SoundBlog

Virus Ti Snow – esenta tare in recipient mic!

Postat de Alba Ecstasy on septembrie 29, 2010  |  3 Comments

Virus Ti Snow este cel mai mic frate din familia Ti de la Acces. Dar cu aceleasi calitati ca si ceilalti frati mai mari, doar ca dispuse altfel, cu meniuri mai putin la vedere – dar nu greu accesibile, si cu cateva optiuni mai sarac. Ca deh! fiind fratele cel mai mic, trebuia sa se diferentieze cumva de ceilalti.
Prin structura comuna a serie Ti, Virus Ti Snow se deosebeste in primul rand prin faptul ca este desktop [nu are claviatura], are meniurile accesibile printr-un buton “shift”, are mai putine patchuri decat Virus Ti (2) keyboard [1024, impartite astfel: 512 in ROM si 512 in RAM], si, evident, datorita marimii sale, mult mai putine knoburi [6] si butoane [21]. Si inca alte mici aspecte. Care nu mai conteaza atunci cand stii sa scoti sunete dintr-un synth.
Ceea ce se remarca imediat cum il pornesti si accesezi soundurile sale, este ca incep sa ti se perinde o serie de functii si waveform-uri de care nu ai mai auzit – intalnit – vazut -auzit – mirosit pana la el. Filtre cu denumiri de Star Trek si Twilight Zone, wavetable-uri care te imbie sa le incerci numai ca sa auzi cum suna un “clusters” sau “buzzpartout”, “sinzin” etc, desi iti ia zile intregi sa le combini in cele 2 oscilatoare.
Si asta numai in versiunea Ti Snow, care costa in momentul de fata cam 1000 de euro.

Sunetele cu care vine [1024] in mare parte am constatat ca sunt gen “acid”. In afara de cele cateva sunete care se apropie de cateva clasice [strings, flute, piano] – dar in nici un caz nu realistic ci… futuristic, restul sunetelor sale sunt cu nuante de la analog – la digital si virtuale. In orice moment le poti transforma pana la a devia complet de la sinteza lor initiala. Pe care apoi le poti salva pentru a le folosi mai tarziu.

Multe cuvinte de lauda [voi reveni dupa acest paragraf], aduce destul demult cu Waldorf Blofeld [desi acesta costa o treime din valoarea Snow-ului] in ceea ce priveste rezultatul final al sintezei de sunet [lasam la o parte filtrele UFO], nuante asemanatoare [de la metalice-reci la calde-analog], insa am intalnit si cateva probleme: accesarea bancilor nu se face intotdeuna imediat si crusiv, intalnind bug-ul pe care il veti observa la finalul clipului ROM1 4-8. La fel se petrece uneori si cu butonul shift. Asta in versiunea OS 2.7.0.37. Sper ca noile update-uri au inlaturat problema aceasta.
Manualul sau este sarac in informatie si unele lucruri nu le vei afla decat de pe forumurile dedicate fanilor de Virus. Ceea ce cam “sucks” pentru ca ai putea crede ca nici ei nu stiu ce au pus inauntru si trebuie sa cauti pe net pana afli din dedesubturile lui.

Revenim la calitati [aleatoriu - ce-mi vine pe rand in minte]:
1. vine cu o geanta foarte draguta [nu ma asteptam la asa ceva], de protectie, care poate fi purtata pe umar.
2. are tap tempo, bun pentru sincronizari live dar pe durate mici [sincronizarea de baza tot prin MIDI se face].
3. knoburile din fata displayului sunt asignabile.
4. arata bine
5. desi cu meniuri “ascunse”, se acceseaza usor si e foarte manevrabil.
6. filtre foarte bine lucrate. Nu apar distorsiuni deranjante [ca la Blofeld de exemplu] nici daca fortezi combinatia cutoff + resonance.
7. sunetele sale inspira foarte mult [la fel de mult si chiar peste Blofeld].
8. un aspect care mi-a placut enorm de mult: la schimbarea patchurilor suntele nu se taie brusc, iar daca ti clapele apasate in continuare si schimbi, suntele anterioare se pastreaza si poti combina astfel cate 2-3-4 patchuri de-odata

Lista poate continua.

In clipurile de mai jos puteti auzi [si prea putin urmari ce se petrece pe display din cauza luminozitatii displayului] primele 8 banci din ROM1 si primele 4 din RAM1 din sectiunea “simple” a sinteizatorului [mai are inca 2 sectiuni: "sequencer" si "multi"].

Concluzionand, pot spune ca Virus Ti Snow este un sintetizator VA complet: ofera o sinteza vasta, complexa, cu sunete rafinate sau acide, profunde, FX-uri complexe, arpegii excelente. Nu degeaba o intreaga generatie de producatori prefera sa fie pe de-o parte in trend, ca da bine la imagine sa ai scule scumpe [si sa produci muzica pe banda rulanta care suna la fel, oricine ar compune-o - nu am putut sa ma abtin ], dar pe de alta parte, pentru ca suntele Virusului se aud clar, precis – multi sesizand ca masterizarea trackurilor realizate cu Virus Ti devine mult mai facila.

Ti Snow este un instrument exclusiv pentru producatorii de muzica electronica. Sau daca faci muzica de film – o sa ai o surpriza: muzica se compune de la sine!

Merita Ti Snow achizitionat? Da. La jumatate din pretul keyboardului [dar si la 1/3 din capacitatile memoriei de sunete] Ti Snow si in general Virus Ti nu trebuie sa lipseasca din studioul unui producator al zilelor noastre. De altfel, veti fi uimiti [sau nu] sa stiti ca foarte multi producatori detin un singur instrument cu clape in studioul lor: Acces Virus Ti [Snow, Polar, Ti keyboard, Ti 2 keyboard]. Traim zile frumoase!

Cam atat pentru data asta. Ma ingrijoreaza sa vad ca majoritatea celor care cauta informatii despre cum se face muzica, mai mult cauta programe si vst-uri si dovedesc un interes aproape zero catre echipamentele hardware. Bugetul este de vina, banuiesc, in primul rand [sa iei un soft hackuit e mai ieftin si ilegal decat sa dai banii pe un synth sau un compresor hardware] iar de partea cealalta poate si vina producatorilor – reselerilor care isi promoveaza prea putin produsele. Iar cei care cauta, s-au obisnuit deja sa le citeasca “de pe afara”.
S-auzim bine!

Poise, plugin VST in stilul MPC-urilor

Postat de Florin on septembrie 28, 2010  |  2 Comments

Lumea VST-urilor de tobe e mult mai putin acoperita ca ceea de synth-uri virtuale. Momentan sunt destul de putine pluginuri de acest gen, iar unele dintre ele sunt si greu de folosit.

De curand am descoperit Poise, un plugin VST extrem de versatil si usor de folosit. Acesta iti ofera un workflow rapid, de parca ar stii cum vrei tu sa lucrezi.

Un calculator silentios

Postat de mihai on septembrie 24, 2010  |  11 Comments

Desi la ora actuala nu exista studii care sa demonstreze posibilitatea deteriorarii auzului in urma supraexpunerii la zgomotul cauzat de catre calculatoare, exista o serie de studii care teoretizeaza o serie de efecte secundare neplacute, in principiu de ordin psihologic. Teoria principala se bazeaza pe faptul ca zgomotul constant de nivel scazut iti poate afecta abilitatea de concentrare pe termen scurt, precum si cauza probleme de sanatate pe termen lung. Teoria mea, legata strict de domeniul audio, se bazeaza pe nivelul daunator de ridicat al tensiunii arteriale a inginerului de sunet in momentul in care aude nivelul de zgomot audibil de pe inregistrarea vocala/de chitara acustica, in special dupa aplicarea de compresie (in astfel de situatii am remarcat o sansa ridicata de a folosi cuvinte deloc adecvate statutului de inginer de sunet). Luand in considerare faptul ca deja am facut o serie de recomandari legate de izolarea fonica a salii de inregistrare, voi trece la metode de eliminare a zgomotului din interiorul sau, respectiv a PC-ului. Voi porni de la premiza ca PC-ul (fara MAC-uri, va rog!) dedicat inregistrarilor va fi utilizat strict in aceasta directie. Asadar…

Placa grafica

Tinde sa fie cea mai zgomotoasa dintre componentele calculatorului, datorita ventilatorului de dimensiuni foarte mici si care functioneaza la o turatie ridicata. Luand in considerare faptul ca un calculator dedicat procesarii audio NU necesita nici pe aproape puterea de procesare grafica disponibila nici macar pe cele mai ieftine placi disponibile pe piata, recomandarea mea este urmatoarea: alege cea mai ieftina placa grafica, dar care sa aibe sistemul de racire PASIV (adica fara ventilator). Asta in cazul in care nu exista un chipset grafic integrat in placa de baza, pe care il poti utiliza fara probleme. Problema rezolvata – trecem la placa de baza.

Placa de baza

Un subiect considerabil mai spinos decat cel legat de placa grafica. Aceeasi problema poate aparea – o buna parte din placile de baza actuale “beneficiaza” de un sistem de racire al north/southbridge-ului bazat pe un cooler, deasemenea folosit la un numar de turatii ridicate, implicit la un nivel de zgomot intolerabil.

Din pacate, aici nu pot face recomandarea de a alege cea mai ieftina varianta adecvata procesorului pe care vreti sa il utilizati. Sistemul de racire pasiv este important, dar mai importanta este alegerea unei placi de baza care sa fie stabila si sa aiba posibilitatile de care aveti nevoie: chipset Firewire integrat de la Texas Instruments, numarul de sloturi PCI/PCI-Express de care aveti nevoie, samd. Nu pot face recomandari directe in acest domeniul, nemaifacand vreun upgrade semnificativ PC-ului propriu in ultima vreme.

Sursa

In general, cel de-al treilea vinovat in cazul calculatoarelor “generatoare” de zgomot. Primul aspect de luat in considerare este alegerea unei surse cu o putere apropiata de consumul MAXIM pe care il poate avea sistemul in cauza – in principiu, chiar si la un sistem dedicat procesarii audio supraincarcat (3 hard-disk-uri, toate slot-urile PCI pline, procesor de ultima ora si consum ridicat, o placa grafica mai puternica, 3 ventilatoare, sursa invechita de folosinta non-stop la putere ridicata, samd) NU va depasi vreodata 450-500W. Pentru a face un calcul propriu, va recomand un site (care mi se pare ca umfla totusi un pic rezultatele, dar sa zicem ca este mai sigur sa gresim in plus, decat in minus):

Link Calculator

Motivul alegerii unei surse cu putere maxima apropiata de cea consumata in mod curent este urmatorul: orice sursa are o curba de eficienta – in functie de consumul efectiv, ea are o anumita eficienta (diferenta dintre puterea oferita calculatorului si cea “pierduta”, care se transforma in caldura si ulterior in turatii mai ridicate ale ventilatoarelor, implicit in zgomot). La mare parte din ele 70-80% din puterea maxima oferita este punctul de maxima eficienta – cu mentiunea ca trebuie sa achizitionati o sursa de calitate pentru a putea avea incredere in cifrele oferite de catre producator. Mie personal mi se pare suficienta o putere maxima de 400-450W.

Un alt aspect important este sistemul sau de racire, care este indicat sa beneficieze de un ventilator de 120mm sau macar de 92mm, controlat din punct de vedere termic – adica numarul de rotatii sa fie direct proportional cu consumul calculatorului, nu sa fie cel maxim, indiferent daca este nevoie de nivelul respectiv de racire sau nu.

Cateva sugestii, bazate pe experienta proprie; toate sunt produse Seasonic, in diferite variante OEM sau in mod direct:

Link 1

Link 2

Mentionez ca se gasesc surse Seasonic cu aceleasi specificatii ca si box-set-urile antementionate, dar in varianta OEM, de culoare gri, cu cablurile putin mai scurte si mai modeste, dar la un pret considerabil mai redus decat cele retail.

Carcasa

Este indicata achizitionarea unei carcase spatioase (midi-tower, macar), pentru a putea aranja fara probleme si componentele prin ea. Un alt aspect important este prezenta intake-urilor pentru ventilatoare de mari dimensiuni – 120mm este sugestia mea evidenta.

Voi da un exemplu de sursa care mi se pare chiar simpatica, la ora actuala – midi-tower, intake-uri pentru ventilatoare de 120mm si 140mm, vine si cu 2 ventilatoare (rezonabil de silentioase, sa zicem, la turatie minima):

LINK

Eu personal as proceda in felul urmator pentru a o transforma pe cat posibil intr-o carcasa silentioasa:

- as achizitiona 2 ventilatoare silentioase de 120mm si turatie redusa, unul pus in fata (pentru racirea hard-disk-urilor, si stabilirea unui airflow cat de cat coerent) si unul in spate:

LINK

- as bloca intake-ul lateral; in general este destinat racirii suplimentare a unor placi grafice monstruoase, de care nu avem nevoie pentru audio; suplimentar, poate strica airflow-ul corect (fata->spate) pe care ni-l dorim

- as aprecia nivelul de zgomot produs de catre ventilatorul superior de 140mm, si l-as inlocui sau l-as elimina, blocand calea respectiva de acces, in acest caz; e perfect posibil sa nu fie strict necesar racirii sistemului in cauza

- as aranja cablurile cu ajutorul “soriceilor” pentru un airflow cat mai bun:

- as lipi o serie de bureti fonoabsorbanti pentru atenuarea rezonantelor inerente carcasei; pe lateral, partea superioara, samd:

LINK

Varianta (posibil) cea mai simpla

Muta calculatorul in alta camera, sau intr-un dulap (cu posibilitati de ventilatie!). Singura problema efectiva este legata de lungimea maxima a cablurilor:

-          cele Firewire au lungime maxima permisa de catre protocol de 4.5m; mentionez ca in cazul folosirii cablurilor de slaba calitate si a echipamentelor cu rata mare de transfer, aceasta distanta poate scadea (am avut un mixer digital care nu functiona nicicum cu lungimi de cablu de peste 3m sau cu cablu de 1m de slaba calitate)

-          cele USB v1.1 au lungime maxima de 3m, cele USB v2.0 de 5m; aveti posibilitatea de prelungire cu ajutorul hub-urilor alimentate

-          10-15m de cablu VGA nu va pune nici o problema, daca acesta este de calitate

Varianta cea mai ieftina

Daca ai deja sistemul suficient de silentios (sau nu ai posibilitatea de customizare sau mutare a calculatorului), dar doresti sa mai avansezi in directia linistii, ai mai jos cateva sfaturi:

-          aseaza-l pe un covor gros; diferenta dintre asezarea pe parchet si covor este perfect sesizabila, in experienta mea

-          pune-l in spatele biroului, sau sub el

-          monteaza cateva absorbante acustice (mobile sau nu) in jurul sau; in cazul pozitionarii sub birou, lipirea a 2 absorbante de vata minerala de 5mm si densitate medie in jurul va fi extrem de utila, eliminand din sunetul reflectat de catre birou

Sper ca aceste sfaturi sa va fie de folos, si asteptam comentariile sau sugestiile voastre asupra acestui subiect.

Mihai Toma

Adancimea/numarul de biti si rata de esantionare – partea II

Postat de mihai on septembrie 17, 2010  |  12 Comments

Si dupa cum am promis, am revenit, urmand sa abordez in acest capitol problema adancimii/numarului de biti, precum si sa ofer niste sfaturi practice, derivate din experienta personala in domeniu.

Adancimea de biti

Pentru a face o prezentare cat mai clara asupra acestui subiect, voi incepe cu fundatia: informatia digitala dintr-un calculator este reprezentata binar, pe un numar de biti. Cand vorbim strict de audio, nr. de biti se foloseste pentru a “semnaliza” amplitudinea pe care o ia semnalul audio digital (rezultat in urma conversiei, de exemplu) intr-un moment anume din timp, semnalizat de catre perioada de esantionare (discutata in partea anterioara). Cu cat nr. de biti arondat fiecarui moment este mai crescut, cu atat avem posibilitatea de avea un raspuns mai “fin” al digitizarii. Un exemplu: daca am avea amplitudinea pe un singur bit (“1” sau “0”) finetea ar fi inexistenta – semnalul digital ar fi putea spune in fiecare moment strict “exista semnal, la nivelul maxim posibil (0dB FSD)” sau “nu exista semnal”. Deloc util muzicii.

Pentru a exemplifica grafic acest aspect, mai jos aveti o perioada a unei sinusoidale discretizata la o adancime mica de biti:

Si, varianta mai apropiata de realitate, la un numar mai ridicat de biti:

Gama dinamica

Practic, la ce se rezuma numarul de biti? La o anume gama dinamica maxima teoretica pe care o permite; calculata aproximativ cu 6*nr. de biti:

- la 1-bit, avem doar 2 nivele posibile pentru volum, o gama dinamica de 6dB

- la 8-biti, avem 256 de nivele posibile de volum, o gama dinamica de 48dB

- la 16 biti, avem 65536 de nivele, o gama dinamica de 96dB

- la 24 biti, avem 16.7 milioane de nivele, o gama dinamica de 144dB

Gama dinamica se refera la raportul dintre cea mai mare valoare pe care o poate lua un semnal (0dB FSD, in cazul celui digital), si valoarea minima a acestuia. Pentru a intelege mai bine, aveti mai jos niste valori de gama dinamica a anumitor echipamente folosite in mod curent:

-          caseta audio (nou-nouta) – 50-60dB

-          vinyl-uri (in stare perfecta, de foarte buna calitate si pe un sistem audiofil) – 70-80dB

-          magnetofoane (tape-machine-uri de studio) – maxim 90dB

-          CD – aproximativ 100dB

-          convertor A/D la 24biti (de calitate foarte buna, luata in considerare si circuistica analogica aferenta, care scade gama sa dinamica teoretica) – 116-117dB

-          ultima editie a unui compresor foarte faimos pentru agresivitate – “peste” 85dB

In primul rand (pe langa gama dinamica scazuta a anumitor medii de reproducere si echipamente), ar fi de observat faptul ca si cele mai avansate convertoare A/D nu reusesc nici macar sa se apropie de gama dinamica maxima teoretica a 24-biti, in principiu datorita circuisticii analogice aferente, motiv pentru care nu am auzit prea multe de convertoare de 32biti. Am citit acum ceva vreme un data sheet a unui prototip de convertor la 32-biti care oferea o gama dinamica apropiata e cea teoretica a 24 de biti; din pacate nu mai tin minte producatorul sau part number-ul… Stiti ceva despre el?

Mergand mai departe, tape machine-urile intr-atata de iubite inclusiv la ora actuala (macar prin prisma emularilor lor digitale) nu au nici macar 16biti de gama dinamica, si asta in cazul CEL mai fericit. Si atunci de ce sa ne agitam intr-atata cu 24 de biti vs. 16 biti? Din cateva motive simple.

In primul rand, si marea parte a convertoarelor pe 16 biti sufera de aceeasi boala ca si cele pe 24 – de fapt, din gama dinamica maxima teoretica de 96dB pe care ar trebui sa ofere, se poate intampla sa aiba doar 13-14 biti, respectiv vreo 80dB. Cam putin, ati spune. Intr-adevar, pentru o toba (care are o gama dinamica extrem de ridicata) sau pentru o inregistrare orchestrala, ar putea fi insuficient; dar luati in considerare o inregistrare de chitara distors pe acorduri (fara palm mute-uri)… gama sa dinamica ma indoiesc sa depaseasca 6dB. Intamplator, cam aceeasi gama dinamica pe care o au si cele mai recente “masterizari” – echivalentul zgomotului alb modulat din cand in cand. Asa, de distractie, si cu o referire directa la un articol mai vechi, luati un mixaj modern, strivit cu ura (Nickelback, sa zicem; sau daca preferati, sunt niste mixaje de metaleala din ultimii ani care cu greu pot fi deosebite de zgomotul alb), si convertiti-le la 8 biti. Simtiti vreo diferenta? J

Un alt avantaj in favoarea utilizarii de 24 biti este faptul ca puteti tine nivelul de inregistrare scazut (-18dB in mod curent, cu varfuri pana in -12dB – motivul este detaliat in articolul acesta, pe la jumatate), si totusi sa capturati fiecare nuanta a instrumentului, indiferent care este acesta. Astfel, scapati de grija overload-urilor care pot aparea in cazul unor inregistrari la 16biti (reali, sa speram) fortate in nivel pentru a obtine maximul de fidelitate.

32bit-float (cu virgula flotanta)

Aici mai intervine un subiect, de care am fost intrebat de catre “Gery.M” ca si comment la partea anterioara a articolului. 32-bit float… Permite o gama dinamica de peste 1500dB (!) – ca si idee, cred ca daca echipamentele analogice ar permite (nu o fac, toate se opresc in jurul a 120dB), ar fi o gama dinamica suficienta pentru a inregistra Big Bang-ul si ulterior suieratul unui tantar aflat la 10km distanta (o gluma evidenta, nu pot concepe cu adevarat ce inseamna un raport intr-atata de mare). Cu toate acestea, este utila in interiorul DAW-urilor – este motivul pentru care putem scadea sau overload-ui nivelul tuturor canalelor cu 16dB, si sa corectam respectivul nivel pe master bus, fara nici un efect advers. Daca ne referim la o inregistrare, nu are vreodata sens sa fie folosit nr. respectiv de biti – 24 de biti este arhisuficient, nici macar convertorul nepermitand peste 120dB din cei 144dB permisi de catre encodarea PCM, iar combinatia microfon+preamplificator+zgomot ambiental neavand sansa sa depaseasca vreodata 100dB de gama dinamica intre maximul semnalului util si zgomot (nu mie, cel putin). Mai exista un mit, care afirma ca sistemele actuale ruland pe 32 de biti, ar lucra mai usor daca fisierele sunt ele insele de 32 biti – din pacate, este un fals; fara sa intru in arhitectura calculatoarelor, voi afirma foarte simplu si clar – nu au nici cea mai vaga urma de legatura una cu alta. Este aproximativ ca si cum ai afirma ca oamenii ar trebui sa conduca masini cu 2 roti, datorita faptului ca au 2 picioare, fara sa fie denumite biciclete, si fara sa ne referim la variante similare cu:

24 biti vs. 16 biti

Cand sa folosesti totusi inregistrari pe 24 de biti si cand pe 16? Parerea mea este urmatoarea: luand in considerare faptul ca spatiul pe hard disk este extrem de ieftin la ora actuala, iar puterea de procesare necesara nu creste in mod semnificativ la lucrul in 24 de biti, folositi numarul maxim de biti permis in specificatiile placii audio – 24 biti, in marea majoritate a cazurilor. Daca totusi sunteti limitati de resurse, in functie de genul de muzica abordat (o trupa de metal nu va necesita o gama dinamica larga, va garantez), puteti recurge la 16biti fara vreo pierdere sesizabila.

Mihai Toma

Adancimea/numarul de biti si rata de esantionare – partea I

Postat de mihai on septembrie 14, 2010  |  7 Comments

Mare parte din placile audio disponibile pe piata ofera posibiltatea de inregistrare/prelucrare a semnalului la mai multe adancimi de biti si rate de esantionare. Dar ce inseamna aceste marimi si care este influenta lor asupra inregistrarilor voastre? Pentru a raspunde la aceste intrebari (cu parantezele clasice de rigoare), va rugam cititi mai departe.

Formatul PCM

Dupa cum e posibil sa stiti, informatia audio de pe DAW-ul propriu se inregistreaza in general in format PCM, la o anume adancime de biti si la o anumita rata de esantionare.

Formatul PCM (pulse-code modulation) este folosit pentru encodarea informatiei analogice intr-o serie de esantioane achizitionate la o anumita perioada de timp distanta intre ele.

Cea mai simpla metoda pentru a intelege acest aspect este urmatoarea – avem o simpla unda sinusoidala, care in domeniul analogic arata asa:

Dupa cum vedeti, in lumea reala, analogica, ea este o curba “fluida”, fara intreruperi, salturi, samd – pe cat permite rezolutia reprezentatiei vizuale (a pozei), bineinteles. Pentru a o putea discretiza (converti in semnal digital), avem nevoie sa impartim perioada respectiva a sinusoidalei intr-un numar oarecare de “distante” in timp, pentru a putea esantiona:

Astfel, in momentul in care sinusoidala ajunge in dreptul fiecarei linii rosii, se va “nota” in calculator (prin intermediul convertorului analog-digital) ceva asemanator cu: “in momentul x, amplitudinea semnalului are valoarea z1; la momentul x+1, el are valoarea z2; samd”. Nu se acorda importanta valorilor dintre perioadele de esantionare, ele vor fi liniarizate in mod automat de catre conversie, rezultatul fiind urmatorul, in format digital:

Nu prea seamana a sinusoidala antementionata, nu-i asa?

Rata de esantionare

Ultima imagine nu seamana cu sinusoidala originala datorita faptului ca achizitia a fost facuta la o rata de esantionare prea mica pentru a putea “captura” intregul sau spectru. In locul sinusoidalei pure, care are un ton dulce si moale (asemanator cu un flaut, sa zicem), rezultatul digitizat, de fapt un semnal rectangular, va suna dur si tipator (oarecum asemanator cu un fierastrau taind o bucata de metal).

Pentru a putea captura mai bine semnalul dorit, va fi nevoie de o rata de esantionare mai mare:

Ducand la un rezultat mult mai apropiat de realitate:

Revenind la domeniul audio, care este rata de esantionare la care trebuie sa fie facuta achizitia pentru a putea captura toate nuantele unui semnal care sa fie reprodus de catre o boxa si sa nu poata fi deosebit de original (in limitele tehnice ale microfoanelor/difuzoarelor)?

Teorema Nyquist-Shannon (un link catre wikipedia pentru cei interesati) afirma urmatoarele, intr-un mod destul de complicat: pentru a putea reprezenta in mod digital un semnal analogic, este suficienta o frecventa de esantionare care sa fie dublul frecventei maxime a semnalului achizitionat.

Bun, mergem mai departe – care este frecventea maxima a unui sunet audibil de catre om? Luand in considerare ca frecventele superioare acesteia sunt in mod foarte justificat denumite ultrasonice si au tendinta sa fie auzite mai degraba de catre caini si alte animale cu simturile mai dezvoltate decat cele omenesti). Raspunsul (stiintific) general valabil este de 20.000Hz (20kHz). Desi nu exista un consens general, se pare ca totusi cifra de 16.000Hz este cea mai apropiata de realitate, de la varsta copilariei-adolescentei timpurii mai departe. Cu scaderi destul de rapide o data cu avansarea in varstei, datorate “uzurii” urechii datorate expunerii la zgomotele inconjuratoare – si, dupa cum afirma studii curente, cu deteriorari mult mai rapide datorate ascultatului de muzica la casti la volum prea ridicat (multumim, Apple! [si nu numai]).

Revenind – prin prisma teoriei respective si a celor antementionate, ar rezulta ca rata de esantionare minima acceptabila ar fi de 32kHz (intamplator, rata de esantionare a o serie larga de multi-efecte din anii ’80 care inca sunt schimbate pe eBay contra unor sume considerabile de bani – Lexicon-urile, in principiu). Dar tehnologia moderna este considerabil mai darnica, si a inzestrat orice dispozitiv analog/digital cu o rata de esantionare de 44kHz.

Cu toate acestea, mare parte din ele pun la dispozitie si rate de esantionare mai mari, de 48kHz (folosit in film), 96kHz, 192kHz, samd. Luand in considerare ca mediul de ascultare standard (in cazul fericit) este CD-ul audio la 44kHz, care ar fi motivele, avantajele si dezavantajele acestor rate de esantionare?

Intai, dezavantajele, mult mai simplu de pus in cuvinte:

- spatiul ocupat pe hard disk considerabil mai mare

- puterea de procesare necesara pentru a putea lucra cu datele respective creste cvasi-exponential

- nu toate pluginurile si efectele externe (in cazul in care acestea sunt conectate digital) au posibilitatea de a rula la acea frecventa de esantionare

Avantajele… Aici devine totul mai complicat. Primul punct de vedere ar fi faptul ca filtrul anti-aliasing este mutat cat mai departe in frecventa (descriere completa aici) – acesta este un filtru trece-jos pozitionat la jumatatea frecventei de esantionare necesar pentru a taia frecventele superioare, frecvente care prin aliasing ar introduce zgomot (in sensul de semnal nedorit) in spectrul de frecventa dorit (cel audio, in cazul nostru). Problema cu acest filtru este faptul ca, asemenea oricarui alt filtru (egalizator, etc.), introduce defazaje in semnal, cu efecte mai mici sau mai mari si asupra spectrului dorit. Cat de mult apare acest efect negativ, depinde strict de calitatea convertorului – la convertoarele de calitate, este aproape imposibil de deosebit un semnal esantionat la 44kHz fata de unul la192kHz (si mentionez “aproape” datorita presupunerii ca exista persoane cu urechi de o “calitate” considerabil mai ridicata decat cea a marii majoritati a persoanelor, majoritate in care tind sa ma includ si pe mine).

Un alt avantaj, mai clar, este in cazul in care exista sanse ca materialul inregistrat sa fie disponibil si pentru DVD-uri, SACD-uri, filme, samd. In acest caz, este foarte indicata folosirea din start a frecventelor de esantionare pe care le va avea mediul final de stocare.

Aici voi incheia aceasta prima parte – in urmatoarea voi reveni cu o prezentare mai amanuntita asupra adancimii de biti, precum si cu mai multe impresii personale legate de subiect, pe care aveti dreptul constitutional de a le comenta cu ajutorul casutei de mai jos. J

Mihai Toma

Cel mai nou sintetizator Novation: Ultranova [video]

Postat de Alba Ecstasy on septembrie 8, 2010  |  9 Comments

UltraNova este cel mai nou sintetizator de la Novation din gama “Nova”. Are cuprins in body-ul sau compact pachetul masiv de sunete Nova si un vocoder.

Un nou sistem performant “Touch sense” da control deplin al sintetizatorului – noi modalitati noi de a canta, crea sau interpreta fiind doar la o atingere distanta.

Ultranova este un sintetizator cu modelare analog din seria NOVA, cu un puternic procesor de efecte. Ultranova este o singura parte a legendarului sintetizator Supernova II, dar imbunatatit cu cele mai noi tehnologii. Nova insa nu se opreste  aici ci a adaugat alte noi features precum: filtre puternice, editor software, sinteza wavetable si noul mod de lucru “touch sense”.

SM Pro Audio lanseaza produse noi

Postat de Florin on septembrie 7, 2010  |  No Comments

Probabil ca ati auzit deja de M-Patch, controlerul pasiv de volum al celor de la SM Pro Audio. Ei bine acestia au lansat pe piata inca 2 variante derivate din acesta. Este vorba despre M-Patch 2.1 si M-Patch 5.1

Dupa cum va puteti da seama dupa numele celor 2, acestea sunt controlere de monitoare pentru sisteme 2.1 si 5.1.

M-Patch 2.1

Acum vine cu o carcasa schimbata care poate foi folosita atat pe desktop cat si in stativ de rack, M-Patch 2.1 are o varietate mare de functii pentru control de volum, reglare de nivel, mixare si monitorizare, toate astea fara vreo colorare de sunet, acesta fiind total 100% pasiv.

M-Patch 2.1 are abilitatea de a returna semnalul din subwoofer inapoi in el pentru al controla impreuna cu monitoarele stanga si dreapta de la butonul de master volum. In plus butoanele de mute fac posibila auditia cu si fara subwoofer la un switch de A/B.

M-Patch 5.1

Acesta este conceput sa ofere control analogic asupra sistemelor de monitorizare 5.1 din studio. M-Patch 5.1 are un sistem de switching pasiv cu acuratete incrdibila care in trecut era posibila doar cu echipamente peste 1000 euro. Acesta nu are nevoie de alimentare ca sa functioneze, puterea fiind nevoie doar ca sa alimenteze ledurile indicatoare, controlerul fiind total pasiv.

Un conector cu 25 de pini D-SUB furnizeazasase canale surround si 2 canale stereo, asa ca pe langa un sistem 5.1 la M-Patch se poate conecta si un sistem stereo.

Ajustarea atenuatorului la M-Patch 5.1 se face printr-un sistem de 12 trepte folosind rezistori cu film metalic care elimina probleme pe care le au momentan alte sisteme pasive de control de volum.

Aceste 2 unitati sunt deja disponibile pe piata. Mai multe informatii puteti gasi pe site-ul producatorului

AKG Perception 120 USB

Postat de Florin on septembrie 2, 2010  |  10 Comments

AKG, una din marcile de varf in productia de microfoane, au lansat de curand primul lor model de microfon cu conexiune USB. AKG Perception 120 USB este numele acestuia si este construit pe platforma lui Perception 120.

Microfonul este destinat in principal aplicatiilor de broadcast si radio dar se poate folosi foarte bine si pentru inregistrari in home studio sau chiar in calatorii, daca cuiva i se pare ca sunetul produs de tren ar trebui inregistrat si pus in mix

Acesta este plug & play, functioneaza foarte bine cu Windows 7, Vista, Windows XP dar si cu Mac OSX. In aceasta gama de pret este primul microfon cu un convertor Digital-Analogic integrat  la 24 Bit, pentru o calitate mai buna a sunetului si pentru zgomot redus. Acesta mai are si asa numitul “bass-cut filter” care este un filtru pentru reducerea frecventelor joase care pot provoca vibratii ale microfonului acestea nefiind chiar binevenite.

Acesta vine in pachet cu un trepied de masa, o montura pentru stativ si un cablu USB. Pachetul e configurat in asa fel incat il desfaci, il conectezi si esti “ready to go”. Pretul acestuia este undeva in jur de 160 Euro si este deja disponibil.

Mai multe informatii despre el pe site-ul producatorului