Postat de mihai on mai 19, 2010 | 12 Comments
Una dintre cele mai interesante aparitii noi pe piata DAW-urilor (desi prima varianta a aparut in anul 2005) este Cockos REAPER. Un DAW produs de catre destul de amuzant denumita companie Cockos, al carui fondator este Justin Frankel (cel care a conceput Winamp-ul in vremuri de demult), REAPER (Rapid Environment for Audio Production, Engineering and Recording) a devenit incetul cu incetul un jucator important in domeniul DAW-urilor.
Primul meu contact cu REAPER-ul a fost in anul 2007, cand, enervat de multiplele lipsuri ale Cubase-ului, DAW-ul pe care lucram deja de vreo 5 ani, am inceput sa caut alternative viabile. Din principiu am sarit Nuendo-ul (s-ar putea sa se observe o oarecare repulsie fata de Steinberg pe parcursul articolului, pentru care imi cer scuze in avans), la variante LE sau M-Powered de Protools nu aveam acces la vremea respectiva, Cakewalk-ul nu imi placuse vreodata, nu aveam Mac pentru a incerca Logic-ul (si nu stiam de varianta si pentru PC), implicit am ajuns sa “testez” REAPER-ul.
Conform counter-ului de ore de utilizare din splash screen-ul initial, dupa 15 de ore petrecute cu REAPER-ul parcursul unui weekend, deja capatasem o mai mare usurinta la utilizare decat software-ul Steinbergian antementionat, in care aveam sute sau mii de ore lucrate. Inca un lucru care m-a impresionat este faptul ca trecerea a fost aproape lipsita de orice dificultati – intr-un singur weekend puteam face 99% din tot ce stiam sa fac in Cubase, si invatasem deja o serie de functionalitati suplimentare care nici la ora actuala nu a fost implementate in cea de-a 5-a versiune a Cubase-ului.
Functionalitate de baza
Ca si restul DAW-urile alternative REAPER beneficiaza de o serie de facilitati standard, cum ar fi: suportul ASIO, VST, DirectX si Rewire.
Unul dintre factorii cruciali care il separa de restul competitorilor este faptul ca functionalitatea sa poate fi customizata pana la cel mai mic amanunt, permitand utilizatorilor sa-si formeze propriul workflow. Cu toate acestea, mie personal nu mi s-a parut genul de software care sa aiba o curba de invatare si o obligativitate de ajustare a workflow-ului abrupta – eu totusi folosesc 90% dintre shortcut-urile si macro-urile standard implementate, avand un numar destul de redus de scurtaturi “proprii”.
Specific REAPER-ului este faptul ca exista un singur tip de canal, generic, care poate servi si drept canal audio, MIDI, folder track, grup, bus sau canal de efecte – sau combinatii dintre acestea. Unul dintre exemplificarile utilitatii acestui concept este drum replacement-ul:
– pe insert-ul de efecte al unui track audio de toba mare, sa zicem, se trece un ReaSampleOmatic (o varianta de VST audio-to-MIDI, integrat in pachetul de plug-in-uri cu care vine Reaper)
– iesirea sa MIDI intra direct intr-un posibil sampler VSTi (Kontakt, sa zicem)
– iesirea audio a Kontakt-ului este procesata ulterior, tot pe insert-ul aceluiasi track
Desi acest lucru pare destul de dificil de controlat, si posibil infricosator (cel putin mie conceptul asa mi-a parut, inainte de a apuca sa lucrez putin cu el), este de fapt un excelent mod de imbunatatire a workflow-ului care nu incomodeaza cu absolut nimic, datorita modului in care este implementata routarea.
Routarea
Aceasta este ceea ce eu consider punctul forte REAPER-ului, atat ca si metoda de imbunatatire a workflow-ului, cat si ca si unealta de creatie, prin multiplele posibilitati de routare paralela, seriala si orice alta varianta imaginabila a semnalului.
Practic, in 30 de secunde poti schimba complet orice routare a semnalelor de intrare (fie ele audio, MIDI, ReaRoute – o varianta de Rewire proprietara Cockos) catre track-urile proiectului, iar ulterior al canalelor catre bus-uri si al acestora catre iesiri (fie ele virtuale sau hardware), samd. Fiecare dintre canalele audio au fost trimise (prin send-uri, in exemplul de mai sus) catre bus-uri (fiecare dintre ele putand avea insert-uri, send-uri, si eventual chiar si track-uri audio/MIDI), iar bus-urile au fost routate prin master/parent la canalul aflat cu un etaj superior in ierarhie de track-uri, pana la master bus. Cu toate ca acesta este un exemplu foarte simplist de aplicare a matricii de routare, din cate stiu nici macar acesta posibilitate nu exista decat in functionalitatea a extrem de putine alte DAW-uri.
Incuibarea folder-elor (nesting-ul)
Luand in considerare faptul ca Reaper-ul are posibilitatea de incuibare al folderelor, routarea de mai sus se putea face intr-o modalitate cu mult mai simpla si mai naturala, din punctul meu de vedere:
Practic, bus-ul de tobe si cel de overhead-uri (OH) este in acelasi timp si folder track. Astfel, prin folosirea trimiterii de master/send, am format in acelasi timp si bus-uri audio si am organizat structura proiectului, pentru un workflow cat mai rapid.
Engine-ul audio
REAPER beneficiaza de un engine audio pe 64 de biti adancime – cred ca primul DAW care a implementat acest lucru. Deasemenea, suportul multiprocesor este unul dintre cel mai bine implementate de pe piata, ducand la o utilizare mai eficienta a procesoarelor si beneficiind la maxim de puterea de calcul a PC-ului (sau a Mac-ului, de cateva versiuni incoace) proriu.
Cu toate acestea, stabilitatea sa este exemplara: cu cateva mici exceptii, pe care le voi mentiona ulterior, in aproape 3 ani de lucru destul de intens cu REAPER-ul nu am avut un singur crash. Practic, este singurul DAW cu care am avut curajul sa ies in conditii de concerte live, atata pentru inregistrari multi-track (pe un laptop vechi de 5 ani), cat si ca si folosire a sa ca si procesor de efecte (gate-uri, compresii, samd) prin intermediul insert-urilor mixerului de scena si a Audiofire-ului propriu.
Theme-uri si skin-uri
Unul dintre motivele pentru care cineva care incearca pentru prima oara REAPER-ul ar putea sa se “sperie” de el este faptul ca, din punct de vedere vizual, nu este chiar atragator. Desi modul in care a fost implementat ca si aranjare pe ecran este foarte facil la lucru, nu spune foarte multe din punct de vedere estetic.
Pentru a le sari in ajutorul acestora, REAPER oferta posibilitatea de customizare pana la ultima virgula a modului in care acesta apare pe ecran – de la culori si pana la formele butoanelor. Desi in principiu nu pare sa fie mare lucru, mie mi se pare foarte important sa ai un skin care sa serveasca concomitent cele doua aspecte ale workflow-ului care sunt influentate direct de catre aspectul vizual: sa nu oboseasca ochiul deloc (Cubase-ul dupa 10 ore de stat in fata lui imi da, literamente, dureri de cap) si iti fie foarte usor sa gasesti butonul sau faderul dorit, chiar daca raportul dintre dimensiunile monitorului sau monitoarelor si rezolutia la care le folosesti nu este cel mai indicat. Nu foarte surprinzator, skin-ul preferat de mine este copiat dupa o varianta de Protools!
Update-uri rapide
Spre deosebire de modul in care alti software developeri trateaza bug report-urile si feature request-urile de la utilizatori, cei de la Cockos au un termen de raspuns extrem de redus, timpul de la mentionarea unui bug si pana la un update poate fi chiar si doar de cateva ore (in cazul in care este vorba de un bug important).
Imbunatatiri de continut aduse software-ului pot sa apara o data la cateva update-uri, adica o data la cateva saptamani; privind retrospectiv istoricul update-urilor majore (VCA-grouping-ul, de exemplu), macar o data la jumatate de an vor aparea si acestea.
Partea goala a paharului
Dupa cum am mentionat mai sus, exista si anumite inconveniente… Cel mai dureros pentru mine este faptul ca nu se comporta foarte bine cu un numar ridicat de placi DSP, principalul inamic fiind UAD-urile. De exemplu pe un calculator care avea 2 UAD-1, un Powercore PCIe si unul Firewire, precum si un Duende Firewire, apareau probleme destul de mari legate de nesincronizarea dintre driverul ASIO si REAPER, la o incarcare ridicata a acestora (mai mult 70% din puterea fiecareia). Atata timp cat nu foloseam deloc placa UAD, situatia era considerabil mai buna – cu toate acestea, este un punct in minus pentru cei care folosesc din greu placile DSP.
Al doilea aspect negativ este faptul ca un numar redus de plug-in-uri (aviz in special celor care folosesc software “try-before-you-buy” de la AiR, de exemplu) nu sunt functionale (SSL LMC-1, din cate mai tin minte, si partial Flux Stereo Tool), uneori putand duce si la crash-uri, in cazul folosirii sau instalarii lor.
Unul dintre lipsuri ar putea fi considerat de catre unii si inabilitatea de a lucra cu partituri, Cubase-ul si Nuendo dispunand de aceasta facilitate, drept exemplu. Pe de alta parte, Finale-ul mi se pare un software considerabil mai bun, iar costul total al unui pachet Finale+REAPER este aproximativ egal cu pretul unui alt DAW care sa aiba amandoua optiuni.
Concluzii
Luand in considerare ca pentru 60$ (pretul licentei pentru software-ul complet, dar cu o licenta care permite o cifra de afaceri de pe urma sa de maxim 20000$/an – arhisuficient pentru un home/project studio din Romania) poti beneficia de full-PDC (compensarea latentei VST-urilor), un engine audio extrem de stabil pe 64 de biti si un workflow foarte rapid, totul intr-un pachet de nici 5Mb, s-ar poate considera ca DAW-urile consacrate vor avea un pic de lucru pentru a-si mentine pozitia.
Mihai Toma.
Presonus Studio One este unul din DAW-urile de care s-a discutat destul de putin, mai ales pe la noi. Acesta este relativ nou pe piata si destul de necunoscut iar de aceea v-am pregatit o mica prezentare a ceea ce este si ce inseamna Presonus Studio One.
Loading ...