SoundBlog

Compresia si compresoarele audio – partea a II-a

Postat de mihai on aprilie 27, 2010  |  9 Comments

Am revenit cu cea de-a doua parte a acestui articol. Dupa ce in prima parte (link) am descris parametrii si modul de functionare al unui compresor/limiter audio, acum vom trece la lucruri mai concrete legate de functionarea compresoarelor. In primul si in primul rand…

La ce sa folosesti un compresor?

Cel mai pe scurt posibil (si incomplet): pentru a controla dinamica unui element SAU pentru a obtine un efect (util muzicii, evident). Prin stapanirea acestor doua aplicatii ale compresiei, se va putea face diferenta dintre un mix amatoresc si unul catre-profesionist. De asemenea, sound-ul propriu si personal al inginerilor de sunet este deseori bazat pe modul in care acestia folosesc compresoarele (Chris Lord Alge, drept exemplu).

Folosirea compresiei pentru a controla dinamica elementelor

Practic, se refera la mentinerea unui nivel cat mai constant audibil si “in forta”, fara a ucide complet viata si naturalitatea instrumentului sau vocii in cauza (sau distrugand-o, dar atunci vorbim de folosirea ca si efect a compresiei) – se refera la ridicarea nivelului pasajelor de volum mic si scaderea celor de volum mare.

Cateva exemple:

1 pe chitara bas – luand in considerare ca aproape orice chitara bas are cateva note care suna in mod evident mai tare decat celelalte, datorita rezonantei corpului sau a grifului, se poate folosi compresia pentru a nivela aceste diferente, si a mentine chitara bas “la locul sau”

2    pe voce – atata timp cat marea majoritate a vocilor nu au o tehnica impecabila de a canta la microfon si nu canta la acelasi volum toate cuvintele sau silabele, vei fi obligat sa folosesti un compresor pentru a le aduce la acelasi volum, pentru a ramane toate audibile

2 pe toba mare sau toba mica: deseori, un tobar nu va lovi cu aceeasi intensitate fiecare nota (un duolet, de exemplu, e aproximativ imposibil sa fie egal in volum cu o nota simpla, in cazul in care piesa cere acest lucru), iar folosind compresia vom obtine o intensitate constanta a loviturilor, si implicit, un groove ceva mai constant

In general, cand vorbim strict de controlul dinamicii, se foloseste destul de putina compresie (2-5 dB) si un ratio destul de mic (1.5:1-4:1), pentru a nivela cu o oarecare delicatele varfurile, fara a-i fura naturaletea si impactul track-ului.

Folosirea compresiei ca si efect

Astfel, compresia poate fi folosita pentru a modifica in totalitate sound-ul unui instrument. Prin folosirea unui compresor cu setarile adecvate, se poate adauga viata unui track slabut, se poate face mai agresiv, sau mult mai bland, depinde de dorinte. Aici ma refer strict la impactul “emotional”, desi prin folosirea mai in forta a compresiei apar si modificari ale raspunsului in frecventa a elementului comprimat.

Prin setarile de atac/release ale compresorului, se poate modifica envelopa de volum (ADSR) a unui instrument – scurta sau lungi atacul (implicit si impactul), sau se poate lungi coada, pentru a il face sa sune mai plin.

In principiu, la ambele folosinte ale compresiei, ceea ce ne dorim este ca sunetul sa “iasa spre noi” (un termen pe care eu il asociez cu playback-ul vinyl-urilor de calitate, de exemplu), nu sa se departeze sau sa para “inchis” in spatele unui zid transparent. Exista si situatii in care dorim sa indepartam sunete, dar in general se folosesc alte tehnici (ca de exemplu unele descrise aici).

Ca si un exemplu de folosire extrema a compresoarelor, cu rezultate excelente, imi aduc aminte de un articol citit acum cativa ani (nu imi mai aduc aminte nicicum unde l-am citit, din pacate), in care era descrisa tehnica de lucru a unui inginer de sunet de generatie mai veche, care folosea STRICT compresoare pentru mixaj – pentru a colora, pentru a egaliza, pentru a scoate in fata sau a trimite in spate vreun element, samd. Rezultatele sale erau excelente, si nu folosea nici urma de egalizator (ma gandesc totusi ca track-urile primite erau deja un pic procesate la intrare), sau efecte spatiale. Atata de puternic poate fi un compresor folosit in mod adecvat.

Compresia sidechain

In primul rand, o mica mentiune – atunci cand un compresor primeste la intrare un semnal, acesta este trimis, in general, in mod egal in doua directii: detectorului si intrarii efective a elementului de compresie. Detectorul este cel care ii comunica elementului de compresie in sine cat de mult sa comprime si in ce fel, in functie de setarile si caracteristicile sale si ale elementului de compresie.

Unele compresoare au o intrare separata pentru detector, care este denumita intrare de sidechain. Practic, astfel putem controla mai in adancime cat de mult si cum sa fie comprimat unui element.

Exemple de folosire:
3 la intrarea de sidechain se aplica acelasi semnal ca pe intrare de semnal, dar cu joase atenuate; astfel se va obtine o compresie mai putin accentuata si controlata de frecventele joase, puternice in cazul unui mixbus, de exemplu

4 la intrarea detectorului unui compresor aflat pe chitara se aplica semnalul de voce; astfel, in momentul in care intra vocea, chitara va fi comprimata intr-o proportie dorita, si vocea va parea ca iese in fata

5 la intrarea de semnal se aplica vocea, iar pe cea a detectorului vocea cu un boost considerabil pe inalte; si astfel ajungem la…

Folosirea compresiei pentru de-essing

Una din problemele des intalnite la voci este aparitia sibilantei – datorita unei tehnici de microfon incorecte, a defectelor de vorbire, a hipercompresiei vocale sau a echipamentelor inadecvate (microfon prea deschis pentru o voce deja deschisa). Dintr-o combinatie din motivele de mai sus, ne putem trezi la mixaj ca orice “s” este intr-atata de puternic incat parca sare la tine, undeva intre 5 si 8kHz (in general).
Pentru a combate acest efect, putem folosi un de-esser propriu-zis, care in general nu are ca si parametri decat frecventa principala a sibilantei nedorite, si cat de mult sa fie redusa aceasta. Dar cum functioneaza aceasta, si cum putem obtine un de-esser dintr-un compresor?

Practic, mare parte dintre de-essere sunt in principiu compuse dintr-un compresor normal, la intrarea detectorului caruia (intrarea de sidechain) s-a aplicat acelasi semnal ca si la intrarea de semnal, dar cu continutul dintre 5-8kHz boost-uit mai mult sau mai putin. Astfel, compresorului ii va fi mult mai “vizibila” sibilanta, si o va “ataca” pe aceasta in mod direct, pastrand nealterat semnalul daca nu exista un continut ridicat de semnal la frecventa la care a fost setat, lucru care in general se intampla doar in cazul sibilantei.

Compresia paralela

Denumita si compresia in stil New York (acolo fiind zona in care a aparut ea si in care este folosita cu predilectie), este in general folosita pentru a face diferite elemente sa aiba un maxim de putere, predominant in cazul mixajelor mai “grele” cum ar fi cele de rock, samd.

Metoda de aplicare:
6 se trimite bus-ul de tobe si eventual cel de chitara-bas catre un compresor stereo

7 se calca in picioare semnalul prin compresiel cat de mult e posibil, atat timp cat suna bine (10-20dB de compresie, fara probleme)

8 atacul si release-ul pot fi destul de scurte, dar poate fi util sa fie in tempo cu piesa, sa faca compresia sa “respire” in ritm cu piesa

9 rezultatului i se adauga un egalizator si se boost-uie inaltele (5-10dB la 7-10kHz, ca idee), si joasele (5-10dB la 100Hz)

10 se ridica incetisor nivelul acestui canal paralel, hipercomprimat si foarte agresiv pe inalte si joase, astfel incat sa fie abia audibil sub semnalul original

Astfel, sectiunea ritmica va parea mai mare si mai egala, fara a suna plat, ca si rezultat a hipercompresiei aplicate direct.

Compresia de pe master bus

Una dintre tehnicile de mixaj foloseste in mod constant, chiar de la inceputul unui mix, un compresor pe master bus. “Scuzele” sunt multiple: o apropiere a mixajului cat mai mare de master-ul final, o agresivitate putin crescuta, usurinta crescuta a inchegarii unei piese, calitatea tonala a compresorului (care adauga acel “ceva” care lipseste), samd. In general, se refera la un compresor cu un atac maricel si un release destul de lung, care se plimba destul de lin intre 2-4dB de compresie constanta pe piesa.

Cel mai cunoscut compresor de mixbus este SSL Buss Compressor-ul, folosit pe un nr. ridicat din piesele mixate de la aparitia consolelor SSL (prin anii ’80) si pana in prezent.

Setarea “standard” (cea mai des functionala) a unui SSL Buss Compressor ar fi:
11 atacul la maxim (30ms)
12  release-ul la minim (1.2s sau AUTO)
13  ratio pe 4:1
14  threshold-ul suficient cat sa asigura 2-4dB de compresie constanta

Pozitionarea subwooferului

Postat de Florin on februarie 26, 2010  |  1 Comment

Dupa cum am mentionat in articolele legate de acustica, raspunsul in frecvente joase al unui sistem este influentat foarte puternic de pozitia incintelor acustice, de acustica unei camere, respectiv de proportii, materialul din care este construita, samd. Mergand pe aceasta idee, pozitionarea atenta in camera a suwooferului este cruciala obtinerii unui raspuns cat mai corect al sistemului de auditie.

Inainte de a trece la partea aplicata, as mentiona cateva reguli de baza care este bine sa le tineti minte:

-         fiecare spatiu acustic este unic, si experimentarea cu pozitionarea elementelor sistemului audio este cea mai buna metoda pentru a afla plasamentul optim al acestora

-         orice boxa cu un raspuns judicios in frecvente joase, implicit si subwooferul are un raspuns crescut pe joase daca este pozitionat aproape de o suprafata dura (perete sau podea; sau tavan, in cele din urma)

-         un subwoofer va oferi maximum de nivel de presiune sonora cand este pozitionat intr-un colt (practic, el fiind aproape de 3 suprafete: 2 pereti si podea)

-         in anumite conditii pozitionarea in colturi este cea optima, dar in altele poate sa excite prea mult modurile unei camere, ducand la un sunet prea murdar pe joase

-         se poate intampla ca anumiti subwooferi sa ofere un raspuns mai bun in frecventa daca sunt cu fata catre un colt sau un perete

Practic, exista doua metode de pozitionare a subwooferului – cea “la ureche”, si cea care se foloseste de RTA-uri.

Prima la care ne vom referi este varianta cea mai simpla, si nu necesita nici un echipament suplimentar – doar o pereche de urechi si un set de melodii cunoscute, si care sa contina tot spectrul audio, de la joase si pana la inalte. De dorit ar fi ca inregistrarile sa aiba o dinamica buna, si sa fie de calitate ridicata – Chesky Records, de exemplu, au in catalog doar astfel de CD-uri, inclusiv CD-uri de test.

Plaseaza subwooferul in pozitia de mixaj (“sweet spot”) si porneste una dintre melodiile antementionate. Dupa ce te-ai asigurat ca nivelul subwooferului acopera zgomotul de fond, calibreaza-l “dupa ureche” pentru a il integra cu raspunsul satelitiilor.

Incepe sa te plimbi prin camera, in special in apropierea peretilor si a colturilor – observa unde raspunsul spectral este cel mai coerent, precum si unde este cel mai extins. La fel de important este sa observi si unde este are cel mai mare impact si cea mai buna definitie pe frecvente joase. Trebuie evitate locurile unde “bubuie” basii, ci mai degraba locul in care este oferit raspunsul cel mai natural, fara note joase care sa iasa in evidenta sau sa dispara.

Se poate intampla ca pozitia de maxima claritate si naturalete sa fie una apropiata de sweet spot, sau poate chiar in spatele sau; nu trebuie sa va descurajati – e perfect posibil ca respectiva sa fie cea mai buna pozitie pentru subwooferul in cauza, in incaperea respectiva. Nu trebuie uitat faptul ca frecventele la care lucreaza subwooferul tind sa fie majoritar omnidirectionale, astfel incat o astfel de pozitionare neobisnuita nu va pune probleme din punct de vedere a imaginii stereo.
Din momentul in care s-a stabilit care e pozitia cu cel mai curat raspuns, muta subwooferul in acea pozitie, iar apoi se verifica din pozitia de mixaj daca s-a pastrat raspunsul dinainte de inversiune. Daca nu, continua experimentul pana in momentul in care ai atins punctul de maxima fidelitate a subwooferului. Motivul respectivei inversiuni se bazeaza pe faptul ca “distantele” parcurse de sunet, precum si atenuarile suferite pe parcurs tind sa fie asemanatoare pe frecvente joase, indiferent de inversiunea pozitiei de ascultare cu cea a subwooferului, implicit si raspunsul in frecventae asemanator. Plus ca e considerabil mai usor sa te plimbi prin camera decat sa muti subwooferul in toate posibilele pozitii, iar rezultatele finale sunt asemanatoare.

Cea de-a doua metoda implica folosirea unui RTA (real time analyzer). Varianta cea mai la indemana este un microfon back-electret (Behringer ECM8000, de exemplu, este excelent/pret pentru astfel de test), interfata audio si preamplificatoarele sale, si un software cum ar fi Room EQ Wizard sau altele. Functiile acestuia sunt mult mai variate, si va invit sa le investigati:

Plaseaza subwooferul in pozitia de ascultare, si conecteaza-l la un generator de zgomot roz (pink noise) – practic, este vorba de un semnal cu distributie de energie egala pana la o anumita frecventa; spre deosebire de white noise, a carui distribuite e perfect egala, pink noise-ul are inaltele atenuate.

Inainte de a continua, recomandarea mea este sa porti o pereche de casti sau de dopuri – durerea de cap pe care o resimti dupa o ora de ascultat pink noise este EXTREM de neplacuta.

Porneste generatorul de pink noise, si asigura-te ca nivelul de presiune sonora al subwooferului trece peste nivelul de zgomot abiental. Seteaza RTA-ul la rezolutia maxima, analiza in timp real, si incepe sa masori raspunsul in frecventa al incaperii. In cazul in care software-ul iti ofera posibilitatea de mediere in timp real (real time average), poti folosi functia respectiva pentru a iti oferi un raspuns in frecventa mai usor de citit. In timp ce “plimbi” microfonul prin camera, urmareste pozitia in care acesta este cel mai apropiat de liniaritate, in special in apropierea colturilor si al peretilor. Din nou, nu te speria daca zona in care se obtine cel mai apropiat raspuns de liniaritate este intr-un loc care ti se pare “neobisnuit” pentru un subwoofer.

Dupa ce ai aflat care ar fi pozitia, executa aceeasi inversiune a microfonului cu subwooferul ca si la prima metoda, si verifica daca se obtine acelasi raspuns corect in frecventa. Repeta pana obtii un rezultat cat mai liniar in frecventa.

De retinut e si faptul ca datorita energiei ridicate pe care o genereaza, subwooferele pot face sa rezoneze obiectele din imediata vecinatate. Pentru a opri aceste vibratii si a nu oferi urechii o metoda “falsa” de pozitionare a subwooferului in spatiu, cea mai buna metoda pentru a nimeri frecventele de rezonanta ala obiectelor, pentru a sti care sa le tratezi este folosirea semnalelor sinusoidale, si cresterea treptata frecventei de test de la cea mai de jos frecventa a subwooferului, si pana undeva catre 300-500Hz, daca vrei sa fi cu adevarat sigur.

Mihai Toma

Tratament acustic si/sau antifonare, partea a V-a

Postat de mihai on februarie 22, 2010  |  2 Comments

Camera de control

In acest capitol, vom face o prezentare directionata asupra acusticii camerei de control (de mixaj), cu anumite aspecte legate strict de aceasta incapere, cum ar fi conceptul de LEDE/DEDE, sweet spot, phantom center, samd.

Scopul acusticii unei camere de control este ca aceasta sa ofere o cat mai buna translatare a proiectelor inregistrate, indiferent de sistemul pe care vor fi ascultate, in cele din urma pornind de la abilitatea de a monitoriza cat mai atent si corect ceea ce se inregistreaza. Pentru a incepe drumul in acesta directie, vom incepe cu pozitionarea monitoarelor de studio si al locului de auditie.

6.1 Pozitionarea monitoarelor de studio si al locului de auditie (“sweet spot”)

Desi titlul ne-ar indica altceva, vom incepe cu pozitionarea locului de auditie. Ca si punct de plecare, vom incepe cu o imagine, din nou, cu multumiri domnului Ethan Winer:

Dupa cum se observa, locul de auditie, sau “sweet spot”-ul (“locul ideal”, pentru a traduce aproape direct) este pozitionat echidistant de peretii din stanga si dreapta sa. Este de asemenea indicat ca mobila/ferestrele precum si alte elemente care pot influenta reflectiile timpurii sa fie pozitionate simetric, axa de simetrie fiind cea verticala in cazul imaginii de deasupra.

Distanta sweet spot-ului fata de peretele din “fata” (cel din spatele monitoarelor) este cel mai indicat sa fie 38% din dimensiunea incaperii – motivul este prezenta minima ale modurilor camerei si ale ringing-ului modal aferent in acea pozitie. In cazul in care nu este posibila folosirea distantei respective, este indicat sa “fugiti” de orice raport sub-multiplu de 2 (1/2 din distanta camerei, 1/4 din ea, samd), acest lucru ducand la amplificarea frecventelor modale. Acest lucru este valabil si pentru pozitionarea raportata la inaltimea camerei – NU este indicata pozitionarea monitoarelor exact la jumatatea inaltimii camerei, din acelasi motiv.

Monitoarele sunt deasemeni pozitionate raportat la axa de mai sus, intr-un triunghi echilateral cu unul dintre varfuri in pozitia sweet spot-ului, . Distanta laturilor respectivului triunghi sunt in general intre 1m si 2m pentru monitoare near-field, cum sunt aproximativ toate cele folosite in home si project studio-uri. Distanta efectiva monitor-sweet spot se poate afla doar cu ajutorul testelor repetate in propria incinta – avand axele pe care se pot misca (laturile triunghiului echilateral), se testeaza in diferite pozitii, pentru a observa unde se obtine cel mai bun raspuns general al sistemului (asta in cazul unui sistem 2.0).

Daca ar fi sa tragem o axa a directiei monitoarelor, punctul de intalnire al celor doua ar fi putin in spatele pozitiei standard de auditie, sau chiar concurand cu aceasta, in functie de tipul de monitoare folosit. Nu este indicata pozitionarea sa in fata pozitiei de ascultare.

In urma pozitionarii monitoarelor in acest fel, veti observa aparitia (cu o cat mai mare claritate cu cat insasi camera a fost tratata acustica) unui “phantom center”, termen pe care refuz sa-l traduc in limba romana. Practic el se refera la iluzia acustica a prezentei emitatorului sunetelor exact in mijlocul distantei dintre monitoare, in cazul in care suntem in sweet spot – vocea de exemplu, ca si instrument cu pozitie in general centrala in mix, va suna ca si cum ar veni exact din centrul consolei de mixaj (sau al ecranului PC-ului, in functie de preferinta). Motivul este clar – un sunet care este central in mixaj (ca si pozitie), este emis de amandoua difuzoare la aceesi intensitate; avand o simetrie a pozitionarii monitoarelor, urechile vor primi acelasi semnal in acelasi timp, ducand la iluzia auditiva a prezentei sunetului exact in fata. Mentionam ca sweet spot-ul respectiv difera ca si dimensiune, in functie de tipul de difuzoare (cele electrostatice, de exemplu, il au pe cel mai redus), cat si, in special, de tratamentul acustic al camerei. In general este de dorit un sweet spot cat mai larg, care poate fi largit, de exemplu, cu ajutorul difuziei (pe principiu LEDE descris mai jos).

Prin pozitionarea sweet spot-ului la 38% din lungimea camerei, prevenim aparitia unui alt posibil neajuns – amplificarea frecventelor joase prin pozitionarea monitoarelor in apropierea peretilor. Lucru care poate fi de dorit sau nu – printr-o pozitionare judicioasa (si in urma unor obligatorii masuratori acustice pentru a nu “obtine” neregularitati ale raspunsului in frecventa al sistemului), se poate obtine un boost al frecventelor joase, care poate liniariza raspunsul monitoarelor, sau sa-l apropie de preferintele celui care le va folosi.

6.2 Conceptul de LEDE/DEDE

Camerele de control ale primele studiouri de inregistrare beneficiau de largi suprafete tratate acustic cu materiale absorbante, ducand la o absenta aproape totala a reverberatiilor. Motivul de la care s-a ajuns in aceasta situatie este urmatorul – absorbtia  totala a reflectiilor, care teoretic ar duce la eliminarea completa a raspunsului camerei, si practic, ascultarea doar a sunetului direct, de la monitoare.

Desi in teorie, ideea este buna, nu s-a tinut cont de un anumit aspect – urechea umana este obisnuita cu prezenta suprafetelor reflective in jurul ei; nu cunosc vreun spatiu natural care sa fie complet sau macar majoritar absorbant. Implicit, in cazul studiourilor de tip DEDE (dead-end; dead-end), cum au fost denumite acestea, s-a ajuns la compensarea nedorita a spatiului acustic de catre inginerii de sunet, prin folosirea excesiva a reverberatiilor artificiale pe mixaj.

La inceputurile anilor 70, prin evolutia design-urilor studiourilor de inregistrari, s-a ajuns la ideea de LEDE (live-end; dead-end), pentru a oferi inginerului de sunet cat mai mult sunet direct, neinfluentat de reflectii timpurii, dar in acelasi timp, si un spatiu reverberant natural care sa permita ajustarea corecta a nivelelor de reverb pe mixaje.

Conceptul respectiv imparte camera in doua portiuni – dead end (partea absorbanta) si live end (partea reflectiva), partea reflectiva incepand imediat in spatele “sweet spot”-ului (locul in care este pozitionat inginerul de sunet). Mai jos aveti un exemplu timpuriu, foarte crud, al acestui principiu:

In primele design-uri de acest tip, cele doua erau separate la modul cel mai propriu, ca si in poza de deasupra – 100% absorbant in fata sweet spot-ului, 100% reflectiv in spatele sau. Cu timpul, designul a evoluat, prin plasarea alternativa a suprafetelor absorbante si reflective. in special in partea reflectiva a salii, precum si prin folosirea difuziei si a deflectiei, pentru a mentine o cat mai larga si placuta ambianta naturala si in acelasi timp un sunet direct cat mai directionat si clar.

Si astfel, ne apropiem de finalul acestei serii. Data viitoare, in ceea ce cred ca va fi ultimul “episod” din serie, voi mai aborda niste aspecte practice legate de acustica salii de inregistrare, precum si de modalitati de implementare si avantaje/dezavantaje ale studio-urilor care imbina camera de control si cea de inregistrare in acelasi spatiu.

Mihai Toma

Groovemaker DnB si Electro, disponibile la Apple App store

Postat de Florin on noiembrie 12, 2009  |  No Comments

Aceste ultime doua aplicatii aparute completeaza seria de aplicatii Groovemaker creata de cei de la IK Multimedia, vezi aici.

Groovemaker DnB livreaza linii de bas grele combinate cu teme de psycho trance si ritmuri tribale. O colectie destul de completa de substiluri de dnb de la neurofunk la liquid. Aplicatia include 4 piese plus una gratis la inregistrare si un numar de 315 loop-uri in tempo-uri de la 150 la 180 bpm pentru 127 Mb de sample-uri.

Groovemaker DnB

Groovemaker Electro va ofera ritmuri uptempo destul de agresive combinate cu sunete chimice si ciudate plus o colectie de linii de bas nebune si sunete extraterestre! La fel ca si varianta DnB si aceasta contine 4 piese plus una gratuit la inregistrare si un numar de 315 loop-uri in tempo-uri intre 85 si 135 bpm pentru 215 MB de sample-uri

Groovemaker Electro

Novation AutoMap pentru iPod Touch sau iPhone

Postat de Florin on august 11, 2009  |  No Comments

Versatilitatea iPhone-ului si al iPod Touch ramane de neegalat, in timp ce tot mai multe aplicatii sunt dezvoltate, impingand limitele produselor celor de la Apple cand vine vorba de functionalitate ca si dispozitive audio profesionale. Aplicatiile de control la distanta nu sunt ceva nou pentru iPod sau iPhone dar daca sunteti un utilizator de Novation AutoMap si aveti si un iPhone, v-ati dori sa puteti controla DAW-ul de la distanta, in special cand instrumentul este la distanta de DAW.