SoundBlog

Rockeri! Adunarea! Inside Taine-Multimedia Studios

Postat de Florin on mai 6, 2011  |  8 Comments

Studioul TAINE-MULTIMEDIA din Bucuresti e unul dintre studiourile mari specializate in rock si heavy din Romania. Este si studioul unde trupa Taine si-au produs tot materialul discografic.

Andy, chitarist si inginer de sunet ne ofera  un “inside look” la cum se lucreaza la ei in studio, care sunt pasii de urmat pentru inregistrarea unei sa mai multor piese. Materialul se refera in principiu la modul de inregistrare al unei trupe de rock, pop, sau trupe care canta cu instrumente.

Enjoy!

Session Tips Part.1

Sau ce trebuie sa stie o trupa inainte sa intre in studioul de inregistrari TAINE-MULTIMEDIA.

Un “Demo” de 4 piese necesita un minim de 40-45 de ore, adica 5-6 zile de lucru in studio, care cuprind desigur partea de inregistrare a instrumentelor, (tobe, chitari, clape, voci, spurapuneri de voci, solouri, e.t.c.), dupa care, desigur partea de mixaj si mastering. Un calcul aproximativ, din experienta noastra, ar fi, ca pentru un minut de muzica de pe CD, e necesar cam de doua ore de studio, atentie, pentru un material “demo”.
Odata cu trecerea inregistrarilor de studio de pe banda analogica pe computer (in format digital), trecand prin era ADAT care e o combinatie de suport analogic si scriere digitala, tehnologia a evoluat rapid, astfel ca, in doar cativa ani, de la o rata de samplare de 44,1Khz/16 bits, astazi s-a ajuns la 192Khz/24bit, ceea ce inseamna ca inregistrarile se fac la o calitate nesperat de ridicata. Practic in acest moment, acest domeniu va evolua din ce in ce mai mult si nu se stie unde se va opri.

Spectaculozitatea acestui proces si interesant totodata, consta in faptul ca prin intermediul microfoanelor, sunetul propagat prin aer, sa zicem al vocii, ajunge in calculator in urma unei conversii analog-digitala, trecand printr-o placa de sunet (RME Hammerfall, Digidesign, MOTU, Focusrite si altele). Fiserul rezultat in urma acestui procedeu este scris pe hard-disk-ul computerului intr-un format .wav (PC/windows), .aif (Apple/Mac OS), .SDII (Sound Designer II).
Cele mai ravnite software-uri in domeniu acesta sunt Pro Tools, Logic Pro, Cubase, Reaper. Aceste soft-uri sunt insotite de efecte, in limbaj uzual modern “pluggins” ( “VST”-uri pentru producatorul Steinberg,cel care a brevetat tehnologia) si baze de date de sunete preinregistrate numite sample care pot fi folosite in diverse scopuri, evident dupa achizitionarea drepturilor de folosinta de la producator/autor.
Sa dam un exemplu de cum decurge o sesiune de inregistrari de “DEMO” a unei trupe la noi in studio.

Mai intai se discuta ( la o cafea sau o bere) despre stilul de muzica abordat ce urmeaza a fi inregistrat, numarul instrumentistilor, performantele fiecarui instrumentist in parte, echipamentrul fiecaruia, sau nevoia de achizitionare a unui echipament aditional (sub forma de imprumut sau inchiriere).
Dupa ce au fost puse la punct detaliile legate de stilul abordat precum si de echipamente, se trece la urmatorul pas, acela al programarii metronomului (Click-Track) pentru respectivele piese.
Acest aspect are o deosebita importanta pentru inregistrare, fiind (in cadrul studioului) un „Prim Instrument”, dupa care toti membrii formatiei vor canta si se vor sincroniza.
Cu o zi inainte sa incepem inregistrarile propiu-zise, vine la studio tobosarul, care isi monteaza, acordeaza si regleaza setul de tobe. Acest set de tobe acustice poate fi pus la dispozitie de studioul nostru, dar acesta nu include cinele, pedala si toba mica. (sau in limbaj comun, premierul).
Dupa cum aminteam mai sus, cel mai bine este ca inainte de programamrea in studio, tobosarul sa-si creeze click-track-ul( metronomul) si sa repete in prealabil piesele cu restul trupei. Acest lucru devine obligatoriu daca pentru tobosar este o noutate.
Cand tobosarul paraseste studioul, microfoanele si reglajele de volum, sunt gata pentru a doua zi cand ar trebui sa inceapa inregistrarea propriu-zisa.
In practica industriei muzicale, setul de tobe care se foloseste in studioul de inregistrari, este diferit de cel folosit pe scena. Acest lucru este evident datorita faptului ca ele au sonoritati diferite setate din fabrica. Accentuand, as spune ca si setul de cinelele si fus-cinelul sunt tot de doua feluri,de concert si de studio. Dar sa reintram in subiect.

Ziua 1. Inregistrarea tobelor. ~8 ore.

Tobosarul este singur in camera de inregistrare (rec room) si dupa o incalzire prealabila de 20-30 de minute, poate incepe inregistrarea.
Restul trupei se afla in camera de mixaj (mix room) si il poate sustine muzical cu ajutorul instrumentelor, sa zicem chitara, bas, clape si chiar si voce. Astfel chitara poate fi procesata “clean” sau “distortion” prin Line6- POD XT Pro, sau Rocktron Voodu Valve, controlata cu un controller midi FBT-1010, basul poate intra direct in mixerul Yamaha IM24-8 care are din constructie un modul foarte bun de compressor analogic. Vocea deasemenea poate fi preluata cu ajutorul unui microfon hipercardioid si trecuta printr-un procesor de voci. Aceasta alaturare are rezultate spectaculoase pentru ca tobosarul se simte langa colegii sai, ca la un concert, ba chiar mai bine, tinand cont ca deja, ce aude el in casti poate fi considerat un sunet si un reglaj al instrumentelor, aproape perfect. Rezultatul?

O interpretare corecta, balansata, foarte dinamica. De cele mai multe ori am avut surpriza placuta ca atunci cand, in loc sa cante singur, doar cu un simplu metronom in casti, daca percutionistul aude si restul grupului, sa fim nevoiti sa coboram cu mult valoarea “gain-ului” de la preamp-urile microfoanelor care capteaza tobele, fata de ziua in care s-au facut doar probe.
Tobele sunt preluate cu 12 pana la 20 microfoane si se poate folosi cu mare succes o varianta combinata cu triggerele. Pentru asta noi folosim in studio un modul Alesis DM5 Pro cu triggere DDrum.
In principiu prima piesa e putin mai grea, pana cand cel care inregistreaza se acomodeaza cu “noile conditii” de cantat. Acest lucru este valabil pentru toti instrumentistii care inregistreaza in conditii de studio.
Aceasta prima sesiune poate dura intre 5 si 8 ore daca pauzele de hidratare cu bere oferite de barul nostru se prelungesc. Important este ca berea nu se consuma decat sub stricta supraveghere a colegilor de trupa…sau a inginerului de sunet.

Ziua 2. Chitari si Bas. ~8-10 ore.

Aceasta a doua sesiune este dedicata chitarilor si ar trebui sa decurga spectaculos de repede ca sa ne incadram in timp.
Se incepe desigur cu basul, pentru ca trebuie completata sectiunea ritmica. Basul poate fi inregistrat cu ajutorul unei statii de bas ,Peavey Max(R) 115 sau Ampeg SVT Classic, cu varianta de microfon si/sau prin Direct Out/DI Box, sub denumirea comuna “Line Out”. Noi preferam optiunea cu un AKG D 112/Shure Beta 52/Shure SM 57 in fata cabinetului- concomitent cu “Line Out” direct in placa de sunet sau mixer. Deasemenea mai avem varianta Line 6 Pod XT Pro (cu preseturile de bass), avantajul acestei solutii constand in posibilitatea alegerii unui ton dintr-o infinitate de combinatii de cabinete, statii, emulatoare, efecte gen “chorus” sau “reverb”, “octaver”, “sub bas”, “synth bas”,compressor/limiter etc.
Dupa ce terminam cu basul, incepem cu chitara.

Chitara poate fi si ea inregistrata printr-o tehnica simpla de captare cu microfoane (in engleza “miking”), Shure SM57/Senheiser e906 / Audix i5, o varianta combinata – cu microfoane plus un semnal direct care poate fi “reamp” la nevoie, sau cu o varianta exclusiv de “direct to the board” via Rocktron Voodu Valve sau POD XT Pro. Inclin sa cred ca din ce in ce mai mult aceasta ultima optiune devine din ce in ce mai facila si mai versatila, din simplul motiv ca odata cu update-ul de pachete pe care studioul l-a facut instaland tot ceea ce producatorul de mare succes Line 6 a scos pe piata si mai ales pachetul numit “Metal Shop”, selectia unui ton preferat devine un cosmar.

Sunt atat de multe tonuri excelente incat nu stii ce sa alegi. Daca mai punem la socoteala ca acest upgrade include si interfata PODFARM, poate cel mai reusit pluggin’ dedicat chitarii electrice, care faciliteaza, desigur conectat cu POD xT Pro prin hub-ul USB, o varianta extra-extra prin care poti inregistra, sa zicem un canal de rezerva sau de back-up, o chitara nealterata de niciun efect! In ce scop? Daca cumva, dupa ce ai inregistrat chitara, te razgandesti pentru ca tonul ales initial nu mai este potrivit, te poti intoarce oricand la orice alt ton iti convine. Sau mai mult, il poti reda din calculator si il poti trimite intr-o alta statie de chitara, procedeu numit “re-amping”.

Ziua 3.Solo-uri,clape. ~8 ore.

Aceasta a treia zi este dedicata solourilor de chitara care pot deveni “pain in the ass” daca chitaristul sau chitaristii nu vin cu lectiile invatate. Solourile se pot si ele dubla cu terte, cvinte sau cvarte,octaver, pitch shifter, harmonizer etc., in functie de pretentii. Aviz chitaristilor! Inainte sa inregistrati trebuie sa visati solourile!!!
Tot azi se pot inregistra clapele (daca trupa are in componenta), sau daca se doreste un alt track de chitara ritm in plus. Recomandarea noastra este ca indiferent daca in trupa este un singur chitarist, acesta sa dubleze track-ul de chitara rithm, din simplul motiv ca soundul final devine mult mai generos,dinamic si mai puternic atunci cand se aud doua chitari. Eventual panoramate.
Inregistrarea clapelor se poate face analogic sau prin intermediul unui controler midi FATAR, direct in diverse “instruments pluggin” de gen “Atmosphere”, “Spectrasonics Omnisphere” “Absynth” de la Native Instruments, “Vienna”, sau prin emulatii de instrumente naturale gen “Moog”.

Ziua a patra. Voci ~4-8 ore

Ziua vocilor poate fi una placuta sau poate deveni una obositoare. Fiind implicate direct corzile vocale, un organ anatomic care doar prin multa munca si exercitiu poate fi controlat asa cum doresti, indiferent ca artistul canta sau zbiara (vocals growl), e foarte usor sa ragusesti, sa falsezi sau si mai trist, sa-ti dai seama ca si artist ca nu ai voce. Vocile la noi in studio se inregistreaza in principiu cu doua brand-uri de microfon, dar nu exclusiv. Primele voci inregistrate pentru cateva piese TAINE in vechiul nostru studio, au fost facute cu un Shure SM 57. Si nu suna deloc rau, desigur pe genul asta de muzica.
Revenind, cele doua microfoane pe care le folosim in prezent la captarea vocilor sunt Neumann U87 Ai si AKG C414 XLII, dupa ce vreo doi ani de zile am lucrat cu AKG C4000B. Sincer, in anumite conditii sau mai bine zis atunci cand captezi diverse instrumente sau chiar voci, nu este atat de important cu ce mare-scump microfon tragi, ci mai degraba ce faci cu inregistrarea. Un exemplu banal: daca tragem o voce cu Neumann U87 dupa care, la mixaj punem un distors ca si efect, taiem frecventele peste 5KHZ… atunci ce sens a mai avut inregistrarea cu un microfon scump?
Si invers teoria e valabila. Daca folosesti un microfon “vintage”, nu foarte scump, dar care suna placut si mai departe il ataci cu un preamp bun continuat cu un compresor inteligent si ceva EQ eficient, poti sa ai rezultate fantastice.
Asemenea chitarilor si vocile pot fi dublate, cantate in polifonie sau armonizate diferit.

Ziua a patra ar trebui sa fie cam ultima de inregistrari…

Ziua a cincea. Post-Productia ~6-10 ore

Incepem editarea, care pe scurt inseamna selectarea dublelor sau taierea in bucatele a .aif-ului (.wav-ului), fiecare canal in parte si pozitionarea lor cat mai exact pe grila de metronom a softului,in perfecta sincronizare cu celelalte instrumente. Aceasta munca poate fi facuta fara prea mari eforturi- lasand sa se scurga si mici imperfectiuni de interpretare, sau poate fi una exacta si minutioasa, dar care ia ceva mai mult timp.
Mixajul este momentul mult asteptat de toti si asta pentru ca cei care au contribuit la inregistrarea materialului vor sa asculte ce au realizat. Aici cel care mixeaza, poate fi supus unei presiuni stanjenitoare din partea trupei pentru ca fiecare vrea sa fie “mai tare” decat ceilalti. De obicei la mixaj recomandam sa participe maxim doi membri ai trupei,respectiv doar cei in masura sa decida din punct de vedere al productiei finale.
La mixaj se folosesc cu succes acele “pluggin-uri” de care am scris mai sus. Ele sunt niste emulatoare a efectelor de rack analogice pe care noi le cunoastem foarte bine din era full analogica. Voi enumera cele mai folosite dintre acestea: EQ, Chorus/Flanger/Phaser ,Reverb, Delay, Compressor, Limiter, Overdrive/Amp/Distortion, Pich-Shifter, Noise-Gate, Hiss Removal, Auto-Tunning, Deesser,etc.

Dintotdeauna, producatorii de DSP pluggins (digital signal processors) lucreaza la emularea cat mai apropiata a efectelor analogice, astazi, diferentele intre efectele analogice si cele digitale sunt aproape insesizabile, iar pretul DSP-urilor este foarte apropiat de pretul efectelor analogice consacrate.
Totodata in ultima vreme marii producatori, cum ar fi Waves, Lexicon, SPL, Native Instruments,IK Multimedia, Steinberg, Izotope, Antares, Universal Audio, Digidesign, incep sa imbunatateasca si interfata grafica a pluggin-urilor,evident pentru ca o “imagine” buna ajuta enorm produsul,mai ales cand e vorba de vanzari, concurenta dintre ei fiind una foarte mare. Cele mai bune si cu rezultate excelente sunt insa pluggin-urile care au si o componenta hardware, asta pentru ca in afara ca nu folosesc resursele calculatorului, memorie si processor, reusesc sa re-emuleze algoritmii efectelor analogice ravnite de toti. De exemplu noua ne place UAD 2.

Ca si o paranteza, cel mai bun si mai scump reverb,este un TC-Electronic M6000 si pe care il folosesc cu succes multe studiouri din lume, costa undeva in jur de 13.000 euro. Acest effect emuleaza perfect reverberatiile acustice chiar si pe mai multe canale. ( se poate mixa in 5.1)
Odata mixajul incheiat, facem copii pe CD a pieselor si dam trupei sa asculte in conditii de auditie de ei stiute, respectiv acasa, in masina,la casti, la birou…in fine in diverse situatii acustice.

Ziua a sasea. Mastering ~ 4 ore

In ultima zi se fac micile modificari de mixaj in urma auditiei si a cerintelor membrilor trupei. Stim ca fiecare are ceva de zis.
In mod absolut obligatoriu dupa mixaj se face un pre-mastering.
Apoi masteringul.

Ce inseamna un mastering? Simplificand explicatiile inseamna o inbunatatire de dinamica (ca aia pe care o auzim la radio FM), inseamna ca piesele sa sune compact si echilibrat. Tot acum se pot pune piesele pe CD intr-o ordine stabilita si daca e cazul facute setarile pentru multiplicarea industriala.
In mod normal si daca bugetul permite, se recomanda ca masteringul sa fie facut intr-un studio dedicat, dat fiind natura complicata si pretentioasa a procesului. Acest proces este unul de sine statator si este totatl diferit de cel de mixaj. Astfel ca incepand de la acustica camerei in care se face masteringul, tehnologia, respectiv aparatura este total diferita. Insa cel mai de pret in acest proces ramane totusi perechea de urechi care opereaza materialul audio. De cele mai multe ori “sunt” foarte scumpe. La fel si “gear-ul” (efectele,monitoarele) studiolui, unde un convertor analogic/digital digital/analogic de mare fidelitate poate fi achzitionat cu un minim 3000 euro. La mastering se folosesc in principiu EQ cu compresoare dinamice pe benzi ,limiter, cateodata reverb. O jucarie dedicata masterizarii ar fi un Avalon Mastering EQ si costa in jur de 10.000 euro…

Intr-un produs audio finit ca si preponderenta in calitatea materialului sonor consta in 30% interpretarea si compozitia artistica, 20% inregistrarea, 20% mixajul si 30% un mastering de mare calitate.
Masterul se livreaza trupei in mai multe exemplare, iar proiectul cu inregistrarea se copiaza pe DVD si se arhiveaza in doua exemplare.
Cam asta a fost, va asteptam in studioul TAINE MULTIMEDIA.

Andy Ionescu

Presonus Studio One

Postat de Florin on martie 4, 2011  |  No Comments

Presonus Studio One este unul din DAW-urile de care s-a discutat destul de putin, mai ales pe la noi. Acesta este relativ  nou pe piata si destul de necunoscut iar de aceea v-am pregatit  o mica prezentare a ceea ce este si ce inseamna Presonus Studio One.

Pana acuma cei de la Presonus au acoperit o arie destul de larga a pietei audio “pro” cat si “home” cu produsele lor, singurele produse care mai lipsesc pentru a realiza un set-up complet marca Presonus pentru un studio fiind monitoarele audio si microfoanele.

In aprilie 2009 Presonus a lansat Studio One , DAW ( Digital Audio Workstation ) , iar lumea a inceput sa vorbeasca . S-a spus chiar ca Studio One ar fi “copilul” tuturor DAW-urilor ( Cubase , Logic , Protools ) acesta avand cate putin din fiecare si totodata venind cu lucruri noi , inovative.

Un lucru interesant despre Presonus Studio One este ca in spatele acestui DAW se afla Matthias Juwan, cunoscut pentru faptul ca a lucrat la Steinberg ( Nuendo , Cubase ) participand la dezvoltarea initiala a acestor softuri,  apoi a infiintat  propria companie “Krystal Audio” dezvoltand Krystal Audio Engine , un DAW gratis, ce urma sa aiba parte de un upgrade la versiunea 2 . Compania Krystal Audio a fost ulterior cumparata de cei de la Presonus de aici rezultand si subiectul nostru de azi, Studio One.

Presonus Studio One vine in doua variante, Studio One Artist si Studio One Pro, diferentele  intre cele doua versiuni fiind seminificative: suport VST2, VST3, Rewire,  procesare audio 64-bit  Pro, import / export Mp3 si pagina de Mastering precum si numarul de pluginuri incluse ( diferenta in favoarea versiunii Pro ).

Ce ofera ?

Interfata intuitiva – lucrurile par mai usoare in Studio One decat  in orice alt DAW in care am lucrat pana acum  si asta datorita functiei “Drag`n`Drop” ( trage si da drumu ) care este implementata cu success in toate cele 3 compomente majore ( WorkSpace, Mixer, Browser ) putandu-se realiza Drag`n Drop atat dinspre Browser spre WorkSpace cat si invers. Fisierele audio, midi, fx, lanturi de efecte, instrumente toate pot fi “draguite” in Studio One .
Numar nelimitat de trackuri (audio / midi), suport ASIO si o gama completa de efecte si procesoare de sunet ( EQ, Compresie, Reverb, Delay, Distorsie etc ) cat si un numar de instrumente virtuale .

Cine e in cautarea unei solutii Software pentru un “home studio” probabil a citit pe forumuri de specialitate / reviste si peste tot pe internet discutii interminabile cu argumente pro si contra despre care DAW este cel mai bun, asa ca o sa evit comparatiile cu alte DAW-uri,  cel mai bun fiind cel care te duce din punctual A (inspiratia initiala / ideea) in punctul B (piesa finala, compusa, aranjata, mixata, masterizata) cel mai usor cu fara prea multe batai de cap, setari, iar asta depinde de  modul fiecaruia de a lucra.

Intrebarea este daca poti face o piesa completa in Studio One ? Raspunsul este cu siguranta DA.

Cum ?

Inregistrezi o chitara, programezi tobele, inregistrezi instrumentele virtuale, “tragi vocile”, mixezi, masterizezi si faci upload direct pe SoundCloud, Studio One fiind primul DAW ce are integrata aceasta functie .

PRO : Interfata intuitiva | Solutie completa pentru un home Studio | Pluginuri excelente |

CONTRA : Instrumente virtuale relative slabe | Varianta Artist nu suporta pluginuri “3d party”

Concluzie: Daca esti in cautarea unei solutii completa pentru a inregistra, mixa, masteriza cu un minim efort atunci Presonus Studio One trebuie luat in considerare.

Despre monitoare…

Postat de Florin on februarie 25, 2011  |  9 Comments

Despre subsemnatul.

Fara a avea pretentia ca sunt un fin cunoscator sau specialist, experienta de peste 12 ani in audio: radio, studio productie/inregistrari, concerte, club, apoi TV inca vreo 8 ani (fara sa renunt complet la audio), etc, ma ajuta sa inteleg si sa fac diferente chiar critice atunci cand ascult o pereche de monitoare, fie boxe, fie casti.

Cu toate acestea, uneori mi se pare foarte greu sa compar anumite produse, fie pentru ca sunt cu adevarat foarte asemanatoare, fie ca spatiul de auditie/lucru difera, fie ca sunt mai obosit fizic si/sau acustic in momentul respectiv. Din cauza muncii, poate si a lenei, nu m-am obosit sa retin terminologia de specialitate, cautand intotdeauna principiul, logica, axioma daca doriti. De aceea va rog sa ma scuzati daca pe alocuri voi fi usor stangaci, empiric, mai putin laborios sau nu prea riguros,  ma rog, ati prins ideea.

Acum un an sau doi, cand m-am decis sa ma reintorc, mai hotarat in domeniul audio, am ascultat zeci de monitoare, in magazine, studiouri sau la prieteni. NU imi propun sa le judec/depreciez pe celelalte, nu ar fi cinstit si nici realist.

Am ascultat/lucrat/auzit majoritatea monitoarelor de pana in 1000 euro per pereche, cateva peste aceasta suma, dar evident si cateva mai scumpe, dar care nu fac obiectul discutiei acum. Poate ii dezamagesc pe unii, dar nu mi-am facut un clasament sau o impresie definitiva si irevocabila.

Eu cred in continuare ca „weapon of choice” (in traducere: arma perfecta) nu e una singura. Dar exista totusi diferente care sunt mai mult sau mai putin subiective.

“Mixing with your mind” de M.P. Stavrou mi se pare nu doar o carte, ci UN TITLU care ilustreaza ce vreau sa subliniez.

Yamaha HS/MSP, Focal CMS, Adam A*/A*X, Mackie MR/HR, KRK rokit, Audix, Fostex PM, Samson, Prodipe,  Ikey, Genelec 6000/8000, Blue Sky Exo/Media/Sat, ESI nEar, JBL, fac parte dintre monitoarele de studio pe care, mai mult sau mai putin, le-am probat/ascultat/lucrat , de multe ori in medii diferite, din pacate, si adesea cu material diferit. De aceea ma feresc sa emit sentinte. Ce nu am ascultat decat fugitiv sau deloc ar fi Dynaudio, Event, Klein+Hummel.

Nu doresc sa incepem o discutie despre monitoare high-end precum ATC, PMC, Genelec, K+H, s.a.m.d. sau multe alte branduri legendare, pentru ca nu si-ar avea rostul in cazul acesta.

Cateva lucruri generale despre monitoare si nu numai:

De un lucru cu siguranta nu ne putem plange, si anume: diversitatea ofertei, desigur asta e valabil daca exista un buget decent pe partea cumparatorului.

Alegerea nu e una usoara, ba chiar este destul de complicata, daca nu sti ce cauti sau daca nu ai lucrat deja timp indelungat pe ele.

Exista zeci de clasificari ale monitoarelor, unele de umplutura, altele cu sens destul de logic ce se relateaza la problemele de care utilizatorul se loveste in cadrul muncii.

Asadar una din clasificari este cea a monitoarelor “ear-candy” (in care totul suna fain) vs “ugly-sound” (in care totul suna nashpa). daca in prima categorie as putea  include krk, genelec entry level, in a doua e de ajuns sa amintesc yamaha ns10. Despre ns10 era o vorba: daca reusesti sa faci sa sune acceptabil un produs in ele, atunci l’ai rezolvat in aproape toate celelalte medii. Opus, unii s’au plans ca in genelec materialul a sunat atat de bine incat au indulcit greselile, si, mai mult, n’a mai  sunat atat de bine nicaieri. Majoritatea monitoarelor (ca de aia’s referinte) incearca sa impace si capra si varza.

Deasemeni, o mare capcana ce da un puternic bias rezulta din amestecarea nevoilor si a preturilor. De obicei vorba e: cumpara’ti cel mai bun monitor pe care ti’l poti permite. Cel mai bun nu e totdeauna cel mai scump. Iar nevoile, de la control primar, tracking, auditie, pana la post-procesare, mastering pot face o diferentza intre monitoare. Totusi, IMO regula e urmatoare: intr’un monitor bun poti sa le faci cam pe toate, daca iti cunosti sculele si urechile. Din pacate, intr’adevar bun = scump de obicei. Doar ca evolutia tehnologiei si largirea ofertei a dus si in mainstream monitoare cu un pretz rezonabil care pot face treaba buna. Treaba asta buna, nu uitati, se face in timp. Sunt cazuti destul de rare in care sa nimerim din prima toate elementele. Sa rezonam instant cu monitoarele. Si oricum, niciodata nu uitati de control in mediu real: car-audio, home-audio, si “radio cu ceas”: probabil o verificare esentiala. Toate astea sunt intruchipate in studiouri de vestitele mixcubes (sau eqiv.), si de multe ori de un “radiocasetofon” cu CD/usb.

Cat despre casti… ei bine castile sunt capitol separat: Cu monitoare audio “de bun simt” cel mai bun “utilaj” complementar este o pereche de casti bune. Inclusiv in ceea priveste lo-end freq. O mica paranteza: din dorintza de a da bine specificatiile (la boxe in special), multi producatori “trag” de limitele raspunsului in frecventza, insa astfel sacrifica liniaritatea (din aceeasi dorintza, care, sa fim sinceri, e de fapt cerintza cumparatorilor, s’a extins si bass-reflex-ul). Revenind la casti, in ceea pe priveste spatialitatea, stereofonia/monofonia, nivelele de reverb s.a sunt capcane. De aici nevoia de monitoare cam orice ai face. Oricum una dintre cele mai bune probe in casti (apropo de radioul cu ceas) este sa ascultati la final materialul cu castile tinandu’le in mana sau lasate pe masa, cu difuzoarele la 45-80 de grade unul fatza de celalalt (deci fara sa le puneti lipite fatza in fatza). daca astfel se aude ce trebuie, lupta e jumatate castigata. Inca o proba: la monitoare nearfield, distanta de lucru, de “chirurgie” e de 1-1,5m. On-axis. Insa ca si altii, si eu de multi ani m-am obisnuit sa verific instinctiv si la distanta MUZICALA, adica peste 2m, fara sa rup VU-metrele neaparat. Si sa mai dau si ocol boxelor, ca la exponatele de la gradina botanica. E un check riscant, dar in timp functioneaza bine. Altii (or fi nebuni sau prea avansati) dau play materialului si fug IN BAIE sa’l asculte. Explicatii sunt. Nu insist.

BTW, parerea mea strict personala cu raspandirea Yamaha  NS10: ele sunt intra’adevar bune, dar in ziua de azi sunt (usor) depasite. De ce sunt insa atat de extinse? pai din vreo 2 motive. Pe repede: la momentul aparitiei nu prea aveau concurenta in nearfield, aratau bine si au fost bine promovate. Apoi, incepand sa se extinda, au devenit un etalon. Bun sau rau, atunci cand un inginer de sunet si nu numai migra dintr’un studio in altul, ii trebuia un reper, un etalon: acela a devenit NS10. Mai apoi, au devenit sinonimul studiorilor profesionale in toate pozele din domeniu, jumatate dintre “talentele”/producatorii (n’o zic peiorativ) ce cautau un studio ziceau:  aaa, are monitoare cu dif-uri albe, e profi clar. Cumva asa era. doar ca nu din cauza asta neaparat.

Exista, e bine de mentionat, si sunetisti care prefera ca monitor principal boxe HI-FI (scumpe sau foarte scumpe, e adevarat). Motivatiile sunt destul de diverse sau intuibile.

Ceea ce conteaza cu adevarat e un singur lucru: rezultatul. Transpunerea buna in mediile principale de difuzare: i-pod, tv, club, home stereo. tocmai de aceea drumul pana aici poate fi inceput din mai multe locuri.

Daca ma intrebati pe mine, incepatorilor le propun sa cumpere un produs mai iefin, conform principiului, nu stii ce e mai bine daca nu stii ce e bine; si mai rau, evident.

Cand ajungi sa cunosti neajunsurile si limitele unui monitor mai modest, e timpul sa faci un pas inainte. Mai ales tehnic, pentru ca artistic, o piesa extraordinara poate deveni hit si daca nu e state of the art audio.Desi chiar aceasta afirmatie suporta contre. In electronica, ambiental, etc acolo unde ingineria chiar produce sunetul si senzatia, treaba asta cam pica… unde mai pui si razboiul compresiei…

Concluzii? eh…

Aproape nimic din ce am spus mai sus si ce voi aprecia in continuare nu e litera de lege. E doar parerea mea care NU e perfecta. Mai mult, psihoacustica, obisnuinta, educatia fiecaruia face ca ceea ce unii urasc, altii sa iubeasca si practic si unii si altii sa aiba dreptate. In aceeasi masura in care pot sa n’aiba. Monitoarele si audio in sine e o treaba foarte relativa si personala in nuante. Totusi, grosso modo, sa nu uitam, aproape oricine poate face diferentza intre ceva ce suna cu adevarat bine si ceea ce suna cu adevarat prost. DESI, daca asculti mult un lucru prost, fara sa ai termen de comparatie, am o veste… proasta: se modifica etalonul. De aceea multi au cateva piese de referintza cu care compara munca proprie si traductoarele electro-acustice. Ca sa aiba un etalon de plecare. Dupa ore de sesiune in studio, 2-10 minute de liniste si apoi ascultarea unui etalon A/B cu materialul pot sa ofere surprize Mari.

Revin: ideal e ca inainte de a le cumpara sa le asculti/lucrezi pe ele. cel mai bine in mediul in care vei lucra. Si aici intervin firme precum Soundcreation in Ro, care iti dau posibilitatea asta. MARE lucru. lasand la o parte break-in (burn in time), curba de invatzare/acomodare si multe altele, e un lucru mare. Practic, decisiv. Asa ca , inc’o data: puteti sa sariti peste tot ce am spus sau voi spune, daca monitoarele X sau Y va plac, rezonati cu ele, in 9 din 10 cazuri luati’le. Acel  1, poate 2 din cazuri sunt valabile cand aveti incredere deplina in sfatul, feedbackul cuiva mai experimentat si aceasta influenta, bias, nu contrasteaza grav cu ceea ce ascultati. E de stiut insa ca ce auziti in show-room poate diferi mult de camera sau studioul de lucru.

Unul dintre cele mai grele lucruri si’n acelasi timp un atu extraordinar de valoros: sa stii sa asculti. Daca inveti bine asta, te’ai “scos”.

Oricum (poate cu asta ar fi trebuit sa incep). tratarea ascustica a camerei e al naibii de importanta. Foarte importanta. Ah, si v’am spus cat de importanta e tratarea acustica a camerei? Ca sa zic asa, cam 50% din sunet e camera. Dar si aici putem despica firul in 4. Insa doar pana la un punct. Exista monitoare mai sensibile si altele ceva mai putin sensibile la raspunsul camerei. dar nu cu mult. Deasemeni, in conditii improprii, incercati sa ascultati/lucrati la volum cat mai mic pentru a -pardon- excita  cat mai putin raspunsul camerei: ring/stationary/deeps/peaks/ana/caiafa. incercati sa pastrati pozitie echidistanta lateral, dar longitudinal apropiati’va de regula lui 1/3 si 2/3. Iar in sectorul bass e un mic dezastru: (aviz electro/hip-hop) daca asculti incet, curba fletcher-munson spune ca urechea nu aude, daca dai tare, isi bate camera joc de frecventele tale. Cu cat frecventele sunt mai joase, cu atat sunt mai greu de stapanit si directionat. Poftim cultura! Si atunci apelezi la reprezentari grafice si la perfidele dar totusi eficientele casti. Care si ele, tre sa fie din clasa monitor in principiu. Alti bani… Oricum, informatii mai detaliate si profesioniste gasiti si in alte articole din acest blog, gearlutz.com si si nu numai. Informatii care mi’au folosit si mie. Mult.

Vom reveni in partea a 2-a a acestui articol cu o recenzie la 2 modele de monitoare nearfield, des intalnite pe piata, si destul de apreciate de publicul larg.

Marius Ivan

Mit, paranoie si previzibila realitate

Postat de mihai on ianuarie 6, 2011  |  20 Comments

Exista o serie de oameni care sustin ca ceea ce se aude cand se da play intr-un sequencer este diferit de materialul exportat. Mai aud si eu din cand in cand respectiva diferenta, in momentul in care stiu cu certitudine ca fac un A/B intre un export si proiectul efectiv; la A/B-urile oarbe nu-mi dau seama de vreo diferenta. Traiasca efectul placebo.

Mai exista o alta categorie de oameni, prin care ma includ si pe mine, care are impresia vag paranoica si nesustinuta in vreun fel ca daca importi un WAV intr-un sequencer pentru a-i taia capetele, exportul final va avea o calitate inferioara fata de cel original, datorita render-ului suplimentar.

Prin urmare, am desfasurat urmatoarele teste, care a reusit sa infirme partial cele doua mituri descrise mai sus:

-          premize: toate fisierele cu care se lucreaza sunt la 44kHz, 16biti; toate exporturile se fac fara vreo modificare a vreunui fader, precum si fara dithering; toate reimporturile sunt bit-accurate pentru suprapunere; nu se foloseste fade-in sau fade-out

-          am luat un fisier WAV (sa-i spunem test-orig.wav), l-am importat in REAPER

-          i-am taiat capatul si coada, am lasat toate volumele si pan-urile neatinse

-          am exportat rezultatul (test-exp1.wav)

-          am importat pe alt canal test-exp1.wav, plasandu-l cu grija astfel incat sa fie sample-accurate cu originalul

-          in urma inversarii de polaritate a vreunuia dintre ele, rezultatul a fost o anulare perfecta (rezultatul fiind “tacere digitala” la –Inf)

-          pentru a ma distra suplimentar, am taiat din din test-exp1.wav, lasand doar o bucata din centrul piesei, cu canalul in continuare inversat in polaritate, si am reexportat (fara fade-in sau fade-out, rezutatul fiind test-exp2.wav)

-          in urma reimportarii, in mod deloc suprinzator, bucata suprapusa (inversata in polaritate) era pe 100% tacere digitala;  practic, test-exp2.wav avea un gol digital in centrul sau

-          am pus peste test-exp2.wav bucata ramasa din test-exp1.wav, practic recompunand piesa completa pe canalul de test, inversat in faza

-          un nou export a canalului original cu canalul de test inversat in faza, compus din 2 exporturi diferite, a rezultat, din nou, in 100% tacere digitala

Concluzii:

-          in REAPER, cel putin (si ma indoiesc ca oricare alt DAW se comporta diferit), poti da de oricate ori vrei render la un fisier, atata timp cat pastrezi toate faderele si pan-urile pe 0; rezultatul NU va fi afectat in vreun fel

-          atata timp cat rezultatul render-ului este bit-accurate cu exportul, ducand la o anulare perfecta, se poate concluziona ca render-ul nu afecteaza in vreun fel calitatea; prin urmare, atata timp cat engine-ul de playback nu este defect sau “inventiv” in vreun fel (din nou, ma indoiesc sa se puna problema in vreun DAW), se poate preconiza ca un render va suna 100% la fel cu ceea ce se aude pe monitoare cand se da un banal “play”

-          ducand mai departe problema, o solutie a celor care considera ca un render e mai putin calitativ decat un playback este sa reinregistreze rezultatul playback-ului printr-un alt convertor; presupunerea mea pentru care se considera ca aceasta solutie ofera rezultate mai bune decat un banal si perfect render (cu exceptia efectului placebo) este urmatoarea: ei prefera sunetul usor “manjit” al etajelor analogice si de conversie suplimentare fata de rezultatul bit-perfect, 100% digital… nimic gresit in asta, perfect fezabil pe anumite melodii si mixaje; dar sa nu dam vina pe un render benign J

Addenda: atata timp cat vreun fader este mutat de pe zero, anularile antementionate nu vor mai aparea; motivul mi se pare evident – din acel moment, erorile de trunchiere datorate calculelor desfasurate intr-un domeniu discret finit influenteaza rezultatul. Intr-adevar, diferentele apar la -96.4dB FSD (in afara gamei dinamice teoretice a celor 16biti), dar totusi apar.

Un an nou cu cat mai muzica sa aveti!

Mihai Toma

AVID lanseaza Pro Tools 9

Postat de Florin on noiembrie 26, 2010  |  28 Comments

De curand a fost lansata cea mai noua versiune a renumitului DAW, Pro Tools si anume Pro Tools 9. Daca pana acuma aveai nevoie de hardware dedicat pentru a folosi Pro Tools, acuma nu mai este asa. Varianta noua se poate folosi cu orice interfata audio ( ASIO sau Core Audio) si se poate si beneficia de aproape toate caracteristicile lui Pro Tools HD.

JZ Mic`s Black Hole2. Recenzie facuta de Andy Ionescu, studioul Taine Multimedia

Postat de Florin on noiembrie 19, 2010  |  1 Comment

As incepe acest scurt review cu faptul ca in ciuda aparentelor respectiv ca acest constructor de microfoane leton este foarte putin cunoscut, calitatea inregistrarilor facute cu Black Hole BH2 este una surprinzator de buna. Descrierile amanuntite ale acestui model le puteti gasi pe pagina producatorului. www.jzmic.com

Constructie

Microfonul JZ BH2 (negru) vine intr-o cutie de lemn de culoare visinie, bine ca si prezentare, impreuna cu suportul de microfon.
La prima atingere, pare un microfon robust si greu, ceea ce in mod normal ar insemna si rezistenta la impacturi mecanice. As spune ca nu e chiar asa, pentru ca in urma transportului, unde a fost probabil aruncat si tavalit prin masina cu  alte zeci de pachete, cand l-am scos din cutie, ceva in el zdranganea, desigur ceva anormal la un microfon. La o verificare in lumina am observat ce se rupsese ceva in el si l-am reparat, insa cu ceva batai de cap. Aviz amatorilor: aveti grija sa nu il scapati pe jos, pentru ca este destul de sensibil. Desigur desigilarea lui a implicat si pierderea garantiei,dar nu pare a fi un microfon ce are nevoie de asa ceva. Se stie ca rusii fac multe produse garantate pe viata…
Sistemul de prindere (suportul) pare destul de ingenios, cu niste bile de cauciuc suprapuse, dar nu stiu cat ar putea atenua eventualele vibratii pentru ca cauciucul este unul rudimentar,mult prea dur. S-ar fi putut folosi un cauciuc infinit mai moale si mai sensibil.

Comportament audio

Am inregistrat cu el vocea mea si o chitara acustica in doua sesiuni separate, impreuna cu alte doua microfoane cumparate tot de la SoundCreation,respectiv un Neumann U87 si un AKG C 414 XII, asta ca sa pot sa analizez diferentele.
Surprinzator, ca si caracteristica de frecventa e asemanator cu C 414, adica are un peak undeva intre 6kHz-7kHz si 12kHz, fara prea mare boost la 100 Hz (din prezentarea fabricantului), doar undeva pe la 250-300Hz poate.
Un minus insa la partea de sensibilitate. Aici a trebuit sa compensez din gain destul de mult ca sa ajung la dinamica AKG-ului si a Neumann-ului, un fapt care era oarecum de asteptat. Daca la voce diferentele nu au fost demne de luat in discutie, atunci cand am inregistrat chitara acustica s-a simtit evident diferenta. Microfonul suna perfect pentru inregistrari cu instrumente de genul asta, pentru ca boost-ul frecventelor inalte este unul natural si specific. Deci aici are un mare plus si cred ca de fapt  aici a vrut sa pluseze producatorul. Puteti inregistra cu rezultate foarte bune cinele, chitari acustice si voci. Am uitat sa mentionez ca JZ BH2 este un microfon condenser deci trebuie  alimentare phanotm-power  si ca este de tip cardioid,fara posibilitate de comutare pe alte tipuri.
In concluzie, ca si o nota i-as da un 8 pentru calitatile tehnice, si un 7 pentru constructie. Insa pentru un microfon care costa 1000$, va las pe voi sa apreciati daca merita sau nu.

Andy Ionescu
Taine-Multimedia.com

Inregistrarea tobelor acustice, partea a IVa

Postat de mihai on noiembrie 17, 2010  |  No Comments

Dupa ce in ultima parte am investigat diferite aspecte legate de pregatirea si captarea unei tobe mari, in acest articol voi aborda cel de-al doilea element ca si importanta din setul de tobe, respectiv toba mica.

Pregatirea tobei mici pentru inregistrare

Dupa modelul stabilit in articolul anterior, voi mentiona intai cateva aspecte legate de constructia, acordajul si alegerea unei fete de toba adecvate pentru studio. Asadar:

-          similar cu toba mare, materialul din care toba mica este construita influenteaza in mod decisiv tonul ei; daca este vorba de o constructie din lemn, pentru mare parte din stilurile si mixajele moderne tinde sa ajute un lemn cu ton deschis, cum este mesteacanul (birch)

-          exista si variante de toba mica din diferite tipuri de metal, care au un ton mai deschis si o rezonanta mai puternica, deseori preferate in studio pentru tonul lor specific

-          ca si studio, este de preferat sa posezi un numar ridicat de tobe mici, cu tonalitati si acordaje diferite; eu as recomanda si prezenta unui piccolo, care din punct de vedere al pentrantei prin mixaj, este excelenta; nu trebuie sa va ganditi ca un piccolo va avea un sunet mic – ascultati albumul White Pony de la Deftones pentru a vedea cat de mare si prezent poate sa sune un piccolo

-          ca si fata de bataie, aproape tot timpul este preferata o fata cu un singur strat, de grosime medie (Remo Ambassador este cea mai folosita); varianta coated poate aduce un plus de caldura unei tobe mici, cu pretul unui atac putin redus, permitand in acelasi timp si folosirea periutelor cu succes; varianta Ebony este o medie intre o fata simpla si una coated – are aproximativ atacul primei si rezonanta mai calda a celei de-a doua

-          desi o buna parte din tobari prefera acordajul cat mai jos al tobelor mici, in studio este indicat un acordaj ridicat, totusi fara a ineca sunetul si rezonanta tobei

-          daca tobarul loveste tobele cu putere, este indicat un acordaj si mai sus; motivul este urmatorul: tonul produs o lovitura puternica va avea mai multe joase decat cel provocat de catre o lovitura slaba, care e sugerabil sa fie contrabalansat de tonul mai prezent al unei tobe acordate mai sus

-          consider rareori necesara folosirea a diverse dispozitive de atenuare a rezonantei (Moon Gel, banda de scotch, servetele, samd), acestea avand efectul secundar nedorit de ineca sunetul si a impiedica penetranta tobei mici; in general, rezonanta deranjanta a unei tobe mici poate fi redusa cu ajutorul unui acordaj adecvat si a gate-urilor, ea mai avand “abilitatea” de a disparea in mixaj mult mai mult decat ne-am imagina

-          toba mica, fiind al doilea cel mai lovit element dintr-un set de tobe, are tendinta sa se dezacordeze destul de repede, precum si sa se uzeze rapid; de aceea este indicat sa fiti atenti la necesitatea reacordarii fetei, precum si la nevoia de inlocuire a fetei, care poate surveni chiar si dupa numai cateva ore sau zile de cantat, in functie de cat de tare a fost lovita – este vorba momentul in care isi pierde din atac si din plinatatea sunetului

Plasarea microfoanelor

In primul rand, indiferent de ego-ul inginerului de sunet, sunt de mentionat cateva lucruri:

-          intai si intai, este lasat tobarul sa isi aseze bateriile exact cum vrea el, indiferent de dificultatile puse la microfonarea tobei mici

-          pozitia microfonului trebuie aleasa in asa fel incat sa nu incomodeze in nici un fel tobarul si sa nu ii acorde sanse sa il loveasca – unii sunt mai incomodati decat altii de aceasta perspectiva, este drept

-          urmareste timp de 2 minute care este stilul tobarului de a bate, daca bate perfect pe centru, daca foloseste ghost note-uri deplasate in lateral, samd; doar dupa ce ai facut acest lucru microfoneaza toba mica

Tipul de microfoane de electie pentru microfonarea de proximitate a tobei mici este cel dinamic, cu diafragma mica: Shure SM57, Audix i5, Sennheiser MD421 si MD441, samd. Exista si varianta folosirii unui condenser, in general cu diafragma mica, dar este mai putin utilizata, in general pentru stiluri mai blande de muzica, eventual in conjunctie cu un dinamic. Pentru microfonarea de la distanta, se folosesc tot condensere, cu diafragma mica sau mare.

Indiferent de tipul de microfon ales, trebuie gasit un balans obligatoriu intre sunetul nedorit captat de la fusul aflat in apropiere si un ton cat mai adecvat melodiei. Un sunet de toba mica excelent, dar “murdarit” in mod ireparabil de fiecare lovitura a unui fus prea gros lovit cu prea multa sete de catre tobar nu va ajuta mixajului!

Si acum, ca am mentionat cam toate aspectele si avertismentele premergatorii, metodele de plasare a microfonului tobei mici sunt urmatoarele:

-          la o distanta de 10-15cm de toba mica, in lateralul ei, indreptata catre toba; in functie de inaltimea la care este plasat (deasupra/dedesubtul tobei, precum si variantele intermediare), se va obtine un sunet mai pregnant de la cordar (daca este o pozitionare mai joasa) sau un atac mai puternic si mai putin bazait de la cordar (pozitionare superioara)

sursa foto: www.pekktheband.com

-          similar cu tehnica anterioara, se poate microfona si gaura de eliberare a presiunii tobei mici, obtinandu-se astfel un impact puternic, in faza, generat de rezonanta ambelor fete

-          la aproximativ 3-5 cm deasupra ramei superioare a tobei, se plaseaza un microfon, indreptat de-a lungul tobei, aproximativ catre rama opusa; daca se distanteaza in plan orizontal de toba, se capteaza mai bine sunetul lemnului

sursa foto: www.recordingreview.com

-          pentru a da mai multa prezenta si un sunet mai pregnant al cordarului, se plaseaza un microfon sub toba mica, la o distanta de 2-3cm sub fata de rezonanta, imediat langa cordar; atentie trebuie acordata polaritatii/fazei acestui microfon, in mare parte din timp acesta fiind in antifaza cu microfonul de sus (verificati cu ajutorul butonului de inversare a fazei/polaritatii; pozitia in care combinatia dintre acesta si microfonul superior suna cel mai plin pe frecvente joase este cea corecta)

sursa foto: www.soundonsound.ro

-          foloseste un condenser pe care sa il plasezi in camera, la distanta de tobe, in locul in care ti se pare ca toba mica suna cel mai plin si prezent; in mixaj, foloseste un gate sidechain-uit dupa canalul aferent microfonului de proximitate si ulterior un compresor destul de puternic; vei obtine un sunet mult mai plin si “intins” decat prin simpla combinare a overhead-urilor cu microfoanele de proximitate ale tobei mici

-          prinde cu banda izolatoare un condenser de dinamicul de proximitate antementionat; astfel, vei beneficia de impactul dinamicului si de claritatea condenserului; daca tai capatul unei sticle pe care il folosesti pe post de scut prin introducerea pe stativul de microfon (in spatele microfoanelor), vei scapa si de o parte din sunetul fusului, care poate fi deranjant pe un condenser plasat in apropierea sa

In urmatoarea parte, voi aborda un subiect extrem de important, deseori lasat la urma (inclusiv de catre mine) – plasarea si importanta overhead-urilor si a microfoanelor de tomuri in sunetul unui set de tobe.

Mihai Toma

Roland anunta interfata de sunet OCTA CAPTURE

Postat de Florin on noiembrie 8, 2010  |  1 Comment

Roland anunta in aceasta perioada lansarea a mai multor produse care mai de care mai interesante. Produsul care ne-a captata noua atentia in schimb, a fost  OCTA CAPTURE, o interfata audio pe USB  cu 10IN/10OUT 192 kHz.

Conceputa pentru productie audio de nivel inalt, OCTA CAPTURE are 8 preamplificatoare profesionale  cu conexiune combo XLR-Jack, phantom power, filtru low-cut, inversare de faza si compresie digitala. Aceste preamplificatore controlate digital sunt construite cu componente premium, cea ce ofera un semnal audio transparent cu o ratie signal-to-noise foarte buna.

OCTA CAPTURE dispune de un sistem numit Auto-Sens, rolul fiind sa detecteze nivel de semnal sonor pe fiecare intrare si sa seteze automat un nivel optim de gain pentru fiecare instrument in parte. In acest fel nu veti avea surpriza sau neplacerea de a inregistra in rosu.  Datorita tehnologiei proprii Roland, VS STREAMING, OCTA CAPTURE ofera o stabilitate foarte buna si o latenta foarte joasa.

OCTA CAPTURE va fi disponibil pe piata incepand din luna Decembrie si va costa in jur de 600 euro.

Mai multe informatii pe pagina Roland

Cakewalk anunta lansarea SONAR X1 [VIDEO]

Postat de Florin on noiembrie 2, 2010  |  4 Comments

Astazi, 02 noiembrie , Cakewalk anunta lansarea ultimei versiuni de software de productie audio si anume SONAR X1. Cei de la Cakewalk spun ca aceasta versiune este conceputa sa schimbe modul de lucru al utilizatorului mai mult ca nicicodata.

Aceasta versiune vine cu o interfata total schimbata oferind folosire linara si consistenta in toate ferestrele de editare, procesoare de mixaj noi in format channel-strip, modelate dupa hardware analogic clasic si un management mai bun al tuturor elementelor, inclusiv patch-uri sau video, intr-o singura fereastra.

Sonar este un DAW extrem de popular in statele unite, in Europa el nefiind imbratisat la fel de bine, probabil din cauza reputatiei ca ar avea o interfata destul de complicata. Cei de la Cakewalk ne asigura ca toate astea sunt chestiuni ce tin de trecut, fapt care spera ei sa ii creasca popularitatea pe piata europeana.

SONAR X1 va avea pretul de vanzare de 399$ pentru varianta full, Producer, si 99$ si 199$  pentru variantele Esential si Studio. Acestea vor fi lansate pe piata in data de 8 Decembrie.

Pentru informatii detaliate vizitati Site-ul Cakewalk

Inregistrarea tobelor acustice, partea I

Postat de mihai on octombrie 25, 2010  |  2 Comments

Desi la ora actuala e considerabil mai simplu de lucrat cu tobe programate pe calculator, avand si avantajul unui sound excelent din prima daca folosesti o librarie de sunet adecvata, este extrem de dificil sa le programezi in asa fel incat sa sune real. Si, din punctul meu de vedere, niciodata un tobar simulat “cu mouse-ul”, prin MIDI si sample-uri, nu va putea sa aiba groove-ul necesar mai multor stiluri derivate din blues/rock – metal-ul extrem actual este una dintre exceptiile evidente, dar mai sunt si altele. Sa incepem cu…

Un tobar bun

Punctul principal si cel mai important, fara de care e mai sigur si mai eficient sa le programezi direct pe PC, din punctul meu de vedere. Unui tobar (sau baterist, cum preferati; “bataus” era formularea preferata de catre un profesor de tobe) care nu are simt ritmic/groove/siguranta si de preferat o experienta cat mai extinsa a inregistrarilor in studio ii va fi extrem de dificil (si indelungat) sa scoata un take bun, in mare parte imposibil. Nu va fie frica se recurgeti la tobari “de studio” chiar si in cazul trupelor care dispun de un tobar (bineinteles, cu consimtamantul trupei) – daca si Ringo Starr a fost inlocuit pe un album Beatles de catre un tobar de studio; nu cred sa fie vreo rusine. J

Sunt cateva sfaturi practice pe care i le poti da unui tobar cu suficient auto-control cat sa beneficieze de ele si nu sa se impotmoleasca si mai tare:

-          cinelele trebuie lovite cu o doza destul de ridicata de bun-simt, in special fusul; nimeni nu are vreo problema sa dea mai tare overhead-urile daca sunt prea incet sau sa puna un microfon pe fus pentru control independent, in schimb un fus deschis macelarit pe toata piesa la un nivel disproportionat fata de restul setului nu va putea fi adus la volumul adecvat, indiferent de cat de mult te stradui

-          in cazul unui stil mai rockistic (adica in principiu cam orice in afara de jazz si stilurile adiacente), tobele e bine sa fie lovite cu constanta si cu destul de multa sete, ca sa spun asa

-          desi unii tobari se descurca destul de bine cu metronom, dar le este dificil sa aibe un groove adevarat peste el; incearca si varianta fara metronom, sansele sunt destul de ridicate sa iasa un take considerabil mai reusit (chiar posibilitatile de editare vor fi mai reduse, lucru care ar trebui mentionat trupei in avans)

-          o alta varianta de imbunatatire a groove-ului este inregistrarea concomitenta a tobelor si a chitarii bas; daca instrumentistii au experienta de cantat impreuna sau sunt suficient de buni, se va obtine un sound mult mai coeziv si inchegat; fara frica de bleed-ul dintre microfoane (dupa cum am mentionat si aici)

-          un scratch track (vocea/basul/chitara/claviatura inregistrate strict ca si ghid pentru tobar) tras bine si editat pentru a elimina din inexactitatile de executie poate ajuta enorm la un track de tobe asezat si la increderea in sine a tobarului; motivul este clar – e greu sa urmaresti pulsatia piesei de unul singur, fara nici un fel de suport muzical exterior

Setul de tobe

Un punct extrem de important, si deseori neluat in calcul. Este la fel ca si cu orice alt instrument – daca setul de tobe nu este de calitate, nu se va putea scoate un sunet bun din ele oricat ai incerca. Dintre seturile pe care le consider cu un raport pret/calitate bun, as mentiona Gretsch Catalina (eventual in varianta anului 2010, respectiv Club) si Mapex Pro-M sau M-Birch (de gasit second hand, daca nu exista variantele noi, respectiv Meridian Birch si Maple). Mai sunt si o serie de variante care pot aparea pe piata second-hand la preturi foarte bune – Rogers-uri sau Ludwig-uri vechi, samd -, dar aici e de sapat destul de mult, mai ales pe piata romaneasca.

O data ce ai un set de tobe de calitate, cu lemnul intact, marginile drepte, samd, urmeaza pasul numarul nr. 2, la fel de important: fetele de tobe. Niciodata, repet, niciodata nu va suna un set de tobe cu fete vechi de un an pe el, mai ales in studio, unde trebuie sa treaca printr-un mixaj modern hipercomprimat si aglomerat. Fetele de toba mare par intr-adevar sa fie mai putin importante (in special cea de rezonanta), cele de pe tomuri conteaza ceva mai mult (depinde si de melodie, poate tobarul foloseste doar 1-2 lovituri de tomuri/piesa), dar cel putin fata de bataie a tobei mici (premier/snare, cum vreti sa-i spuneti) este cruciala. In studiourile mari, se schimba chiar si de mai multe ori pe zi, pentru a avea maximul de punch in orice situatie. In cazul unui home/project studio, consider ca 1-2 fete de bataie/album (atata timp cat este tras intr-un timp decent, nu pret de cateva saptamani) este suficient. Cu atat mai multe cu atat mai bine, totusi.

Ai tobe, ai fete noi (alese cu grija si adecvate stilului), ce mai lipseste? Sa le acordezi, evident. O operatiune dificila pentru un numar destul de ridicat de tobari. Dar daca ai setul tau propriu la studio si studiezi link-ul acesta suficient timp, mai ales cu ajutorul unui tobar, poti ca si inginer de sunet sa dobandesti destula indemanare cat sa faci un set de tobe sa sune asa cum ar trebui el sa o faca. Ah, si inca un lucru – nu exagerati cu Moon Gel-ul/scotch-ul/servetelele/samd. E o tentatie destul de mare in directia respectiva (cum sa las toba mica sa rezoneze in asa hal?!), dar daca faceti niste mici experimente veti observa ca rezonanta respectiva e mult mai putin deranjanta decat pare, in schimb punch-ul si… (tot evit sa folosesc un cuvant format din trei litere, care incepe cu “c” si se termina cu doua vocale, specific domeniului audio si muzicii in general J) obtinute prin lasarea tobei mici “libere” este imposibil de refacut ulterior.

Grija trebuie acordata si zgomotelor care pot interveni in timpul utilizarii setului de tobe, care desi nu ar compromite definitiv inregistrarea, o pot incomoda destul de rau. Voi enumera mai jos mai multe variante la care e bine sa fiti atenti:

-          scartaitul pedalei de fus sau toba mare

-          tomurile asezate prea jos incat “bat” pe toba mare

-          rezonantele simpatice intre tomuri si toba mare (un huruit constant venit de la tomuri)

-          rezonanta cordarului de la toba mica, in special in relatie cu primul tom

-          cinelele prea stranse (suna inecat) sau insuficient stranse (vibreaza fluturasul de prindere)

-          stativele de cinele/tobe care se ating de tobe sau de microfoane si stativele lor

Si se pare ca am ajuns la finalul acestei parti – in urmatoarele episoade voi urmari pozitionarea tobelor in camera, posibilitatile de sampling, precum si mai multe tehnici de microfonare. Pana atunci, numai bine.

Mihai Toma