SoundBlog

Inregistrarea tobelor acustice – ultima parte

Postat de mihai on martie 7, 2011  |  No Comments

Si am ajuns in sfarsit la ultima parte a acestei serii de articole, respectiv microfoanele de ambianta si metodele lor de procesare. Voi incepe cu cele aflate in imediata vecinatate a microfoaneleor de apropiere, deparatandu-ne incetul cu incetul de setul de tobe pe parcursul acestui articol.

“Urechile tobarului”

O metoda buna pentru a capta exact ce aude tobarul, in cazul in care acesta este foarte satisfacut de sunetul natural al tobelor pe care le aude, este amplasarea unei perechi de microfoane in configuratie stereo, in principiu condensere, cat mai aproape de capul tobarului.

Configuratia ORTF tinde sa mi se para cea mai adecvata in acest sens, pozitionata imediat deasupra capului tobarului, fara totusi a il incomoda.

Lateralul tobei mari/dedesubtul tobei mici

Un microfon plasat in dreapta tobei mari (perspectiva audientei), la 5-15cm distanta de pamant, indreptat catre toba mica va capta o combinatie destul de interesanta dintre rezonanta corpului tobei mari si cordarul tobei mici.

Un SM57 poate fi perfect adecvat, o varianta alternativa fiind un condenser cu diafragma mica (pentru o captare a frecventelor joase cat mai clara) sau mare (pentru un sunet cat mai clar, poate putin prea boomy din pricina tobei mari).

Deasupra tobei mici

Un condenser cu diafragma mica plasat exact deasupra centrului tobei mici, la inaltime cat mai mare – cu grija la tavan, daca este prea aproape si reflectiv va compromite sunetul captat – va da adancime si plinatate sunetului tobei mici, in special daca este procesat cu ajutorul unor gate-uri/compresoare (dupa cum voi descrie mai departe in acest articol).

In fata tobei mari

Pentru a capta o imagine completa a carnii kit-ului, se poate plasa un microfon condenser la 1-2m in fata tobei mari. In functie de distanta fata de sol, cinele captate vor fi mai putin prezente (lucru in general bun), iar frecventele joase generate de catre toba mare vor fi puse in evidenta.

Microfoanele de ambianta

Un microfon sau o pereche de microfoane de ambianta plasate intr-o camera cu o acustica buna pot face enorm de mult sound-ului de tobe, fiind chiar obligatorii pentru anumite genuri, cum ar fi rock-ul mai dur. In aproape in orice situatie sunt folosite condensere pentru ambianta.

De mentionat este si faptul ca in mare parte din timp un microfon mono de ambianta tinde sa fie folosit, oferind adancime si grosime sunetului fara sa afecteze imaginea stereo captata de catre overhead-uri.

Nu pot face decat niste sugestii legate de pozitionarea lor, aceasta depinzand strict de mediul acustic in care se inregistreaza:

-          plasate mai sus, acestea tind sa capteze mai mult din sunetul cinelelor, lucru in general defavorabil

-          daca le pui intr-un colt sau foarte aproape de un perete, vei capta mai multe frecvente joase, lucru care poate fi de folos

-          intr-o camera mai mica, poate fi util sa plasezi un microfon indreptat catre un colt; astfel vei obtine un pic mai multa adancime, ca si intr-o camera mai mare

-          daca ai diffusere plasate pe peretele opus al tobelor, poate fi utila pozitionarea microfoanelor in apropierea lor sau chiar indreptate catre ele

Trash mic

Acesta este un microfon asupra caruia nu am sugestii legate de pozitionare sau asupra tipului folosit. Poate fi un microfon de magnetofon vechi modificat pus intr-un colt, poate fi un U87 pus intr-o bucatarie alaturata salii de inregistrare al tobelor. Poate sa adauge adancime sound-ului de tobe, sa-l transforme in ceva complet inovator in urma procesarii sau a ambiantei captate sau sa fie complet nefolositor in mixaj.

Incearca sa fii cat mai inventiv cu pozitia si tipul microfonului si al procesarii (bug-uri de chitara, un radio vechi, samd), cine stie de ce te poti “impiedica” si va da acel final 5% la capitolul sound. Nimeni altcineva nu beneficiaza de spatiul acustic propriu al fiecarui home studio, asadar foloseste-te de el pentru a-ti contura sound-ul propriu.

Procesarea microfoanelor de distanta

Aici vine partea distractiva a acestui articol: impactul primar fiind captat de catre microfoanele de proximitate, microfoanele de distanta pot fi procesate in anumite moduri complet ne-ortodoxe pentru a obtine rezultate cat mai bune din ele.

Mai jos, aveti cateva sugestii, aplicabile cam pe oricare din tipurile de microfonare descrise mai sus:

-          un standard al inregistrarilor de rock este strivirea microfoanelor de ambianta cu un 1176 (sau emularea software adecvata), cu toate butoanele apasate

-          dupa ce ai gate-uit in mod adecvat microfonul de proximitate al tobei mari, poti folosi semnalul respectiv pentru a ataca sidechain-ul unui gate plasat pe unul dintre microfoanele de distanta (la microfonul de deasupra tobei mici este un trick standard, de exemplu)

-          poti incerca sa muti track-urile de distanta mai in stanga sau dreapta in DAW; prin mutarea lor “in fata”, vei departa in timp semnalul captat de cel direct, captat de restul microfoanelor, obtinand o posibila adancime mai mare

-          microfoanele de distanta sunt ideale pentru strivirea cu cele mai murdare compresoare de care dispui, trecerea printr-un bug de distors, printr-un Sansamp, samd; luand in considerare faptul ca vor fi foarte incet in mixaj, nivelul de zgomot si de distorsiuni care pot ajunge pe ele este cu mult mai ridicat decat ai crede; in mixaj toate distorsiunile acelea nu vor fi aparente, dar grosimea si adancimea lor se va simti

Astfel, consider ca am terminat un mic ghid de inregistrare al tobelor acustice, o arta din ce in ce mai uitata, din cate aud pe inregistrarile moderne – sample replacement-ul, adaugarea de sample-uri sub tobele trase, “compusul” tobelor pe calculator tind din ce in ce mai mult sa acapareze marea majoritatea inregistrarilor recente, din cate observ. Intr-adevar, fara aceste “carje” nu se poate obtine sound-ul modern de TOP40. Pe de alta parte, cui ii pasa? Nu am mai auzit de ceva vreme un sound de tobe cu adevarat natural si cu adancime, sau ceva inovator in aceasta directie, decat in albumele de underground. Poate ar fi timpul pentru o schimbare.

Mihai Toma

Inregistrarea tobelor acustice – partea a VI-a

Postat de mihai on februarie 23, 2011  |  No Comments

Dupa o indelunga pauza, am revenit cu penultima parte a seriei de articole despre inregistrarea tobelor acustice. Prin urmare, sa trecem la un element deseori lasat la urma, respectiv tom-urile (tum-urile, tom-tom-urile, samd) si cazanul.

Pregatirea tomurilor pentru inregistrare

Intai si intai, cateva aspecte referitoare la constructia si dimensiunile tom-urilor:

• pentru a nu ma mai repeta, cititi articolul anterior despre influenta lemnului asupra inregistrarii tobei mari (link); aceleasi percepte se aplica si asupra tom-urilor

• desi este un standard al seturilor de tobe pentru rock, parerea mea este ca cea mai proasta alegere a dimensiunilor este 12”, 13” 16”, dintr-un motiv simplu – diferenta de dimensiune dintre tom-uri este de 1”, respectiv 3”, ducand la dificultati uneori insurmontabile legate de acordajul lor la intervale egale, muzicale si placute urechii

• daca iti doresti un set cat mai versatil, cel mai indicat ar fi un set de tom-uri de dimensiunile 12”, 14”, 16” – e usor un acordaj la intervale egale, se pot acorda si jos, pentru cat mai multa grosime a sunetului, iar daca se doreste un sunet mai inalt, se poate urca acordajul; un set de 10”,12”,14” nu va permite decat acordaje inalte, posibil inadecvate rock-ului

• o alta abordare: la ora actuala trecerile pe tom-uri sunt destul de rare, aproape inexistente pe inregistrarile de studio; din acest punct de vedere, e posibil ca un set de 10”, 12”, 14” sa ajute prin rezonanta sa simpatica mai scazuta

Fetele de tom-uri si acordarea lor:

• tipul cel mai folosit de fete de bataie pentru tom-uri este Remo Ambassador, in varianta Coated sau Ebony, oferind un echilibru foarte bun intre un sunet cald si atac; pentru rezonanta, se pot incerca diferite variante, Remo Ambassador fiind iarasi cel mai des intalnit

• cel mai des intalnit acordaj al tom-urilor este cel in cvarte sau cvinte; daca se doreste un acordaj cat mai jos, este bine sa se inceapa de la cazan, se gaseste acordajul cel mai jos care produce o nota clara, apoi se urca in cvarte sau cvinte in sus pe tom-uri, totusi, tinde sa nu fie indicat acordajul in tonalitatea pieselor, datorita faptului ca acestea vor rezona mult prea usor cu notele chitarii bas/electrice si se vor pierde cu usurinta in spatele unui posibil zid de power chords de chitara combinata cu bas

• trebuie acordata atentie rezonantei simpatice a tobei mici cu tom-urile, cel de 13” fiind cel mai problematic; din acest motiv, toba mica avand o importanta mult mai mare, recomand cu caldura acordarea tobei mici pentru un sound cat mai bun, iar apoi acordarea pe intervale a tom-urilor astfel incat sa nu interactioneze armonic. Desi (aproape) orice tobar de rock isi acordeaza tom-urile pentru o rezonanta superba, lunga, completa, in studio consider ca este mai degraba un impediment, decat un avantaj – niste tomuri care rezoneaza non-stop la fiecare lovitura de toba mare vor incurca considerabil sunetul captat de catre overhead-uri, de aceea recomand folosirea de mijloace de atenuare a rezonantei lor – Moon Gel, o bucata de banda izolatoare care sa intinda un colt al foliei de rezonanta, cercuri taiate din alte fete, dezacordarea usoara a uneia dintre cheile de acordaj pentru a reduce din rezonanta, samd

Plasarea microfoanelor de tom-uri

Metoda cea mai intalnita este pozitionare unui microfon la aproximativ 5 cm deasupra tom-ului, la un unghi de 45 de grade, indreptat catre centrul tom-ului, asa cum se vede in poza de mai jos:

sursa foto: www.homerecording.about.com

Se poate folosi si un al doilea microfon, pentru a capta mai putin atac si mai multa plinatate, pus dedesubtul fiecarui tom, in aproximativ acelasi unghi, dar in general mai aproape. Sincer, nu consider atata de importanta prezenta unui microfon pe folia de rezonanta, prin prisma rezonantei captat de catre overhead-uri, microfoane de ambianta, precum si datorita faptului ca inca trei microfoane vor veni cu si mai multe probleme de faza pe tot parcursul piesei, poate pentru 3 lovituri de tom in total.

O alta varianta, aplicabila doar daca nu se foloseste folie de rezonanta si cu avantajul unei izolari mai bune, este urmatoarea:

Dintre suspectii de serviciu in microfonarea tom-urilor, mentionam:

• de departe cel mai folosit: Sennheiser MD421 (e o simpla coincidenta ca apare in ambele poze de mai sus)

• microfoane dinamice cu diafragma mare, in special la cazane si tom-uri de mari dimensiuni

• condensere cu diafragma mica sau mare, oferind atac (SD-urile) si o rezonanta mai mare (LD-uri), dar cu dezavantajul rejectiei de zgomot mai reduse; U87-le a fost deseori folosit (si datorita captarii foarte curate a semnalului off-axis)

Procesarea microfoanelor de tom-uri

Cateva consideratii generale asupra procesarii microfoanelor de tom-uri:

• a NU se folosi microfoane cu clema de prindere (in general folosite pentru live-uri), acestea vor prelua din vibratiile tom-ului in timp ce acesta sau toba mare sunt lovite, ducand la un zgomot de fond constant pe frecvente joase, care tinde sa nu poata fi usor eliminat prin filtru trece sus (pentru ca se pierde din greutatea tom-urilor), doar prin gate-uri

• ia in considerare faptul ca DACA nu folosesti gate-uri barbare pe ele, sunetul captat de catre microfoanele de tom-uri va completa sunetul setului, in special al tobei mici; e un aspect de luat in considerare pentru ca rareori se intampla ca inginerul de inregistrari sa foloseasca un gate in timpul inregistrarii, iar sunetul de toba mica obtinut sa fie “ciuntit” in momentul in care inginerul de sunet foloseste un gate pe tom-uri

• deseori se considera ca microfoanele de tom-uri sunt neimportante, in cazul in care nu se folosesc gate-uri brutale la mixaj (eventual doar niste expandere finute) calitatea sunetului off-axis captat de catre microfoanele de tom-uri va deveni rapid important sunetului complet al setului; din acest motiv, e indicata folosirea de microfoane cu un raspuns off-axis cat mai placut

• in cazul folosirii a doua microfoane (unul sus, unul jos), este bine sa incerci o inversare de polaritate a celui de jos pentru a afla care varianta este mai plina; deasemenea, poti modifica distanta dintre cele doua pentru a te folosi de certele anulari de frecvente datorita anti-fazelor pentru a taia din frecventele nedorite (in general, intre 300-400Hz cam pe orice tom)

va urma…

Inregistrarea tobelor acustice, partea a V-a

Postat de mihai on decembrie 8, 2010  |  No Comments

Si am ajuns in cele din urma si la overhead-uri. Desi au fost lasate mai la urma, eu personal le consider cruciale pentru sunetul unui set de baterii microfonat. Desi o buna parte din inginerii de sunet le considera pur si simplu microfoane pentru cinele, ele au o influenta mult mai mare asupra sunetului final al setului de tobe, inclusiv al tobei mari si al tobei mici antementionate in articolele anterioare (toba mare, toba mica).

In aproape orice circumstanta, primele microfoane pe care le asculti cand te pui sa lucrezi tobele la un mixaj sunt overhead-urile. Ele capteaza o imagine completa a setului, influentand in mod direct tonul final al setului, chiar daca folosesti un filtru trece-sus la o frecventa destul de ridicata pentru a lasa doar cinelele sa se auda. Vor acorda prezenta sau adancime tonului de toba mica microfonat de aproape, vor pune un pic de aer in jurul tobei mari, vor da directionalitate si caldura tomurilor, samd. Exceptia evidenta sunt inregistrarile de metal, in care overhead-urile tind spre rolul strict de microfoane de cinele, prin filtrul trece-sus plasat foarte sus (chiar si la 500-600Hz, din cate mi se pare).

Inainte sa abordez problema overhead-urilor mai departe, voi face o mica paranteza: desi m-am referit pana acum si ma voi referi in continuare la o pereche de microfoane pe post de overhead-uri, exista si varianta unui singur overhead, mono. Toate inregistrarile de tobe aparute pana prin anii ’70 au fost facute cu un singur overhead, plasat deasupra kitului, captand o imagine foarte coeziva a setului, dar, in mod evident, mono. Este destul de rar intalnit respectivul sound la ora actuala (si mai rar intalnita microfonarea cu 3 overhead-uri), asa ca voi sari direct la metodele de microfonare stereo.

Imaginea stereo, faza si polaritatea overhead-urilor stereo

Luand in considerare faptul ca setul de tobe este un instrument coeziv, dar cu multiple componente, precum si instrumentul cu cele mai multe microfoane in jurul sau, este de asteptat aparitia problemelor legate de imaginea stereo, de faza si de polaritatea dintre microfoane.

Pentru a avea o imagine stereo coerenta a setului (mai rar intalnita in anumite genuri muzicale, cum ar fi metal-ul), este indicata plasarea lor astfel incat elementele setului sa fie apara in canalul stereo format de catre overhead-uri asa cum le vei dori in mixaj – fusul pe dreapta, ride-ul pe stanga, toba mare si toba mica pe centru, iar tomurile de la dreapta la stanga, cu cazanul in extrema stanga. Varianta antementionata este o “vedere” din punctul de vedere al publicului – unii prefera o imagine inversata, din punctul de vedere al tobarului. Desi sunt baterist, eu personal prefer varianta standard, oferind publicului ascultator o imagine similara cu ceea ce ar vedea pe o scena.

Pentru a pastra o imagine stereo coerenta, cel mai bun punct de plecare este plasarea tobei mici in centru imaginii stereo, prin atenta pozitionare a overhead-urilor, indiferent de metoda abordata. Cea mai simpla metoda de e face acest lucru este pozitionarea ambelor microfoane la aceeasi distanta fata de toba mica – o rezolvare simpla si eleganta la problema antifazei si a anularilor anumitor frecvente rezultante in urma sa. De mentionat este si posibilitatea ca unul dintre microfoane sau cabluri sa fie inversate in polaritate, de aceea dupa pozitionarea overhead-urilor este indicata si inversarea de polaritate pe unul dintre ele. Daca observi ca prin inversarea polaritatii creste impactul tobei mici si claritatea imaginii setului, atunci este evidenta aparitia unei probleme legate de polaritate, pe care ar fi bine sa o rezolvi direct de la sursa, sau in mixaj.

Metodele de plasare a overhead-urilor

Voi incepe cu doua metode oarecum similare, extrem de utile unui home/project studio, datorita eliminarii din ecuatie a o parte din acustica salii, a posibilitatii de captare a setului cu un numar mai redus de microfoane, precum si a respectarii principiilor de mentinere a fazei si a imaginii stereo mentionate mai sus. Dezavantajul principal este nevoia si mai pregnanta a unui set de tobe de calitate si a unui tobar bun, cu un control adecvat al dinamicii.

Paranteza: din acest moment, orice referire la overhead-uri se va face din perspectiva audientei, respectiv overhead-ul dreapta deasupra fusului, iar cel stanga deasupra ride-ului si al cazanului. Pentru un set aranjat standard, folosit de catre un baterist dreptaci.

Recorderman:

-          se plaseaza overhead-ul dreapta deasupra centrului tobei mici, la o distanta egala cu lungimea a doua bete de tobe puse cap la cap

-          pentru pozitionarea celui de-al doilea microfon, se prinde o bucata de sfoara (sau cablu de microfon flexibil, in situatii de urgenta) cu pedala de toba mare, se duce pana la overhead-ul dreapta, iar celalalt capat se tine de centrul tobei mici; astfel, s-a stabilit o distanta anume intre toba mare/mica si microfon

-          pastrand distantele, se plaseaza overhead-ul stanga undeva deasupra ride-ului si al cazanului, la o inaltime de aproximativ 50-60 de cm deasupra acestora

-          pentru a ajusta nivelul cinelelor (a fusului, in special), se pot inclina putin microfoanele catre toba mare, de exemplu; cu grija pentru a mentinele distantele exacte

-          aici avem un link catre un video care demonstreaza aceasta metoda de plasare a overhead-urilor; atentie la miscarea overhead-ului dreapta din acest video – acest lucru trebuie evitat cu orice pret, datorita problemelor de antifaza “mobila” pe care le genereaza

-          avantajul principal este claritatea captarii tuturor elementelor, precum si eliminarea sunetului ambiental care poate pune problema intr-o sala mica

Glyn Johns:

-          este recomandata folosirea condenserelor cu diafragma mare pentru aceasta metoda

-          overhead-ul dreapta se plaseaza deasupra pedalei de toba mare, la o inaltime de aproximativ 80-100cm fata de toba mica

-          cel de-al doilea microfon se plaseaza printr-o tehnica similara cu Recorderman (pentru pastrarea distantei egale dintre microfoane si toba mica/mare), dar, spre deosebire de aceasta, se plaseaza undeva deasupra cazanului, la nivel cu ride-ul, indreptat catre fus; mai clar:

sursa foto: www.danalexanderaudio.com

-          avantajele sunt similare cu Recorderman, dar cu un plus de atentie acordata cazanului

Alte metode de pozitionare a overhead-urilor, mai “clasice”:

1. Pozitie spatiata

-          microfoanele se plaseaza la o inaltime de aproximativ 1.5m deasupra solului, pozitionate aproximativ deasupra ride-ului, respectiv al fusului, un pic catre toba mare

-          se indreapta in functie de gust, in general mai mult catre cinele

-          avantajele sunt imaginea stereo larga si captare concentrata a cinelelor, utila in anumite circumstante

-          dezavantajele sunt problemele de antifaza foarte pregnante, tendinta de incompatibilitate la reducerea semnalului in mono, precum si necesitatea imperioasa a microfoanelor de apropiere pe tomuri

-         

sursa foto: www.artsites.uscs.edu

1. Tehnica X/Y

-          este varianta standard de captare stereo X/Y, cu capsulele coincidente

-          microfoanele se pozitioneaza la aproximativ 1.5m deasupra tobelor, indreptate un pic catre toba mica, daca sunt plasata deasupra tobei mari

-          se foloseste adeseori si cu microfoanele deasupra capului tobarului, indreptate in directia setului

-          avantajele sunt imaginea stereo concreta si compatibilitatea mono foarte ridicata (specifice metodei X/Y)

-          dezavantajele sunt cauzate de catre sunetul ambiental captat destul de puternic, precum si de absenta largimii imaginii

sursa foto: www.musiciansfriend.com

Tehnica ORTF

-          pozitionarea microfoanelor unul fata de cealalta este cea ORTF, asa cum a fost ea definita de catre cei de la Radio France, in anii ‘60

-          inaltimea microfoanelor este de 1.2-1.5m deasupra tobelor

-          similar cu tehnica X/Y, se poate incerca atat din spatele tobarului, cat si din fata setului de tobe, indreptate “dupa gust”

-          avantajele sunt o imagine stereo destul de larga (nu chiar la fel de larga ca si in cazul perechii spatiate), captarea adecvata a intregului set de tobe, compatibilitatea mono, precum si o doza de realism ridicata

-          dezavantajele sunt cauzate de catre posibilitatea aparitiei antifazelor, chiar daca este destul de redusa

-        

sursa foto: www.dpamicrophones.com

Astfel, am trecut si prin metodele de pozitionare a overhead-urilor – din articol este perfect posibil sa reiasa preferinta proprie pentru tehnica Recorderman… Este alegerea mea, bazata pe inregistrarile facute in camere mai mult sau mai putin adecvate – o recomand cu caldura in situatii similare.

Mai doua subiecte ar mai fi de atacat: microfoanele de camera si tom-urile, lucru care se va intampla pe saptamana viitoare.

Mihai Toma

BLACKBOX RECORDER de la JoeCoe

Postat de Florin on iulie 15, 2009  |  No Comments

BLACKBOX RECORDER este un concept nou in cea ce priveste tehnologia de inregistrare live, cu alte cuvinte un “multitrack” pentru secolul 21. Nu mai e nevoie sa va dezmembrati intregul studio de inregistrari pentru a muta intregul echipament in locatia concertului live pentru a-l inregistra.

24 Track  -  24 BIT  -  96kHz