SoundBlog

Rockeri! Adunarea! Inside Taine-Multimedia Studios

Postat de Florin on mai 6, 2011  |  8 Comments

Studioul TAINE-MULTIMEDIA din Bucuresti e unul dintre studiourile mari specializate in rock si heavy din Romania. Este si studioul unde trupa Taine si-au produs tot materialul discografic.

Andy, chitarist si inginer de sunet ne ofera  un “inside look” la cum se lucreaza la ei in studio, care sunt pasii de urmat pentru inregistrarea unei sa mai multor piese. Materialul se refera in principiu la modul de inregistrare al unei trupe de rock, pop, sau trupe care canta cu instrumente.

Enjoy!

Session Tips Part.1

Sau ce trebuie sa stie o trupa inainte sa intre in studioul de inregistrari TAINE-MULTIMEDIA.

Un “Demo” de 4 piese necesita un minim de 40-45 de ore, adica 5-6 zile de lucru in studio, care cuprind desigur partea de inregistrare a instrumentelor, (tobe, chitari, clape, voci, spurapuneri de voci, solouri, e.t.c.), dupa care, desigur partea de mixaj si mastering. Un calcul aproximativ, din experienta noastra, ar fi, ca pentru un minut de muzica de pe CD, e necesar cam de doua ore de studio, atentie, pentru un material “demo”.
Odata cu trecerea inregistrarilor de studio de pe banda analogica pe computer (in format digital), trecand prin era ADAT care e o combinatie de suport analogic si scriere digitala, tehnologia a evoluat rapid, astfel ca, in doar cativa ani, de la o rata de samplare de 44,1Khz/16 bits, astazi s-a ajuns la 192Khz/24bit, ceea ce inseamna ca inregistrarile se fac la o calitate nesperat de ridicata. Practic in acest moment, acest domeniu va evolua din ce in ce mai mult si nu se stie unde se va opri.

Spectaculozitatea acestui proces si interesant totodata, consta in faptul ca prin intermediul microfoanelor, sunetul propagat prin aer, sa zicem al vocii, ajunge in calculator in urma unei conversii analog-digitala, trecand printr-o placa de sunet (RME Hammerfall, Digidesign, MOTU, Focusrite si altele). Fiserul rezultat in urma acestui procedeu este scris pe hard-disk-ul computerului intr-un format .wav (PC/windows), .aif (Apple/Mac OS), .SDII (Sound Designer II).
Cele mai ravnite software-uri in domeniu acesta sunt Pro Tools, Logic Pro, Cubase, Reaper. Aceste soft-uri sunt insotite de efecte, in limbaj uzual modern “pluggins” ( “VST”-uri pentru producatorul Steinberg,cel care a brevetat tehnologia) si baze de date de sunete preinregistrate numite sample care pot fi folosite in diverse scopuri, evident dupa achizitionarea drepturilor de folosinta de la producator/autor.
Sa dam un exemplu de cum decurge o sesiune de inregistrari de “DEMO” a unei trupe la noi in studio.

Mai intai se discuta ( la o cafea sau o bere) despre stilul de muzica abordat ce urmeaza a fi inregistrat, numarul instrumentistilor, performantele fiecarui instrumentist in parte, echipamentrul fiecaruia, sau nevoia de achizitionare a unui echipament aditional (sub forma de imprumut sau inchiriere).
Dupa ce au fost puse la punct detaliile legate de stilul abordat precum si de echipamente, se trece la urmatorul pas, acela al programarii metronomului (Click-Track) pentru respectivele piese.
Acest aspect are o deosebita importanta pentru inregistrare, fiind (in cadrul studioului) un „Prim Instrument”, dupa care toti membrii formatiei vor canta si se vor sincroniza.
Cu o zi inainte sa incepem inregistrarile propiu-zise, vine la studio tobosarul, care isi monteaza, acordeaza si regleaza setul de tobe. Acest set de tobe acustice poate fi pus la dispozitie de studioul nostru, dar acesta nu include cinele, pedala si toba mica. (sau in limbaj comun, premierul).
Dupa cum aminteam mai sus, cel mai bine este ca inainte de programamrea in studio, tobosarul sa-si creeze click-track-ul( metronomul) si sa repete in prealabil piesele cu restul trupei. Acest lucru devine obligatoriu daca pentru tobosar este o noutate.
Cand tobosarul paraseste studioul, microfoanele si reglajele de volum, sunt gata pentru a doua zi cand ar trebui sa inceapa inregistrarea propriu-zisa.
In practica industriei muzicale, setul de tobe care se foloseste in studioul de inregistrari, este diferit de cel folosit pe scena. Acest lucru este evident datorita faptului ca ele au sonoritati diferite setate din fabrica. Accentuand, as spune ca si setul de cinelele si fus-cinelul sunt tot de doua feluri,de concert si de studio. Dar sa reintram in subiect.

Ziua 1. Inregistrarea tobelor. ~8 ore.

Tobosarul este singur in camera de inregistrare (rec room) si dupa o incalzire prealabila de 20-30 de minute, poate incepe inregistrarea.
Restul trupei se afla in camera de mixaj (mix room) si il poate sustine muzical cu ajutorul instrumentelor, sa zicem chitara, bas, clape si chiar si voce. Astfel chitara poate fi procesata “clean” sau “distortion” prin Line6- POD XT Pro, sau Rocktron Voodu Valve, controlata cu un controller midi FBT-1010, basul poate intra direct in mixerul Yamaha IM24-8 care are din constructie un modul foarte bun de compressor analogic. Vocea deasemenea poate fi preluata cu ajutorul unui microfon hipercardioid si trecuta printr-un procesor de voci. Aceasta alaturare are rezultate spectaculoase pentru ca tobosarul se simte langa colegii sai, ca la un concert, ba chiar mai bine, tinand cont ca deja, ce aude el in casti poate fi considerat un sunet si un reglaj al instrumentelor, aproape perfect. Rezultatul?

O interpretare corecta, balansata, foarte dinamica. De cele mai multe ori am avut surpriza placuta ca atunci cand, in loc sa cante singur, doar cu un simplu metronom in casti, daca percutionistul aude si restul grupului, sa fim nevoiti sa coboram cu mult valoarea “gain-ului” de la preamp-urile microfoanelor care capteaza tobele, fata de ziua in care s-au facut doar probe.
Tobele sunt preluate cu 12 pana la 20 microfoane si se poate folosi cu mare succes o varianta combinata cu triggerele. Pentru asta noi folosim in studio un modul Alesis DM5 Pro cu triggere DDrum.
In principiu prima piesa e putin mai grea, pana cand cel care inregistreaza se acomodeaza cu “noile conditii” de cantat. Acest lucru este valabil pentru toti instrumentistii care inregistreaza in conditii de studio.
Aceasta prima sesiune poate dura intre 5 si 8 ore daca pauzele de hidratare cu bere oferite de barul nostru se prelungesc. Important este ca berea nu se consuma decat sub stricta supraveghere a colegilor de trupa…sau a inginerului de sunet.

Ziua 2. Chitari si Bas. ~8-10 ore.

Aceasta a doua sesiune este dedicata chitarilor si ar trebui sa decurga spectaculos de repede ca sa ne incadram in timp.
Se incepe desigur cu basul, pentru ca trebuie completata sectiunea ritmica. Basul poate fi inregistrat cu ajutorul unei statii de bas ,Peavey Max(R) 115 sau Ampeg SVT Classic, cu varianta de microfon si/sau prin Direct Out/DI Box, sub denumirea comuna “Line Out”. Noi preferam optiunea cu un AKG D 112/Shure Beta 52/Shure SM 57 in fata cabinetului- concomitent cu “Line Out” direct in placa de sunet sau mixer. Deasemenea mai avem varianta Line 6 Pod XT Pro (cu preseturile de bass), avantajul acestei solutii constand in posibilitatea alegerii unui ton dintr-o infinitate de combinatii de cabinete, statii, emulatoare, efecte gen “chorus” sau “reverb”, “octaver”, “sub bas”, “synth bas”,compressor/limiter etc.
Dupa ce terminam cu basul, incepem cu chitara.

Chitara poate fi si ea inregistrata printr-o tehnica simpla de captare cu microfoane (in engleza “miking”), Shure SM57/Senheiser e906 / Audix i5, o varianta combinata – cu microfoane plus un semnal direct care poate fi “reamp” la nevoie, sau cu o varianta exclusiv de “direct to the board” via Rocktron Voodu Valve sau POD XT Pro. Inclin sa cred ca din ce in ce mai mult aceasta ultima optiune devine din ce in ce mai facila si mai versatila, din simplul motiv ca odata cu update-ul de pachete pe care studioul l-a facut instaland tot ceea ce producatorul de mare succes Line 6 a scos pe piata si mai ales pachetul numit “Metal Shop”, selectia unui ton preferat devine un cosmar.

Sunt atat de multe tonuri excelente incat nu stii ce sa alegi. Daca mai punem la socoteala ca acest upgrade include si interfata PODFARM, poate cel mai reusit pluggin’ dedicat chitarii electrice, care faciliteaza, desigur conectat cu POD xT Pro prin hub-ul USB, o varianta extra-extra prin care poti inregistra, sa zicem un canal de rezerva sau de back-up, o chitara nealterata de niciun efect! In ce scop? Daca cumva, dupa ce ai inregistrat chitara, te razgandesti pentru ca tonul ales initial nu mai este potrivit, te poti intoarce oricand la orice alt ton iti convine. Sau mai mult, il poti reda din calculator si il poti trimite intr-o alta statie de chitara, procedeu numit “re-amping”.

Ziua 3.Solo-uri,clape. ~8 ore.

Aceasta a treia zi este dedicata solourilor de chitara care pot deveni “pain in the ass” daca chitaristul sau chitaristii nu vin cu lectiile invatate. Solourile se pot si ele dubla cu terte, cvinte sau cvarte,octaver, pitch shifter, harmonizer etc., in functie de pretentii. Aviz chitaristilor! Inainte sa inregistrati trebuie sa visati solourile!!!
Tot azi se pot inregistra clapele (daca trupa are in componenta), sau daca se doreste un alt track de chitara ritm in plus. Recomandarea noastra este ca indiferent daca in trupa este un singur chitarist, acesta sa dubleze track-ul de chitara rithm, din simplul motiv ca soundul final devine mult mai generos,dinamic si mai puternic atunci cand se aud doua chitari. Eventual panoramate.
Inregistrarea clapelor se poate face analogic sau prin intermediul unui controler midi FATAR, direct in diverse “instruments pluggin” de gen “Atmosphere”, “Spectrasonics Omnisphere” “Absynth” de la Native Instruments, “Vienna”, sau prin emulatii de instrumente naturale gen “Moog”.

Ziua a patra. Voci ~4-8 ore

Ziua vocilor poate fi una placuta sau poate deveni una obositoare. Fiind implicate direct corzile vocale, un organ anatomic care doar prin multa munca si exercitiu poate fi controlat asa cum doresti, indiferent ca artistul canta sau zbiara (vocals growl), e foarte usor sa ragusesti, sa falsezi sau si mai trist, sa-ti dai seama ca si artist ca nu ai voce. Vocile la noi in studio se inregistreaza in principiu cu doua brand-uri de microfon, dar nu exclusiv. Primele voci inregistrate pentru cateva piese TAINE in vechiul nostru studio, au fost facute cu un Shure SM 57. Si nu suna deloc rau, desigur pe genul asta de muzica.
Revenind, cele doua microfoane pe care le folosim in prezent la captarea vocilor sunt Neumann U87 Ai si AKG C414 XLII, dupa ce vreo doi ani de zile am lucrat cu AKG C4000B. Sincer, in anumite conditii sau mai bine zis atunci cand captezi diverse instrumente sau chiar voci, nu este atat de important cu ce mare-scump microfon tragi, ci mai degraba ce faci cu inregistrarea. Un exemplu banal: daca tragem o voce cu Neumann U87 dupa care, la mixaj punem un distors ca si efect, taiem frecventele peste 5KHZ… atunci ce sens a mai avut inregistrarea cu un microfon scump?
Si invers teoria e valabila. Daca folosesti un microfon “vintage”, nu foarte scump, dar care suna placut si mai departe il ataci cu un preamp bun continuat cu un compresor inteligent si ceva EQ eficient, poti sa ai rezultate fantastice.
Asemenea chitarilor si vocile pot fi dublate, cantate in polifonie sau armonizate diferit.

Ziua a patra ar trebui sa fie cam ultima de inregistrari…

Ziua a cincea. Post-Productia ~6-10 ore

Incepem editarea, care pe scurt inseamna selectarea dublelor sau taierea in bucatele a .aif-ului (.wav-ului), fiecare canal in parte si pozitionarea lor cat mai exact pe grila de metronom a softului,in perfecta sincronizare cu celelalte instrumente. Aceasta munca poate fi facuta fara prea mari eforturi- lasand sa se scurga si mici imperfectiuni de interpretare, sau poate fi una exacta si minutioasa, dar care ia ceva mai mult timp.
Mixajul este momentul mult asteptat de toti si asta pentru ca cei care au contribuit la inregistrarea materialului vor sa asculte ce au realizat. Aici cel care mixeaza, poate fi supus unei presiuni stanjenitoare din partea trupei pentru ca fiecare vrea sa fie “mai tare” decat ceilalti. De obicei la mixaj recomandam sa participe maxim doi membri ai trupei,respectiv doar cei in masura sa decida din punct de vedere al productiei finale.
La mixaj se folosesc cu succes acele “pluggin-uri” de care am scris mai sus. Ele sunt niste emulatoare a efectelor de rack analogice pe care noi le cunoastem foarte bine din era full analogica. Voi enumera cele mai folosite dintre acestea: EQ, Chorus/Flanger/Phaser ,Reverb, Delay, Compressor, Limiter, Overdrive/Amp/Distortion, Pich-Shifter, Noise-Gate, Hiss Removal, Auto-Tunning, Deesser,etc.

Dintotdeauna, producatorii de DSP pluggins (digital signal processors) lucreaza la emularea cat mai apropiata a efectelor analogice, astazi, diferentele intre efectele analogice si cele digitale sunt aproape insesizabile, iar pretul DSP-urilor este foarte apropiat de pretul efectelor analogice consacrate.
Totodata in ultima vreme marii producatori, cum ar fi Waves, Lexicon, SPL, Native Instruments,IK Multimedia, Steinberg, Izotope, Antares, Universal Audio, Digidesign, incep sa imbunatateasca si interfata grafica a pluggin-urilor,evident pentru ca o “imagine” buna ajuta enorm produsul,mai ales cand e vorba de vanzari, concurenta dintre ei fiind una foarte mare. Cele mai bune si cu rezultate excelente sunt insa pluggin-urile care au si o componenta hardware, asta pentru ca in afara ca nu folosesc resursele calculatorului, memorie si processor, reusesc sa re-emuleze algoritmii efectelor analogice ravnite de toti. De exemplu noua ne place UAD 2.

Ca si o paranteza, cel mai bun si mai scump reverb,este un TC-Electronic M6000 si pe care il folosesc cu succes multe studiouri din lume, costa undeva in jur de 13.000 euro. Acest effect emuleaza perfect reverberatiile acustice chiar si pe mai multe canale. ( se poate mixa in 5.1)
Odata mixajul incheiat, facem copii pe CD a pieselor si dam trupei sa asculte in conditii de auditie de ei stiute, respectiv acasa, in masina,la casti, la birou…in fine in diverse situatii acustice.

Ziua a sasea. Mastering ~ 4 ore

In ultima zi se fac micile modificari de mixaj in urma auditiei si a cerintelor membrilor trupei. Stim ca fiecare are ceva de zis.
In mod absolut obligatoriu dupa mixaj se face un pre-mastering.
Apoi masteringul.

Ce inseamna un mastering? Simplificand explicatiile inseamna o inbunatatire de dinamica (ca aia pe care o auzim la radio FM), inseamna ca piesele sa sune compact si echilibrat. Tot acum se pot pune piesele pe CD intr-o ordine stabilita si daca e cazul facute setarile pentru multiplicarea industriala.
In mod normal si daca bugetul permite, se recomanda ca masteringul sa fie facut intr-un studio dedicat, dat fiind natura complicata si pretentioasa a procesului. Acest proces este unul de sine statator si este totatl diferit de cel de mixaj. Astfel ca incepand de la acustica camerei in care se face masteringul, tehnologia, respectiv aparatura este total diferita. Insa cel mai de pret in acest proces ramane totusi perechea de urechi care opereaza materialul audio. De cele mai multe ori “sunt” foarte scumpe. La fel si “gear-ul” (efectele,monitoarele) studiolui, unde un convertor analogic/digital digital/analogic de mare fidelitate poate fi achzitionat cu un minim 3000 euro. La mastering se folosesc in principiu EQ cu compresoare dinamice pe benzi ,limiter, cateodata reverb. O jucarie dedicata masterizarii ar fi un Avalon Mastering EQ si costa in jur de 10.000 euro…

Intr-un produs audio finit ca si preponderenta in calitatea materialului sonor consta in 30% interpretarea si compozitia artistica, 20% inregistrarea, 20% mixajul si 30% un mastering de mare calitate.
Masterul se livreaza trupei in mai multe exemplare, iar proiectul cu inregistrarea se copiaza pe DVD si se arhiveaza in doua exemplare.
Cam asta a fost, va asteptam in studioul TAINE MULTIMEDIA.

Andy Ionescu

EQ – HighPass si LowPass

Postat de Florin on martie 22, 2011  |  4 Comments

EQ-ul (egalizatorul) este una din principalele unelte pe care le avem la indemana cand vine vorba de modelarea unui sunet si cu siguranta pentru a ajunge de la punctual A (inspiratia initiala/ideea piesei) in punctul B (piesa mixata , masterizata) avem nevoie de cunostinte si tehnici care sa ne ajute sa imbunatatim calitatea finala a sunetului.

Ce putem face cu un EQ ?

Sa ridicam (boost) sau sa taiem (cut)  energia ( “volumul “)  unor frecvente.  Plaja acestor frecvente incepe de la joase (lows),  medii  (mids) pana la inalte (highs) .

Astazi o sa ne ocupam de joase si inalte si de felul in care printr-o tehnica simpla putem imbunatati calitatea piesei, facand in asa fel incat mixul nostru sa fie unul solid .

Majoritatea EQ-urilor au doua filtre: High Pass (trece sus) si Low Pass (trece jos). Ce fac aceste filtre?

• filtrul High Pass – reduce energia(“volumul”) frecventelor joase, permitand frecventelor inalte sa treaca neafectate
• filtrul Low Pass – reduce energia frecventelor inalte, permitand frecventelor joase sa treaca neafectate.

EXEMPLU :

Avem un pattern (ritm) de tobe care suna in felul urmator:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

O sa imbunatatim soundul lor doar prin folosirea filtrelor High Pass si Low Pass din “Pro EQ” (din cadrul Presonus Studio One, insa tehnica se poate aplica in aceeasi maniera in toate DAW-urile sau cu orice egalizatoar care are aceste filtre )

In acest track avem prezente doua sunete de kick (toba mare) “ K1 si K2 ”

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Vom folosi filtrele de High Pass si Low Pass pentru a obtine un KICK mai definit cu un sunet mai puternic (tehnica suprapunerii a 2 sau mai multe sunete diferite pentru a obtine unul singur se numeste layering – dar despre asta vom discuta intr-un articol viitor )

Vom egaliza in asa fel incat sa avem in felul urmator:
K2 –baza frencventelor joase , K1 – atacul (frecventele inalte)

Filtrele se utilizeaza pentru a “scapa” de intercalarea frecventelor si de “ sunetul murdar “ rezultat din aceasta.

Pe K2 – Punem Low Pass (trece jos) sa taiem inaltele fara sa avem basii, de care avem nevoie, iar
pe K1 – Punem High Pass (trece sus) pentru a taia din joase, lasand doar inaltele.

Astfel frecventele inalte de pe K2 nu se vor intercala cu inaltele de pe K1 si frecventele joase de pe K1 nu se vor intercala cu joasele de pe K2, rezultand per total un sunet mai curat si mai bine definit .

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Filtrele sunt importante cand dorim sa facem ordine la mixaj. De exemplu, multa lume crede ca un Hi-Hat are energie doar pe frecventele medii si inalte, fara a avea energie pe basi. NU !
Chiar daca acesta poate sa nu fie un lucru audibil sau pentru unii suna ciudat ca un Hi-Hat sau Cinel sa aiba “basi”, energia in zona aceea poate sa existe, iar daca nu este taiata prin folosirea filtrului de HighPass, ar putea murdari mixul, facand basul mai putin clar.

Aceeasi tehnica se aplica si aici – pentru a “curata “ track-ul acesta, aplicand din nou un filtru de High Pass (trece sus). Tot asa puteti face pentru fiecare track, care considerati ca are nevoie de curatare pe joase.

Nu se poate spune despre acest procedeu ca va face un mix sa sune incredibil dar e totusi o tehnica care cu siguranta poate face diferenta intre ceea ce ‘suna acceptabil’ si ceea ce ‘suna prost’, piesele vor fiind mai curate, in special in zona de joase .

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

2ProBeats.

Inregistrarea tobelor acustice – ultima parte

Postat de mihai on martie 7, 2011  |  No Comments

Si am ajuns in sfarsit la ultima parte a acestei serii de articole, respectiv microfoanele de ambianta si metodele lor de procesare. Voi incepe cu cele aflate in imediata vecinatate a microfoaneleor de apropiere, deparatandu-ne incetul cu incetul de setul de tobe pe parcursul acestui articol.

“Urechile tobarului”

O metoda buna pentru a capta exact ce aude tobarul, in cazul in care acesta este foarte satisfacut de sunetul natural al tobelor pe care le aude, este amplasarea unei perechi de microfoane in configuratie stereo, in principiu condensere, cat mai aproape de capul tobarului.

Configuratia ORTF tinde sa mi se para cea mai adecvata in acest sens, pozitionata imediat deasupra capului tobarului, fara totusi a il incomoda.

Lateralul tobei mari/dedesubtul tobei mici

Un microfon plasat in dreapta tobei mari (perspectiva audientei), la 5-15cm distanta de pamant, indreptat catre toba mica va capta o combinatie destul de interesanta dintre rezonanta corpului tobei mari si cordarul tobei mici.

Un SM57 poate fi perfect adecvat, o varianta alternativa fiind un condenser cu diafragma mica (pentru o captare a frecventelor joase cat mai clara) sau mare (pentru un sunet cat mai clar, poate putin prea boomy din pricina tobei mari).

Deasupra tobei mici

Un condenser cu diafragma mica plasat exact deasupra centrului tobei mici, la inaltime cat mai mare – cu grija la tavan, daca este prea aproape si reflectiv va compromite sunetul captat – va da adancime si plinatate sunetului tobei mici, in special daca este procesat cu ajutorul unor gate-uri/compresoare (dupa cum voi descrie mai departe in acest articol).

In fata tobei mari

Pentru a capta o imagine completa a carnii kit-ului, se poate plasa un microfon condenser la 1-2m in fata tobei mari. In functie de distanta fata de sol, cinele captate vor fi mai putin prezente (lucru in general bun), iar frecventele joase generate de catre toba mare vor fi puse in evidenta.

Microfoanele de ambianta

Un microfon sau o pereche de microfoane de ambianta plasate intr-o camera cu o acustica buna pot face enorm de mult sound-ului de tobe, fiind chiar obligatorii pentru anumite genuri, cum ar fi rock-ul mai dur. In aproape in orice situatie sunt folosite condensere pentru ambianta.

De mentionat este si faptul ca in mare parte din timp un microfon mono de ambianta tinde sa fie folosit, oferind adancime si grosime sunetului fara sa afecteze imaginea stereo captata de catre overhead-uri.

Nu pot face decat niste sugestii legate de pozitionarea lor, aceasta depinzand strict de mediul acustic in care se inregistreaza:

-          plasate mai sus, acestea tind sa capteze mai mult din sunetul cinelelor, lucru in general defavorabil

-          daca le pui intr-un colt sau foarte aproape de un perete, vei capta mai multe frecvente joase, lucru care poate fi de folos

-          intr-o camera mai mica, poate fi util sa plasezi un microfon indreptat catre un colt; astfel vei obtine un pic mai multa adancime, ca si intr-o camera mai mare

-          daca ai diffusere plasate pe peretele opus al tobelor, poate fi utila pozitionarea microfoanelor in apropierea lor sau chiar indreptate catre ele

Trash mic

Acesta este un microfon asupra caruia nu am sugestii legate de pozitionare sau asupra tipului folosit. Poate fi un microfon de magnetofon vechi modificat pus intr-un colt, poate fi un U87 pus intr-o bucatarie alaturata salii de inregistrare al tobelor. Poate sa adauge adancime sound-ului de tobe, sa-l transforme in ceva complet inovator in urma procesarii sau a ambiantei captate sau sa fie complet nefolositor in mixaj.

Incearca sa fii cat mai inventiv cu pozitia si tipul microfonului si al procesarii (bug-uri de chitara, un radio vechi, samd), cine stie de ce te poti “impiedica” si va da acel final 5% la capitolul sound. Nimeni altcineva nu beneficiaza de spatiul acustic propriu al fiecarui home studio, asadar foloseste-te de el pentru a-ti contura sound-ul propriu.

Procesarea microfoanelor de distanta

Aici vine partea distractiva a acestui articol: impactul primar fiind captat de catre microfoanele de proximitate, microfoanele de distanta pot fi procesate in anumite moduri complet ne-ortodoxe pentru a obtine rezultate cat mai bune din ele.

Mai jos, aveti cateva sugestii, aplicabile cam pe oricare din tipurile de microfonare descrise mai sus:

-          un standard al inregistrarilor de rock este strivirea microfoanelor de ambianta cu un 1176 (sau emularea software adecvata), cu toate butoanele apasate

-          dupa ce ai gate-uit in mod adecvat microfonul de proximitate al tobei mari, poti folosi semnalul respectiv pentru a ataca sidechain-ul unui gate plasat pe unul dintre microfoanele de distanta (la microfonul de deasupra tobei mici este un trick standard, de exemplu)

-          poti incerca sa muti track-urile de distanta mai in stanga sau dreapta in DAW; prin mutarea lor “in fata”, vei departa in timp semnalul captat de cel direct, captat de restul microfoanelor, obtinand o posibila adancime mai mare

-          microfoanele de distanta sunt ideale pentru strivirea cu cele mai murdare compresoare de care dispui, trecerea printr-un bug de distors, printr-un Sansamp, samd; luand in considerare faptul ca vor fi foarte incet in mixaj, nivelul de zgomot si de distorsiuni care pot ajunge pe ele este cu mult mai ridicat decat ai crede; in mixaj toate distorsiunile acelea nu vor fi aparente, dar grosimea si adancimea lor se va simti

Astfel, consider ca am terminat un mic ghid de inregistrare al tobelor acustice, o arta din ce in ce mai uitata, din cate aud pe inregistrarile moderne – sample replacement-ul, adaugarea de sample-uri sub tobele trase, “compusul” tobelor pe calculator tind din ce in ce mai mult sa acapareze marea majoritatea inregistrarilor recente, din cate observ. Intr-adevar, fara aceste “carje” nu se poate obtine sound-ul modern de TOP40. Pe de alta parte, cui ii pasa? Nu am mai auzit de ceva vreme un sound de tobe cu adevarat natural si cu adancime, sau ceva inovator in aceasta directie, decat in albumele de underground. Poate ar fi timpul pentru o schimbare.

Mihai Toma

Inregistrarea tobelor acustice – partea a VI-a

Postat de mihai on februarie 23, 2011  |  No Comments

Dupa o indelunga pauza, am revenit cu penultima parte a seriei de articole despre inregistrarea tobelor acustice. Prin urmare, sa trecem la un element deseori lasat la urma, respectiv tom-urile (tum-urile, tom-tom-urile, samd) si cazanul.

Pregatirea tomurilor pentru inregistrare

Intai si intai, cateva aspecte referitoare la constructia si dimensiunile tom-urilor:

• pentru a nu ma mai repeta, cititi articolul anterior despre influenta lemnului asupra inregistrarii tobei mari (link); aceleasi percepte se aplica si asupra tom-urilor

• desi este un standard al seturilor de tobe pentru rock, parerea mea este ca cea mai proasta alegere a dimensiunilor este 12”, 13” 16”, dintr-un motiv simplu – diferenta de dimensiune dintre tom-uri este de 1”, respectiv 3”, ducand la dificultati uneori insurmontabile legate de acordajul lor la intervale egale, muzicale si placute urechii

• daca iti doresti un set cat mai versatil, cel mai indicat ar fi un set de tom-uri de dimensiunile 12”, 14”, 16” – e usor un acordaj la intervale egale, se pot acorda si jos, pentru cat mai multa grosime a sunetului, iar daca se doreste un sunet mai inalt, se poate urca acordajul; un set de 10”,12”,14” nu va permite decat acordaje inalte, posibil inadecvate rock-ului

• o alta abordare: la ora actuala trecerile pe tom-uri sunt destul de rare, aproape inexistente pe inregistrarile de studio; din acest punct de vedere, e posibil ca un set de 10”, 12”, 14” sa ajute prin rezonanta sa simpatica mai scazuta

Fetele de tom-uri si acordarea lor:

• tipul cel mai folosit de fete de bataie pentru tom-uri este Remo Ambassador, in varianta Coated sau Ebony, oferind un echilibru foarte bun intre un sunet cald si atac; pentru rezonanta, se pot incerca diferite variante, Remo Ambassador fiind iarasi cel mai des intalnit

• cel mai des intalnit acordaj al tom-urilor este cel in cvarte sau cvinte; daca se doreste un acordaj cat mai jos, este bine sa se inceapa de la cazan, se gaseste acordajul cel mai jos care produce o nota clara, apoi se urca in cvarte sau cvinte in sus pe tom-uri, totusi, tinde sa nu fie indicat acordajul in tonalitatea pieselor, datorita faptului ca acestea vor rezona mult prea usor cu notele chitarii bas/electrice si se vor pierde cu usurinta in spatele unui posibil zid de power chords de chitara combinata cu bas

• trebuie acordata atentie rezonantei simpatice a tobei mici cu tom-urile, cel de 13” fiind cel mai problematic; din acest motiv, toba mica avand o importanta mult mai mare, recomand cu caldura acordarea tobei mici pentru un sound cat mai bun, iar apoi acordarea pe intervale a tom-urilor astfel incat sa nu interactioneze armonic. Desi (aproape) orice tobar de rock isi acordeaza tom-urile pentru o rezonanta superba, lunga, completa, in studio consider ca este mai degraba un impediment, decat un avantaj – niste tomuri care rezoneaza non-stop la fiecare lovitura de toba mare vor incurca considerabil sunetul captat de catre overhead-uri, de aceea recomand folosirea de mijloace de atenuare a rezonantei lor – Moon Gel, o bucata de banda izolatoare care sa intinda un colt al foliei de rezonanta, cercuri taiate din alte fete, dezacordarea usoara a uneia dintre cheile de acordaj pentru a reduce din rezonanta, samd

Plasarea microfoanelor de tom-uri

Metoda cea mai intalnita este pozitionare unui microfon la aproximativ 5 cm deasupra tom-ului, la un unghi de 45 de grade, indreptat catre centrul tom-ului, asa cum se vede in poza de mai jos:

sursa foto: www.homerecording.about.com

Se poate folosi si un al doilea microfon, pentru a capta mai putin atac si mai multa plinatate, pus dedesubtul fiecarui tom, in aproximativ acelasi unghi, dar in general mai aproape. Sincer, nu consider atata de importanta prezenta unui microfon pe folia de rezonanta, prin prisma rezonantei captat de catre overhead-uri, microfoane de ambianta, precum si datorita faptului ca inca trei microfoane vor veni cu si mai multe probleme de faza pe tot parcursul piesei, poate pentru 3 lovituri de tom in total.

O alta varianta, aplicabila doar daca nu se foloseste folie de rezonanta si cu avantajul unei izolari mai bune, este urmatoarea:

Dintre suspectii de serviciu in microfonarea tom-urilor, mentionam:

• de departe cel mai folosit: Sennheiser MD421 (e o simpla coincidenta ca apare in ambele poze de mai sus)

• microfoane dinamice cu diafragma mare, in special la cazane si tom-uri de mari dimensiuni

• condensere cu diafragma mica sau mare, oferind atac (SD-urile) si o rezonanta mai mare (LD-uri), dar cu dezavantajul rejectiei de zgomot mai reduse; U87-le a fost deseori folosit (si datorita captarii foarte curate a semnalului off-axis)

Procesarea microfoanelor de tom-uri

Cateva consideratii generale asupra procesarii microfoanelor de tom-uri:

• a NU se folosi microfoane cu clema de prindere (in general folosite pentru live-uri), acestea vor prelua din vibratiile tom-ului in timp ce acesta sau toba mare sunt lovite, ducand la un zgomot de fond constant pe frecvente joase, care tinde sa nu poata fi usor eliminat prin filtru trece sus (pentru ca se pierde din greutatea tom-urilor), doar prin gate-uri

• ia in considerare faptul ca DACA nu folosesti gate-uri barbare pe ele, sunetul captat de catre microfoanele de tom-uri va completa sunetul setului, in special al tobei mici; e un aspect de luat in considerare pentru ca rareori se intampla ca inginerul de inregistrari sa foloseasca un gate in timpul inregistrarii, iar sunetul de toba mica obtinut sa fie “ciuntit” in momentul in care inginerul de sunet foloseste un gate pe tom-uri

• deseori se considera ca microfoanele de tom-uri sunt neimportante, in cazul in care nu se folosesc gate-uri brutale la mixaj (eventual doar niste expandere finute) calitatea sunetului off-axis captat de catre microfoanele de tom-uri va deveni rapid important sunetului complet al setului; din acest motiv, e indicata folosirea de microfoane cu un raspuns off-axis cat mai placut

• in cazul folosirii a doua microfoane (unul sus, unul jos), este bine sa incerci o inversare de polaritate a celui de jos pentru a afla care varianta este mai plina; deasemenea, poti modifica distanta dintre cele doua pentru a te folosi de certele anulari de frecvente datorita anti-fazelor pentru a taia din frecventele nedorite (in general, intre 300-400Hz cam pe orice tom)

va urma…

Soundblog wants You!

Postat de Florin on februarie 17, 2011  |  4 Comments

Simti cumva ca ai o gramada de chestii interesante de spus despre productie muzicala, inregistrari, echipamente, tehnici, instrumente muzicale, etc si nu ai cine sa te asculte? Perfect !
Acum putem colabora !
Noi cei din spatele acestui blog ne-am gandit sa ne extindem putin echipa cu membri noi, entuziasti, si cu cunostinte de impartasit. Oricine este binevenit sa incerce sa scrie articole, recenzii, sa faca teste si sa ne impartaseasca cunostintele.

Daca simti ca poti face asta si ai vrea sa devii un coechipier, lasa-ne te rog mesajul tau si te vom contactat de indata!

Fi indraznet si iesi in fata!

Windows Kmixer/Audio Service si alte metode de maltratare a semnalului audio

Postat de mihai on ianuarie 26, 2011  |  No Comments

In primul, ce este Kmixer-ul: o parte din WDM audio, practic bucata de software care mixeaza toate stream-urile audio PCM care pot rezulta in interiorul unui calculator si face resamplingul necesar pentru ca acestea sa poata sa fie reprodusa de catre o placa audio oarecare. Prescurtarea este provenita de la “kernel audio mixer” si este folosita de catre mai toate variantele de Windows pana la Windows Vista, in acesta fiind inlocuit de catre un engine audio nou, dar care in principiu prezinta cam aceleasi probleme.

Cateva date folositoare despre Kmixer, intai si intai:

• suporta rate de esantionare de pana la 100kHz in cazul versiunilor de Windows anterioare XP SP1 si Server 2003; la toate versiunile ulterioare, rata maxima este de 200kHz

• are o latenta implicita de 30ms; lucru care nu ar trebui sa afecteaze intr-un mod vizibil (audibil, ar trebui sa zic?) reproducerea sunetului, dar este un aspect bine de cunoscut

Dupa o cautare destul de intensiva prin meandrele internetului, principala problema a Kmixerului este faptul ca face resampling automat al tuturor stream-urilor audio care ii apar pe intrari, la rata maxima dintre toate stream-urile care ruleaza concomitent, inclusiv a celor de intrare (pentru inregistrare). In practica, daca rulam un player la 96kHz si altul la 44kHz, semnalul audio transmis de catre cel care ruleaza la 44kHz va fi in mod automat resample-uit la 96kHz, si din cate se pare, cu un algoritm de SRC destul de “dezavantajos” muzicii, pentru a folosi eufemisme. Mentionez ca semnalul cu rata de esantionare cea mai mare nu este resample-uit de catre Kmixer, atata timp cat placa de sunet suporta in mod nativ rata respectiva de esantionare – si cam toate placile suporta MACAR 44.1kHz. Implicit, un semnal la 44kHz nu este afectat in vreun fel.

Mergand mai departe legat de posibilitatile de rulare a semnalului “bit-perfect” prin Kmixer, intervine urmatorul aspect – obligativitatea lasarii faderelor din Volume Control pe unity-gain si a panoramarii pe 0. Lucru deloc surprinzator, din punctul meu de vedere – orice modificare de volum (inclusiv cea din Foobar, setat pe ASIO, samd… voi explica putin mai departe) implica procesare si erori de trunchiere. Intr-adevar, trebuie avuta o oarecare grija la anumite aplicatii care controleaza de unele singure Volume Slider-ului mixerului de volum, dar in rest, nu mi se pare nimic anormal. Cati din voi folositi un atenuator pasiv sau un amplificator cu buton de volum care sa controleze 100% din exterior iesirea placii de sunet, si cati va folositi si de astfel de controale software “non-bit-perfect”?

Desi in specificatiile sale este mentionata si posibilitatea de modificare a numarului de biti, nu am reusit sa gasesc in documentatia Microsoft sau prin alte locuri mai mult sau mai putin de incredere o explicatie clara a momentului in care s-ar putea face o trunchiere sau un dithering al semnalului audio, cu exceptia urmatorului bug, aplicabil doar Windows-ului 2000:    LINK
Luand in considerare ca numarul de biti de pe iesire este dictat de catre posibilitatile placii si de cerintele software, nu prea reusesc sa intrevad un moment in care Kmixer-ul sa trunchieze (ca de dithering nu cred sa se puna problema) datele. Si pentru a fi perfect seriosi, cine exact asculta muzica la 24 de biti care ar putea sa sufere de o oarecare trunchiere la 16 biti?

Paranteza: daca asculti MP3-uri, WAV-uri, sau FLAC-uri rippuite de pe un CD audio, implicit cu 16 biti de informatie utilizabila, orice setare a placii de sunet, Winamp-ului, DAW-ului sau a oricarui alt program pe 24 de biti pe iesire NU va ajuta in vreun fel. Tot ce va face este sa plimbe 8 biti “creati din neant” si fara vreo valoare pe ici-colo.

Intram in sectiunea presupuneri pe care nu am reusit sa le fondez pe o baza teoretica efectiva:
Exista o serie de forumuri care sustin distrugerea ultimului bit de catre Kmixer, sugerand fiecarui user sa testeze daca placa proprie “beneficiaza” de acest aspect. Unii merg si mai departe, sugerand sa folosesti adancimi de biti de 24 de biti, practic “convingand” Kmixer-ul sa distruga ultimul bit din 24, care, dupa aproape orice standard, este complet nesemnificativ.

Pentru cei care au trecut la sisteme de operare moderne, Audio Service-ul (echivalentul Kmixer-ului) aparut si folosit in mod implicit de catre Vista (si ulterior la Windows 7) lucreze in mod automat la 32-biti cu virgula flotanta, lucru care s-ar parea sa duce in mod automat la anumite mici erori de trunchiere la reprezentare.

Asadar, pentru ascultatorii mai puristi, exista o serie de solutii pentru a trece pe langa un Kmixer/Audio Service care poate face mai mult sau mai putin rau unui semnal audio:

• folosirea Foobar-ului concomitent cu ASIO4ALL pentru iesire (orice Windows)

• pentru cei dependenti de Winamp, folosirea plugin-ului de OpenAL (in principiu pentru Windows Vista si 7)

• acelasi Foobar, cu plug-in-ul de WASAPI (Windows Vista si 7)

Niste mici concluzii, un pic cinice – doar e iarna afara, ce sa-i faci. Luand si cazul cel mai rau posibil, in care Kmixerul ar distruge ultimul bit din 16, chiar conteaza acel sunet la -85dBFSD care este mascat de white-noise-ul bloc compact denumit uneori muzica plasat peste el? Intr-adevar, daca se foloseste SI resampling, rezultatul ar putea sa fie destul de urat – pe de alta parte, in ce conditii Windows-ul ar putea produce sunete la o rata de esantionare mai MARE decat 44kHz pentru a resample-ui muzica?

Mergand mai departe, e perfect posibil si necesar sa dai volumul mai incet Kmixer sau din player-ul audio – e ceva nemaiauzit; din acel moment, problema cea mai mare nu este bit-imperfectiunea semnalului rezultant, as spune eu; ci faptul ca te apropii de noise floor-ul placii de sunet incetul cu incetul, scazand raportul semnal-zgomot; si totusi cu avantajul nesolicitarii partii analogice a DAC-ul, care influenteaza pozitiv semnalul, samd… Prin urmare, voi ramane cu al meu Winamp 2.5, cu skin clasic (ala verde cu negru si urat ca focu’) si cu Kmixer, ascultand muzica pe orice am la indemana de la nenorocita de placa Soundmax din laptopul vechi de 7 ani (cu una din cele 2 iesiri mono mai tare decat alta), la placi semi-profi, la convertoare dedicate, pe casti in-ear, casti de studio, monitoare de studio, boxe de calculator, boxe de laptop, samd. Oricare dintre acestea si adaptarea urechii la sunetul lor influenteaza MULT mai mult sunetul decat un ultim bit… Ca sa nu vorbesc de o deplasare a capului cu 5 cm catre stanga sweet spot-ului de 1cm2 dintre monitoare.

Mihai Toma

AVID lanseaza Pro Tools 9

Postat de Florin on noiembrie 26, 2010  |  28 Comments

De curand a fost lansata cea mai noua versiune a renumitului DAW, Pro Tools si anume Pro Tools 9. Daca pana acuma aveai nevoie de hardware dedicat pentru a folosi Pro Tools, acuma nu mai este asa. Varianta noua se poate folosi cu orice interfata audio ( ASIO sau Core Audio) si se poate si beneficia de aproape toate caracteristicile lui Pro Tools HD.

JZ Mic`s Black Hole2. Recenzie facuta de Andy Ionescu, studioul Taine Multimedia

Postat de Florin on noiembrie 19, 2010  |  1 Comment

As incepe acest scurt review cu faptul ca in ciuda aparentelor respectiv ca acest constructor de microfoane leton este foarte putin cunoscut, calitatea inregistrarilor facute cu Black Hole BH2 este una surprinzator de buna. Descrierile amanuntite ale acestui model le puteti gasi pe pagina producatorului. www.jzmic.com

Constructie

Microfonul JZ BH2 (negru) vine intr-o cutie de lemn de culoare visinie, bine ca si prezentare, impreuna cu suportul de microfon.
La prima atingere, pare un microfon robust si greu, ceea ce in mod normal ar insemna si rezistenta la impacturi mecanice. As spune ca nu e chiar asa, pentru ca in urma transportului, unde a fost probabil aruncat si tavalit prin masina cu  alte zeci de pachete, cand l-am scos din cutie, ceva in el zdranganea, desigur ceva anormal la un microfon. La o verificare in lumina am observat ce se rupsese ceva in el si l-am reparat, insa cu ceva batai de cap. Aviz amatorilor: aveti grija sa nu il scapati pe jos, pentru ca este destul de sensibil. Desigur desigilarea lui a implicat si pierderea garantiei,dar nu pare a fi un microfon ce are nevoie de asa ceva. Se stie ca rusii fac multe produse garantate pe viata…
Sistemul de prindere (suportul) pare destul de ingenios, cu niste bile de cauciuc suprapuse, dar nu stiu cat ar putea atenua eventualele vibratii pentru ca cauciucul este unul rudimentar,mult prea dur. S-ar fi putut folosi un cauciuc infinit mai moale si mai sensibil.

Comportament audio

Am inregistrat cu el vocea mea si o chitara acustica in doua sesiuni separate, impreuna cu alte doua microfoane cumparate tot de la SoundCreation,respectiv un Neumann U87 si un AKG C 414 XII, asta ca sa pot sa analizez diferentele.
Surprinzator, ca si caracteristica de frecventa e asemanator cu C 414, adica are un peak undeva intre 6kHz-7kHz si 12kHz, fara prea mare boost la 100 Hz (din prezentarea fabricantului), doar undeva pe la 250-300Hz poate.
Un minus insa la partea de sensibilitate. Aici a trebuit sa compensez din gain destul de mult ca sa ajung la dinamica AKG-ului si a Neumann-ului, un fapt care era oarecum de asteptat. Daca la voce diferentele nu au fost demne de luat in discutie, atunci cand am inregistrat chitara acustica s-a simtit evident diferenta. Microfonul suna perfect pentru inregistrari cu instrumente de genul asta, pentru ca boost-ul frecventelor inalte este unul natural si specific. Deci aici are un mare plus si cred ca de fapt  aici a vrut sa pluseze producatorul. Puteti inregistra cu rezultate foarte bune cinele, chitari acustice si voci. Am uitat sa mentionez ca JZ BH2 este un microfon condenser deci trebuie  alimentare phanotm-power  si ca este de tip cardioid,fara posibilitate de comutare pe alte tipuri.
In concluzie, ca si o nota i-as da un 8 pentru calitatile tehnice, si un 7 pentru constructie. Insa pentru un microfon care costa 1000$, va las pe voi sa apreciati daca merita sau nu.

Andy Ionescu
Taine-Multimedia.com

Inregistrarea tobelor acustice, partea a IVa

Postat de mihai on noiembrie 17, 2010  |  No Comments

Dupa ce in ultima parte am investigat diferite aspecte legate de pregatirea si captarea unei tobe mari, in acest articol voi aborda cel de-al doilea element ca si importanta din setul de tobe, respectiv toba mica.

Pregatirea tobei mici pentru inregistrare

Dupa modelul stabilit in articolul anterior, voi mentiona intai cateva aspecte legate de constructia, acordajul si alegerea unei fete de toba adecvate pentru studio. Asadar:

-          similar cu toba mare, materialul din care toba mica este construita influenteaza in mod decisiv tonul ei; daca este vorba de o constructie din lemn, pentru mare parte din stilurile si mixajele moderne tinde sa ajute un lemn cu ton deschis, cum este mesteacanul (birch)

-          exista si variante de toba mica din diferite tipuri de metal, care au un ton mai deschis si o rezonanta mai puternica, deseori preferate in studio pentru tonul lor specific

-          ca si studio, este de preferat sa posezi un numar ridicat de tobe mici, cu tonalitati si acordaje diferite; eu as recomanda si prezenta unui piccolo, care din punct de vedere al pentrantei prin mixaj, este excelenta; nu trebuie sa va ganditi ca un piccolo va avea un sunet mic – ascultati albumul White Pony de la Deftones pentru a vedea cat de mare si prezent poate sa sune un piccolo

-          ca si fata de bataie, aproape tot timpul este preferata o fata cu un singur strat, de grosime medie (Remo Ambassador este cea mai folosita); varianta coated poate aduce un plus de caldura unei tobe mici, cu pretul unui atac putin redus, permitand in acelasi timp si folosirea periutelor cu succes; varianta Ebony este o medie intre o fata simpla si una coated – are aproximativ atacul primei si rezonanta mai calda a celei de-a doua

-          desi o buna parte din tobari prefera acordajul cat mai jos al tobelor mici, in studio este indicat un acordaj ridicat, totusi fara a ineca sunetul si rezonanta tobei

-          daca tobarul loveste tobele cu putere, este indicat un acordaj si mai sus; motivul este urmatorul: tonul produs o lovitura puternica va avea mai multe joase decat cel provocat de catre o lovitura slaba, care e sugerabil sa fie contrabalansat de tonul mai prezent al unei tobe acordate mai sus

-          consider rareori necesara folosirea a diverse dispozitive de atenuare a rezonantei (Moon Gel, banda de scotch, servetele, samd), acestea avand efectul secundar nedorit de ineca sunetul si a impiedica penetranta tobei mici; in general, rezonanta deranjanta a unei tobe mici poate fi redusa cu ajutorul unui acordaj adecvat si a gate-urilor, ea mai avand “abilitatea” de a disparea in mixaj mult mai mult decat ne-am imagina

-          toba mica, fiind al doilea cel mai lovit element dintr-un set de tobe, are tendinta sa se dezacordeze destul de repede, precum si sa se uzeze rapid; de aceea este indicat sa fiti atenti la necesitatea reacordarii fetei, precum si la nevoia de inlocuire a fetei, care poate surveni chiar si dupa numai cateva ore sau zile de cantat, in functie de cat de tare a fost lovita – este vorba momentul in care isi pierde din atac si din plinatatea sunetului

Plasarea microfoanelor

In primul rand, indiferent de ego-ul inginerului de sunet, sunt de mentionat cateva lucruri:

-          intai si intai, este lasat tobarul sa isi aseze bateriile exact cum vrea el, indiferent de dificultatile puse la microfonarea tobei mici

-          pozitia microfonului trebuie aleasa in asa fel incat sa nu incomodeze in nici un fel tobarul si sa nu ii acorde sanse sa il loveasca – unii sunt mai incomodati decat altii de aceasta perspectiva, este drept

-          urmareste timp de 2 minute care este stilul tobarului de a bate, daca bate perfect pe centru, daca foloseste ghost note-uri deplasate in lateral, samd; doar dupa ce ai facut acest lucru microfoneaza toba mica

Tipul de microfoane de electie pentru microfonarea de proximitate a tobei mici este cel dinamic, cu diafragma mica: Shure SM57, Audix i5, Sennheiser MD421 si MD441, samd. Exista si varianta folosirii unui condenser, in general cu diafragma mica, dar este mai putin utilizata, in general pentru stiluri mai blande de muzica, eventual in conjunctie cu un dinamic. Pentru microfonarea de la distanta, se folosesc tot condensere, cu diafragma mica sau mare.

Indiferent de tipul de microfon ales, trebuie gasit un balans obligatoriu intre sunetul nedorit captat de la fusul aflat in apropiere si un ton cat mai adecvat melodiei. Un sunet de toba mica excelent, dar “murdarit” in mod ireparabil de fiecare lovitura a unui fus prea gros lovit cu prea multa sete de catre tobar nu va ajuta mixajului!

Si acum, ca am mentionat cam toate aspectele si avertismentele premergatorii, metodele de plasare a microfonului tobei mici sunt urmatoarele:

-          la o distanta de 10-15cm de toba mica, in lateralul ei, indreptata catre toba; in functie de inaltimea la care este plasat (deasupra/dedesubtul tobei, precum si variantele intermediare), se va obtine un sunet mai pregnant de la cordar (daca este o pozitionare mai joasa) sau un atac mai puternic si mai putin bazait de la cordar (pozitionare superioara)

sursa foto: www.pekktheband.com

-          similar cu tehnica anterioara, se poate microfona si gaura de eliberare a presiunii tobei mici, obtinandu-se astfel un impact puternic, in faza, generat de rezonanta ambelor fete

-          la aproximativ 3-5 cm deasupra ramei superioare a tobei, se plaseaza un microfon, indreptat de-a lungul tobei, aproximativ catre rama opusa; daca se distanteaza in plan orizontal de toba, se capteaza mai bine sunetul lemnului

sursa foto: www.recordingreview.com

-          pentru a da mai multa prezenta si un sunet mai pregnant al cordarului, se plaseaza un microfon sub toba mica, la o distanta de 2-3cm sub fata de rezonanta, imediat langa cordar; atentie trebuie acordata polaritatii/fazei acestui microfon, in mare parte din timp acesta fiind in antifaza cu microfonul de sus (verificati cu ajutorul butonului de inversare a fazei/polaritatii; pozitia in care combinatia dintre acesta si microfonul superior suna cel mai plin pe frecvente joase este cea corecta)

sursa foto: www.soundonsound.ro

-          foloseste un condenser pe care sa il plasezi in camera, la distanta de tobe, in locul in care ti se pare ca toba mica suna cel mai plin si prezent; in mixaj, foloseste un gate sidechain-uit dupa canalul aferent microfonului de proximitate si ulterior un compresor destul de puternic; vei obtine un sunet mult mai plin si “intins” decat prin simpla combinare a overhead-urilor cu microfoanele de proximitate ale tobei mici

-          prinde cu banda izolatoare un condenser de dinamicul de proximitate antementionat; astfel, vei beneficia de impactul dinamicului si de claritatea condenserului; daca tai capatul unei sticle pe care il folosesti pe post de scut prin introducerea pe stativul de microfon (in spatele microfoanelor), vei scapa si de o parte din sunetul fusului, care poate fi deranjant pe un condenser plasat in apropierea sa

In urmatoarea parte, voi aborda un subiect extrem de important, deseori lasat la urma (inclusiv de catre mine) – plasarea si importanta overhead-urilor si a microfoanelor de tomuri in sunetul unui set de tobe.

Mihai Toma

RME Fireface UFX [VIDEO]

Postat de Florin on octombrie 14, 2010  |  4 Comments

RME a lansat de curand ultima creatie in materie de placi de sunet si anume Fireface UFX. Aceasta are o sumedenie de caracteristici noi printre care cea mai importanta din ele este conexiunea atat prin FireWire 400 cat si prin USB 2.0.

RME Fireface UFX va ofera 60 de canale audio, 4 preamplificatoare “Micstasy” , convertoare ce functioneaza la 192 kHz, latenta foarte joasa precum si un ecran lcd de rezolutie mare cu functionalitate standalone.

Pe langa acestea mai are conexiune AES/EBU  I/O, 2 canale ADAT I/O, si functie de TalkBack.

Acestea sunt doar cateva din caracteristicile lui RME Fireface UFX, o interfata audio cu adevarat profesionala.

Clip video cu despachetarea primei bucati de Fireface UFX din UK, ajunsa ieri 13.10.2010