului de on/off din spatele boxei, urmand ca inelul LED din jurul siglei RCF, pe partea din fata sa se aprinda in culoarea rosie. Sigla RCF trebuie, mai apoi, atinsa ca boxa sa devina functionala, inelul LED acum afisand o culoare alba – „FANCY”.

Tin neaparat sa mentionez ca spatiul pentru auditie (magazinul) nu era tocmai cel mai potrivit, acesta nefiind tratat acustic sau cu zgomot redus, insa asta nu consider ca m-a retinut din a-mi da seama de ce sunt capabile aceste monitoare.

Personal, as recomanda ca Mytho 8 sa fie folosite in camere medii sau mai mari, ele fiind o idee, poate, prea mult pentru o camera mai mica.  Mytho 6 ar fi in regula si pentru camere mai mici, insa recomandarea mea si pentru acestea merge tot catre camerele medii.

Cele doua perechi de monitoare sunt foarte similare, din punct de vedere al sunetului, insa Mytho 8 parea, per ansamblu, sa aiba un sunet mai “plin” decat fratele sau mai mic Mytho 6, dar luati aminte,  nu cu mult.

La minute inainte de ascultarea initiala, cu Mytho 8, eram curios, entuziasmat, nerabdator,  formandu-mi  tot felul de pareri despre cum ar putea suna, dar in acelasi timp eram sceptic, ferm si exigent, incercand sa raman obiectiv.

OK -> Apas “PLAY”… hmmm…hmmmmm…. Wow! Atat puteam spune la prima ascultare. Era de parca as fi fost fermecat de catre tweeter. Inaltele erau “dulci”, iar mediile-inalte erau definite, prezente si nu aspre. Monitoarele aveau un soundstage mare, iar imaginea stereo era excelenta. Sunetul era atat de placut, aproape  incat sa ma faca sa cred, ca poate nu sunt destul de “crude” pentru munca de studio, insa acelasi lucru poate fi spus si despre Genelec-uri, de exemplu, care sunt cunoscute deasemenea pentru sunetul “cald” si placut, fiind in acelasi timp considerate o unealta de baza in studiourile din intreaga lume.De altfel , este foarte bine sa ai o pereche de monitoare care sa sune frumos, cum altfel sa impresionezi clientul/artistul/trupa?

Oricum ar fi, un lucru era clar, tweeter-ul de la Mytho 8 primea o nota mare din partea mea.

“Ei bine, cum ramane cu tweeter-ul la Mytho 6?”, probabil ca va intrebati.

Vedeti voi, Mytho 6 si Mytho 8 beneficiaza in principiu de aceleasi componente (bobina, tweeter, amplificare, etc.),  cu exceptia wooferului, desigur, dar si a setarii frecventei de crossover, care este de 1900Hz la Mytho 6 si 1800Hz la Mytho8. Poate la prima vedere, 100 Hz diferenta, in zona mediilor, nu pare prea mult, insa urechile mele au simtit-o, iar asta inainte sa stiu de aceasta diferenta de crossover dintre cele doua perechi.

Mytho 6 suna putin diferit pe partea de medii-inalte si inalte, nu neaparat mai rau, dar Mytho 8 mi s-a parut ca suna mai bine.

Coborand la frecventele din zona mediilor-joase si joase, pot spune ca si aici sunt destul de asemanatoare cele 2 perechi de monitoare, in ciuda diferentei considerabila de marime a wooferelor.

Si aici, desi nu este o competitie intre cele 2, voi accorda puncte mai multe pentru Mytho 8.

Bassul acestora se extinde mai jos decat la Mytho 6, oferind un sunet general mai plin si complet, insa dupa cum am mentionat si anterior, pentru camere mai mici, Mytho 6 este perfect, fiind cel mai recomandat dintre cele doua.

Basul, ca o regula generala, se simte mai mult decat se aude, dar la Mytho pot sa spun ca am avut parte de ambele feluri. Am simtit un bas puternic si robust, dar si destul de definit incat sa imi dau seama ce se intampla in acea zona de frecvente.

Raspunsul tranzientilor in zona aceasta, a basilor si a mediilor-joase, este destul de rapid si dinamic, insa nu atat pe cat mi-as fi dorit eu. Acesta as putea sa consider ca e minusul acestor monitoare, atat la Mytho 8 cat si la Mytho 6, si anume definitia pe medii-joase. Comparand cu alte monitoare, Adam  in special, am observat ca Mytho-urilor le lipsea putin “punch-ul” la tobe mari (kick-uri) pe anumite piese. Zona de frecvente, care era cea mai problematica (dupa ureche), se afla undeva intre 115 Hz si 165 Hz.

Initial m-am gandit ca e posibil sa fie din cauza acusticii magazinului sau ca sunt eu putin prea pretentios, insa comparand cu Adam-urile, acestea din urma nu aveau aceasta “problemuta”.

Chiar si cu acest mic inconvenient, Mytho-urile aveau un sunet balansat si destul de précis.

Adevarul este, ca niciun monitor de studio nu este perfect, exemplul fiind chiar cel mai faimos dintre toate – Yamaha NS10 (fost posesor)– care suna la auditie absolut oribil, iar raspunsul in frecventa este pe departe de a fi liniar, insa traditia spune: “Daca faci materialul sa sune bine pe NS10, va suna bine peste tot!”

Acestea fiind spuse, mai exista o lectie de studio care zice: – Verifica materialul, pe cat posibil, cu mai multe sisteme de sunet si in diverse medii de ascultare, ca sa poti auzi cu “urechile lumii”.

Intotdeauna, dupa parerea mea, ar trebui sa mai existe in studio, cel putin inca o pereche de monitoare sau un sistem de sunet, care e de preferat, sa completeze, intr-un mod sau altul, monitoarele principale.

Sa nu uitam de acustica. Este la fel de importanta, chiar mai importanta decat orice echipament din studio, fiind un factor ce poate altera sunetul monitoarelor, facandu-l neclar si/sau complet fals.

Eu, din pacate, nu am reusit sa testez monitoarele acestea intr-un mediu ideal si/sau intr-o situatie in care ar fi trebuit sa ma bazez pe ele, insa am acumulat de-a lungul timpului destula experienta ca sa imi dau seama ca s-ar fi descurcat excelent.

Concluzie.

RCF a lasat o amprenta proaspata si puternica asupra lumii echipamentelor de studio, cu aceste doua modele de monitor, Mytho 6 si Mytho 8, dovedind inca o data maiestria companiei si ceea ce se poate realiza, avand la dispozitie 60 de ani de experienta pura.

Monitoarele se vand la o diferenta infima de pret,  fiind ,aproximativ, 750 euro pe bucata pentru Mytho 6, respectiv 810 euro pe bucata pentru Mytho 8, ceea ce este extrem de acceptabil pentru ce ele au de oferit.

Cu siguranta, monitoarele de studio de la RCF, mi-au pus „rotitele” in miscare pentru o posibila urmatoare achizitie,  lasandu-mi totodata un etalon destul de inalt pentru evaluarea altor monitoare.

In incheiere,  as dori sa va multumesc pentru ca v-ati luat putin timp sa cititi acest review si sa reamintesc ca acestea sunt doar impresii personale, iar ceva ce este valabil pentru mine poate sa nu fie valabil si pentru voi. Cel mai bun ghid pentru monitoarele de studio este propria voastra experienta, deoarece fiecare om aude diferit, are preferinte diferite si lucreaza diferit fata de ceilalti.

Cu bine,

Alex Muntean (a.k.a. Ninja Mixer).

Masterizarea

Postat de mihai on iunie 2, 2010  |  No Comments

Dupa cum am promis in articolul anterior, am revenit cu o mica incursiune in domeniul masterizarii si a ceea ce inseamna ea la ora actuala.

In primul si in primul rand, nu este vorba de vreo forma de voodoo (desi unii ar putea tinde sa ma contrazica), nu este un proces pe care va face orice mix sa sune bine (in special in cazul unui aranjament/mixaj slab), ci este pur si simplu o alta forma de arta, asa cum este si cea muzicala sau cea a mixajului. Nu se refera la un set de procesoare, fie ele hardware sau software, prin care se trece o piesa, pentru a iesi la final masterizata.

Din punct de vedere tehnic, masterizarea este pasul final dinainte de multiplicarea unui material audio, dupa ce mixajul final s-a incheiat. Se refera la transformarea unui amalgam de piese intr-un un produs inchegat, din toate punctele de vedere: cel al balansului tonal, al distantei dintre piese, precum din punct de vedere al volumului.

Initial, inginerii de master executau in principiu operatiunea de creare a “glass master”-ului care era matrita pentru o generatie de discuri de vinyl. Nivelul de dificultate al acestei operatiuni era (si este, si la ora actuala, pentru cei care inca mai practica imprimarile pe discuri) considerabil de ridicat, in principiu datorita dificultatii gasirii volumului optim pentru imprimare: daca acesta era prea scazut, pe langa necesitatea ascultatorului de a ridica volumul aparatului utilizat (care am stabilit in articolul anterior ca nu prea se va intampla), va mai rezulta si un nivel al zgomotului de fond mai ridicat; daca nivelul era prea ridicat, la auditie puteau aparea probleme de sarire a capului de citire, si in cazul mai extrem se putea distruge matrita, uneori chiar si capul sau de scriere (un produs extrem de scump, de altfel).

Pe parcursul timpului, inginerii de mastering au gasit metode pentru a ridica volumul final al mediului de stocare final, cu ajutorul compresiei, al egalizarii, si al limitarii. Producatorii si artisti au realizat faptul ca daca un disc se va auzi mai tare la radio sau pe pickup, va suna (in mod aparent) mai bine, si probabil ca va influenta in mod pozitiv vanzarile respectivului material. Astfel, in loc de a fi doar o veriga in procesul de replicare, inginerul de mastering a capatat o influenta mai mare asupra sound-ului final al produsului finit, fie el in format vinyl sau CD audio.

Scopul masterizarii

Masterizarea este considerata procesul final al procesului artistic – este o ultima sansa de a lustrui si de corecta anumite greseli care au scapat procesului de mixaj. Scopul sau principal este de a face tot posibilul ca impactul materialului audio asupra ascultatorului sa fie maxim, indiferent de sistemul pe care acesta il va asculta – un sistem audiofil de 25.000EUR sau niste boxe de calculator de 10RON. De altfel, impactul “la prima vedere” (sau auditie, daca preferati) este, de asemenea, crucial: chiar daca un disc are 2 piese care suna excelent, dar ascultatorul asculta ca prima piesa una dintre celelalte, prima impresie va ramane intiparita in memoria sa; rezultatul ar putea fi un album in minus vandut. Motiv pentru care toate label-urile majore aleg in continuare casele de mastering cu vechime in domeniu, indiferent de talia inginerului de mixaj.

• Un proiect masterizat asa cum ar trebui va suna pur si simplu mai bine –      va suna ca si un produs finit, nu ca si un demo. Si nu neaparat datorita faptului ca inginerul a aplicat o serie de procesoare (fie ele de EQ, compresie, samd), sau a ridicat volumul inregistrarii. Volumele tuturor pieselor au fost aduse la acelasi nivel; filajele (fade-urile) au fost facute corect din punct de vedere muzical, si in directia ceruta de catre material. Distantele dintre piese au fost ajustate pentru a avea o curgere cat mai naturala a materialului de pe disc, iar ordinea pieselor este cea corecta. Posibile erori de mixaj care nu au fost observate au fost editate, si orice urma de zgomot sau eroare de interpolare nedorita au fost eliminate (pe cat permite materialul), inainte ca materialul sa ajunga la fabrica de replicare.

Si totusi, de ce nu e chiar indicat sa ne ocupam personal de aceste aspecte – ca si inginer de mixaj sau artist? Unul din motivele cele mai evidente este faptul ca o casa de mastering va fi considerabil mai bine echipata pentru respectivul proces decat orice studio de mixaj, indiferent de talia sa. Tratamentul acustic si sistemul de monitorizare formeaza un tot unitar, la un cost considerabil mai mare decat dotarea intreaga a unui home studio.

Si totusi, nu echipamentele sunt cheia acestui proces, ci inginerul de mastering. Aceasta este singura activitate pe care o practica – nu trage cabluri, nu pozitioneaza microfoane, nu incearca sa convinga muzicieni sa se acordeze, nu sta 4 ore pentru inregistrarea vocala a doua versuri, samd. Un inginer de mastering isi cunoaste sistemul audio ca si pe propriul buzunar, folosindu-l in mod curent asupra unei mari diversitati de material audio, de la cel mai bun, la cel mai prost, pentru a obtine un produs finit echilibrat si inchegat.

Pregatirea unui material audio inainte de a fi trimis la o casa de mastering

Daca te-ai decis ca doresti sa folosesti o casa de mastering (una care ofera demo-uri asupra pieselor proprii sau care are o reputatie excelenta, de preferat), ar fi cativa pasi pe care ar fi bine sa-i urmezi, inainte de a expedia coletul sau de a uploada mixajele finale:

• nu exagera cu egalizarea, in special pe partea de joase sau inalte; mai degraba trimite un mixaj care sa para putin inchis sau lipsit de basi, pe care inginerul de mastering il va aduce la balansul tonal corect, fara artefactele provocate de anumite egalizatoare de o calitate mai redusa

• nu aplica limitare asupra masterului, si ai grija si cu nivelul de compresie; altfel, inginerul de mastering nu va mai avea “loc” sa isi desfasoare activitatea; revin asupra sfatului din articolul anterior de a trimite mixaje strivite pentru placerea clientului, dar ca materialul care ajunge la master sa fie lipsit de limitare

• in cazul in care ai observat pe parcurs anumite probleme ale materialului (pacanituri, distorsiuni, dezechilibrari intre canale sau tonale), mentioneaza acest lucru inginerului de mastering, pentru a ii salva din timpul (pe care oricum, tu il platesti) pe care il va pierde incercand sa realizeze de unde vine posibila problema

• intotdeauna verifica daca mixajul “supravietuieste” si in mono; desi la ora actuala este o problema mai mica decat era in vremurile radiourilor AM sau a discurilor de vinyl, mai exista suficiente medii de auditie care raman mono: televiziunea, in mare parte, sau anumite site-uri

• calculeaza durata totala a materialului, pentru a o adapta mediului de stocare: in cazul CD-urilor audio standard este vorba de 78:33 minute, de exemplu; in cazul vinyl-urilor, 25 de minute pe fiecare parte este in principiu limita de sus a unui vinyl care sa aiba impact si volum ridicat

Cu toate ca este posibil faptul ca din cele de mai sus sa para ca am facut tot posibilul pentru a va convinge de necesitate si obligativitatea de a trimite un produs la o casa de mastering, scopul nu era acesta. Pur si simplu am incercat sa fac o prezentare asupra a ceea ce inseamna mastering-ul, pentru a fi mai usor sa luati o decizie in aceasta directie, sau intr-un eventual “home mastering”, perfect adecvat anumitor proiecte, in special in cazul in care se acorda destul timp si dragoste acestei tentative.

Test monitoare audio: Adam A7 – Focal CMS 50

Postat de Alba Ecstasy on mai 6, 2010  |  15 Comments

Se iau 3 perechi de urechi deprinse cu sunetele de prin studiouri si 2 perechi de monitoare. Si 6 ore dintr-o zi. Plus o camera de apartament total neadecvata.
Ce iese?! O mare indecizie!
Mai ales atunci cand ai de a face cu 2 perechi de monitoare care se completeaza aproape perfect pentru lucrul in studio.

Focal CMS 50

Cand le-am scos din cutie eram singur, si prima mea reactie a fost: “LE VREAU!”. Noroc ca nu am gasit mobilul imediat sa-l sun pe Florin, asa ca sentimentul s-a stins destul de repede, tinand cont ca la aprofundarea reactiei mi-am amintit ca bugetul meu nu prevede asa ceva…
Am tras cabluri de la synth-uri si de la laptop si am ascultat de la MicroX si Evolver la mp3 si flac-uri.
Si am ramas la prima idee.

Adam A7

Evident, ca nu m-am putut abtine si le-am desfacut fara sa ii mai astept pe Marius si pe Adi.
Aceleasi cabluri, acelasi surse: sunet rece, clar, taios – prima impresie. Mi-am zis in continuare ca vreau Focal-urile…
Dar parca ma atragea “ceva” si la Adam-uri… Hmmm…

Si au venit si celelalte perechi de urechi, care au adus si setul de sunete de test: toata gama de frecvente, de la 20 Hz la 20 KHz, plus sunete roz, defazate, fazate s.a.md.
Si a inceput distractia!
Daca timpul pentru asa ceva il prevazusem pe undeva pe la 2 ore, am ajuns ca intr-un final de 6.30 ore, sa fortez nota si sa ii dau afara pe invitati.
Ca sa raman singur, doar eu, cu monitoarele, desigur nu din alte motive!

Am testat frecventele mai intai pe Focal CMS 50. Care au raspuns de la cap la coada pe toata gama de frecvente. Sunetul redat este cald, putin ‘boxy” cum zice Marius – adica asa, cam ca de cutie. Si cam asa si este.
Dar scot atat de bine in evidenta vocea din piesele ascultate [mai putin in Carmina Burana - unde nu s-a putut distinge cu aceeasi claritate textul ca la piesele pop-rock], incat ai impresia ca Rihana, Nightwish sau Tracy Chapman iti canta la ureche, langa tine.
Basul este calm, profund si nu distorsioneaza la volum mare. Inaltele sunt prezente dar nu exceleaza, incadrandu-se la ceva obisnuit.
Asadar, Focal CMS 50, iti reda o muzica frumoasa, un pic “cosmetizata”, dar umana, foarte apropiata de suflet si de conditia noastra de muritori.
Le consider foarte potrivite pentru genurile de muzica in care vocea este importanta [hip-hop, pop-rock etc].
Minusuri: nu ca minus, dar ca si scapare din partea producatorului: potentiometrle de volum sunt la nivelul cutiei si nu au gradatii. In schimb sunt granulate si se pot regla in trepte – ceea ce poate fi un dezavantaj. Mai mult, la una dintre boxe, au uitat sa puna bilele pentru granulare, asa ca mergea ca uns!

A venit randul Adam A7. Care au raspuns corect doar intre 25-31 Hz pana la 19 KHz. La 20 Khz a trebuit sa schimb locul in care stateam, sa intorc capul si sa sesizez ceva-ceva..
Insa, senzatia pe care o ai atunci cand asculti Adam A7 este una de LIVE. Duffy, Jarre, Kraftwerk, Michel J. iti canta live in your living room – cu toata echipa de instrumentisti, ingineri de sunet si baietii de la lumini!
Suna atat de clar si de patrunzator, chiar daca pe gama medie nu ai zice ca te incanta la prima auditie – sunand rece [desi se poate echilibra acest aspect din EQ-ul de pe spatele lor], incat stii exact ce trebuie sa faci la muzica ta. Adam A7 este o pereche de monitoare care nu te minte. Iti spune verde in fata acolo unde gresesti.
Iar twiterele de inalte, Marius le considera ca fiind de pe alta planeta. Si nu greseste deloc! Inaltele sunt atat de clare si de… inalte! ca eu, personal, nu am mai auzit un raspuns atat de bun pe aceste frecvente in muzica testata pe alte monitoare.
Adam-urile imi par foarte potrivite pentru muzica electronica [instrumentala], unde fiecare parte instrumentala trebuie sa se auda clar, ca frecventele sa nu se suprapuna si sa iasa “ciorba” si pentru genurile muzica unde fiecare parte trebuie sa se exprime clar.
Minus: desi producatorul a admis ca la o serie exista problema de eroare la gradarea potentiometrelor de volum, asta nu ma incalzeste cu nimic, eu trebuind sa stau cu urechea ciulita si cu ochii pe gradatii ca sa pot aduce volumul la acelasi nivel pe ambele monitoare, unul dintre ele suferind acest prejuduciu. Desigur, la volum maxim, una se aude mai tare decat cealalta… Stupid.

Concluzia finala: daca la testul frecventelor Adam-urile nu au raspuns atat de mine ca si Focal-urile, si la prima auditie Focal-urile m-au fermecat, in schimb, dupa orele [si apoi zilele] de ascultare, m-am indragostit iremediabil de Adam A7! Iar Focal-urile au ramas pe locul 2. Pentru mine.
In schimb, daca Marius venise cu ideea sa plece cu una dintre perechi, iar eu si Adi, credeam cu tarie ca va pleca cu Adam-urile, la plecare a luat Focal-urile! Cu mentiunea ca am sunat la SoundCreation si am rezervat si Adam-urile pentru el!

Sunt 2 perechi de monitoare care se completeaza aproape perfect, dupa cum spuneam si care ar putea sa lucreze in felul urmator:
- Adam A7 sunt excelente pentru compus si masterizat, prelucrat, mixat etc iar
- Focal CMS 50 sunt potrivite pentru ascultarea rezultatului final, asa cum un end-user va asculta muzica pe sistemul sau.
Adam A7 este posibil sa te faca sa exgerezi cu mediile si joasele, daca camera ta si EQ-ul nu sunt in regula, Focal CM 50 te vor face sa fortezi inaltele – pentru ca nu au un raspuns atat de evident in muzica. De aici si ideea ca se completeaza reciproc. Mai mult, a investi in 2 perechi de monitoare, nu este nici “un pacat”: intotdeauna vei putea avea de schimb o pereche, intotdeauna vei putea avea un grad de comparatie. Si asta nu te va putea face decat mai bun in ceea ce faci in muzica: rezultatul final va avea sansa sa fie unul foarte bine echilibrat.

Focal CMS40- Musikmesse 2010

Postat de Florin on aprilie 8, 2010  |  No Comments

Anul acesta la Frankfurt Musikmesse, cei de la Focal au anuntat marirea familiei de monitoare din seria CMS cu adaugirea modelului CMS40. Acesta este modelul cel mai mic din aceasta serie si totodata cel mai mic monitor al producatorului francez.

Acest model ofera un raspuns in frecvente intre 60Hz si 28kHZ(+-3 dB) si un SPL maxim de 97dB ceea ce nu este deloc de trecut cu vederea avand in vedere wooferul de doar 4 inch cu care este echipat acest monitor. Tweeter-ul este acelasi tweeter de aluminiu/magneziu “inverted dome” folosit si pe fratii lui de serie, iar atat driverul HF cat si driverul LF sunt alimentati de propriul amplificator de clasa AB care livreaza 25W. Cei de la Focal spun ca aceste monitoare au fost create pentru a fi folosite atat in camere de control mici cat si in medii de broadcast, si sunt ideale pentru ascultare near-field la distante incepand de la 40 cm.

Demonstratile de la Messe de ascultare cat si testele AB intre ele si fratii mai mari ca CMS 65 si altele din seria Twin au aratat ca aceste monitoare sunt capabile sa livreze o calitate mult peste asteptari fara sa fie retinute sau “imprastiate” cand vine vorba de sunet chiar si la volume mai mari de ascultare.

Focal anunta ca CMS40 vor fi gata de livrare undeva in luna Mai 2010 si pretul recomandat de producator va fi de 355 euro/buc

video:

Cum sa dai adancime unui mixaj

Postat de mihai on martie 19, 2010  |  No Comments

In viata reala, sunetul pe care il auzim are 3 dimensiuni – poate fi localizat atat stanga-dreapta, cat si sus-jos sau fata-spate. Un mixaj audio (in 2.0 sau 2.1) va plasa toate sunetele in fata ascultatorului, ne-oferind inginerului de sunet posibilitatea directa de a le plasa stanga sau drepta, celelalte doua dimensiuni fiind mai dificil de “imitat” cand lucrezi doar cu doua boxe.

Orice sunet care este la un volum mai mic decat altul, de referinta, va suna in general ca fiind mai departe decat acesta – metoda cea mai usoara de a “simula” adancimea intr-un mixaj. Dar exista multiple alte metode, in general mai complicate decat lucrul strict cu fadere, care vor fi prezentate pe parcursul acestui articol.

Daca iti doresti sa plasezi un sunet “in spatele” unui mixaj, prin taierea frecventelor inalte, acesta va da impresia ca s-a indepartat, datorita simularii in acest fel a atenuarii frecventelor inalte de catre aer. Pentru a completa iluzia distantei, foloseste si un filtru trece-sus pentru a elimina frecventele sub 150-200Hz. Aceasta metoda se bazeaza pe efectele pe care le aerul asupra unui sunet indepartat – o metoda mai simpla, cu un efect mult mai natural, ar fi sa pozitionati microfonul la o distanta mai mare de sursa; va creste si cantitatea de ambianta captata, dar si aceasta va oferi o impresie de distanta mai mare.

Cand aplici efecte de reverb sunetelor pe care le vrei sa le plasezi la distanta, alege un reverb difuz (care nu ofera prea mult detaliu), si atenueaza din frecventele inalte ale acestuia, asa cum ai facut si cu sursa in sine. Acest lucru va oferi efectul scontat datorita faptului ca sunetele distante au intalnit “pe drum” un numar mai mare de suprafete reflective decat sunetele apropiate, astfel incat un sunet difuz va simula efectul corect, si va plasa sunetul din punct de vedere psihoacustic in spatele mixului. Nu exagera cu reverberatiile, decat daca este o nevoie artistica pentru acest sound (anii ’70 si ’80 imi sar in cap) – aceasta e cam cea mai intalnita greseala pe care o comit amatorii in domeniul mixajelor. Mixajele mai aglomerate tind sa beneficieze de cantitati mai mici de reverb sau de folosirea stricta programelor de simulare a ambiantei, care ofera doar reflectii timpurii.

O alta metoda este folosirea plug-in-urilor de “tape echo” (ecou de banda magnetica, ca si traducere aproximativa). In cazul in care nu ai acces la acest tip de plug-in, acestea pot fi simulate cu ajutorul unui delay digital si atenuarea frecventelor peste 4kHz si sub 200Hz. Combinatia unui astfel de delay modificat cu reverbul este o metoda excelenta pentru simularea spatialitatii si a adancimii, datorita faptului ca delay-urile sunt mai putin sterile decat cele ale unui delay standard. Delay-urile analogice (pedale de chitara, de ce nu?) si emularile lor (cum ar fi cele de la UAD, de exemplu) sunt o alta metoda buna pentru a atinge acest scop.

Efectele de modulatie cum ar fi de exemplu chorusul au tendinta sa trimita un sunet in spatele unui mix prin “incetosarea” sa. Folosirea lor pe pad-uri care sunt facute sa stea in spatele mixajelor este o metoda clasica de folosire a chorusului, de exemplu. Efecte similare pot fi obtinute prin folosirea unui pitch-shifter pe doua canale, unul transpus cu (de ex.) 7 centi in sus, iar celalalt cu 7 in jos. Roland Dimension D (si echivalentul sau simulat de catre UAD) ofera o senzatie de spatialitate similara cu cea a chorusului, el fiind un chorus in sine, dar de o mult mai mare delicatete si finete decat cele standard.

Ideea de adancime este creata prin contrast – pentru a putea plasa sunete la o oarecare adancime in mixaj, este obligatorie prezenta unor sunete deschise si lipsite de efecte in fata mixajului. Nu comite greseala de a face fiecare element sa sune perfect curat, deschis, strident, samd – astfel vei obtine un soundstage foarte incarcat “in fata” mixajului, iar senzatia de adancime inexistenta.

Pentru a adauga spatiu in jurul vocii principale, poti folosi si delay-uri, nu doar reverb, cum este “standardul” – inclusiv pe un solo prezent de chitara, acestea pot oferi o spatialitate foarte buna, fara a-l trimite in spatele mixajului. Ca si alternativa, poti folosi delay-urile cu o cantitate mai mica de reverb, sau reverb cu un predelay mare (90-100ms). Datorita faptului ca sunetele apropiate au tendinta de a fi mai stridente decat cele indepartate, asupra vocii poti folosi un reverb deschis cu reflectiile timpurii mai pronuntate. Deasemenea, poti folosi si doua reverb-uri independente – unul strict pentru ambianta, si unul lung, de caracter, cum ar fi de exemplu un plate. Astfel poti echilibra pozitia in mixaj si efectul dimensional al reverbului prin joaca cu dry/wet-urile sau cu send-urile acestor efecte de reverb.

Automatizarea unui filtru trece-jos este o alta metoda de a trimite un sunet in spatele mixajului, ca si alternativa automatizarii standard de volum, oferind o mai mare subtilitate decat aceeasta. Folosind o panta de 12 sau 18db/octava, automatizeaza frecventa de taiere astfel incat aceasta sa reduca din continul de frecvente inalte al instrumentelor de acompaniere in momentul in care apare vocea sau un instrument solo. Poti folosi aceasta tehnica de una singura, sau deodata cu automatizarea de volum – secretul este sa nu para prea evidenta; o metoda functionala de a verifica daca efectul este prea prounutat este sa asculti din afara salii de mixaj, cu usa deschisa. Daca ai reusit sa aplici acest efect corect, adancimea suplimentara va putea fi resimtita – iar pozitia respectiva este excelenta pentru a judeca balansul general.

Desi tentatia este mare, nu lucrati cu instrumentele in solo, ci doar in contextul mixajului. Daca nu ai experienta necesara, te vei trezi cu o multitudine de instrumente care de unele singure suna mari si deschise, dar care in contextul mixajului se lupta in “fata” mixajului. In marea majoritate a mixajelor de pop, vocile au tendinta sa fie cele mai in fata, chitarile si partile principale de clapa mai in spate, deodata cu tobele, iar si mai in spate ar fi pad-urile si vocile de backing. Diverse elemente de percutie sunt in general plasate si mai in spate, si panoramate puternic stanga sau dreapta. Tendinta moderna de a face fiecare sunet strident si deschis pana la maximul posibil nu este neaparat cea mai buna varianta – prin folosirea efectului de contrast, se obtine un rezultat in general mai profesional si mai placut urechilor, in special pe termen lung.

Metoda de calibrare a sistemelor audio 2.1 si 5.1

Postat de mihai on martie 15, 2010  |  1 Comment

Articolul acesta va va prezenta o metoda simpla de calibrare a sistemului audio, prin folosirea unui SPL-metru si a fisierelor de test oferite de catre Blue Sky.

Inainte de a incepe procesul de testare, descarcati fisierele de test: BlueSkyTestFiles.zip (dimensiune de 15 MB). Pentru a le downloada, dati click-dreapta si selectati “Save Target As” pentru a incepe procesul de descarcare in locatia dorita. O data ce au fost descarcate, acestea pot fi scrise ca si pe un CD audio (daca doriti sa calibrati strict un sistem de auditie cu CD player), sau importate in DAW-ul preferat, pentru a incepe procesul de calibrare.

Echipamente necesare:

• un sistem audio 2.1 sau 5.1, indiferent de producator acestuia
• un SPL-metru simplu, cum ar fi, de exemplu, acesta

Zip-ul downloadat contine urmatoarele 4 fisiere:

• 1000Hz SINEWAVE -20dBFS.wav – un fiser cu o sinusoidala de frecventa 1kHz la -20dBFS pentru calibrarea electrica a sistemului
• 40-80Hz PINK NOISE -20dBFS.wav – un fisier cu zgomot roz filtrat trece-banda intre 40Hz si 80Hz, la -20dBFS
• 500-2.5kHz PINK NOISE -20dBFS.wav – un fisier cu zgomot roz filtrat trece-banda intre 500Hz si 2500Hz, la -20dBFS
• Pink Noise full bw -20dBFS.wav – zgomot roz nefiltrat, la – 20dBFS

Pentru a limita efectele adverse ale acusticii incintei, sa se observe faptul ca fisierele de test au fost limitate in frecventa, ducand astfel la o interferenta acustica mai mica asupra rezultatelor testului

Toate fisierele de test sunt MONO. Asigurati-va ca ati trimis semnalele 100% pe canalul stanga sau dreapta, niciodata pe amandoua concomitent – semnalele sunt concepute pentru fiecare boxa in parte, nu pentru intregul sistem. Daca folositi un CD player, folositi doar un singur canal al acestuia – deconectati o iesire, de exemplu.

Teoria din spatele metodei de calibrare
Scopul calibrarii este ajustarea nivelelor de amplificare electro-acustice ale sistemului astfel incat 0dBVU de semnal electric pe iesire sa genereze un anume nivel de presiune sonora (SPL) in pozitia de ascultare. Luand in considerare faptul ca mare parte din sistemele audio actuale au la baza formatul digital, se va mentiona ca in general -20dBFS (cu 20dB mai putin decat nivelul maxim digital) echivaleaza cu 0dBVU.

De observat este faptul ca in cazul formatului 5.1, amplificarea canalului LFE poate varia de la +0 la +10dB, in functie de tipul de codificare folosit. Atata timp cat canalul LFE nu este calibrat ca si o entitate separata, acest nivel de amplificare nu ar trebui sa afecteze calibrarea sistemului. Pentru mai multe informatii legate de acest canal, urmeaza acest link.

Nivelele standard de calibrare sunt urmatoarele:

Toate semnalele de test au fost inregistrate la -20dBFS, inclusiv sinusoidala de 1kHz. Aceasta este folosita pentru a seta un anume nivel electric de semnal prin intregul lant de semnal, pana la difuzoare. Restul semnalelor, derivate din zgomot roz, sunt folosite pentru masuratori acustice si calibrarea sistemului.

Asadar, sa trecem la pasii propriu-zisi de urmat pentru calibrare. Pe parcursul lor s-a folosit nivelul de 85dBC SPL, specific auditiei de muzica. Daca doriti sa calibrati la alte standarde, substituiti valorile cu cele din tabelul de mai sus.

1. Opriti sistemul audio, pana cand ajungeti la pasul nr. 4.
2. Eliminati orice procesare dinamica sau in frecventa – nu prin eliminarea echipamentelor din lantul de semnal, ci prin punerea lor “pe 0”.
   Porneste fisierul 1kHz Sine Wave, panorameaza-l 100% pe stanga, si ajusteaza faderul de pe canalul de master astfel incat iesirea DAW-ului sa afiseze -20dBfs. In cazul in care folosesti o consola analogica, regleaza nivelul de iesire la 0VU. Repeta operatiunea pentru canalul dreapta, in cazul sistemelor 2.1. Daca lucrezi in Surround, repeta operatiunea de ajustare pentru fiecare canal in parte. O data executata aceasta operatiune, nu le mai atinge – este crucial calibrarii sistemului
3. Muteste toate canalele si asigura-te ca semnalul de 1kHz este OPRIT.
4. Luand in considerare ca a fost calibrat din punct de vedere electric nivelul de iesire, poti porni sistemul audio.
5. Trimite semnalul de zgomot roz filtrat intre 500-2.5Hz canalului stanga. Asigura-te ca semnalul respectiv nu ajunge pe oricare alt canal. Lunad in considerare faptul ca este filtrat, nu este necesara oprirea subwooferului. Exista doua metode pentru a calibra nivelele mai departe:
   1. Daca ai posibilitatea de reglare a nivelului de semnal de monitorizare, poti seta gain-urile monitoarelor la nivelul de referinta (“0”, in principiu), si prin ajustarea volumului de monitorizare, regleaza-l astfel incat nivelul receptionat de SPL metru sa fie de 85dBC (C se refera la C-weighting, in cazul in care SPL metrul are aceasta functie)
   2. Cealalta metoda este reglarea nivelului de monitorizare la pozitia pe care o doresti sa fie cea de referinta, si reglarea gain-ului pe monitoare astfel incat sa se citeasca 85dBC pe SPL-metru. Daca folosesti aceasta metoda, ar trebui sa marchezi pozitia respectiva pe controlul de volum, pentru a putea reveni asupra ei in cazul modificarilor ulterioare
      Indiferent de metoda folosita:
      Nivelul de presiune sonora se masoara in pozitia de mixaj, cu SPL metrul tinut in mana intinsa, microfonul sau plasat la nivelul urechii, si la un unghi de aproximativ 45 de grade de orizontal, si indreptat catre punctul central dintre cele doua monitoare.
      Repeta pasii de mai sus pentru a regla si canalul dreapta, fara a uita sa opresti toate restul canalelor. In cazul in care lucrezi in 5.1, repeta si pentru C, LS si RS.
6. Porneste semnalul de 40-80Hz pe canalul stanga si ajusteaza nivelul subwooferului pentru ca SPL-metrul sa arate 85dBC, pe reglajul “slow” al SPL-metrului. Acesta va avea tendinta sa aiba mici salturi ale valorii, de acee s-ar putea sa fi nevoit sa faci o medie mentala a valorii efective, pentru a elimina varfurile care pot aparea. Canalul dreapta, fiind deja calibrat din punct de vedere electric, va arata aceeasi valoare, implicit nu este nevoie sa fie calibrat separat.
7. Poti porni si semnalul de zgomot roz, initial pe canalul stanga, apoi pe cel dreapta (nu deodata). Amandoua ar trebui sa masoare aproximativ 85dBC, sau putin peste – aceasta usoara crestere poate datora influentei camerei asupra frecventelor aflate sub 30Hz, prin amplificarea lor.
   

   Nu executa in nici vreun fel modificari asupra nivelelor de volum in acest punct, decat in cazul in carei dispui de un RTA – folosirea RTA-ului va face parte dintr-un alt articol

Astfel, poti considera ca ai calibrat sistemul de ascultare – distractie placuta! Daca mai ai intrebari, nu ezita sa ne contactezi.

Mihai Toma

Pozitionarea subwooferului

Postat de Florin on februarie 26, 2010  |  1 Comment

Dupa cum am mentionat in articolele legate de acustica, raspunsul in frecvente joase al unui sistem este influentat foarte puternic de pozitia incintelor acustice, de acustica unei camere, respectiv de proportii, materialul din care este construita, samd. Mergand pe aceasta idee, pozitionarea atenta in camera a suwooferului este cruciala obtinerii unui raspuns cat mai corect al sistemului de auditie.

Inainte de a trece la partea aplicata, as mentiona cateva reguli de baza care este bine sa le tineti minte:

-         fiecare spatiu acustic este unic, si experimentarea cu pozitionarea elementelor sistemului audio este cea mai buna metoda pentru a afla plasamentul optim al acestora

-         orice boxa cu un raspuns judicios in frecvente joase, implicit si subwooferul are un raspuns crescut pe joase daca este pozitionat aproape de o suprafata dura (perete sau podea; sau tavan, in cele din urma)

-         un subwoofer va oferi maximum de nivel de presiune sonora cand este pozitionat intr-un colt (practic, el fiind aproape de 3 suprafete: 2 pereti si podea)

-         in anumite conditii pozitionarea in colturi este cea optima, dar in altele poate sa excite prea mult modurile unei camere, ducand la un sunet prea murdar pe joase

-         se poate intampla ca anumiti subwooferi sa ofere un raspuns mai bun in frecventa daca sunt cu fata catre un colt sau un perete

Practic, exista doua metode de pozitionare a subwooferului – cea “la ureche”, si cea care se foloseste de RTA-uri.

Prima la care ne vom referi este varianta cea mai simpla, si nu necesita nici un echipament suplimentar – doar o pereche de urechi si un set de melodii cunoscute, si care sa contina tot spectrul audio, de la joase si pana la inalte. De dorit ar fi ca inregistrarile sa aiba o dinamica buna, si sa fie de calitate ridicata – Chesky Records, de exemplu, au in catalog doar astfel de CD-uri, inclusiv CD-uri de test.

Plaseaza subwooferul in pozitia de mixaj (“sweet spot”) si porneste una dintre melodiile antementionate. Dupa ce te-ai asigurat ca nivelul subwooferului acopera zgomotul de fond, calibreaza-l “dupa ureche” pentru a il integra cu raspunsul satelitiilor.

Incepe sa te plimbi prin camera, in special in apropierea peretilor si a colturilor – observa unde raspunsul spectral este cel mai coerent, precum si unde este cel mai extins. La fel de important este sa observi si unde este are cel mai mare impact si cea mai buna definitie pe frecvente joase. Trebuie evitate locurile unde “bubuie” basii, ci mai degraba locul in care este oferit raspunsul cel mai natural, fara note joase care sa iasa in evidenta sau sa dispara.

Se poate intampla ca pozitia de maxima claritate si naturalete sa fie una apropiata de sweet spot, sau poate chiar in spatele sau; nu trebuie sa va descurajati – e perfect posibil ca respectiva sa fie cea mai buna pozitie pentru subwooferul in cauza, in incaperea respectiva. Nu trebuie uitat faptul ca frecventele la care lucreaza subwooferul tind sa fie majoritar omnidirectionale, astfel incat o astfel de pozitionare neobisnuita nu va pune probleme din punct de vedere a imaginii stereo.
Din momentul in care s-a stabilit care e pozitia cu cel mai curat raspuns, muta subwooferul in acea pozitie, iar apoi se verifica din pozitia de mixaj daca s-a pastrat raspunsul dinainte de inversiune. Daca nu, continua experimentul pana in momentul in care ai atins punctul de maxima fidelitate a subwooferului. Motivul respectivei inversiuni se bazeaza pe faptul ca “distantele” parcurse de sunet, precum si atenuarile suferite pe parcurs tind sa fie asemanatoare pe frecvente joase, indiferent de inversiunea pozitiei de ascultare cu cea a subwooferului, implicit si raspunsul in frecventae asemanator. Plus ca e considerabil mai usor sa te plimbi prin camera decat sa muti subwooferul in toate posibilele pozitii, iar rezultatele finale sunt asemanatoare.

Cea de-a doua metoda implica folosirea unui RTA (real time analyzer). Varianta cea mai la indemana este un microfon back-electret (Behringer ECM8000, de exemplu, este excelent/pret pentru astfel de test), interfata audio si preamplificatoarele sale, si un software cum ar fi Room EQ Wizard sau altele. Functiile acestuia sunt mult mai variate, si va invit sa le investigati:

Plaseaza subwooferul in pozitia de ascultare, si conecteaza-l la un generator de zgomot roz (pink noise) – practic, este vorba de un semnal cu distributie de energie egala pana la o anumita frecventa; spre deosebire de white noise, a carui distribuite e perfect egala, pink noise-ul are inaltele atenuate.

Inainte de a continua, recomandarea mea este sa porti o pereche de casti sau de dopuri – durerea de cap pe care o resimti dupa o ora de ascultat pink noise este EXTREM de neplacuta.

Porneste generatorul de pink noise, si asigura-te ca nivelul de presiune sonora al subwooferului trece peste nivelul de zgomot abiental. Seteaza RTA-ul la rezolutia maxima, analiza in timp real, si incepe sa masori raspunsul in frecventa al incaperii. In cazul in care software-ul iti ofera posibilitatea de mediere in timp real (real time average), poti folosi functia respectiva pentru a iti oferi un raspuns in frecventa mai usor de citit. In timp ce “plimbi” microfonul prin camera, urmareste pozitia in care acesta este cel mai apropiat de liniaritate, in special in apropierea colturilor si al peretilor. Din nou, nu te speria daca zona in care se obtine cel mai apropiat raspuns de liniaritate este intr-un loc care ti se pare “neobisnuit” pentru un subwoofer.

Dupa ce ai aflat care ar fi pozitia, executa aceeasi inversiune a microfonului cu subwooferul ca si la prima metoda, si verifica daca se obtine acelasi raspuns corect in frecventa. Repeta pana obtii un rezultat cat mai liniar in frecventa.

De retinut e si faptul ca datorita energiei ridicate pe care o genereaza, subwooferele pot face sa rezoneze obiectele din imediata vecinatate. Pentru a opri aceste vibratii si a nu oferi urechii o metoda “falsa” de pozitionare a subwooferului in spatiu, cea mai buna metoda pentru a nimeri frecventele de rezonanta ala obiectelor, pentru a sti care sa le tratezi este folosirea semnalelor sinusoidale, si cresterea treptata frecventei de test de la cea mai de jos frecventa a subwooferului, si pana undeva catre 300-500Hz, daca vrei sa fi cu adevarat sigur.

Mihai Toma

Blue Sky anunta lansarea lu Exo2.1 MK II

Postat de Florin on ianuarie 14, 2010  |  2 Comments

Blue Sky anunta lansarea celei de-a doua generatii de monitoare de studio Exo 2.1, care se vrea a fi o evolutie a vechiului si popularului sistem de monitorizare nearfield.

Adrian Despot, Recenzie Blue Sky ProDesk 2.1

Postat de Florin on noiembrie 9, 2009  |  1 Comment

Cautam niste monitoare de studio care sa inlocuiasca veteranele Mackie HR824 si Yamaha NS-10M pe care lucram de cativa ani. Un prieten care face productie audio cinematografica si de a carui parere tin cont, imi recomanda un sistem Blue Sky System One si ma invita sa il ascult la el in studio.

Noul membru al familiei Blue Sky, SAT 265

Postat de Florin on octombrie 13, 2009  |  No Comments

De curand Blue Sky au lansat cel mai nou membru al familiei, satelitul SAT 265, monitor near field activ de putere mare, conceput sa faca echipa perfecta cu noul SUB 212 pentru a oferi o calitate si o acuratete excelenta intr-un sistem full range de monitorizare.