Instrumente muzicale – O lume fara limite! Despre muzica, echipamente audio, articole de specialitate, DIY

Nivelul de volum al mixajului final, prin prisma hipercompresiei

Postat de mihai on mai 26, 2010  |  13 Comments

Trecute sunt vremurile in care mixajul se facea, literamente, “la mana”, cu inginerul, asistentii si probabil si producatorul sau trupa stateau in jurul mixerului si aveau un fader, un potentiometru sau un buton de mute sub control, “muncind” impreuna la automatizari pentru a obtine un mixaj cat mai bun. (Din pacate), trecute sunt si vremurile in care se inregistrau atatea take-uri pana ce era scris pe banda de magnetofon era exact ceea ce trebuia piesei, atata ca si interpretare, cat si din punct de vedere tehnic. In rand cu restul lumii si deodata cu aparitiei DAW-urilor si al consolelor care dispun de sisteme complexe de automatizare, procesul de inregistrare si mixaj a suferit mari modificari pe parcursul timpului, punandu-se un mult mai mare pret pe “perfectiunea” rezultatului final, cu toate plusurile si minusurile de rigoare – o mai mare parte din acest rezultat fiind pasat pe umerii inginerului de sunet.

Oricum, indiferent de mediul de stocare al mixajului final, de modul de lucru, de procesul de masterizare, si chiar si indiferent de publicul tinta, inginerul de sunet este obligat sa ia pe parcursul procesului de mixaj o serie de decizii cruciale, cu singurul scop de a aduce un zambet pe fata ascultatorilor, a face un om sa dea din picior sau sa il duca intr-o anume stare de spirit.

Dupa aceasta introducere nu neaparat scurta, sa trecem la aspectele pe care doream sa le prezint in acest articol, pe care le consider cam cele mai importante aspecte de principiu ramase de actualitate in domeniu, poate chiar singurele: nevoia de a obtine un volum final cat mai ridicat prin prisma folosirii hipercompresiei si a limitarii, precum si insemnatatea acestor aspecte asupra procesului de mastering.

Un nivel de volum competitiv

Incepand din anii ’50, inginerii de sunet au incercat sa ridice cat mai mult nivelul sonor perceptual al mixajelor, pentru a le intrece pe cele care ieseau din alte studiouri. Motivul este simplu, si clar – prin comparatie, orice melodie care este mai tare, va da impresia ca suna mai bine decat una care e mai incet (o afirmatie putin cam prea generalista, asupra careia voi reveni – paranteza facuta pentru a nu mi se sari, inca, in cap).

Indiferent de deceniu, problema obtinerii unui volum ridicat era majoritar bazata pe mediul de stocare a muzicii – discurile de vinyl, in prima faza. Un disc care fusese imprimat la un volum prea ridicat ar fi facut capul de citire sa vibreze prea puternic, ducand la iesirea sa din sant si la un disc care “sarea”. Dupa aparitia casetelor magnetice, daca volumul era prea ridicat, sunetul imprimat pe ele incepea sa fie distorsionat, si inaltele incepeau sa dispara incetul cu incetul (un efect dorit pe anumite instrumente, dar in nici un caz pe tot mixajul, tot timpul). Dupa aparitia tehnicii digitale si a mediului sau de stocare cel mai raspandit, CD-ul, orice mixaj care trecea de 0dB FSD (limita efectiva a mediului digital) ducea la clipping digital, cel mai “urat” (din punctul meu de vedere) lucru care i se poate intampla unui mixaj complet.

Cu toate aceastea, pe parcursul timpului nivelul de volum mixajelor a crescut incetul cu incetul, in principiu in urma aparitiei tehnicii si a limitelor digitale, cu abilitatile lor de look-ahead, care, in cazul in care au fost folosite cu atentie, duceau la un volum ridicat, fara aparitia clipping-ului digital sau al distorsiunilor de banda magnetica.

In mod normal, ridicarea finala a volumului era obtinuta de catre inginerul de mastering. Un mixaj cu dinamica dorita si acceptata de catre artist si/sau de catre casa de discuri, acesta era trimis inginerului de mastering, care ridica nivelul de volum, incercand in acelasi timp sa pastreze cat mai mult din impresia de dinamica a piesei – revenind la ce am spus inainte legat de “orice e mai tare va suna mai bine”, e destul de clar de ce procesul de mastering a devenit incetul cu incetul ceva asemanator cu voodoo-ul in perceptia muzicienilor.

Problema intalnita de catre inginerul de mixaj la ora actuala (asta in cazul in care nu se fac pachete de mix&master, cum se intampla deseori la noi) este faptul ca artistii in general vor ca inclusiv mixajul final sa aiba nivelul ridicat pana in punctul in care poate sa concureze cu mixajele deja trecute prin masterizare, de la primul mixaj de principiu. Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care sunetul consolelor SSL a devenit atata de impregnat in mintea oamenilor – compresorul de pe master bus a fost folosit si/sau abuzat de atatea ori de catre inginerii de mixaj incat si-a facut culcus in urechile oricarei persoane care a mai auzit vreo piesa inregistrata (exagerez, evident).

La ora actuala, luand in considerare numarul ridicat si accesibilitatea limitelor digitale, nu e deloc dificil limitezi un mixaj pana la strivire, doar de dragul volumului – dar asta NU inseamna ca esti obligat sa o faci. Si astfel am ajuns la cel de-al doilea aspect in discutie, respectiv…

Hipercompresia

Un nivel prea ridicat de compresie sau de limitare (tot o forma de compresie, in cele din urma) pe mixajul final a capatat incetul cu incetul denumirea de “hipercompresie”. Mai jos, avem cateva posibile motive pentru care NU este neaparat de dorit.

• -         inginerul de masterizare nu are cum sa o contracareze pentru a isi putea desfasura activitatea cat mai bine

• -         prin abuz, se ajunge linistit la punctul in care de fapt fura din viata mixajuului, transformandu-l intr-un fel de zgomot de fond care nu transmite mare lucru

• -         un mixaj hipercomprimat care este apoi transformat in MP3 (sau alte formate similare) vor adauga artefacte nedorite, datorita faptului ca nu se “descurca foarte bine” cu materialele cu volum RMS foarte ridicat

• -         headroom-ul pe care inginerul de master l-ar putea folosi nu mai exista

O piesa care a fost hipercomprimata nu va mai avea dinamica, ramanand doar cu un volum ridicat, dar fiind lipsita de viata sau de orice factor care sa incite ascultatorul. Daca te uiti la ea intr-un DAW, va arata aproximativ ca o caramida, si probabil ca va suna similar.

Acestea fiind zise, e importanta obtinerea unui mixaj care sa aiba un volum RMS care sa tinda (subliniez, sa TINDA) catre cel final, pentru a ii oferi artistului o vedere cat mai exacta asupra modului in care va suna piesa dupa master. Metoda cea mai intalnita este folosirea compresorului de master bus pentru acest lucru.

Acesta e setat in general in felul urmator: raport de compresie scazut (multumesc pentru corectura, Omu) de 1.5:1 sau 2:1 (in functie de compresor, poate fi si 4:1, la SSL Master Bus Comp, de exemplu), un atac si un release lent. Astfel, mixajul va obtine un nivel relativ mai constant – dupa nu mai mult de 5dB de compresie (2-4dB in general). Practic, acesta este punctul in care ar trebui sa te opresti, dar datorita cerintelor publicului, se va trece la punctul urmator. Cu o mica paranteza – iesirea post-compresor si inainte de urmatorul etaj este cea care va trebui trimisa inginerului de master, nicidecum cea ulterioara pasului urmator, respectiv limitarea.

Aceasta consta dintr-un limiter digital setat la -0.1dB FSD sau -0.2dB FSD, pentru a previne clipping-ul; apoi se seteaza gain-ului de intrare al limiterului pana se obtine volumul efectiv dorit.

Astfel, vei putea beneficia de ceea ce este mai bun din ambele lumi – artistului ii vei putea da un mixaj care sa fie comparabil cu volumul pieselor pe care le aude la radio (nu ar fi oare cu atat mai simplu sa i se poata explica sa dea volumul mai tare la aparatul de auditie, pentru ca e vorba de un mixaj…) si inginerul de master va primi un mixaj cu suficient headroom pentru a putea sa se ocupe de procesul de masterizare asa cum ar trebui.

Acestea fiind zise, voi incheia aceasta pregatire a articolului de saptamana viitoare, respectiv cel legat de masterizare si ce insemna ea in contextul muzical actual.

Propellerhead anunta Reason 5 si Record 1.5

Postat de Florin on mai 25, 2010  |  3 Comments

Detaliile sunt putine dar cert este ca suedezii de la Propellerhead au anuntat deja lansearea ultimelor variante de Reason si Record. Informatii despre ambele versiuni putem afla pe site-ul Propellerhead Software si le vom primi cu pipeta de-a lungul a cinci zile, in fiecare zi primind  informatii despre cate o caracteristica noua. Pana acuma am aflat despre DR. Octo Rex Loop Player.

Acesta este un Dr. Rex clasic  supradimensionat pe 8 track-uri. In continuare nu putem decat urmarii un mic video de prezentare al acestuia si sa asteptam ca cei de la propellerhead sa ne arunce cate o firimitura in fiecare zi. In momentul postarii acestui articol mai sunt aprox 5 ore si 35 min pana la urmatoarea dezvaluire.

Pana atunci sa vedem ce-i cu Dr. Octo Rex…

Cockos REAPER

Postat de mihai on mai 19, 2010  |  11 Comments

Una dintre cele mai interesante aparitii noi pe piata DAW-urilor (desi prima varianta a aparut in anul 2005) este Cockos REAPER. Un DAW produs de catre destul de amuzant denumita companie Cockos, al carui fondator este Justin Frankel (cel care a conceput Winamp-ul in vremuri de demult), REAPER (Rapid Environment for Audio Production, Engineering and Recording) a devenit incetul cu incetul un jucator important in domeniul DAW-urilor.

Primul meu contact cu REAPER-ul a fost in anul 2007, cand, enervat de multiplele lipsuri ale Cubase-ului, DAW-ul pe care lucram deja de vreo 5 ani, am inceput sa caut alternative viabile. Din principiu am sarit Nuendo-ul (s-ar putea sa se observe o oarecare repulsie fata de Steinberg pe parcursul articolului, pentru care imi cer scuze in avans), la variante LE sau M-Powered de Protools nu aveam acces la vremea respectiva, Cakewalk-ul nu imi placuse vreodata, nu aveam Mac pentru a incerca Logic-ul (si nu stiam de varianta si pentru PC), implicit am ajuns sa “testez” REAPER-ul.

Conform counter-ului de ore de utilizare din splash screen-ul initial, dupa 15 de ore petrecute cu REAPER-ul parcursul unui weekend, deja capatasem o mai mare usurinta la utilizare decat software-ul Steinbergian antementionat, in care aveam sute sau mii de ore lucrate. Inca un lucru care m-a impresionat este faptul ca trecerea a fost aproape lipsita de orice dificultati – intr-un singur weekend puteam face 99% din tot ce stiam sa fac in Cubase, si invatasem deja o serie de functionalitati suplimentare care nici la ora actuala nu a fost implementate in cea de-a 5-a versiune a Cubase-ului.

Functionalitate de baza

Ca si restul DAW-urile alternative REAPER beneficiaza de o serie de facilitati standard, cum ar fi: suportul ASIO, VST, DirectX si Rewire.

Unul dintre factorii cruciali care il separa de restul competitorilor este faptul ca functionalitatea sa poate fi customizata pana la cel mai mic amanunt, permitand utilizatorilor sa-si formeze propriul workflow. Cu toate acestea, mie personal nu mi s-a parut genul de software care sa aiba o curba de invatare si o obligativitate de ajustare a workflow-ului abrupta – eu totusi folosesc 90% dintre shortcut-urile si macro-urile standard implementate, avand un numar destul de redus de scurtaturi “proprii”.

Specific REAPER-ului este faptul ca exista un singur tip de canal, generic, care poate servi si drept canal audio, MIDI, folder track, grup, bus sau canal de efecte – sau combinatii dintre acestea. Unul dintre exemplificarile utilitatii acestui concept este drum replacement-ul:

–        pe insert-ul de efecte al unui track audio de toba mare, sa zicem, se trece un ReaSampleOmatic (o varianta de VST audio-to-MIDI, integrat in pachetul de plug-in-uri cu care vine Reaper)

–        iesirea sa MIDI intra direct intr-un posibil sampler VSTi (Kontakt, sa zicem)

–        iesirea audio a Kontakt-ului este procesata ulterior, tot pe insert-ul aceluiasi track

Desi acest lucru pare destul de dificil de controlat, si posibil infricosator (cel putin mie conceptul asa mi-a parut, inainte de a apuca sa lucrez putin cu el), este de fapt un excelent mod de imbunatatire a workflow-ului care nu incomodeaza cu absolut nimic, datorita modului in care este implementata routarea.

Routarea

Aceasta este ceea ce eu consider punctul forte REAPER-ului, atat ca si metoda de imbunatatire a workflow-ului, cat si ca si unealta de creatie, prin multiplele posibilitati de routare paralela, seriala si orice alta varianta imaginabila a semnalului.

Practic, in 30 de secunde poti schimba complet orice routare a semnalelor de intrare (fie ele audio, MIDI, ReaRoute – o varianta de Rewire proprietara Cockos) catre track-urile proiectului, iar ulterior al canalelor catre bus-uri si al acestora catre iesiri (fie ele virtuale sau hardware), samd. Fiecare dintre canalele audio au fost trimise (prin send-uri, in exemplul de mai sus) catre bus-uri (fiecare dintre ele putand avea insert-uri, send-uri, si eventual chiar si track-uri audio/MIDI), iar bus-urile au fost routate prin master/parent la canalul aflat cu un etaj superior in ierarhie de track-uri, pana la master bus. Cu toate ca acesta este un exemplu foarte simplist de aplicare a matricii de routare, din cate stiu nici macar acesta posibilitate nu exista decat in functionalitatea a extrem de putine alte DAW-uri.

Incuibarea folder-elor (nesting-ul)

Luand in considerare faptul ca Reaper-ul are posibilitatea de incuibare al folderelor, routarea de mai sus se putea face intr-o modalitate cu mult mai simpla si mai naturala, din punctul meu de vedere:

Practic, bus-ul de tobe si cel de overhead-uri (OH) este in acelasi timp si folder track. Astfel, prin folosirea trimiterii de master/send, am format in acelasi timp si bus-uri audio si am organizat structura proiectului, pentru un workflow cat mai rapid.

Engine-ul audio

REAPER beneficiaza de un engine audio pe 64 de biti adancime – cred ca primul DAW care a implementat acest lucru. Deasemenea, suportul multiprocesor este unul dintre cel mai bine implementate de pe piata, ducand la o utilizare mai eficienta a procesoarelor si beneficiind la maxim de puterea de calcul a PC-ului (sau a Mac-ului, de cateva versiuni incoace) proriu.

Cu toate acestea, stabilitatea sa este exemplara: cu cateva mici exceptii, pe care le voi mentiona ulterior, in aproape 3 ani de lucru destul de intens cu REAPER-ul nu am avut un singur crash. Practic, este singurul DAW cu care am avut curajul sa ies in conditii de concerte live, atata pentru inregistrari multi-track (pe un laptop vechi de 5 ani), cat si ca si folosire a sa ca si procesor de efecte (gate-uri, compresii, samd) prin intermediul insert-urilor mixerului de scena si a Audiofire-ului propriu.

Theme-uri si skin-uri

Unul dintre motivele pentru care cineva care incearca pentru prima oara REAPER-ul ar putea sa se “sperie” de el este faptul ca, din punct de vedere vizual, nu este chiar atragator. Desi modul in care a fost implementat ca si aranjare pe ecran este foarte facil la lucru, nu spune foarte multe din punct de vedere estetic.

Pentru a le sari in ajutorul acestora, REAPER oferta posibilitatea de customizare pana la ultima virgula a modului in care acesta apare pe ecran – de la culori si pana la formele butoanelor. Desi in principiu nu pare sa fie mare lucru, mie mi se pare foarte important sa ai un skin care sa serveasca concomitent cele doua aspecte ale workflow-ului care sunt influentate direct de catre aspectul vizual: sa nu oboseasca ochiul deloc (Cubase-ul dupa 10 ore de stat in fata lui imi da, literamente, dureri de cap) si iti fie foarte usor sa gasesti butonul sau faderul dorit, chiar daca raportul dintre dimensiunile monitorului sau monitoarelor si rezolutia la care le folosesti nu este cel mai indicat. Nu foarte surprinzator, skin-ul preferat de mine este copiat dupa o varianta de Protools!

Update-uri rapide

Spre deosebire de modul in care alti software developeri trateaza bug report-urile si feature request-urile de la utilizatori, cei de la Cockos au un termen de raspuns extrem de redus, timpul de la mentionarea unui bug si pana la un update poate fi chiar si doar de cateva ore (in cazul in care este vorba de un bug important).

Imbunatatiri de continut aduse software-ului pot sa apara o data la cateva update-uri, adica o data la cateva saptamani; privind retrospectiv istoricul update-urilor majore (VCA-grouping-ul, de exemplu), macar o data la jumatate de an vor aparea si acestea.

Partea goala a paharului

Dupa cum am mentionat mai sus, exista si anumite inconveniente… Cel mai dureros pentru mine este faptul ca nu se comporta foarte bine cu un numar ridicat de placi DSP, principalul inamic fiind UAD-urile. De exemplu pe un calculator care avea 2 UAD-1, un Powercore PCIe si unul Firewire, precum si un Duende Firewire, apareau probleme destul de mari legate de nesincronizarea dintre driverul ASIO si REAPER, la o incarcare ridicata a acestora (mai mult 70% din puterea fiecareia). Atata timp cat nu foloseam deloc placa UAD, situatia era considerabil mai buna – cu toate acestea, este un punct in minus pentru cei care folosesc din greu placile DSP.

Al doilea aspect negativ este faptul ca un numar redus de plug-in-uri (aviz in special celor care folosesc software “try-before-you-buy” de la AiR, de exemplu) nu sunt functionale (SSL LMC-1, din cate mai tin minte, si partial Flux Stereo Tool), uneori putand duce si la crash-uri, in cazul folosirii sau instalarii lor.

Unul dintre lipsuri ar putea fi considerat de catre unii si inabilitatea de a lucra cu partituri, Cubase-ul si Nuendo dispunand de aceasta facilitate, drept exemplu. Pe de alta parte, Finale-ul mi se pare un software considerabil mai bun, iar costul total al unui pachet Finale+REAPER este aproximativ egal cu pretul unui alt DAW care sa aiba amandoua optiuni.

Concluzii

Luand in considerare ca pentru 60$ (pretul licentei pentru software-ul complet, dar cu o licenta care permite o cifra de afaceri de pe urma sa de maxim 20000$/an – arhisuficient pentru un home/project studio din Romania) poti beneficia de full-PDC (compensarea latentei VST-urilor), un engine audio extrem de stabil pe 64 de biti si un workflow foarte rapid, totul intr-un pachet de nici 5Mb, s-ar poate considera ca DAW-urile consacrate vor avea un pic de lucru pentru a-si mentine pozitia.

Mihai Toma.

Un mixaj echilibrat.

Postat de mihai on mai 17, 2010  |  6 Comments

Una din cele mai importante aspecte pentru care te lupti, ca si inginer de sunet, este obtinerea unui mixaj echilibrat – de aici va porni orice mixaj, si atata timp cat nu s-a atins punctul de echilibru, oricare alti “indulcitori” aplicati mixajului vor fi trecuti cu vederea.

Aranjamentul muzical

In primul si in primul rand, este obligatoriu ca aranjamentul muzical sa fie facut “ca la carte”. Un aranjament de calitate in care, din start, instrumentele nu se lupta unele cu altele (chitara solo si voce in acelasi timp, de exemplu), va putea atinge un echilibru mult mai usor decat un aranjament aglomerat, cu instrumente care ocupa aceeasi gama de frecventa, mai multe lead-uri simultane, samd.

Desi exista trupe si compozitori care au un talent innascut al aranjamentului muzical, se poate intampla ca ansamblul cu care lucrezi sa fie nesigur pe aranjament, sau sa doreasca sa experimenteze mai multe variante, lasand multiple instrumente sa se deruleze pe parcursul intregii piese si ducand la diverse conflicte ale aranjamentului. In acest caz, prima si cea mai utila unealta din arsenalul inginerului de sunet este folosirea judicioasa a unui buton deseori uitat: cel de MUTE. Mutind si demutind alternativ instrumentele care se calca unele pe altele pe picioare, inginerul poate ajuta la constructia balansului si a dinamicii piesei, in acelasi timp ajutand la echilibrarea mixajului. Este o varianta considerabil mai buna (zic eu) decat cea in care dai foarte incet un element, lasandu-l la limita audibilului (pentru tine, care stii ca este acolo) – acesta va ocupa loc in mixaj, fara a ajuta realmente scopului muzical.

Un aranjament bun va avea un numar limitat de elemente care ruleaza in acelasi timp. Un element poate fi un instrument, o voce, sau un grup de instrumente care indeplinesc acelasi rol (coardele din “I don’t wanna miss a thing” a lui Aerosmith, de exemplu).

Elementele unui aranjament:

1. Fundatia – sectiunea ritmica. In general se refera la ansamblul format de tobe si bass, dar poate sa contina si o linie de clape sau de chitara, in cazul in care acestea urmeaza “mot-a-mot” sectiunea ritmica. Se poate intampla, de exemplu in cazul trio-urilor muzicale, ca basul sa nu faca parte din fundatie, el avand propria sa forma ritmica, diferita de cea a tobelor, si trecand in alta categorie.
2. Umplutura – notele lungi si sustinute. Initial era cantata de catre diverse tipuri de orgi mecanice si electromecanice (Hammond, Farfisa, samd). La ora actuala, rolul a fost preluat in mare parte de catre pad-urile sintetizatoarelor, ocazional de un power chord de chitara sau de catre un ansamblu de coarde.
3. Ritmul – contra-ritmul instrumentelor fundatiei. Se poate referi la orice instrument, aproape, de la un shaker sau o tamburina, la o chitara care accentueaza timpii 2 si 4, sau la un ritm de percutie cu un groove diferit. Acestea vor adauga energie si miscare suplimentara aranjamentului.
4. Lead-ul – vocea sau solo-urile instrumentele. Se refera in general la elementul central al mixajului, despre care am vorbit si in articolul trecut.
5. Trecerile – elementele de legatura dintre parti, sau “raspunsurile” oferite lead-ului.

Cum sa construiesti un aranjament muzical functional

Exista cateva reguli simple, care vor putea usura munca chiar si pe cele mai complicate si aglomerate materiale:

1. limiteaza numarul de elemente care ruleaza in acelasi timp – in mod normal 4 dintre ele este maximul permis, rareori putandu-se intampla ca toate cele 5 sa apara simultan intr-un mix; chiar si numai 3 pot functiona fara probleme
2. fiecare instrument sa aiba propriul “spatiu” ocupat in frecventa – atata timp cat fiecare element are propriul spatiu, fara a fi “invadat” de catre altele, un mixaj va suna mult mai echilibrat si mai deschis

Cum sa stabilesti un spatiu pentru fiecare instrument in parte:

1. Modifica aranjamentul si reinregistreaza-l cu alt ton sau in alt registru
2. Muteste alternativ elementele care se lupta pentru acelasi spatiu
3. Foloseste boost-uri si cut-uri de EQ complementare (dupa cum am descris aici)
4. Redu volumul track-ului
5. Panorameaza-le in locatii diferite, sau plaseaza-le la adancimi diferite (cu ajutorul efectelor spatiale si de modulatie)

De unde sa pornesti un mix

In functie de aranjament si de genul muzical, exista mai multe puncte de pornire “standard”, restul elementelor fiind adaugate ulterior:

-         de la toba mare – la o piesa dance, de exemplu, unde toba mare este cruciala “mesajului” transmis

-         de la chitara bas – la mare parte din pieselor care sunt derivate din blues-rock

-         de la toba mica sau de la overhead-uri – in cazul in care consideri ca sound-ul de tobe este crucial piesei (cum ar fi unele piese de la Led Zeppelin, de exemplu)

-         de la vocea principala sau instrumentul de lead – pentru a construi tot mixajul in jurul sau

Cu toate ca am enumerat aceste variante, mai exista o varianta deseori aleasa de ingineri de sunet de talie mondiala, care consta in mixajul cu “toate faderele sus”, din start. Parerea mea personala este ca ai nevoie fie de un aranjament realmente bun, fie de multa experienta in domeniu pentru a putea sa abordezi un mixaj in acest stil, dar este o varianta care merita incercata.

Mihai Toma

Test monitoare audio: Adam A7 – Focal CMS 50

Postat de Alba Ecstasy on mai 6, 2010  |  15 Comments

Se iau 3 perechi de urechi deprinse cu sunetele de prin studiouri si 2 perechi de monitoare. Si 6 ore dintr-o zi. Plus o camera de apartament total neadecvata.
Ce iese?! O mare indecizie!
Mai ales atunci cand ai de a face cu 2 perechi de monitoare care se completeaza aproape perfect pentru lucrul in studio.

Focal CMS 50

Cand le-am scos din cutie eram singur, si prima mea reactie a fost: “LE VREAU!”. Noroc ca nu am gasit mobilul imediat sa-l sun pe Florin, asa ca sentimentul s-a stins destul de repede, tinand cont ca la aprofundarea reactiei mi-am amintit ca bugetul meu nu prevede asa ceva…
Am tras cabluri de la synth-uri si de la laptop si am ascultat de la MicroX si Evolver la mp3 si flac-uri.
Si am ramas la prima idee.

Adam A7

Evident, ca nu m-am putut abtine si le-am desfacut fara sa ii mai astept pe Marius si pe Adi.
Aceleasi cabluri, acelasi surse: sunet rece, clar, taios – prima impresie. Mi-am zis in continuare ca vreau Focal-urile…
Dar parca ma atragea “ceva” si la Adam-uri… Hmmm…

Si au venit si celelalte perechi de urechi, care au adus si setul de sunete de test: toata gama de frecvente, de la 20 Hz la 20 KHz, plus sunete roz, defazate, fazate s.a.md.
Si a inceput distractia!
Daca timpul pentru asa ceva il prevazusem pe undeva pe la 2 ore, am ajuns ca intr-un final de 6.30 ore, sa fortez nota si sa ii dau afara pe invitati.
Ca sa raman singur, doar eu, cu monitoarele, desigur nu din alte motive!

Am testat frecventele mai intai pe Focal CMS 50. Care au raspuns de la cap la coada pe toata gama de frecvente. Sunetul redat este cald, putin ‘boxy” cum zice Marius – adica asa, cam ca de cutie. Si cam asa si este.
Dar scot atat de bine in evidenta vocea din piesele ascultate [mai putin in Carmina Burana - unde nu s-a putut distinge cu aceeasi claritate textul ca la piesele pop-rock], incat ai impresia ca Rihana, Nightwish sau Tracy Chapman iti canta la ureche, langa tine.
Basul este calm, profund si nu distorsioneaza la volum mare. Inaltele sunt prezente dar nu exceleaza, incadrandu-se la ceva obisnuit.
Asadar, Focal CMS 50, iti reda o muzica frumoasa, un pic “cosmetizata”, dar umana, foarte apropiata de suflet si de conditia noastra de muritori.
Le consider foarte potrivite pentru genurile de muzica in care vocea este importanta [hip-hop, pop-rock etc].
Minusuri: nu ca minus, dar ca si scapare din partea producatorului: potentiometrle de volum sunt la nivelul cutiei si nu au gradatii. In schimb sunt granulate si se pot regla in trepte – ceea ce poate fi un dezavantaj. Mai mult, la una dintre boxe, au uitat sa puna bilele pentru granulare, asa ca mergea ca uns!

A venit randul Adam A7. Care au raspuns corect doar intre 25-31 Hz pana la 19 KHz. La 20 Khz a trebuit sa schimb locul in care stateam, sa intorc capul si sa sesizez ceva-ceva..
Insa, senzatia pe care o ai atunci cand asculti Adam A7 este una de LIVE. Duffy, Jarre, Kraftwerk, Michel J. iti canta live in your living room – cu toata echipa de instrumentisti, ingineri de sunet si baietii de la lumini!
Suna atat de clar si de patrunzator, chiar daca pe gama medie nu ai zice ca te incanta la prima auditie – sunand rece [desi se poate echilibra acest aspect din EQ-ul de pe spatele lor], incat stii exact ce trebuie sa faci la muzica ta. Adam A7 este o pereche de monitoare care nu te minte. Iti spune verde in fata acolo unde gresesti.
Iar twiterele de inalte, Marius le considera ca fiind de pe alta planeta. Si nu greseste deloc! Inaltele sunt atat de clare si de… inalte! ca eu, personal, nu am mai auzit un raspuns atat de bun pe aceste frecvente in muzica testata pe alte monitoare.
Adam-urile imi par foarte potrivite pentru muzica electronica [instrumentala], unde fiecare parte instrumentala trebuie sa se auda clar, ca frecventele sa nu se suprapuna si sa iasa “ciorba” si pentru genurile muzica unde fiecare parte trebuie sa se exprime clar.
Minus: desi producatorul a admis ca la o serie exista problema de eroare la gradarea potentiometrelor de volum, asta nu ma incalzeste cu nimic, eu trebuind sa stau cu urechea ciulita si cu ochii pe gradatii ca sa pot aduce volumul la acelasi nivel pe ambele monitoare, unul dintre ele suferind acest prejuduciu. Desigur, la volum maxim, una se aude mai tare decat cealalta… Stupid.

Concluzia finala: daca la testul frecventelor Adam-urile nu au raspuns atat de mine ca si Focal-urile, si la prima auditie Focal-urile m-au fermecat, in schimb, dupa orele [si apoi zilele] de ascultare, m-am indragostit iremediabil de Adam A7! Iar Focal-urile au ramas pe locul 2. Pentru mine.
In schimb, daca Marius venise cu ideea sa plece cu una dintre perechi, iar eu si Adi, credeam cu tarie ca va pleca cu Adam-urile, la plecare a luat Focal-urile! Cu mentiunea ca am sunat la SoundCreation si am rezervat si Adam-urile pentru el!

Sunt 2 perechi de monitoare care se completeaza aproape perfect, dupa cum spuneam si care ar putea sa lucreze in felul urmator:
- Adam A7 sunt excelente pentru compus si masterizat, prelucrat, mixat etc iar
- Focal CMS 50 sunt potrivite pentru ascultarea rezultatului final, asa cum un end-user va asculta muzica pe sistemul sau.
Adam A7 este posibil sa te faca sa exgerezi cu mediile si joasele, daca camera ta si EQ-ul nu sunt in regula, Focal CM 50 te vor face sa fortezi inaltele – pentru ca nu au un raspuns atat de evident in muzica. De aici si ideea ca se completeaza reciproc. Mai mult, a investi in 2 perechi de monitoare, nu este nici “un pacat”: intotdeauna vei putea avea de schimb o pereche, intotdeauna vei putea avea un grad de comparatie. Si asta nu te va putea face decat mai bun in ceea ce faci in muzica: rezultatul final va avea sansa sa fie unul foarte bine echilibrat.

De ce?

Postat de mihai on mai 4, 2010  |  1 Comment

Dupa ce am facut o scurta introducere al uneltelor de baza care sunt folosite pentru a construi un mixaj (egalizare, compresie, efectele spatiale si de modulatie), o scurta paranteza de ordin mai degraba uman, decat tehnic.

Care este scopul unui inginer de sunet?

Una dintre pareri este ca scopul acestuia este sa inregistreze/sonorizeze un act muzical exact asa cum este el. Totusi, la ora actuala doar muzica clasica si uneori jazz-ul mai ramane ancorate in aceasta dogma, desi de la varianta aceasta s-a pornit din momentul in care a aparut posibilitatea de amplificare electrica si de inregistrare a muzicii (initial mecanica) – inginerii de sunet purtau manusi si halate albe, ca si in orice laborator care se respecta:

Problema principala a acestui gen de abordare este urmatoarea: niciodata o inregistrare nu va avea cum sa reproduca un act muzical (nu cu tehnologia actuala) in totalitatea si grandoarea sa; niciodata un simplu cinel amplificat nu va suna la fel ca si instrumentul in sine. Indiferent de tehnicile folosite (inregistrari binaurale, sa zicem), un microfon nu va capta sunetul asa cum o fac urechile noastre, iar cu atat mai putin un difuzor nu va reusi sa radieze sunetul in felul in care o face o violoncel, de exemplu:

Este posibil sa reies ca fiind impotriva acestui curent al “naturaletii”, cand vine vorba de mixaj. Situatia este chiar opusa… De cand am inceput sa rotesc un potentiometru pe vreun mixer sau pe ecranul unui DAW, am avut dorinta de a face totul sa sune cat mai “natural”, “asa cum este el”, samd. Intr-adevar, rezultatul suna oarecum natural – pe cat imi permiteau abilitatile si tehnologia pe care le aveam la dispozitie. Totusi, incetul cu incetul, am inceput sa realizez ca desi sufletul meu ingineresc era impacat cu rezultatele, o anumita zona nu o atacam in nici un fel, in cautarea mea a naturalitatii: impactul emotional al muzicii inregistrate. Prin prisma acestui factor, cred ca se poate face diferenta dintru un mixaj tehnic, corect din acest punct de vedere si un mixaj artistic, care va ajuta muzica sa ajunga mai usor la ascultator – totul se raporteaza la muzica inregistrata, totusi.

O asemanare buna ar fi cea cu un film. Filmul va avea diverse efecte vizuale impresionante, care sa capteze atentia ascultatorului; deasemeni, un mix ar trebui sa faca tot posibilul sa capteze atentia, prin mijloacele proprii. Mergand mai departe pe aceasta analogie, un mixaj va trebui sa aiba puncte de tensiune si de rezolvare ale lor, exact ca si in cazul cinematografiei, pentru a mentine atentia ascultatorului concentrata. Pentru acestea, cred ca sunt cruciale 3 puncte de vedere:

- cauta directia in care se indreapta piesa, ce incearca “sa zica”, si ajut-o cu ajutorul uneltelor de mixaj si aranjament pe care la ai la dispozitie

- afla care este groove-ul piesei (“pulsatia” cred ca este termenul in romana cel mai apropiat) si construieste mixajul pe fundatia sa

- identifica elementul cu impactul emotional cel mai mare (vocea, lead-ul de chitara, samd), incearca sa-l scoti in evidenta pe tot parcursul piesei si sa-i amplifici impactul

Directia unei piese

Primul lucru care ar trebui sa fie facut este gasirea directiei unei piese, inainte de a te arunca cu diferite procesoare si efecte asupra sa. Directia sa este data in 99% din cazuri de catre artist si modul in care a interpretat piesa. De exemplu, o chitara electrica pe clean dintr-o piesa country va suna mai intim si mai apropiat decat intr-o balada power metal – fiecare incearca sa transmita altceva, iar rolul nostru este sa le ajutam.

Cu toate acestea, directia si stilul piesei este dictat in primul si in primul rand de catre artist – exista o multitudine de piese care au trecut prin multiple stiluri muzicale si interpretari (All Along The Watchtower a lui Bob Dylan, de exemplu), fiecare intelegand-o si ducand-o in alt loc.

Aflarea groove-ului unei piese

Indiferent de genul abordat – blues, rock, hip-hop, jazz, muzica clasica (unde intr-adevar, termenul corect ar fi de “pulsatie”) – o piesa va avea un “groove” al sau, pe baza careia se grefeaza restul elementelor.

Una din principalele greseli este aceea ca groove-ul este dat in mod obligatoriu de catre tobe si/sau bas. Desi in mare parte din cazuri este adevarat, exista suficiente exceptii inclusiv in muzica blues si derivatele sale pentru a invalida aceasta idee: chitara ritm (cu delay-ul sau aferent, fara de care nu ar fi avut acelasi groove) de pe “Every Breath You Take”, drept exemplu.

O alta idee gresita este ideea ca o piesa trebuie sa fie cantata 100% “pe timp”, dupa cum este vorba – pulsatia nu va mai aparea, in acest caz. Ea este generata, in principiu, de catre micile diferente de temporizare, care genereaza tensiune si apoi o rezolva – teorie aplicabila si in cazul sequencer-urilor si al drum-machine-urilor, dupa cum demonstreaza acest video al unui drum-machine vechi, cu sample-uri de calitate slaba si nu cine stie ce cunoscut, dar care are un groove care mie mi se pare excelent: Sequencial Circuits TOM.

De aceea ideea ca fiecare element trebuie pus EXACT pe timp intr-un DAW mi se pare aberanta, inclusiv in cazul stilurilor muzicale care teoretic nu accepta ideea de “groove”, cum ar fi grindcore-ul, de exemplul. Exista chitaristi ritmici si tobari inclusiv pe acest stil muzical care demonstreaza clar superioritatea groove-ului omenesc asupra cuantizarii intr-un DAW, chiar si in cazul acestui stil destul de “robotizat”.

Ca si concluzie – ideea este sa gasesti instrumentul care detine pulsatia piesei (sau combinatia de instrumente) si sa le ajuti sa o faca, construind totul pe fundatia respectiva.

Identificarea elementului cu impactul cel mai mare

La fel de important ca si gasirea groove-ului piesei este sa gasesti elementul care capteaza si/sau mentine atentia ascultatotrului. In anumite cazuri, cum ar fi muzica dance sau hip-hop, este vorba insasi de groove. Intr-o oarecare majoritate, este totusi vorba de linia vocala; in altele, poate fi vorba de un instrument (linia de chitara ritm/solo din “Layla”-ul lui Eric Clapton).

Ideea este sa descoperim care este elementul de maxim interes, si sa-i potentam efectul, pe cat posibil. Fie prin folosirea compresiei ca si efect, fie al efectelor de modulatie, fie facandu-i cat mai mult loc in mixaj pentru a putea sa iasa in evidenta.

La finalul acestui articol, voi trasa o ultima paranteza la tot ce am scris – tot ceea ce am scris mai sus este adevarat in cazul in care materialul cu care ai de lucrat a fost inspirat. In 99% din cazuri, nici un inginer de sunet nu va putea face o trupa care canta fara pasiune si fara o anumita directie sa aiba un impact emotional – poate doar sa inteleaga directia si sa ajute piesa sa mearga pe drumul sau, incercand sa faca pasiunea trupei sa ajunga mai usor la ascultator.

Mihai Toma

Clavia Nord Wave [test]

Postat de jutas on mai 3, 2010  |  3 Comments

Sectiunea de efecte

Ar trebui sa incep acest test cu afirmatia ca in adancul sufletului meu sunt un “fan Virus”. Acel instrument al carui sound a creat trenduri in unele stiluri muzicale si al carui preseturi se pot recunoaste in foarte multe hituri: atat mainstream cat si in muzica alternativa (preponderent electronica, bineinteles). Un sunet rece, tehnic, precis, cu arpegii si delayuri ritmice, unisono bogat: putem sa il descriem si in acest fel daca vrem sa facem stereotipii. Desi nu ar fi corect pentru ca are un filtru (defapt doua) acceptabil, sounduri de bas, paduri si stringuri din care se pot crea muzica in aproape toate genurile, iar modalitatile de rutare intre surse de LFO si destinatii sunt vaste astfel variatiunile de sunet sunt practic infinite. Insa poate aici ii este si punctul slab. Ca sa creezi un sound anume te poti complica singur: daca simti ca vrei un sunet complex trebuie sa intri in adancimea ierarhiei de butoane si meniuri, timp in care iti poti pierde inspiratia. Asa ca majoritatea lumii prefera sa foloseasca doar “superficial” Virusul: doar pentru simplul motiv ca astfel se poate pastra inspiratia.

De ce am facut aceasta introducere? Am vrut sa subliniez ce NU este Nord Wave-ul. Suedezii de la Clavia au creat un instrument muzical si nu o unealta nemteasca perfecta. Nord Wave este tot ceea ce ii lipseste Virusului: este usor (desi tot in carcasa metalica dar are cu o octava in minus), este mega-intuitiva si iti confera un sound unic, care insa nu-ti ridica sprancenele spunand ca “suna misto, l-am mai auzit si in piesa X”. Ambele modele sunt sintetizatoare virtual-analogice in adevaratul sens al cuvantului, insa daca vrem sa facem o analogie despre diferenta lor, ramanand tot in domeniul clapelor, am putea spune ca Virusul este un instrument apropiat workstation-urilor, pe cand Wave este ca un stage piano.

Sectiunea principala

La prima vedere iti capteaza atentia ca ai doar un ecran relativ micut si ca toate potmetrele au un singur rol bine definit (butoanele pot avea si doua,  ca mai ai si un buton de shift), si ca marcajul pe suprafata instrumentului delimiteaza ergonomic blocurile de control: oscilatoare, envelopes, filtre, efecte, modulare lfo etc. Aceste module sunt standard la un VA. Punctele inovatoare nici nu le vei gasi din prima daca nu ai citit in prealabil despre ele, dar sunt sigur ca ai citit si stii ca in Nord Wave inginerii au imbinat un VA cu funtionalitatile unui sampler: oscilatoarele pot emite pe langa formele de unda standard (dreptunghiulara, triunghiulara, dinte de fierestrau) si sampleuri, care la randul lor pot trece prin toate stadiile unui VA. Esantioanele, care din fabrica sunt preponderent instrumente acustice pot fi modulate si aplicate cu efecte astfel incat sa iasa ceva ce inca nu ai auzit. Si doar din cateva “clickuri”. Nu pot sa ma abtin sa nu spun deja de acuma ca filtrele si efectele suna foarte bine. Nu este obisnuit ca modulul de efecte la un sintetizator sa sune deosebit. Soundul poate avea o caldura cum nu am mai auzit de la synthurile analogice incoace, si totusi orice ai face soundului, daca il pui in mix, nu-ti va crea dureri de cap. Daca ati lucrat cu softsynthuri care singure suna captant, cand incerci sa-i integrezi in mixaj nicidecum nu iti iese un echilibru: sclipiciurile si artificiile iti scot ochii, insa orchestratia va fi deosebit de greu de finalizat. Nord Waveul nu are astfel de probleme, si acest lucru este valabil si pe scena.

Sectiunea de morphing

Un alt feature este destinat atat sounddesignerului cat si instrumentistului din tine: morphingul. Suna foarte stiintific, eu la inceput am crezut ca este ceva mult mai complex, insa este doar o facilitate simpla dar practica: tinand apasat unul dintre butoanele de morphing si rotind mai multe potmetre, le putem asocia acelui control de morphing toti acesti parametri in mod simultan. Adica: poti alege ca ori prin roata de modulatie (modwheel) ori prin velocitate ori prin nota cantata sa poti modifica valoarea a pana la cca 25 de parametrii al sunetului. Si setarile acestea bineinteles se pot salva cu programul tau ca si preset.

Cu butoanele de slot se pot alege layerele: se poate alege unul, celalalt sau ambele layere.

Slots: acesta la inceput poate cauza cateva momente de neintelegere. Sloturile sunt un fel de layering a’la Clavia. Fiecare program poate avea doua sloturi adica doua layere total distincte. Pentru selectia lor sunt doua butoane pe interfata imediat sub ecran: Slot A si Slot B. Le poti selecta sau deselecta pe ambele. Setarile de pe interfata i se aplica Slotului care a primit “focus”: chiar daca pe claviatura canti pe ambele layere deodata, selectand in acest timp unul dintre sloturi led-ul acelui slot incepe sa clipeasca ceea ce inseamna ca ii poti modifica caracteristicile lui. Numai intru in detalii cum ar fi de exemplu ca un slot de la un program se poate copia intr-un alt program simplu doar printr-o combinatie de butoane: aproape toate operatiile se pot rezolva fara a scotoci in meniuri. Bineinteles pentru acesta trebuie sa citesti putin manualul: in 15 minute l-ai rasfoit, ca in 30 de pagini s-a explicat tot ce este legat de utilizare cu figuri si exemple pe intelesul tuturor. Este comic, dar cealalta jumatate a manualului este ocupata de explicatii a cum trebuie sa folosesti softwareul cu care poti incarca/descarca sampleuri din synth (Nord Sound Manager) pe calculator: cred ca asta spune tot despre inginerie, proiectare si ergonomie la acest instrument.

As pune la o parte superlativele, pentru a-mi exprima nedumerirea legata de o lipsa: Nord Wave nu are arpegiator! Nu vorbesc despre un arpegiator cu patternuri editabile, sau doar ritmice predefinite: nici macar unul simplu cu up/down/random si +/- octave nu are. Nu pot explica acest lucru, se pare ca Clavia nu vrea sa creeze ceva absolut perfect: in generatia anterioara (Nord Lead 3) a lipsit sectiunea de efecte! Acuma avem efecte dar numai avem arpegiator. Daca cauza ar fi una conceptuala, ca de exemplu: “Nord Wave este un instrument solo, si cei care canta pe scena sa invete sa canta arpegiile respective” m-as conforma cu aroganta binevoitoare, dar ar fi contradictoriu pentru ca Nord Lead 3, care deja si in denumirea lui si-a definit singur rolul, avea acest modul la bord. Mai sunt si alte minusuri mai putin semnificative, care reduc posibilitatile de editare dar care la fel s-ar fi putut rezolva cu usurinta. De exemplu: aftertouch-ul poate controla doar sectiunea de tremolo nu poate fi atasata la alti parametri ca si sursa de modulatie. Daca nu ai tremoloul pornit, aftertouchul pur si simplu nu face nimica. Ah scuze: trimite MIDI CC-ul pe iesire…
Si inca ceva:  mie imi placeau foarte mult potmetrele infinite cu coroana de leduri care au existat pe Nord Lead 3 (si pe Nord Modular de altfel), pentru ca dupa incarcarea unui preset ai putut “vedea” rapid caracteristicile lui, si ai putut modifica fiecare setare relativ fata de stadiul salvat. Dupa cum se stie aceste componente sunt destul de scumpe si piata de VA-uri este sensibila la preturi, asa ca se poate explica aceasta lipsa.

Panoul de control

Nord Wave desi este un instrument conservator (ha-ha un VA conservator… cum se schimba vremurile), se poate conecta la calculator cu usurinta prin portul lui de USB, si chiar daca pe Windows 7, driverul doar din a treia incercare mi s-a instalat, updateul la OS s-a facut rapid si fara probleme. In softul lui amintit mai sus nu am mai intrat, deci nu ma pot exprima in legatura cu el. Daca intrati pe nordkeyboards.com, siteul oficial al sintetizatoarelor Clavia, in sectiunea Super Sounds veti gasi o duzina de librarii create de sounddesigneri renumiti din intreaga lume. Cu programul Nord Sound Manager puteti incarca preseturile acestea pe synth. Interesant este ca ele se bazeaza doar pe sampleurile deja existente si nu necesita incarcare/reorganizare ale bancilor de sample.

Cateva exemple audio inregistrate cu Nord Wave

Pentru inregistrare am folosit Presonus Audiobox USB si Ableton Live 7. Nu s-a aplicat nici un plugin de efecte audio sau procesare dinamica. Singurul efect este arpegiatorul MIDI in cateva dintre secvente.

Patchul Woodwind de pe locatia 3:26 usor alterata cu un morph pus pe modwheel care modifica cutoff-ul de pe filtrul trece jos. Neexistand arpegiator intern, am folosit un plugin MIDI din Live:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

O secventa avand aplicata reverb-ul de tip “Room” din Nord Wave:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Aceeiasi secventa cu reverb de tip “softstage”:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Secventa identica cu reverb de tip “hallsoft”:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Un preset poate avea doua layere (Sloturi) care se pot interschimba in mod real, adica in timp ce canti. Cu doua butoane Slot A si Slot B poti selecta daca vrei sa canti layerul A sau B sau amandoua deodata. Iata cum suna in cazul presetului “Collins Grand” (locatia 2:42 din memorie):

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

O secventa techno cu un ton gras (”Dancelead” din locatia 2:16) unde pe modwheel am pus un morphing de sweep pentru filtrul presetului:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

O secventa cantata cu 3 variatii de mono/polifionie selectabila in timp real cu un singur buton de pe interfata: polifonic, monofonic cu legato si monofonic traditional. Monofonic cu legato nu face retrigger pe infasurator (envelope): doar continua generarea din faza de sustain cu tonalitatea cea noua:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Daca ati crezut ca Nord Wave nu poate suna destul de comercial, iata un exemplu de dance/trance clasic:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Update: au aparut recent pe nordkeyboards.com banci de sunete pentru Trance (Trance Wave Banks).

In conluzie as mai vrea sa spun ca nu am auzit nici un alt sintetizator VA care sa aiba o dinamica asa mare (si atac prompt), avand si o latenta atat de scurta. Da, latenta, ca suntem obisnuiti sa nu vorbim de latenta la synthurile fizice, desi simptomul exista: la un model recent aparut si testat pe paginile acestui blog eu am si simtit-o. Nu vreau sa spun acuma modelul.

Daca ar intreba cineva ca ce as alege dintre un Virus si un NordWave, nu as sti sa raspund foarte hotarat. Cele doua instrumente impreuna formeaza o companie aproape perfecta pentru majoritatea genurilor muzicale care necesita sounduri de sintetizator. Iar daca iti place sa fii si sound designer ambele iti pot da foarte multe posibilitati si pe langa asta poti intra si intr-o comunitate activa unde poti posta creatiile tale pe care altii le pot folosi in mod constructiv in creatia lor muzicala.

Conexiuni