SoundBlog

Folosirea procesoarelor si a efectelor in studio

Postat de mihai on aprilie 28, 2011  |  6 Comments

Pe vremurile cand imprimarile audio erau la inceputuri, posibilitatea de a inregistra 4 canale audio simultan era un vis de-abia implinit si o camera de reverb era o mana cereasca, problema patch-uirii procesoarelor nu exista. Incetul cu incetul insa, au inceput sa apara compresoare, egalizatoare externe si in cele din urma efectele digitale, mutand stacheta tot mai sus. Din acel moment, inginerul de studio a trebuit sa se obisnuiasca cu insert-uri, aux-uri si sisteme de rutare din ce in ce mai complexe. Astfel, nu e deloc surprinzator faptul ca, desi putem avea cunostiintele de baza legate de rutarea procesoarelor, se pot gasi o sumedenie de variante care sa ofere rezultate mai bune sau mai interesante. De luat in considerare este faptul ca desi acest articol este dedicat in principiu efectelor de outboard, toate principiile care vor fi enuntate se aplica si in orice DAW, dar cu o considerabil mai mare usurinta.

Procesoare si efecte

Care ar fi diferenta dintre cele doua? Desi, dupa cunostiintele mele, nu exista o definitie foarte clara intre cele doua, consider ca ele pot fi deosebite in felul urmator:

-          procesoarele modifica intr-un fel anume semnalul de intrare, iar la iesire ofera o varianta schimbata din punct de vedere al dinamicii, al raspunsului in frecventa, samd, FARA a mixa si semnalul direct (de intrare) – cu mica paranteza ca anumite compresoare pot avea un control de dry/wet, pentru procesare paralela

-          exemple de procesoare: compresie, egalizare, gate, noise reduction

-          efectele sunt concepute pentru a fi adaugate la semnalul direct, oferind la iesire un mix dintre semnalul de intrare si efect; in principiu, orice procesor care foloseste o forma de delay (baza oricarui efect de reverb, chorus, flange, samd) poate fi considerat efect

-          exemple de efecte: reverb, delay, ecou, chorus, flange, phasere, harmonizere, pitch shiftere, samd

Clasificarea devine dificila din momentul in care un multi-efect poate juca amandoua aceste roluri. Un exemplu clar este Kurzweil Mangler, care ofera atata procesoare de compresie/EQ/distors, cat si o serie de efecte de chorus/reverb/flanger/samd:

Reguli de rutare a semnalului

Pe o consola de mixaj (fie ea un mixer sau un DAW), exista o serie de send-uri auxiliare, post-fader – in traducere, ele permit trimiterea semnalului la un anumit nivel reglat de catre potentiometrul de aux de pe un anumit canal catre un efect extern, nivelul semnalului scazand sau urcand SI in functie de nivelul faderului canalului de pe care trimitem semnalul. Iesirea efectului revine in mixer, in principiu pe un canal standard (sau pe doua, daca lucram in stereo) sau pe un FX return, care nu e nimic mai mult decat un alt canal de intrare al mixerului, dar care nu ne ofera posibilitati mai complexe de egalizare/rutare/samd. Avantajul acestor aux-uri este faptul ca ne putem folosi de ele pentru trimite semnalul de la mai multe canale catre un efect extern – de exemplu un reverb scurt de ambianta care dorim sa fie „servit” un numar mai ridicat de canale din mix. In principiu, aux-urile si FX return-urile sunt folosite strict pentru efecte – daca ai folosi un egalizator sau un compresor, efectul acestuia ar fi considerabil mai putin audibil; practic, ar fi vorba despre procesare paralela, o tehnica mai complexa care nu face scopul acestui articol.

Cealalta metoda folosita pentru a introduce procesoare externe intr-un mixaj sunt insert-urile de pe canale/grupe/master bus. Ele functioneaza prin intreruperea liniei de semnal, trimiterea semnalului catre un procesor extern, si revenirea pe acelasi canal al mixerului de pe care s-a plecat. Toate procesoarele sunt folosite in principiu ca si insert-uri, cu mica exceptie in care ele apar intre iesirea mixerului si un recorder analog sau digital.

Insert-urile apar ca si un jack stereo mama (sau TRS), partenerul celui superior din imaginea de mai jos.

Conform nomenclaturii, avem:

-          (1) – „S” – sleeve – camasa, care transmite masa

-          (2) – „R” – ring – inelul, care in cazul insert-urilor primeste semnalul procesat extern

-          (3) – „T” – tip – varful, care trimite semnalul catre procesorul extern

Conectarea procesoarelor prin insert-uri se face prin folosirea unui cablu in Y, care are un jack TRS la un capat introdus in mixer si DOUA jack-uri mono, care se conecteaza la intrarea si respectiv la iesirea procesorului folosit. O alta paranteza ar putea fi faptul ca unele mixere folosesc doua jack-uri TRS, unul pentru send, altul pentru return – motivul este posibilitatea folosirii semnalului balansat in acest caz; in mod evident, in acest caz nu se va mai folosi un cablu in Y, ci doua cabluri TRS, unul pentru iesire si unul pentru revenire.

Cateva reguli:

-          marea majoritate a procesoarelor functioneaza cu nivele de semnal de linie, nefiind facute sa functioneze cu un semnal de microfon pe intrare; din acest motiv, ele sunt folosite cu ajutorul insert-urilor, acestea oferind un semnal de linie post-preamplificatorul de microfon al mixerului

-          daca folosesti un efect cu ajutorul aux-urilor/return-urilor, este normala setarea sa pe 100% wet (100% semnal procesat), pentru a permite controalelor de aux sa controleze nivelul dintre semnalul original si cel efect-uit (oare exista cuvantul asta in limba romana?…)

-          unele efecte de chorus/flange/phaser necesita un control fin al nivelului de semnal direct raportat la cel procesat, caz in care poate fi util sa fie folosite  ca si inserturi

-          pentru a folosi un efect cu intrare mono si iesire stereo (reverb sau delay stereo, de exemplu) cu ajutorul insert-urilor, poti folosi return-ul de insert al canalului de plecare pentru o parte a semnalului stereo, si return-ul unui alt canal adiacent pentru cealalta parte; jack-ul mono care provine de la iesirea efectului pentru cel de-al doilea canal se introduce doar pe jumatate in insert-ul mixerului, in acest caz, pentru ca varful sau sa faca contact cu inelul jackului mama de insert

-          pentru a aplica compresie sau EQ pe intreg mixajul, cea mai indicata este folosirea insert-urilor de pe canalul de master, pentru a putea folosi faderele de master pentru fade-out-uri curate, care sa elimine si zgomotul procesorului

-          deseori aux-urile sunt destul de zgomotoase; daca iti doresti sa folosesti un efect strict pe un canal, sansele sunt maxime ca nivelul de zgomot sa fie mai scazut prin folosirea sa cu ajutorul insert-urilor

In speranta ca am mai dat la o parte macar partial din ceata care invaluie metodele de rutare a procesoarelor si a efectelor in studio, voi incheia articolul aici. Daca aveti intrebari sau subiecte adiacente care ar merita o dezvoltare, va stau la dispozitie prin ajutorul soundblog.ro

Compresia si compresoarele audio – partea a II-a

Postat de mihai on aprilie 27, 2010  |  9 Comments

Am revenit cu cea de-a doua parte a acestui articol. Dupa ce in prima parte (link) am descris parametrii si modul de functionare al unui compresor/limiter audio, acum vom trece la lucruri mai concrete legate de functionarea compresoarelor. In primul si in primul rand…

La ce sa folosesti un compresor?

Cel mai pe scurt posibil (si incomplet): pentru a controla dinamica unui element SAU pentru a obtine un efect (util muzicii, evident). Prin stapanirea acestor doua aplicatii ale compresiei, se va putea face diferenta dintre un mix amatoresc si unul catre-profesionist. De asemenea, sound-ul propriu si personal al inginerilor de sunet este deseori bazat pe modul in care acestia folosesc compresoarele (Chris Lord Alge, drept exemplu).

Folosirea compresiei pentru a controla dinamica elementelor

Practic, se refera la mentinerea unui nivel cat mai constant audibil si “in forta”, fara a ucide complet viata si naturalitatea instrumentului sau vocii in cauza (sau distrugand-o, dar atunci vorbim de folosirea ca si efect a compresiei) – se refera la ridicarea nivelului pasajelor de volum mic si scaderea celor de volum mare.

Cateva exemple:

1 pe chitara bas – luand in considerare ca aproape orice chitara bas are cateva note care suna in mod evident mai tare decat celelalte, datorita rezonantei corpului sau a grifului, se poate folosi compresia pentru a nivela aceste diferente, si a mentine chitara bas “la locul sau”

2    pe voce – atata timp cat marea majoritate a vocilor nu au o tehnica impecabila de a canta la microfon si nu canta la acelasi volum toate cuvintele sau silabele, vei fi obligat sa folosesti un compresor pentru a le aduce la acelasi volum, pentru a ramane toate audibile

2 pe toba mare sau toba mica: deseori, un tobar nu va lovi cu aceeasi intensitate fiecare nota (un duolet, de exemplu, e aproximativ imposibil sa fie egal in volum cu o nota simpla, in cazul in care piesa cere acest lucru), iar folosind compresia vom obtine o intensitate constanta a loviturilor, si implicit, un groove ceva mai constant

In general, cand vorbim strict de controlul dinamicii, se foloseste destul de putina compresie (2-5 dB) si un ratio destul de mic (1.5:1-4:1), pentru a nivela cu o oarecare delicatele varfurile, fara a-i fura naturaletea si impactul track-ului.

Folosirea compresiei ca si efect

Astfel, compresia poate fi folosita pentru a modifica in totalitate sound-ul unui instrument. Prin folosirea unui compresor cu setarile adecvate, se poate adauga viata unui track slabut, se poate face mai agresiv, sau mult mai bland, depinde de dorinte. Aici ma refer strict la impactul “emotional”, desi prin folosirea mai in forta a compresiei apar si modificari ale raspunsului in frecventa a elementului comprimat.

Prin setarile de atac/release ale compresorului, se poate modifica envelopa de volum (ADSR) a unui instrument – scurta sau lungi atacul (implicit si impactul), sau se poate lungi coada, pentru a il face sa sune mai plin.

In principiu, la ambele folosinte ale compresiei, ceea ce ne dorim este ca sunetul sa “iasa spre noi” (un termen pe care eu il asociez cu playback-ul vinyl-urilor de calitate, de exemplu), nu sa se departeze sau sa para “inchis” in spatele unui zid transparent. Exista si situatii in care dorim sa indepartam sunete, dar in general se folosesc alte tehnici (ca de exemplu unele descrise aici).

Ca si un exemplu de folosire extrema a compresoarelor, cu rezultate excelente, imi aduc aminte de un articol citit acum cativa ani (nu imi mai aduc aminte nicicum unde l-am citit, din pacate), in care era descrisa tehnica de lucru a unui inginer de sunet de generatie mai veche, care folosea STRICT compresoare pentru mixaj – pentru a colora, pentru a egaliza, pentru a scoate in fata sau a trimite in spate vreun element, samd. Rezultatele sale erau excelente, si nu folosea nici urma de egalizator (ma gandesc totusi ca track-urile primite erau deja un pic procesate la intrare), sau efecte spatiale. Atata de puternic poate fi un compresor folosit in mod adecvat.

Compresia sidechain

In primul rand, o mica mentiune – atunci cand un compresor primeste la intrare un semnal, acesta este trimis, in general, in mod egal in doua directii: detectorului si intrarii efective a elementului de compresie. Detectorul este cel care ii comunica elementului de compresie in sine cat de mult sa comprime si in ce fel, in functie de setarile si caracteristicile sale si ale elementului de compresie.

Unele compresoare au o intrare separata pentru detector, care este denumita intrare de sidechain. Practic, astfel putem controla mai in adancime cat de mult si cum sa fie comprimat unui element.

Exemple de folosire:
3 la intrarea de sidechain se aplica acelasi semnal ca pe intrare de semnal, dar cu joase atenuate; astfel se va obtine o compresie mai putin accentuata si controlata de frecventele joase, puternice in cazul unui mixbus, de exemplu

4 la intrarea detectorului unui compresor aflat pe chitara se aplica semnalul de voce; astfel, in momentul in care intra vocea, chitara va fi comprimata intr-o proportie dorita, si vocea va parea ca iese in fata

5 la intrarea de semnal se aplica vocea, iar pe cea a detectorului vocea cu un boost considerabil pe inalte; si astfel ajungem la…

Folosirea compresiei pentru de-essing

Una din problemele des intalnite la voci este aparitia sibilantei – datorita unei tehnici de microfon incorecte, a defectelor de vorbire, a hipercompresiei vocale sau a echipamentelor inadecvate (microfon prea deschis pentru o voce deja deschisa). Dintr-o combinatie din motivele de mai sus, ne putem trezi la mixaj ca orice “s” este intr-atata de puternic incat parca sare la tine, undeva intre 5 si 8kHz (in general).
Pentru a combate acest efect, putem folosi un de-esser propriu-zis, care in general nu are ca si parametri decat frecventa principala a sibilantei nedorite, si cat de mult sa fie redusa aceasta. Dar cum functioneaza aceasta, si cum putem obtine un de-esser dintr-un compresor?

Practic, mare parte dintre de-essere sunt in principiu compuse dintr-un compresor normal, la intrarea detectorului caruia (intrarea de sidechain) s-a aplicat acelasi semnal ca si la intrarea de semnal, dar cu continutul dintre 5-8kHz boost-uit mai mult sau mai putin. Astfel, compresorului ii va fi mult mai “vizibila” sibilanta, si o va “ataca” pe aceasta in mod direct, pastrand nealterat semnalul daca nu exista un continut ridicat de semnal la frecventa la care a fost setat, lucru care in general se intampla doar in cazul sibilantei.

Compresia paralela

Denumita si compresia in stil New York (acolo fiind zona in care a aparut ea si in care este folosita cu predilectie), este in general folosita pentru a face diferite elemente sa aiba un maxim de putere, predominant in cazul mixajelor mai “grele” cum ar fi cele de rock, samd.

Metoda de aplicare:
6 se trimite bus-ul de tobe si eventual cel de chitara-bas catre un compresor stereo

7 se calca in picioare semnalul prin compresiel cat de mult e posibil, atat timp cat suna bine (10-20dB de compresie, fara probleme)

8 atacul si release-ul pot fi destul de scurte, dar poate fi util sa fie in tempo cu piesa, sa faca compresia sa “respire” in ritm cu piesa

9 rezultatului i se adauga un egalizator si se boost-uie inaltele (5-10dB la 7-10kHz, ca idee), si joasele (5-10dB la 100Hz)

10 se ridica incetisor nivelul acestui canal paralel, hipercomprimat si foarte agresiv pe inalte si joase, astfel incat sa fie abia audibil sub semnalul original

Astfel, sectiunea ritmica va parea mai mare si mai egala, fara a suna plat, ca si rezultat a hipercompresiei aplicate direct.

Compresia de pe master bus

Una dintre tehnicile de mixaj foloseste in mod constant, chiar de la inceputul unui mix, un compresor pe master bus. “Scuzele” sunt multiple: o apropiere a mixajului cat mai mare de master-ul final, o agresivitate putin crescuta, usurinta crescuta a inchegarii unei piese, calitatea tonala a compresorului (care adauga acel “ceva” care lipseste), samd. In general, se refera la un compresor cu un atac maricel si un release destul de lung, care se plimba destul de lin intre 2-4dB de compresie constanta pe piesa.

Cel mai cunoscut compresor de mixbus este SSL Buss Compressor-ul, folosit pe un nr. ridicat din piesele mixate de la aparitia consolelor SSL (prin anii ’80) si pana in prezent.

Setarea “standard” (cea mai des functionala) a unui SSL Buss Compressor ar fi:
11 atacul la maxim (30ms)
12  release-ul la minim (1.2s sau AUTO)
13  ratio pe 4:1
14  threshold-ul suficient cat sa asigura 2-4dB de compresie constanta