SoundBlog

Tratament acustic si/sau antifonare, partea a V-a

Postat de mihai on februarie 22, 2010  |  2 Comments

Camera de control

In acest capitol, vom face o prezentare directionata asupra acusticii camerei de control (de mixaj), cu anumite aspecte legate strict de aceasta incapere, cum ar fi conceptul de LEDE/DEDE, sweet spot, phantom center, samd.

Scopul acusticii unei camere de control este ca aceasta sa ofere o cat mai buna translatare a proiectelor inregistrate, indiferent de sistemul pe care vor fi ascultate, in cele din urma pornind de la abilitatea de a monitoriza cat mai atent si corect ceea ce se inregistreaza. Pentru a incepe drumul in acesta directie, vom incepe cu pozitionarea monitoarelor de studio si al locului de auditie.

6.1 Pozitionarea monitoarelor de studio si al locului de auditie (“sweet spot”)

Desi titlul ne-ar indica altceva, vom incepe cu pozitionarea locului de auditie. Ca si punct de plecare, vom incepe cu o imagine, din nou, cu multumiri domnului Ethan Winer:

Dupa cum se observa, locul de auditie, sau “sweet spot”-ul (“locul ideal”, pentru a traduce aproape direct) este pozitionat echidistant de peretii din stanga si dreapta sa. Este de asemenea indicat ca mobila/ferestrele precum si alte elemente care pot influenta reflectiile timpurii sa fie pozitionate simetric, axa de simetrie fiind cea verticala in cazul imaginii de deasupra.

Distanta sweet spot-ului fata de peretele din “fata” (cel din spatele monitoarelor) este cel mai indicat sa fie 38% din dimensiunea incaperii – motivul este prezenta minima ale modurilor camerei si ale ringing-ului modal aferent in acea pozitie. In cazul in care nu este posibila folosirea distantei respective, este indicat sa “fugiti” de orice raport sub-multiplu de 2 (1/2 din distanta camerei, 1/4 din ea, samd), acest lucru ducand la amplificarea frecventelor modale. Acest lucru este valabil si pentru pozitionarea raportata la inaltimea camerei – NU este indicata pozitionarea monitoarelor exact la jumatatea inaltimii camerei, din acelasi motiv.

Monitoarele sunt deasemeni pozitionate raportat la axa de mai sus, intr-un triunghi echilateral cu unul dintre varfuri in pozitia sweet spot-ului, . Distanta laturilor respectivului triunghi sunt in general intre 1m si 2m pentru monitoare near-field, cum sunt aproximativ toate cele folosite in home si project studio-uri. Distanta efectiva monitor-sweet spot se poate afla doar cu ajutorul testelor repetate in propria incinta – avand axele pe care se pot misca (laturile triunghiului echilateral), se testeaza in diferite pozitii, pentru a observa unde se obtine cel mai bun raspuns general al sistemului (asta in cazul unui sistem 2.0).

Daca ar fi sa tragem o axa a directiei monitoarelor, punctul de intalnire al celor doua ar fi putin in spatele pozitiei standard de auditie, sau chiar concurand cu aceasta, in functie de tipul de monitoare folosit. Nu este indicata pozitionarea sa in fata pozitiei de ascultare.

In urma pozitionarii monitoarelor in acest fel, veti observa aparitia (cu o cat mai mare claritate cu cat insasi camera a fost tratata acustica) unui “phantom center”, termen pe care refuz sa-l traduc in limba romana. Practic el se refera la iluzia acustica a prezentei emitatorului sunetelor exact in mijlocul distantei dintre monitoare, in cazul in care suntem in sweet spot – vocea de exemplu, ca si instrument cu pozitie in general centrala in mix, va suna ca si cum ar veni exact din centrul consolei de mixaj (sau al ecranului PC-ului, in functie de preferinta). Motivul este clar – un sunet care este central in mixaj (ca si pozitie), este emis de amandoua difuzoare la aceesi intensitate; avand o simetrie a pozitionarii monitoarelor, urechile vor primi acelasi semnal in acelasi timp, ducand la iluzia auditiva a prezentei sunetului exact in fata. Mentionam ca sweet spot-ul respectiv difera ca si dimensiune, in functie de tipul de difuzoare (cele electrostatice, de exemplu, il au pe cel mai redus), cat si, in special, de tratamentul acustic al camerei. In general este de dorit un sweet spot cat mai larg, care poate fi largit, de exemplu, cu ajutorul difuziei (pe principiu LEDE descris mai jos).

Prin pozitionarea sweet spot-ului la 38% din lungimea camerei, prevenim aparitia unui alt posibil neajuns – amplificarea frecventelor joase prin pozitionarea monitoarelor in apropierea peretilor. Lucru care poate fi de dorit sau nu – printr-o pozitionare judicioasa (si in urma unor obligatorii masuratori acustice pentru a nu “obtine” neregularitati ale raspunsului in frecventa al sistemului), se poate obtine un boost al frecventelor joase, care poate liniariza raspunsul monitoarelor, sau sa-l apropie de preferintele celui care le va folosi.

6.2 Conceptul de LEDE/DEDE

Camerele de control ale primele studiouri de inregistrare beneficiau de largi suprafete tratate acustic cu materiale absorbante, ducand la o absenta aproape totala a reverberatiilor. Motivul de la care s-a ajuns in aceasta situatie este urmatorul – absorbtia  totala a reflectiilor, care teoretic ar duce la eliminarea completa a raspunsului camerei, si practic, ascultarea doar a sunetului direct, de la monitoare.

Desi in teorie, ideea este buna, nu s-a tinut cont de un anumit aspect – urechea umana este obisnuita cu prezenta suprafetelor reflective in jurul ei; nu cunosc vreun spatiu natural care sa fie complet sau macar majoritar absorbant. Implicit, in cazul studiourilor de tip DEDE (dead-end; dead-end), cum au fost denumite acestea, s-a ajuns la compensarea nedorita a spatiului acustic de catre inginerii de sunet, prin folosirea excesiva a reverberatiilor artificiale pe mixaj.

La inceputurile anilor 70, prin evolutia design-urilor studiourilor de inregistrari, s-a ajuns la ideea de LEDE (live-end; dead-end), pentru a oferi inginerului de sunet cat mai mult sunet direct, neinfluentat de reflectii timpurii, dar in acelasi timp, si un spatiu reverberant natural care sa permita ajustarea corecta a nivelelor de reverb pe mixaje.

Conceptul respectiv imparte camera in doua portiuni – dead end (partea absorbanta) si live end (partea reflectiva), partea reflectiva incepand imediat in spatele “sweet spot”-ului (locul in care este pozitionat inginerul de sunet). Mai jos aveti un exemplu timpuriu, foarte crud, al acestui principiu:

In primele design-uri de acest tip, cele doua erau separate la modul cel mai propriu, ca si in poza de deasupra – 100% absorbant in fata sweet spot-ului, 100% reflectiv in spatele sau. Cu timpul, designul a evoluat, prin plasarea alternativa a suprafetelor absorbante si reflective. in special in partea reflectiva a salii, precum si prin folosirea difuziei si a deflectiei, pentru a mentine o cat mai larga si placuta ambianta naturala si in acelasi timp un sunet direct cat mai directionat si clar.

Si astfel, ne apropiem de finalul acestei serii. Data viitoare, in ceea ce cred ca va fi ultimul “episod” din serie, voi mai aborda niste aspecte practice legate de acustica salii de inregistrare, precum si de modalitati de implementare si avantaje/dezavantaje ale studio-urilor care imbina camera de control si cea de inregistrare in acelasi spatiu.

Mihai Toma

Tratament acustic si/sau antifonare, partea a IV-a

Postat de mihai on februarie 8, 2010  |  No Comments

5. Tratamentul acustic al problemelor ce apar pe frecventele medii si inalte

Si dupa cum am promis, am revenit cu o prezentare extinsa asupra metodelor de tratare a flutter echo-ului, de absorbtie a reflexiilor primare care influenteaza in mod negativ imaginea stereo si de eliminare a comb filtering-ului.

Aici apare o problema de principiu pe care am observat-o pe parcusul timpului in home studio-urile din Romania – probabil ca nu doar la noi apare, dar nu am vazut intr-atatea studio-uri casnice din strainatate. Respectiv, pentru tratarea problemelor pe medii/inalte, varianta cea mai folosita este buretele de densitate mica spre medie – burete “cofrat” de culoare gri care este de vazut in mai multe studio-uri din Romania.

Desi acesta isi indeplineste rolul sau, prin abuzul cantitativ, precum si prin absenta totala a tratamentului pe joase, se ajunge la un rezultat oarecum opus celui scontat. Intr-adevar, intr-o camera tapitata cu burete a fost eliminat in totalitate flutter echo-ul, precum si orice urma de comb filtering provocat de catre pereti sau tavan – dar camera respectiva este aproape improprie mixajului. Va suna inchis si fara reverberatii naturale, ducand la niste mixaje foarte stridente (in incercarea de a face un balans tonal care in respectiva camera sa sune bine), si cu probabil prea mult reverb (care sa inlocuiasca urma de ambianta pe care o are absolut orice camera normala de auditie). Intr-adevar, intr-o camera realmente mica – aici ma refer la orice camera sub 3x2m, de exemplu – singura varianta de tratament acustic este absorbtia, dar si aceasta poate fi facuta intr-un mod judicios, pentru a elimina din problemele de medii/inalte si in special cele pe joase, fara a “inchide” complet din punct de vedere acustic intreaga camera.

Mai pe scurt – NU este nevoie sa acoperiti intreaga camera cu burete; lasati si spatii neacoperite, lasati camera sa respire. Veti crea un mediu mai natural de mixaj, care va va apropia de o experienta placuta si va va permite sesiuni mai lungi, mai fructoase, si mai putin obositoare.

5.1. Tratarea flutter echo-ului

Acesta e bine sa fie tratat in toata incaperea, in limitele bunului simt, dar cu predilectie in zona din fata punctului de mixaj. Pentru tratarea sa, exista cele 3 variante antementionate: absorbtia, deflexia si difuzia.

O mentiune necesara este faptul ca flutter echo poate aparea intre oricare 2 suprafete paralele – nu doar pereti, cum este evident, ci si podea/tavan, sau un perete si un dulap cu usile paralele cu zidul.

Absorbtia este varianta cea mai simpla, si poate fi implementata considerabil mai usor decat cea necesara capitolului anterior. Dupa cum am mentionat in cadrul articolului 3, flutter echo-ul poate aparea intre oricare doua suprafete paralele, iar prin plasarea pe minim una dintre ele a unui material absorbant pe medii/inalte, se obtine eliminarea sa.

Dintre variantele folosite, putem mentiona:

- burete fonoabsorbant (chiar si de densitate medie)

- absorberele de banda larga mentionate in capitolul anterior

- o patura mai groasa, o canapea, un fotoliu, samd

Prin deflexie, sau deflexiunee, ma refer la plasarea unor suprafete care sa devieze undelor sonore, pentru a le impiedica sa fie reflectate in mod repetat intre doua suprafete, ducand la flutter echo. Cea mai buna varianta este folosirea unui placaj curbat (cat mai mult posibil, evident cat permite si grosimea sa), ca si in poza de mai jos (multumiri Ethan Winter):

De mentionat este faptul ca este recomandata o curbura mai mare decat cea din poza, precum si a faptului ca in spatele placajului este obligatorie plasarea de vata minerala bazaltica, pentru a impiedica rezonanta placajului si a cavitatii formate de acesta cu peretele.

S-ar putea sa fi observat ca intr-o camera normala, cum ar fi o sufragerie mobilata, nu exista mai deloc flutter echo – datorita faptului ca mobila, posibilele carti din ea, precum si obiectele plasate pe ea, duc la o forma de deflexie, care impiedica flutter echo-ul; practic, nu mai exista suprafete paralele care sa il genereze. E si aceasta o varianta de tratament acustic, foarte la indemana. Practic, ce incerc sa zic e faptul ca nu e obligatoriu ca intr-o camera de mixaj sa fie doar echipamentele aferente – o biblioteca, o canapea (chit ca ea ofera absorbtie, nu deflectie) pot fi elemente ale unui tratament acustic, intentionat sau nu.

Legat de difuzia propriu-zisa, vom vorbi intr-un subcapitol ulterior, cand vom ataca probleme cum ar fi ideea de camp difuz si crearea unui spatiu acustic placut si adecvat mixajului.

5.2 Creearea unei RFZ (reflexion free zone – in traducere directa “zona lipsita de reflectii”)

Unul dintre efectele de dorit ale tratamentului acustic este crearea unei RFZ, respectiv o zona de ascultare lipsita de reflectii primare (sau timpurii) care sa influenteze sunetul, prin compunerea lor cu sunetul direct (care ajunge de la boxe direct la punctul de ascultare, fara a suferi vreo modificare de traseu).

Pentru a clarifica, sunetul direct este reprezentat prin liniile negre, reflexiile primare cu rosu, iar dungile albastre sunt reflexii intarziate, care ofera ambianta si/sau reverberatia camerei; ultimele nu ne intereseaza in acest moment, neavand legatura cu conceptul de RFZ. Se observa faptul ca si sunetul reflectat de peretele opus plasamentului unei boxe poate genera reflexii primare, si trebuie tratat ca atare. Ce nu apare in desen sunt reflexiile primare generate de catre podea si tavan, la fel de daunatoare; prin urmare si acestea trebuie sa fie tratate.

Scopul tratamentului acustic in acesta situatie este eliminarea sunetului reflectat marcat cu dungi rosii, in principiu prin absorbtie – acesta este daunator prin compunerea sa cu sunetul direct, ducand la o imagine stereo neclara. Motivul este urmatorul: orice reflectie care ajunge la punctul de ascultare cu o intarziere mai mica de 20ms, adica cu un traseu (traseul complet – adica boxa->suprafata reflectiva->punct de ascultare) parcurs mai mic de 7m (luand in considerare o viteza a sunetului de 343m/s) de la boxa la punctul de ascultare se va confunda cu sunetul direct, fiind tratat de ureche nu ca si reverberatie sau ca ambianta, ci ca si sunet direct. Practic, e vorba de efectul Haas, asa cum a fost descris intr-un articol anterior   LINK

Aici voi face o scurta paranteza – in cazul unei incaperi cu tavanul jos (si aici ma refer la orice incapere cu o inaltime sub 3-4m), este considerabil mai de preferat tratarea completa sau aproape completa a tavanului, si lasarea podelei reflective. Unul dintre motive este urmatorul – un tavan complet absorbant (inclusiv pe medii-joase) genereaza impresia acustica de tavan “infinit de inalt”, sau de spatiu deschis. Astfel, cu o podea reflectiva (cum sunt marea majoritate a suprafetelor pe care pasim) si un tavan absorbant se va obtine o senzatie mai apropiata de naturalete, implicit mai propice mixajului.

Pentru tratamentul reflexiilor primare, este indicata folosirea absorberelor de banda larga, asa cum au fost prezentate in capitolul anterior. Cu toate acestea, deseori nu este posibil acest lucru – de exemplu, pe tavan este dificila pozitionarea a cateva kilograme de vata minerala bazaltica, impreuna cu cadrul aferent. Astfel, pe tavan este perfect fezabila folosirea de placi de burete (de densitate si grosime cat mai mare – Wave Panels, Auralex, samd, nu burete cofrat usor de 2cm grosime, cum este de gasit la noi). O alta varianta pentru a le elimina este constructia unor pereti inclinati, care sa directioneze sunetul in spatele camerei, nu direct in punctul de ascultare.

Una din metodele DIY de aflare ale punctelor de reflexie primara este folosirea unei oglinzi (reprezentata cu verde in desenul de mai sus), in felul urmator: o persoana sta in punctul de ascultare, iar alta misca o oglinda pe peretii din jurul boxelor (si pe tavan, dupa cum am mentionat anterior). In orice punct in care se vede reflexia unei boxe din punctul de ascultare este indicata pozitionarea unui absorber de banda cat mai larga posibil.

In editia urmatoare, vom avansa in directia curenta, prin prezentarea conceptului de LEDE/DEDE, si a tot ceea ce implica acest lucru, precum si a ideei de camp difuz si spatiu reverberant natural adecvat mixajului.

Tratament acustic si/sau antifonare partea a III-a

Postat de mihai on ianuarie 22, 2010  |  No Comments

4. Tratamentul acustic al problemelor ce apar pe frecventele joase.

Acum ca am descris (anul trecut, candva) care sunt problemele care pot aparea pe frecvente joase – ringing-ul modal generat de catre modurile camerei si inegalitatile de raspuns in timp si frecventa datorate undelor stationare, vom trece la metode de tratare ale lor.

4.1. Absorberele de banda larga (broadband absorbers)

Ce inseamna de banda larga? In principiu se refera la o absorbtie cu un coeficient acceptabil pe marea majoritate a spectrului de freceventa audibil. Cu partea de medii/inalte in general nu exista probleme, aproape orice material fiind adecvat acestui scop

– o patura, burete de densitate mica, samd.

Dar pentru a obtine o absorbtie cu un coeficient ajutator si de la 150Hz in jos, unde realmente apar problemele descrise mai sus, devine mai complicat.

Absorberele de banda larga sunt bazate pe principiul transformarii vitezei in energie termica, ducand la astfel la o scadere a amplitudinii vibratiilor. Viteza undelor sonore scade pe cat se apropie de o suprafata, in schimb presiunea creste – practic, in punctul de “coliziune” cu o suprafata solida viteza este nula, iar presiunea maxima. Din acest motiv, pornind de la ideea ca metoda acestora de absorbtie este bazata pe viteza, este indicata pozitionarea lor la o distanta oarecare de laturile camerei, pentru a beneficia cat mai mult de o viteza ridicata, care sa poata fi “absorbita”.

Deasemeni, pozitionarea lor in apropierea colturilor camerei este indicata, datorita “acumularii” de frecvente joase care se intalneste in aceste locuri. Pentru a da un exemplu practic, porneste un sistem audio cu un raspuns cat de cat OK in frecvente joase, si plimba-te prin camera. Vei observa ca raspunsul cel mai puternic in frecvente joase este de intalnit in apropierea peretilor, si in special in colturi – locul de intalnirii al podelei sau al tavanului cu doi pereti fiind cu predilectie afectat de acest fenomen, datorita nr. maxim posibil de laturi intalnit (3, intr-o camera paralelipipedica standard). Astfel, “cantitatea” de unde sonore care vor fi atenuate va fi maxima.

Variantele broadband absorberelor ar fi urmatoarele:

- o varianta comerciala, respectiv bass trap-uri pentru colturi formate din burete de densitate medie ar fi: Link

Alta varianta, dar nu destinata colturilor, ar fi BT-ul:  Link

Varianta DIY (do-it-yourself), descrisa mai jos.Varianta DIY este bazata pe vata minerala bazaltica (Rockwool, FRK, samd), de densitate medie (50-60kg/m3) spre mare (90-130kg/m3).

Fiecare dintre aceste densitati are avantajele sale – cea de densitate medie este un broadband absorber propriu-zis, avand o absorbtie maxima si pe frecvente inalte, dar mai scazuta pe joase. Este indicata in special in pozitiile care ajuta si la reducerea reflectiilor pe medii/inalte care pot influenta imaginea stereo la mixaj sau aparitia comb-filtering-ului si al flutter echo-ului.

Cea de densitate mare tinde sa reflecte o parte din frecventele medii-inalte si inalte, punand astfel uneori probleme (sau, mai degraba, nerezolvand chiar atatea probleme cat s-ar putea), daca nu este pozitionata corect. De aceea, tinde sa fie deseori folosita in colturi, in principiu zone care nu produc reflectii primare deranjante mixajului sau inregistrarilor. Un alt avantaj al folosirii in colturi este faptul ca, datorita densitatii mari, precum si a eficientei maxime a pozitionarii, se consuma un minim de spatiu pentru un maxim de efect dorit – absorbtia frecventelor joase, in principiu.

Multumim Real Traps pentru fotografii.

Luand in considerare faptul ca vata minerala bazaltica este un material destul de iritant, este indicata invelirea ei intr-un material “transparent din punct de vedere acustic”, pentru a nu lasa din fibre in aerul respirat si pe jos. Am pus ghilimelele pentru a fi cat mai clar ca nu ma refer la un material transparent dpdv. vizual (deci NU de folie de nylon e vorba). Un material transparent din punct de vedere acustic este un material care permite trecerea intregului spectru audio, fara a absorbi (sau absorbind partial inalte) si, mai important, fara a reflecta inapoi din unde, ducand la scadere a eficientei materialului acoperit (vata minerala, in acest caz). Variantele uzitate ar fi urmatoare:

- panza de sac (burlap)

- materialul oferit de Guildford of Maine (GOM)

Si un link pentru mai multe detalii LINK

O metoda buna pentru a “identifica” un material transparent dpdv. acustic este urmatoarea: alege un material care sa nu fie lucios (care ar denota reflectivitatea la frecvente inalte), si sufla prin el. Daca aerul trece cu usurinta, atunci ai identificat un material adecvat – unul suficient de dens cat sa tina fibrele iritante inauntru, dar sa permita curgerea fara probleme a undelor sonore.

Mai este de mentionat un aspect – desi dpdv. estetic si al usurintei la manevrare cea mai simpla metoda de constructie al acestora este plasarea lor intr-un cadru de lemn, astfel se pierde o parte din suprafata de absorbtie (cea mascata de catre cadrul de lemn).Variantele de “ocolire” al acestui neajuns ar fi urmatoarele:

- cea promulgata de catre Real Traps, cu ale lor Mondo Traps:

- o varianta de construire al unui schelet subtire, exterior, si folosirea unor portiuni de gard de sarma pentru a “simula” cadrul, dar fara a masca materialul absorbant; din pacate, ideea este a mea personala (poate si a altora, dar nu sa stiu eu), si inca nu am apucat sa o pun in aplicare, implicit nu am o poza pentru a demonstra ideea

- o a treia varianta, destul de incomoda (din experienta personala), este cea dea inveli vata minerala ca o saltea intr-un cearsaf, fara a avea vreun material solid de sustinere; eficienta acestui absorbant de banda larga ar fi maxima, in schimb este destul de neplacut momentul in care te trezesti ca-ti cade in cap o bucata de vata minerala nu foarte stabil sprijinita pe perete

4.2 Absorberele cu membrana de rezonanta (panel absorbere)

Un al doilea tip de bass trap este “panel absorber”-ul, denumit ca atare datorita constructiei sale, cu un panou de rezonanta frontala, in general construit din lemn. Acestea au o serie de avantaje (dar si dezavantaje) fata de absorberele de banda larga: un efect mai pregnant pe frecvente mai joase, in schimb reflectivitate pe cele inalte.

Principiul de functionare este urmatorul: in momentul in care o unda sonora din banda de frecvente adecvate ajunge la panou, acest va intra in rezonanta simpatetica. Energia “consumata” pentru a produce vibratiile panoului este atenuata, in loc sa fie reflectata in camera. Vibratiile sunt atenuate de catre panoul de vata minerala, astfel energia respectiva fiind convertita in energie termica. Varianta in care nu exista un material pentru atenuarea vibratiilor nu este de dorit – vibratiile sale intarziate ar genera un rezonanta neplacuta, destul de asemanatoare reverberatiei.

In poza de deasupra se observa faptul ca panoul de vata minerala nu atinge panoul frontal din lemn. Acest lucru este intentionat, si ofera o eficienta considerabil crescuta fata de pozitionarea vatei minerale lipita de panou. Daca ar fi lipite, practic masa “panoului frontal” (dublat cu vata) ar fi considerabil mai pare, iar acesta nu ar mai putea vibra liber. Cu toate acestea, cel mai eficient este folosirea unei distante minime posibile intre acestea doua, asigurandu-ne in aceleasi timp ca nu se ating.

Acest tip de absorbere ar trebui sa fie etanseizate, din urmatorul motiv: daca exista o portiune de aer prin care aerul poate iesi din “incinta” creata (la imbinarile dintre panoul frontal si laturile sale, de exemplu), presiunea membranei de lemn va emite undele prin respectiva deschizatura, in loc sa fie atenuate de catre vata minerala, scazand astfel considerabil din eficienta sa.

Fiind un absorber bazat pe presiune acustica (nu pe viteza), asupra sa nu se aplica o parte din metodele de pozitionare mentionate la capitolul anterior – de exemplu, pozitionarea la o distanta de perete este total nefolositoare, chiar defavorabila. Astfel, daca se doreste pozitionarea acestora intr-un colt (care ramane un loc de electie pentru astfel de absorbere), se vor plasa cate doua (in forma de L) pe colt, pentru a beneficia de o cat mai mare absorbtie per suprafata – respectiva pozitie este si una de presiune maxima, ducand astfel la o eficienta cat mai buna.

Fiind reflective la frecventele medii/inalte, panel absorberele tind sa nu aiba cum sa fie “prea multe”, dintr-un anumit punct de vedere – spre deosebire de absorberele de banda larga, nu au cum sa inchida in mod neplacut raspunsul unei camere pe frecvente medii si inalte. De luat in considerare totusi si faptul ca exista puncte in care este de dorit o absorbtie pe intreaga banda de frecvente – din acest motiv, folosirea acestor doua tipuri de absorbere in conjunctie este varianta cea mai indicata, fiecare avand atuurile sale.

4.3 Rezonatoarele Helmholtz

Un al treilea tip de tratare al problemelor ce pot aparea pe frecventele joase este rezonatorul Helmholtz. Spre deosebire de absorberele de banda larga, acestea sunt concepute pentru a oferi o absorbtie chiar si pe frecventele foarte joase, dar de o latime foarte mica de banda. Principiul de functionare este bazat pe principiul cavitatii rezonante – un exemplu simplist al acestui principiu este sunetul rezonant pe care il scoate o sticla atunci cand este suflat in varful ei.

In practica, un rezonator Helmholtz consta dintr-o incinta inchisa, conectata la exterior printr-una au mai multe deschizaturi inguste:

Desi banda de frecventa afectata de catre absorbtie poate fi largita prin umplerea incintei cu un material absorbant (vata de sticla, de exemplu), sau prin folosirea mai multor cavitati de dimensiuni diferite, rezonatoarele Heimholtz raman in continuare absorbere cu o banda de frecventa ingusta.

Mai jos aveti un calculator cu ajutorul caruia puteti calcula frecventele influentate de catre un rezonator Helmholtz cu cavitati circulare, in functie de dimensiunile folosite:

Calculator Helmholtz

Din variantele practice de rezonatoare Helmholtz, amintim:

- varianta cu cavitati create cu ajutorul unor fasii de lemn

- varianta cu cavitati circulare de multiple dimensiuni

Trecand peste eficienta ridicata pe frecvente foarte joase a acestui tip de absorber, ramane de luat in considerare banda sa redusa de frecventa – de aceea nu exista posibilitatea folosirii singulare a acestui tip de absorber intr-o camera. Astfel, cel mai des intalnita este folosirea lor pentru tratarea freceventelor modale dominante ale unei camere, asa cum au fost descrise in capitolul anterior, in conjunctie cu absorberele de banda larga si cu panel absorbere.

Si astfel am ajuns si la finalul acestui capitol, urmatorul descriind metodele de tratare ale problemelor ce pot aparea pe medii/inalte. Ordinea acestora nu este aleatorie – consider raspunsul inadecvat al camerei pe frecventele joase ca fiind unul din cele mai dificile probleme de atacat, si cu o posibila influenta indirecta si asupra raspunsului pe medii/inalte, motiv pentru care acest capitol a aparut primul. Pana data viitoare, cand ne vom ocupa mai pe larg si de frecventele medii si inalte, numai bine.

Mihai Toma

Cum sa-ti faci un studio in Romania post-decembrista?

Postat de admin on ianuarie 14, 2006  |  4 Comments

Greu, in principal. Dar, cu o anumita suma de bani (de pe la vreo 1000 de euro in sus), si cu multe cunostiinte legate de subiect, se poate face. Scopul acestui documentatii cu titlu ciudat este sa ofere un minim de cunostiinte audio. Nu ma consider un guru in domeniu, dar dupa vreo trei ani de mixat si de citit cam tot ce se poate citi de pe net, pot zice ca ma descurc – macar cu partea teoretica. Asadar, sa incepem?