SoundBlog

Mixajul Audio

Postat de Radu on august 3, 2011  |  24 Comments

PREFAŢĂ

Acesta este primul dintr-o serie de articole ce vor trata mixajul în producţia de muzică. Deşi multe din tehnicile prezentate aici se aplică în toate genurile de muzică, voi presupune ca majoritatea cititorilor face muzică electronică şi foloseşte software pentru producţie.

Articolul de faţă e o introducere în tehnica mixajului şi prin urmare, abordează subiectul la modul general, urmând ca în următoarele articole să vorbesc despre tehnici mai concrete.

 INTRODUCERE

Vreau să prefaţez articolul acesta cu specificaţia că totul de mai jos reprezintă părererea mea, care se întâmplă să fie doar una din multele care există. De asemenea nu e singura corectă şi nici măcar cea mai bună, e doar rezultatul a vreo zece ani de studiu şi experienţă (citeşte “multe greşeli”) în ceea ce înseamnă mixajul audio.

Din capul locului trebuie să facem diferenţa între mixaj şi masterizare, pentru că diferenţa e una fundamentală, atât în ce priveşte tehnicile şi uneltele folosite cât şi rezultatul scontat.

Mixajul audio, definit generic, e procesul prin care mai multe sunete, din diferite surse (înregistrări, sample CDs/banks, sinteză etc) sunt conbinate într-unul sau mai multe canale audio, în general într-unul stereo. În acest proces nivelul de semnal al surselor de sunet, spectrul lor de frecvenţă, dinamica şi poziţia panoramică sunt controlate în amănunt. Pentru un rezultat cât mai bun, atât tehnic cât şi creativ, în acest proces se adaugă efecte precum reverberaţia, delay-ul, compresia creativă (efectul de pumping sau ducking), filtrarea şi altele.

În ce priveşte masterizarea, acest proces diferă de mixaj întâi pentru ca are loc întotdeauna după ce mixajul a fost realizat, apoi prin prisma scopului urmărit. Masterizarea e procesul prin care se realizează ultimele finisări în ce priveşte calitatea sunetului, înainte ca track-ul să fie trimis spre imprimare pe CD, vinyl etc. Diferenţa mai stă şi în faptul că masterizarea e un proces mult mai “ocult” decât mixajul, un proces ce în general se desfăşoară în studiouri profesioniste, folosind echipament profesionist şi de obicei prohibitiv de scump.

Ce face majoritatea dintre noi acasă, folosind Izotope Ozone sau T-Racks, e doar “pre-masterizare”, sau post-producţie, dar în nici un caz masterizare.

În continuare vreau să subliniez ca e deosebit de important sa ai un mix bun înainte de a începe lucrul la masterizare, pentru că altfel, rezultatul va fi mediocru în cel mai bun caz. Mai mult, ar fi ideal ca de masterizare să se ocupe o altă persoană  faţă de cea care a compus piesa şi/sau care a făcut mixajul. În situaţia, destul de comună de altfel, în care aceeaşi persoană face totul, din cauza încărcăturii emoţionale ce o capătă piesa pe parcursul compoziţiei şi a obişnuirii urechilor şi a creierului cu piesa, greşelile şi imperfecţiunile pot trece neobservate şi astfel rămân în mix până ce acesta ajunge la mastering, moment în care e târziu ca ele să mai fie remediate.

PROCEDEUL

În general mulţi preferă să facă un mixaj aproximativ pe măsură ce compun piesa. Dacă o parte a mixului e prea tare şi îţi distrage atenţia, împiedicându-te să te concentrezi, o dai mai încet. Dacă basul nu se distinge suficient în mix, îl dai mai tare. Mulţi nici nu abordează mixajul ca un proces separat de compoziţie, ci ca o parte integrală a acesteia. Deşi din această categorie fac parte şi eu, voi scrie articolul acesta (şi cele ce urmează) presupunând că vreţi să învăţaţi să faceţi un mixaj de la zero.

Cum şi unde începi depinde în totalitate de genul piesei. E important să înţelegi care e partea centrală a melodiei. În cazul unui cântec pop vocea va fi cel mai important element, daca lucrezi la o piesă menită pentru club ritmul şi basul vor cele mai importante, iar daca lucrezi la o piesă ambientală vei vrea să pui accentul pe lead-uri şi pad-uri.

Luând toate acestea în considerare, sunt totuşi nişte reguli general valabile de care e bine să ţi cont.

Prima şi cea mai importantă după părerea mea, regula de aur, dacă vrei, e SĂ NU ATINGI MASTER FADER-UL! De când începi compoziţia pâna exportezi mixajul master fader-ul trebuie să rămână neatins, la poziţia 0dB.

Pentru a ajusta volumul de audiţie foloseşte potenţiometrul de pe unitatea de control a monitoarelor, cel al interfeţei audio sau al amplificatorului. Dacă observi clipping pe master trebuie să identifici “vinovatul” şi să reduci volumul acestuia (şi probabil al tuturor celorlalte track-uri, ca urmare).

Aceasta este doar o preferinţă personală, e regula mea de aur, nu cine-ştie-ce standard al industriei audio, dar aşa eşti obligat să lucrezi într-un mod mai consecvent.

Unii aleg să lase 6 dB de headroom pe master, ceea ce înseamnă că odată compoziţia finalizată, diferenţa dintre cel mai înalt peak şi nivelul de 0dB nu va fi niciodată mai mică de 6dBFS. Astfel, când wav-ul exportat ajunge la masterizare, 6dB de headroom lasă suficient “spaţiu de manevră” pentru ca inginerul de sunet să poată folosi limitere, excitere, compresoare fără să deterioreze sunetul, iar rezultatul să fie unul cât mai bun.

À propos de abordarea procesului de mixaj, am observat că e mai bine să mixezi la un volum destul de redus, iar asta din două motive.

Întâi trebuie să înţelegi cum funcţionează urechea umană care prin însâşi construcţia ei determină cum noi percepem sunetul. Modul cum omul aude anumite frecvenţe în relaţie cu altele e influenţat de volumul la care auzim acele sunete. Când ascultăm piesa la un volum puternic ea va suna bine, iar la un volum redus va suna moale, prost şi plat. Ce e interesant e că opusul NU e valabil. Dacă poţi face ca mixul să sune bine la volum redus, el va suna cu atât mai bine la un volum puternic.

Al doilea motiv pentru care pentru care recomand ca mixajul să fie realizat la volum redus e ca urechea umana oboseşte repede când suntem obligaţi sa ascultăm muzica la volum puternic pentru perioade lungi de timp. Rezultatul e incapacitatea de a lua decizii corecte bazate pe ce auzim.

Singurul remediu pentru ce se numeşte oboseala urechilor (ear fatigue) e sa facem o pauză şi nu   mă refer la câteva minute, ci la o pauză de ore intregi, iar acest lucru e cel puţin neplăcut dacă nu şi contra-productiv. Când eşti la studio, eşti “pe val” si totul merge fantastic, să faci pauză câteva ore e ultimul lucru pe care îl vrei.

De aceea recomand să mixezi la volum redus şi doar uneori să dai tare, doar pentru câteva momente, când vrei să faci o comparaţie. Ca o regulă generală volumul monitoarelor trebuie să fie atât de jos încât să îţi perimită să porţi o conversaţie fără să ridici vocea. Pariez leafa pe un an că lucrând aşa vei avea rezultate mai bune!

Mai multe, data viitoare.

Un mixaj echilibrat.

Postat de mihai on mai 17, 2010  |  6 Comments

Una din cele mai importante aspecte pentru care te lupti, ca si inginer de sunet, este obtinerea unui mixaj echilibrat – de aici va porni orice mixaj, si atata timp cat nu s-a atins punctul de echilibru, oricare alti “indulcitori” aplicati mixajului vor fi trecuti cu vederea.

Aranjamentul muzical

In primul si in primul rand, este obligatoriu ca aranjamentul muzical sa fie facut “ca la carte”. Un aranjament de calitate in care, din start, instrumentele nu se lupta unele cu altele (chitara solo si voce in acelasi timp, de exemplu), va putea atinge un echilibru mult mai usor decat un aranjament aglomerat, cu instrumente care ocupa aceeasi gama de frecventa, mai multe lead-uri simultane, samd.

Desi exista trupe si compozitori care au un talent innascut al aranjamentului muzical, se poate intampla ca ansamblul cu care lucrezi sa fie nesigur pe aranjament, sau sa doreasca sa experimenteze mai multe variante, lasand multiple instrumente sa se deruleze pe parcursul intregii piese si ducand la diverse conflicte ale aranjamentului. In acest caz, prima si cea mai utila unealta din arsenalul inginerului de sunet este folosirea judicioasa a unui buton deseori uitat: cel de MUTE. Mutind si demutind alternativ instrumentele care se calca unele pe altele pe picioare, inginerul poate ajuta la constructia balansului si a dinamicii piesei, in acelasi timp ajutand la echilibrarea mixajului. Este o varianta considerabil mai buna (zic eu) decat cea in care dai foarte incet un element, lasandu-l la limita audibilului (pentru tine, care stii ca este acolo) – acesta va ocupa loc in mixaj, fara a ajuta realmente scopului muzical.

Un aranjament bun va avea un numar limitat de elemente care ruleaza in acelasi timp. Un element poate fi un instrument, o voce, sau un grup de instrumente care indeplinesc acelasi rol (coardele din “I don’t wanna miss a thing” a lui Aerosmith, de exemplu).

Elementele unui aranjament:

1. Fundatia – sectiunea ritmica. In general se refera la ansamblul format de tobe si bass, dar poate sa contina si o linie de clape sau de chitara, in cazul in care acestea urmeaza “mot-a-mot” sectiunea ritmica. Se poate intampla, de exemplu in cazul trio-urilor muzicale, ca basul sa nu faca parte din fundatie, el avand propria sa forma ritmica, diferita de cea a tobelor, si trecand in alta categorie.
2. Umplutura – notele lungi si sustinute. Initial era cantata de catre diverse tipuri de orgi mecanice si electromecanice (Hammond, Farfisa, samd). La ora actuala, rolul a fost preluat in mare parte de catre pad-urile sintetizatoarelor, ocazional de un power chord de chitara sau de catre un ansamblu de coarde.
3. Ritmul – contra-ritmul instrumentelor fundatiei. Se poate referi la orice instrument, aproape, de la un shaker sau o tamburina, la o chitara care accentueaza timpii 2 si 4, sau la un ritm de percutie cu un groove diferit. Acestea vor adauga energie si miscare suplimentara aranjamentului.
4. Lead-ul – vocea sau solo-urile instrumentele. Se refera in general la elementul central al mixajului, despre care am vorbit si in articolul trecut.
5. Trecerile – elementele de legatura dintre parti, sau “raspunsurile” oferite lead-ului.

Cum sa construiesti un aranjament muzical functional

Exista cateva reguli simple, care vor putea usura munca chiar si pe cele mai complicate si aglomerate materiale:

1. limiteaza numarul de elemente care ruleaza in acelasi timp – in mod normal 4 dintre ele este maximul permis, rareori putandu-se intampla ca toate cele 5 sa apara simultan intr-un mix; chiar si numai 3 pot functiona fara probleme
2. fiecare instrument sa aiba propriul “spatiu” ocupat in frecventa – atata timp cat fiecare element are propriul spatiu, fara a fi “invadat” de catre altele, un mixaj va suna mult mai echilibrat si mai deschis

Cum sa stabilesti un spatiu pentru fiecare instrument in parte:

1. Modifica aranjamentul si reinregistreaza-l cu alt ton sau in alt registru
2. Muteste alternativ elementele care se lupta pentru acelasi spatiu
3. Foloseste boost-uri si cut-uri de EQ complementare (dupa cum am descris aici)
4. Redu volumul track-ului
5. Panorameaza-le in locatii diferite, sau plaseaza-le la adancimi diferite (cu ajutorul efectelor spatiale si de modulatie)

De unde sa pornesti un mix

In functie de aranjament si de genul muzical, exista mai multe puncte de pornire “standard”, restul elementelor fiind adaugate ulterior:

-         de la toba mare – la o piesa dance, de exemplu, unde toba mare este cruciala “mesajului” transmis

-         de la chitara bas – la mare parte din pieselor care sunt derivate din blues-rock

-         de la toba mica sau de la overhead-uri – in cazul in care consideri ca sound-ul de tobe este crucial piesei (cum ar fi unele piese de la Led Zeppelin, de exemplu)

-         de la vocea principala sau instrumentul de lead – pentru a construi tot mixajul in jurul sau

Cu toate ca am enumerat aceste variante, mai exista o varianta deseori aleasa de ingineri de sunet de talie mondiala, care consta in mixajul cu “toate faderele sus”, din start. Parerea mea personala este ca ai nevoie fie de un aranjament realmente bun, fie de multa experienta in domeniu pentru a putea sa abordezi un mixaj in acest stil, dar este o varianta care merita incercata.

Mihai Toma