Microfonul este destinat in principal aplicatiilor de broadcast si radio dar se poate folosi foarte bine si pentru inregistrari in home studio sau chiar in calatorii, daca cuiva i se pare ca sunetul produs de tren ar trebui inregistrat si pus in mix

Acesta este plug & play, functioneaza foarte bine cu Windows 7, Vista, Windows XP dar si cu Mac OSX. In aceasta gama de pret este primul microfon cu un convertor Digital-Analogic integrat  la 24 Bit, pentru o calitate mai buna a sunetului si pentru zgomot redus. Acesta mai are si asa numitul “bass-cut filter” care este un filtru pentru reducerea frecventelor joase care pot provoca vibratii ale microfonului acestea nefiind chiar binevenite.

Acesta vine in pachet cu un trepied de masa, o montura pentru stativ si un cablu USB. Pachetul e configurat in asa fel incat il desfaci, il conectezi si esti “ready to go”. Pretul acestuia este undeva in jur de 160 Euro si este deja disponibil.

Mai multe informatii despre el pe site-ul producatorului

Asteptarea a luat sfarsit, in sfarsit! Astazi printr-un mail oficial trimis la toti partenerii, Propellerhead Software au anuntat lansarea oficiala a mult asteptatului Reason 5 si Record 1.5. Asta este cea mai mare imbunatatire de pana acum adusa lui Reason. Acesta are instrumente noi si multe functii noi si interesante. mai multe despre acesta puteti citi pe pagina principala al celor de la Propellerhead Software.

DI-urile

DI-urile pasive

Acestea sunt cele mai simple design-uri, folosindu-se de un simplu transformator pentru adaptarea de impedanta si avand o iesire simetrica. Mai jos aveti unul dintre cele mai renumite design-uri de DI pasiv, Radial JDI, in varianta de un singur canal:

DI-urile de acest tip sunt in general concepute pentru a functiona cu nivele de semnal de intrare de linie (cum ar fi iesirea dintr-o claviatura sau dintr-un PC, de exemplu), unele dintre ele avand posibilitatea de conectare si a unei chitari electrice sau bas, datorita impedantei de intrare ridicate; deasemenea, altele au si posibilitatea de conectare pe intrare a unei iesiri de amplificator (de chitara, in principiu). Izolarea galvanica dintre intrare si iesire este asigurata de catre transformator, impreuna cu comutatorul de intrerupere a semnalului de masa (“ground lift”) dintre intrare si iesire.

La un astfel de DI componenta cruciala este insusi transformatorul – din pacate o componenta scumpa, daca se doreste o calitate ridicata a semnalului de iesire. Din acest motiv pot aparea diferente majore de pret la DI-urile pasive – de la 40 de RON (cel mai ieftin ce l-am vazut) pana la cei vreo 800RON care te-ar costa un JDI ca si cel de mai sus (chiar si mai mult, daca insisti).

In mod normal, iesirea unui DI este simetrica, de joasa impedanta, pentru a permite conectarea la un preamplificator de microfon. Deasemenea, mare parte din ele au si o iesire paralela cu intrarea (de aceeasi impedanta), pentru a permite intercalarea DI-ului intre instrument si amplificator (“thru”), permitand inginerului de sunet sa lege instrumentul printr-o conexiune simetrica la mixerul de scena si, in acelasi timp, semnalului de instrument sa ajunga neatins la amplificatorul propriu.

Pentru a putea functiona neafectate, chitarile electrice si bas cu doze pasive au nevoie de o impedanta de intrare a DI-ului destul de mare – in mod normal, este vorba de 1Mohm pentru a avea 101% certitudinea calitatii semnalului; cu toate acestea, am folosit si DI-uri cu o impedanta de intrare de 100kohmi fara probleme sau deteriorari a calitatii semnalului de chitara. In general e nevoie de o circuistica activa pentru a atinge o astfel de impedanta de intrare.

DI-urile active

Cu toate ca acestea pot incorpora si un transformator pentru o mai buna izolare a intrarii de iesire decat cea obtinuta strict prin mijloace electronice, mare parte dintre DI-urile active sunt fara transformator, datorita celor mentionate mai sus, respectiv costul ridicat al acestora. Circuistica folosita de catre DI-urile active necesita alimentare, care in mod normal este data de catre alimentarea phantom la 48V, unele dintre ele avand si posibilitatea alimentarii de la baterie. Regula generala spune ca bateria “intra in actiune” in momentul in care este facuta o conexiune pe intrare, fiind in mod automat decuplata in momentul in care apare pe iesirea simetrica alimentare phantom de la mixer. Acest gen de alimentare este inca unul dintre motivele pentru care iesirile simetrice ale DI-urilor sunt concepute pentru a fi conectate la preamplificatoarele mixerelor, acestea oferind alimentare phantom in marea majoritate a cazurilor.

Folosirea circuisticii active le permite inginerilor proiectanti sa acomodeze o gama mai larga de intrari, de la cele standard de linie, pana la cele de inalta impedanta sau chiar iesirile amplificatoarelor de putere. Exista si modele pasive care au ultima posibilitate, folosindu-se de o retea rezistiva pentru a atenua nivelul de semnal pana la un nivel tolerabil de catre echipament. Din acest motiv, niciodata nu ar trebui sa conectezi iesirea unui amplificator la un DI care nu are clar specificata posibilitatea respectiva de conectare (“speaker” sau “speaker input”) – DI-ul va fi deteriorat cu certitudine. Cu atat mai mult pot aparea probleme in cazul folosirii amplificatoarelor cu etajul de iesire pe tuburi electronice – daca acestea sunt folosite fara conectarea unui difuzor sau a unei sarcini pe iesire, transformatorul de iesire va fi aproape cu siguranta deteriorat.

Folosirea DI-urilor in studio

Aplicatiile standard ale DI-urilor in studio sunt conectarea iesirilor de linie a instrumentelor (sintetizatoare, de exemplu), a chitarilor (electrica/acustica/bas) si eventuala introducere a lor in liniile de semnal care pun probleme de bucle de masa – in cazul sistemelor mai complexe cu multiple cai de semnal rutate circular.

O folosire foarte comuna este pentru chitara bas – semnalul direct prin DI este curat, fara neajunsuri cauzate de difuzoare care caraie, amplificatoare care bazaie din diverse motive, samd. Cu toate acestea, semnalul de DI tinde sa nu fie suficient, fiind prea steril – cel mai des este folosit impreuna cu semnalul microfonat al unui amplificator de bas.

O alta aplicatie, cat de cat mai recenta, este inregistrarea semnalului de chitara electrica, “pe clean”, in timp ce semnalul merge mai departe prin iesirea paralela catre amplificatorul de chitara. Astfel, in cazul in care ai realizat ca tonul de chitara obtinut nu este cel dorit, ai macar posibilitatea de a il reamplifica prin alt amplificator sau prin unul dintre multiplele variante de simulatoare de amplificatoare de chitara disponibile, cum ar fi Amplitube 3 de la IK Multimedia:

DI-uri se mai folosesc si pentru a inregistra iesirea dozei piezo a chitarilor acustice, semnal util uneori pe langa cel microfonat – ca si send pentru un reverb care ar accentua prea tare scartaitul degetelor pe coarda daca este folosit de pe semnalul microfonului, de exemplu. In cazul acestora este de mentionat ca dozele piezo pasive (care nu au preamplificator incorporat in chitara) au o impedanta de iesire foarte ridicata, si in general necesita folosirea unor preamplificatoare speciale bazate pe FET-uri, care au intrare de o impedanta mare.

Concluzie

Si astfel se incheie aceasta prezentare asupra DI-urilor – un echipament deseori trecut cu vederea, dar care te poate scapa de o groaza de probleme. Cu o mica observatie: nu te arunca pe cel mai ieftin DI in existenta – diferenta de calitate a sunetului dintre cele mai ieftine si cele “decente” ca si pret este extrem de mare.

Cum de cele mai multe ori, cand vrei sa testezi ceva, este un chin pentru vanzator sa iti conecteze o clapa [si nu o singura data mi s-a intamplat asta] sau un microfon ca sa il poti testa [de parca ai cumpara un kg de rosii cu 2 lei nu un synth /echipament cu mii de lei], uneori singura solutie este sa mai tragi cu urechea de la cei care le-au testat, sa mai citesti un review pe ici pe colo, sa mergi pe recomandarea celor care le detin.

Si cum in ultimele cateva saptamani am tot pus mana pe cateva sintetizatoare accesibile ca pret si interesante la specificatii si capacitati, mi-am zis ca o analiza comparativa mai sumara – ca sa nu transform un articolas intr-un roman – ar fi potrivita pentru toti cei interesati.

Si iata propunerile mele: Roland Gaia SH-01, Roland SH-201 si Korg microKorg.
Ce au acestea toate in comun? Preturi apropiate [intre 1800 si 2400 lei], toate sunt VA-uri [Virtual Analog - adica emuleaza capacitatile de sinteza ale unui sintetizator analog] si toate 3 sunt destul de dorite si au fost folosite [si sunt] si de catre artisti cu renume.

De ce ne-ar trebui un astfel de VA? Pentru ca vom putea da o nuanta aparte, retro – vintage [in functie de priceperea noastra intr-ale sintezei de sunet] si desigur vom imprima personalitatea noastra asupra sunetului, putand astfel sa conferim originalitate muzicii pe care o cream.

Astfel ca acest articol va cuprinde cate 5 puncte pozitive care m-ar indemna sa-l cumpar si alte 3 puncte care m-ar face sa nu il cumpar. restul de specificatii si parerile /intrebarile voastre se vor regasii in subsol, la comentarii.

Roland Gaia SH-01

Este cel mai nou sintetizator dintre celelalte 2, fiind aparut anul acesta. Dar asta nu intotdeauna este o calitate.

De ce l-as lua?
1. Este foarte “user friendly” – adica totul este la indemana, nu ai submeniuri in care sa te pierzi si in timp ce canti cu o mana, cu celalata poti schimba parametrii foarte usor. Chiar daca este cel mai scump dintre cele propuse [aprox 2400 lei] este si cel care are cele mai multe posibilitati de sinteza: are 3 oscilatoare care se pot combina intre ele, fiecare dintre oscilatoare avand cate 21 de wave form-uri [7 de baza x 2 variatiuni]. Cum spuneam si la reviewul lui, Roland Gaia este format practic din 3 sintetizatoare intr-unul singur.
2. Creezi sunete foarte usor, pornind fie de la preseturi fie de la wave formurile de baza.
3. Are effect grozave, care se pot aplica si schimba in timp real, obtinandu-se effect cool.
4. Constructie rezistenta: sliedere si knoburi cu rezolutie buna.
5. Memorie interna multa mai mare decat a celorlalte, plus ca se pot salva preseturi pe un stick USB.

De ce nu l-as lua?
1. Un pic prea scump, daca mai pun putin iei un Evolver [care e chiar analog]
2. D Beam-ul nu m-a incantat – rezolutia lui mi-a parut ca lasa de dorit [sau nu am stiut eu sa-l folosesc la capacitate alui maxima].
3. Pentru mine orice sintetizator care are magazie de baterii imi pare ca este o jucarie pentru aia mici, un radio portabil, o lanterna chinezeasca [e Made in China, desigur]

Roland SH-201

Este al 2lea ca pret, fiind mai ieftin decat Gaia [aprox. 2200 lei]. Este mai mare de cat Gaia, dar tot portabil ramane. Are numai 2 oscilatoare dar este la fel de manevrabil ca si Gaia.

De ce l-as lua?
1. Arata bine. Mai bine decat Gaia. Cand vad atatea knoburi si slidere, pe mine personal ma ex incita!
2. Are o octava in plus, iar asta stim cu toti, conteaza.
3. Ca si Gaia, poti inregistra o scurta secventa melodica in el.
4. D Beamul lui este mai puternic decat la Gaia si genereaza efecte mai clare.
5. Poti imparti claviatura in doua si canta 2 parti diferite cu ambele maini.

De ce nu l-as lua?
1. Cursa sliderelor este mica si asta le da o rezolutie slaba.
2. Memorie interna mica: 64 preseturi din care 32 pot fi slavate.
3. Pentru 200 lei, renunt la o octava dar iau un oscilator si cateva efecte in plus cu Gaia.

Korg microKorg

Este cel mai mic si cel mai ieftin dintre cele 3 propuse. Ca si SH-201 are tot 2 oscilatoare, dar in ceea ce priveste capacitatea de sinteza este mai bogat decat celelalte 2 la un loc.

De ce l-as lua?
1. Arpegiatorul sau este editabil.
2. Poti folosi o sursa externa ca si input si sa o folosesti ca sursa [wave form] si sa faci sinteza pe ea: deci capacitati de sinteza infinite.
3. Este mic si portabil [l-as lua in vacanta cu mine saptamana viitoare - fata de celelalte doua pe care ar fi un chin sa le car].
4. Scoate sunete mult mai apropiate de analog decat Rolanduri
5. Are vocoder.

De ce nu l-as lua?
1. Clape mici si proaste
2. Este mai putin manevrabil decat celelalte 2 din cauza constructiei meniului si a scrisului mic de pe panou, care la lumina slaba [intr-un concert] devine un chin.
3. Dsi knoburile sunt excelente, butoanele sunt dezastru: ai impresia ca iti intra degetul prin ele cand apesi.

Astfel cand tragi linie, fiecare dintre ele are [mult mai multe decat am enumerat eu] si parti pozitive si parti slabe. Intodeauna sunt dileme, dar in final, atunci cand testezi mai mult timp un echipament /synth iti dai seama cat de util sau nu iti este. Si asta rezulta din felul in care te “intelegi” cu el, din timbrul sau sonor, sau pur si simplu se potriveste personalitatii sale.

De mentionat ca se pot alege mai multe DAW-uri cu voturi multiple, unii dintre noi nefiind “monogami”

Asteptam voturile!

Native Instruments

Acum ei au venit sa completeze software-ul cu o unitate hardware. Probabil si cerinta foarte mare de console de control pentru Dj i-au determinat pe cei de la NI sa lanseze un produs in acest sens. Asa s-a nascut Traktor Kontrol S4 !

Va prezentam 2 clipuri create de cei la NI in care prezinta posibilitatile lui TRAKTOR KONTROL S4

Vom reveni cu mai multe detalii cand vom avea ocazia sa punem mana pe unu.

Clip 1

Clip 2

Korg Monotron are un circuit relativ simplu. Acesta are la interior:

1 buc Voltage Controled Oscillator, 1buc Voltage Controled Filter, 1 buc: Low Frequency Oscillator. La exterior acesta are un keyboard controller de tip ribbon cu tehnologie imprumutata de pe echipamentele din seria Kaoss, o intrare auxiliara, o iesire de casti si un control de volum.Korg Monotron se alimenteaza cu baterii.

De mentionat ca filtrul cu care este echipat Korg Monotron este cu acelasi circuit din filtrele cu care erau echipate renumitele sintetizatoare Korg MS-10 si MS-20, modele care desi au fost construite acum 30 ani, de filtrele lor specifice se vorbeste si in ziua de azi.

Prin intrarea auxiliara de pe Monotron se poate conecta orice sursa externa de sound pentru a fi trecuta prin filtrele mai sus mentionate.

Monotron a fost lansat pe piata si la noi in luna August, iar pretul la care se vinde acesta este de numai 260 lei. Consideram ca isi merita banii chiar daca este folosit numai pentru filtrul cu care este echipat.

Pentru cei curiosi, va prezentam un mic clip cu potentialul acestui sintetizator.

Focusrite

Aceasta interfata pe firewire dispune de 6 intrari si 6 iesiri, si  poate fi alimentata ori prin alimentatorul de curent inclus in pachet ori prin firewire.

Panoul frontal gazduieste o pereche de intrari combo Neutrik care conduc semnalul la preamplificatoare . Acestea furnizeaza pana la 60 dB de gain si phantom power la microfoane, sau pot suporta semnal de linie sau instrument pe intrarile de jack. Iesirea de casti dubleaza semnalul audio trimis la iesirile 3 si 4 facand posibila crearea de mixuri de control room.

La fel ca la fratii mai mari, Saffire Pro 14 poate rula la calitate de 24 bit/96kHz si deasemenea vine cu software-ul Focusrite MixControl, care va permite sa rutati orice intrare sau iesire catre oricare dintre iesiri sau intrari.

Pare promitatoare aceasta interfata, pretul ei fiind undeva pe la suma de 230 euro. Mai multe detalii va vom putea furniza cand o vom primi si noi si implicit testa. Pana atunci nu avem decat sa ne uitam pe fotografii si la clipuri de prezentare.

Mai multe detalii pe pagina Producatorului

Printre intrebarile cele mai frecvente pe care le primeam pe timpul in care eram direct productiv in cadrul www.soundcreation.ro erau cele legate de alegerea unor echipamente de catre clienti. Mare parte dintre ei nu au avut posibilitatea de a auzi un numar larg de produse, pentru a putea ei insisi sa aleaga care este cel mai adecvat nevoilor lor. Precum e perfect posibil nici sa nu fi avut experienta necesara pentru a le putea deosebi intre ele – eu personal, prima oara cand am auzit un condenser pe o voce (ieftin, chinezesc, numele seamana cu Bergenbier), am ramas in extaz, obisnuit fiind doar cu microfoane vocale nici macar de talia unui SM58. Doar o buna perioada de timp mai tarziu am realizat cu adevarat avantajele si dezavantajele condenserelor si al dinamicelor, cand ar ajuta un tip de microfon si cand celalalt – dupa ce am apucat sa testez o gama destul de larga de microfoane de ambele tipuri si am reusit sa trec peste mare parte din euforia si efectul placebo a faptului ca “am un microfon de studio”!

In cazul intrumentelor, poate fi destul de simplu – mergi la un magazin (daca ai norocul sa ai unul destul de bine stocat prin apropiere) si testezi chitara, sintetizatorul, samd dorit, il compari cu restul produselor, il simti la mana, si iti poti forma o parere directa.

Microfoanele

Dar ce se intampla daca vrei sa testezi o serie de microfoane? Intervin problemele: putine magazine ofera aceasta posibilitate, iar aproape nicicare dintre ele nu au tratamentul acustic adecvat si nivelul de zgomot redus necesar pentru astfel de teste. Diferenta dintre un microfon condenser si un dinamic va fi evidenta, dar daca iti doresti sa observi diferentele dintre mai multe condensere, sansele sunt destul de scazute sa le apreciezi punctele slabe si cele forte intr-un magazin un nivel de certitudine suficient de bun. O idee pe care am avut-o acum ceva vreme este testarea unor microfoane intr-un mediu acustic cat de cat decent, si postarea lor pe Internet, pentru a se putea asculta in studioul propriu diferentele dintre ele – Test comparativ de microfoane.

Alta idee care mi-a rasarit acum in cap: nu ai cumva o serie de prieteni interesati de astfel de teste? Nu exista un magazin in localitate care sa aiba pe stoc un numar mai ridicat din microfoanele pe care ai dori sa le auzi? Daca raspunsul este “da”, si avem suficient de multi amatori, cred ca s-ar putea propune cu succes oricarui magazin o zi dedicata (de weekend, de exemplu) unui astfel de test, cu un numar mai ridicat de ascultatori care sa stea si sa analizeze diferentele dintre microfoane, si sa-si ofere parerile.

Reverb-ul

Desi este unul din cele mai importante arme din arsenalul inginerului de sunet, in general este tratat cu deferenta – am cunoscut destule persoane care aveau sume maricele investite in instrumente, calculator, monitoare, placi audio, samd, dar foloseau la mixaj reverb-urile native din DAW sau procesoare de reverb externe adecvate in cel mai bun caz pentru o sonorizare live.

Din pacate, acestea au un sunet metalic si murdar, avand tendinta sa-ti aglomereze mixajul, fara sa poata crea o senzatie naturala de spatiu – fa o comparatie directa intre reverb-ul nativ din DAW-ul folosit si o serie de plug-in-uri dedicate (sa nu zic de Lexicon-urile oarecum recent aparute; au si varianta demo, pentru posesorii de iLok) sau cu un procesor de outboard de talie medie (Kurzweil Rumour-ul meu inca ma face sa zambesc fericit cand selectez anumite tipuri de reverb, desi il am de vreo 3 ani si am incercat multe reverb-uri intre timp, fie ele VST-uri sau de outboard).

Sistemul de monitorizare

Inca un punct dificil de atins, din punctul meu de vedere. Foarte putine magazine ofera posibilitatea de testare comparativa a monitoarelor si/sau al castilor, neavandu-le pe stoc astfel incat nu prea ai unde sa le asculti.

Mai important, mediul acustic tinde sa nu fie chiar adecvat unor astfel de teste, putand sa te induca puternic in eroare – o pereche de monitoare de 5” sa para mai basoase decat un sistem de monitorizare 2.1, datorita pozitionarii defectuoase sau din considerente strict estetice a monitoarelor, si al problemelor de acustica ce apar ca si rezultat.

Mare grija si la ce te raportezi – prima oara cand mi-am cumparat o pereche de monitoare de studio (si o placa audio semiprofesionala), aveam impresia ca totul suna fantastic; era prima oara cand auzeam muzica asa cum ar trebui ea sa se auda. Incetul cu incetul si dupa inca multe sisteme si placi audio pe care le-am ascultat, mi-am dat seama de fapt ca respectivul sistem este unul, in cel mai bun caz, “simpatic”, dar totusi departe de ce se poate obtine in domeniu. Cu mult mai multi bani, e drept.

Ca o mica paranteza, in trecere fiind pe la sediul www.soundcreation.ro, am observat ca se instala un stand pentru expunerea si auditia unui numar destul ridicat de modele de casti – vreo 15-20, din cate tin minte. Asta pe langa cele 10+ modele de monitoare expuse. Bravo lor, si sper ca initiativa lor sa fie urmata de cat mai multe magazine din restul tarii. Astfel, incetul cu incetul vom putea si noi sa ne “clatim” urechile, fara sa trebuiasca sa vizitam un anumit satuc din Germania…

Incheiere

Practic, ce am incercat sa subliniez prin intermediul acestui articol este faptul ca, inainte sa faci achizitii de mii de EUR, este mult mai sigur sa asculti cat mai multe echipamente. Poate vei afla dupa cativa ani ca realmente nu simti diferenta dintre EQ-ul analogic de 4000EUR la care visezi de nu stiu cand si un plug-in care costa a zecea parte din suma respectiva. E perfect posibil si nu neaparat un lucru gresit – cu diferenta de bani dintre cele doua poti sa-ti cumperi inca 2-3 echipamente care sa-ti usureze si faca mai placuta munca in mod vizibil. J

La ce se refera respectivul termen? Practic, la sunetul altor instrumente sau boxe care este captat de catre un microfon pus pe un instrument anume – sunetul tobei mici captat de un microfon de toba mare, basul si chitara captate de microfoanele de tobe in cazul unei sesiuni de inregistrari live, sunetul unor casti date prea tare pe o inregistrare vocala, samd. Se diferentiaza de zgomotele ambientale complet de nedorit care pot aparea pe o inregistrare – un scartait de scaun pe o inregistrare de chitara acustica sau huruitul subsonic al unui camion care trece prin apropiere pe o inregistrare vocala.

Desi subiectul princicipal al acestui articol este bleed-ul, voi aborda intai problema zgomotelor ambientale.

Zgomotul ambiental

Atata timp cat nu ai construita o incinta camera-in-camera flotanta, sau nu ai studioul intr-un loc lipsit de orice fel de fauna (cea bipeda tinde sa fie cea mai deranjanta, totusi), se poate intampla ca microfoanele tale sa capteze diferite zgomote nedorite. Pe langa o antifonare cat mai buna a spatiului (LINK serie de articole ), mai poti urma cativa pasi pentru a reduce cat mai mult zgomotele respective:

-         foloseste intotdeauna shockmount-uri la microfoanele folosite, acestea servind la decuplarea lor de podea, care serveste ca si mediu de transmisie a vibratiilor subsonice (camioane, vecinul de la etajul II si sau al subwoofer, samd)

-         ai mare grija la alegerea scaunelor din studio, sa fie cat mai solide; chiar si un mic scartait poate deveni foarte deranjant dupa aplicarea compresiei pe un canal de chitara acustica foarte linistita

-         pentru a mai elimina din zgomotele externe, poti incerca sa folosesti panouri de burete sau vata minerala (nu neaparat bazaltica), plasate in spatele microfonului; cu grija totusi la modificarile de sunet care pot aparea in sunetul captat de microfon datorita acestui panou

-         poti folosi o alta camera aflata in apropierea celei principale de inregistrari, in cazul in care aceasta are un nivel de zgomot mai redus; o sufragerie mai mare, un hol, sau chiar o baie ar putea sa aibe un nivel redus si ti-ar oferi o acustica diferita, posibil (mai) adecvata

Bleed-ul

Din cate am observat, aproape toata lumea fuge cu strasnicie de orice urma de sunet al altui instrument pe microfoanele dedicate altor instrumente. Astfel, incetul cu incetul s-a ajuns la “standardul” inregistrarilor facute cu toate instrumentele separat, pe rand: azi tobele, maine chitara bas, samd.

Dezavantajele acestei practici tind sa devina evidente la capatul sesiunii de inregistrari: un sound curat, dar steril si neinchegat; absenta pulsatiei (a groove-ului) placute care poate aparea in momentul in care cativa instrumentisti buni canta impreuna. Si ulterior ajungi sa te chinui sa mixezi o serie de instrumente disparate ca si sound si ca si feeling, sa fii nevoit sa folosesti tot felul de artificii de mixaj sa compensezi lipsurile respective si asa mai departe.

Si totusi, de ce ai proceda asa? Atata timp cat si Pro Tools si REAPER au o functie special implementata pentru a trimite bleed-ul (crosstalk-ul) intre canale, atata timp cat mare parte din inregistrarile legendare au un bleed ridicat intre track-uri, atata timp cat trupe mari inregistreaza “live-off-the-floor” (toti deodata, doar vocea separat) se poate totusi sa fie ceva la mijloc, iar bau-bau-ul bleed-ului sa aiba, de fapt, o serie de avantaje care sa compenseze pe deplin dezavantajele.

Evident, poti face o trupa sa cante deodata si fara bleed – casti, DI-uri, simulatoare de amplificatoare, samd. Cu mentiunea ca poti tine track-ul de bas, daca iti este suficient sunetul DI-ului si a fost cantat suficient de bine. Poti folosi si scratch track-uri peste care sa se inregistreze mai departe restul instrumentelor. Este totusi o imbunatatire fata de varianta tobe doar cu metronom, ulterior bas peste tobe, samd. Ne apropiem de omenescul care incetul cu incetul a disparut din inregistrarile moderne.

Sa revenim totusi la varianta propusa, de inregistrare live a tuturor instrumentelor, sau macar a partii ritmice – in general fiind vorba de tobe, chitara electrica si chitara bas.

Atata timp cat acustica salii in care se inregistreaza este decenta, practic ceea ce se intampla este ca fiecare microfon functioneaza ca si microfon de ambianta pentru restul microfoanelor – o ambianta perfect naturala, care le da instrumentelor senzatia de spatiu si de dimensiune. Din acest moment, trebuie un pic de grija in pozitionarea tuturor instrumentelor conform imaginii stereo pe care vrei sa o creezi ulterior in mixaj, si, pe cat posibil, in locul in care aceastea suna cel mai bine. O pereche de microfoane de ambianta omnidirectionale pozitionate in mod adecvat vor oferi surprinzator de mult din sound-ul “produsului finit”, daca instrumentele si acustica salii sunt corespunzatoare – microfoanele de apropiere vor ajunge ceea ce ele au fost initial destinate sa fie: pur si simplu niste ajutoare care sa ofere o mai mare intimitate si punch instrumentelor care au nevoie.

Nivelul bleed-ului nu este intr-atata de ridicat pe cat s-ar crede – la o trupa de stoner pe care am inregistrat-o live, cu amplificatoarele de chitara electrica si chitara bas date la maximul pe care il poate o tolera o fiinta umana, bleed-ul de pe overhead-uri (principalul microfon de apropiere “vinovat” de captare al altor instrumente) era aproape inaudibil o data ce intrau in actiune si microfoanele de apropiere pozitionate pe tobe, si complet inaudibil in momentul in care intrau si microfoanele de apropiere de pe restul instrumentelor. Doar senzatia de spatiu si naturalete prima…

Intr-adevar, pot aparea probleme in cazul in care instrumentistii inregistrati sunt complet nepregatiti – de exemplu, o nota scoasa de chitara bas in afara tonalitatii care este corectata ulterior pe track-ul de bas nu prea poate fi eliminata din overhead-uri, si poate deveni deranjanta la nivele foarte ridicate de compresie; ma rog, s-ar putea corecta prin inlocuirea respectivei portiuni de overhead-uri cu aceeasi bucata din melodie unde nota pe bas este cea corecta, dar deja ne complicam.

Intr-adevar, aceasta pledoarie este venita din preferinta mea evidenta pentru “naturalete” si omenesc cand este vorba de muzica. Desi este posibil, e foarte dificil sa scoti un sound ultra-modern, perfect separat (steril, dupa parerea mea – vezi Nickelback si alte trupe ultra-editate de “computer rock”) dintr-o inregistrare complet live. Pentru astfel de inregistrari, exista alte metode decat live-off-the-floor. Pentru cei care prefera un sound mai bland, mai putin curat si disparat, sper ca am facut o prezentare suficienta de ampla incat sa-i imping in directia imbratisarii bleed-ului si a folosirii sale pentru a crea o iluzie a spatiului “real”.

Mihai Toma