Instrumente muzicale – O lume fara limite! Despre muzica, echipamente audio, articole de specialitate, DIY

Compresia si compresoarele audio – partea a II-a

Postat de mihai on aprilie 27, 2010  |  8 Comments

Am revenit cu cea de-a doua parte a acestui articol. Dupa ce in prima parte (link) am descris parametrii si modul de functionare al unui compresor/limiter audio, acum vom trece la lucruri mai concrete legate de functionarea compresoarelor. In primul si in primul rand…

La ce sa folosesti un compresor?

Cel mai pe scurt posibil (si incomplet): pentru a controla dinamica unui element SAU pentru a obtine un efect (util muzicii, evident). Prin stapanirea acestor doua aplicatii ale compresiei, se va putea face diferenta dintre un mix amatoresc si unul catre-profesionist. De asemenea, sound-ul propriu si personal al inginerilor de sunet este deseori bazat pe modul in care acestia folosesc compresoarele (Chris Lord Alge, drept exemplu).

Folosirea compresiei pentru a controla dinamica elementelor

Practic, se refera la mentinerea unui nivel cat mai constant audibil si “in forta”, fara a ucide complet viata si naturalitatea instrumentului sau vocii in cauza (sau distrugand-o, dar atunci vorbim de folosirea ca si efect a compresiei) – se refera la ridicarea nivelului pasajelor de volum mic si scaderea celor de volum mare.

Cateva exemple:

1 pe chitara bas – luand in considerare ca aproape orice chitara bas are cateva note care suna in mod evident mai tare decat celelalte, datorita rezonantei corpului sau a grifului, se poate folosi compresia pentru a nivela aceste diferente, si a mentine chitara bas “la locul sau”

2    pe voce – atata timp cat marea majoritate a vocilor nu au o tehnica impecabila de a canta la microfon si nu canta la acelasi volum toate cuvintele sau silabele, vei fi obligat sa folosesti un compresor pentru a le aduce la acelasi volum, pentru a ramane toate audibile

2 pe toba mare sau toba mica: deseori, un tobar nu va lovi cu aceeasi intensitate fiecare nota (un duolet, de exemplu, e aproximativ imposibil sa fie egal in volum cu o nota simpla, in cazul in care piesa cere acest lucru), iar folosind compresia vom obtine o intensitate constanta a loviturilor, si implicit, un groove ceva mai constant

In general, cand vorbim strict de controlul dinamicii, se foloseste destul de putina compresie (2-5 dB) si un ratio destul de mic (1.5:1-4:1), pentru a nivela cu o oarecare delicatele varfurile, fara a-i fura naturaletea si impactul track-ului.

Folosirea compresiei ca si efect

Astfel, compresia poate fi folosita pentru a modifica in totalitate sound-ul unui instrument. Prin folosirea unui compresor cu setarile adecvate, se poate adauga viata unui track slabut, se poate face mai agresiv, sau mult mai bland, depinde de dorinte. Aici ma refer strict la impactul “emotional”, desi prin folosirea mai in forta a compresiei apar si modificari ale raspunsului in frecventa a elementului comprimat.

Prin setarile de atac/release ale compresorului, se poate modifica envelopa de volum (ADSR) a unui instrument – scurta sau lungi atacul (implicit si impactul), sau se poate lungi coada, pentru a il face sa sune mai plin.

In principiu, la ambele folosinte ale compresiei, ceea ce ne dorim este ca sunetul sa “iasa spre noi” (un termen pe care eu il asociez cu playback-ul vinyl-urilor de calitate, de exemplu), nu sa se departeze sau sa para “inchis” in spatele unui zid transparent. Exista si situatii in care dorim sa indepartam sunete, dar in general se folosesc alte tehnici (ca de exemplu unele descrise aici).

Ca si un exemplu de folosire extrema a compresoarelor, cu rezultate excelente, imi aduc aminte de un articol citit acum cativa ani (nu imi mai aduc aminte nicicum unde l-am citit, din pacate), in care era descrisa tehnica de lucru a unui inginer de sunet de generatie mai veche, care folosea STRICT compresoare pentru mixaj – pentru a colora, pentru a egaliza, pentru a scoate in fata sau a trimite in spate vreun element, samd. Rezultatele sale erau excelente, si nu folosea nici urma de egalizator (ma gandesc totusi ca track-urile primite erau deja un pic procesate la intrare), sau efecte spatiale. Atata de puternic poate fi un compresor folosit in mod adecvat.

Compresia sidechain

In primul rand, o mica mentiune – atunci cand un compresor primeste la intrare un semnal, acesta este trimis, in general, in mod egal in doua directii: detectorului si intrarii efective a elementului de compresie. Detectorul este cel care ii comunica elementului de compresie in sine cat de mult sa comprime si in ce fel, in functie de setarile si caracteristicile sale si ale elementului de compresie.

Unele compresoare au o intrare separata pentru detector, care este denumita intrare de sidechain. Practic, astfel putem controla mai in adancime cat de mult si cum sa fie comprimat unui element.

Exemple de folosire:
3 la intrarea de sidechain se aplica acelasi semnal ca pe intrare de semnal, dar cu joase atenuate; astfel se va obtine o compresie mai putin accentuata si controlata de frecventele joase, puternice in cazul unui mixbus, de exemplu

4 la intrarea detectorului unui compresor aflat pe chitara se aplica semnalul de voce; astfel, in momentul in care intra vocea, chitara va fi comprimata intr-o proportie dorita, si vocea va parea ca iese in fata

5 la intrarea de semnal se aplica vocea, iar pe cea a detectorului vocea cu un boost considerabil pe inalte; si astfel ajungem la…

Folosirea compresiei pentru de-essing

Una din problemele des intalnite la voci este aparitia sibilantei – datorita unei tehnici de microfon incorecte, a defectelor de vorbire, a hipercompresiei vocale sau a echipamentelor inadecvate (microfon prea deschis pentru o voce deja deschisa). Dintr-o combinatie din motivele de mai sus, ne putem trezi la mixaj ca orice “s” este intr-atata de puternic incat parca sare la tine, undeva intre 5 si 8kHz (in general).
Pentru a combate acest efect, putem folosi un de-esser propriu-zis, care in general nu are ca si parametri decat frecventa principala a sibilantei nedorite, si cat de mult sa fie redusa aceasta. Dar cum functioneaza aceasta, si cum putem obtine un de-esser dintr-un compresor?

Practic, mare parte dintre de-essere sunt in principiu compuse dintr-un compresor normal, la intrarea detectorului caruia (intrarea de sidechain) s-a aplicat acelasi semnal ca si la intrarea de semnal, dar cu continutul dintre 5-8kHz boost-uit mai mult sau mai putin. Astfel, compresorului ii va fi mult mai “vizibila” sibilanta, si o va “ataca” pe aceasta in mod direct, pastrand nealterat semnalul daca nu exista un continut ridicat de semnal la frecventa la care a fost setat, lucru care in general se intampla doar in cazul sibilantei.

Compresia paralela

Denumita si compresia in stil New York (acolo fiind zona in care a aparut ea si in care este folosita cu predilectie), este in general folosita pentru a face diferite elemente sa aiba un maxim de putere, predominant in cazul mixajelor mai “grele” cum ar fi cele de rock, samd.

Metoda de aplicare:
6 se trimite bus-ul de tobe si eventual cel de chitara-bas catre un compresor stereo

7 se calca in picioare semnalul prin compresiel cat de mult e posibil, atat timp cat suna bine (10-20dB de compresie, fara probleme)

8 atacul si release-ul pot fi destul de scurte, dar poate fi util sa fie in tempo cu piesa, sa faca compresia sa “respire” in ritm cu piesa

9 rezultatului i se adauga un egalizator si se boost-uie inaltele (5-10dB la 7-10kHz, ca idee), si joasele (5-10dB la 100Hz)

10 se ridica incetisor nivelul acestui canal paralel, hipercomprimat si foarte agresiv pe inalte si joase, astfel incat sa fie abia audibil sub semnalul original

Astfel, sectiunea ritmica va parea mai mare si mai egala, fara a suna plat, ca si rezultat a hipercompresiei aplicate direct.

Compresia de pe master bus

Una dintre tehnicile de mixaj foloseste in mod constant, chiar de la inceputul unui mix, un compresor pe master bus. “Scuzele” sunt multiple: o apropiere a mixajului cat mai mare de master-ul final, o agresivitate putin crescuta, usurinta crescuta a inchegarii unei piese, calitatea tonala a compresorului (care adauga acel “ceva” care lipseste), samd. In general, se refera la un compresor cu un atac maricel si un release destul de lung, care se plimba destul de lin intre 2-4dB de compresie constanta pe piesa.

Cel mai cunoscut compresor de mixbus este SSL Buss Compressor-ul, folosit pe un nr. ridicat din piesele mixate de la aparitia consolelor SSL (prin anii ’80) si pana in prezent.

Setarea “standard” (cea mai des functionala) a unui SSL Buss Compressor ar fi:
11 atacul la maxim (30ms)
12  release-ul la minim (1.2s sau AUTO)
13  ratio pe 4:1
14  threshold-ul suficient cat sa asigura 2-4dB de compresie constanta

myVST.com Site cu prezentari VST gratuite sau demo [video]

Postat de Florin on aprilie 26, 2010  |  No Comments

Umbland pe net ca tot omu care “umbla” pe net, am descoperit un site foarte interesant care sunt convins ca va fi de folos multora. Mai exact este un site cu prezentari video de pluginuri VST, multe dintre ele necunoscute pentru unii, in variante gratuite sau Demo. Adresa acestui site este: www.myvst.com. Aici veti putea gasi multe pluginuri VST de care probabil nu ati auzit si care probabil va vor fi de folos. Sintetizatoare virtuale, efecte, instrumente virtuale, tool-uri audio, sample-uri si loop-uri, si multe alte chestii interesante veti putea gasi pe acest site.

Am sa va prezint mai jos cateva clipuri video Demo ale catorva VST-uri gasite aici.

Mothman 1966 – sintetizator VST

Arracis Gold – Sintetizator VST

TAL-Reverb – reverb

Compresia si compresoarele audio – partea I

Postat de mihai on aprilie 16, 2010  |  11 Comments

Pe parcursul timpului, am observat multe intrebari legate de compresia audio, precum si multe implementari “gresite” ale acesteia. Prin urmare, in acest articol, vom prezenta modul de functionare al compresoarelor audio, metodele lor standard de utilizare, precum si cateva sfaturi aplicative.

Roland GAIA synthesizer SH-01 [video]

Postat de Florin on aprilie 15, 2010  |  No Comments

Anul acesta la Frankfurt Musik Messe , Roland au lansat doua noi sintetizatoare, GAIA SH-01 si AX-09 Lucina. In acest post vom vorbi putin despre GAIA care se vrea a fi o continuare a traditiei Roland in materie de synth-uri analogice.

Cu toate ca GAIA are la baza tehnologie virtual analogica, interfata lui pare scoasa din anii 80 cu un iz usor modern. Aceasta are o combinatie buna de butoane, knob-uri rotative si slider-e impreuna cu o claviatura compacta, velocity sensitive, de 37 clape. Putem spune despre acest synth ca este cel mai direct din ultimii ani produs de firma japoneza.

Acesta beneficiaza de o constructie destul de usoara si compacta, in sensul ca el cantareste mai putin de 5Kg si poate fi alimentat atat cu alimentator cat si cu baterii.  Caracteristicile tehnice insa sunt departe de a fi usoare.

Cu o polifonie de 64 de note impartita in 3 straturi cu un filtru multi-mode si 3 envelope-uri pe strat, nu va fi foarte greu sa construiti patchuri dintre cele mai “monstruoase”. SH-01 mai ofera si 128 de patchuri gata construite care le puteti accesa usor dupa bank si patch number. Pe langa toate acestea, binenteles ca SH-01 este dotat si cu un arpegiator si binenteles o sectiune de efecte care contine: reverb, delay, fuzz, distorsion, flanger, phaser, etc. Acestea pot fi combinate cate 5 simultan.

Roland anunta ca pretul aproximativ pe piata va fi de 799$ si va putea fi cumparat in viitorul apropiat.

Cand va fi lansat pe piata vom incerca sa punem mana pe unul si sai facem si o recenzie proprie. Pana atunci ne uitam la filmari si la fotografii…

Video :

Ghid al specificatiilor amplificatoarelor audio

Postat de mihai on aprilie 9, 2010  |  2 Comments

Pentru a continua o serie mai veche de articole (link1, link2) legata de amplificatoare, am revenit cu un ghid de alegere a unei combinatii cat mai fericite de amplificator/boxe, precum si cu o serie de informatii suplimentare legate de parametrii acestora.

Impedanta

Fiecare boxa are o impedanta de intrare nominala (4, 8, 16ohmi, samd) – se refera la impedanta “medie” a boxei, de care ne vom folosi mai departe pentru a alege amplificatorul adecvat.

Toate amplificatoarele au o impedanta MINIMA de iesire. Asta inseamna ca, daca sa zicem ca impedanta minima a unui amplificator este de 4 ohmi, el va putea accepta boxe de minim 4 ohmi – nu va avea probleme sa conduca si boxe de 8 ohmi sau mai mult, dar puterea pe care o va putea oferi va fi aproximativ injumatatita pentru fiecare dublare a impedantei boxei. Sa analizam un caz concret, respectiv specificatiile amplificatorului Alto MAC 2.3:

-         putere RMS (EIAJ): 2×360W @8 Ohmi; 2×720W @4 Ohmi; 2×1200W @2 Ohmi; 1×1350W @8 Ohmi – 1×1600W @4 Ohmi

Se observa faptul ca impedanta minima a boxei pe care o poate accepta este 2ohmi, in cazul folosirii independente a celor 2 canale de iesire (stereo, practic), si doar 4 ohmi in cazul folosirii in bridge (mono). Deasemenea, e de observat si faptul ca pentru fiecare dublare a impedantei, practic s-a injumatatit puterea pe care o poate oferi boxei – cazul folosirii sale in bridge este o exceptie. Vom reveni asupra puterii oferite putin mai tarziu, dar intai cateva cuvinte despre inserierea sau punerea in paralel a boxelor si modul in care aceasta afecteaza impedanta.

Impedanta rezultanta a conexiunii serie sau paralel a boxelor

In primul rand, o mica schema pentru a clarifica ce inseamna conexiunile serie si paraleldin punct de vedere electric:

Cele doua reprezentari din stanga se refera la acelasi lucru, respectiv o conexiune paralela, dar reprezentata in doua feluri (amandoua posibile din punct de vedere fizic, cu aceleasi rezultate).

Si acum, ce se intampla cu impedanta in cazul fiecareia dintre acestea:

-         in cazul conexiunii serie, se insumeaza impedantele difuzoarelor sau boxelor inseriate; de exemplu, daca cele 2 reprezentari ale boxelor ar avea 4 ohmi fiecare, impedanta pe care ar “resimti-o” amplificatorul ar fi de 8 ohmi

-         in cazul conexiunii paralel, calculul se complica un pic (Z e impedanta totala a ansamblului de boxe/difuzoare, iar Z1…Zn sunt impedantele fiecareia in parte):

-         totusi, o varianta mai simpla, in cazul in care impedanta boxelor sau a difuzoarelor este aceeasi: se imparte impedanta unuia dintre ele la numarul total de difuzoare (deci, daca am avea 2 boxe de 4 ohmi inseriate, impedanta rezultata ar fi de 2 ohmi)

Polaritatea

Dupa cum ati observat in schema de mai sus, precum si pe mai multe boxe, pe bornele de conexiune apar notatiile + si – (sau “positive” si “negative”, am mai observat), in general reprezentate cu rosu pentru “+” si negru pentru “-“.

Ce se intampla daca, sa zicem, am legat “+”-ul amplificatorul la “-”-ul incintei acustice? In cazul in care este o singura boxa folosita, absolut nimic gresit. In cazul in care legam si ce-a de-a doua boxa in mod similar (+ la -), in continuare, absolut nimic gresit. Sistemul va functiona perfect normal, ca si in cazul standard in care am legat totul asa cum ar trebui (ca si in schema de mai sus, de exemplu).

Problema intervine in momentul in care sunt doua sau mai multe boxe au fost conectate cu polaritatea inversata la acelasi amplificator (una cu “+” la “+”-ul amplificatorului, alta cu “+” la “-“-ul amplificatorului). In momentul acela, boxele vor actiuna in sens opus una fata de cealalta – in momentul in care una dintre ele “avanseaza”, cealalta “se va retrage” (sunt in “antifaza”, cum se spune) Lucru care de la o anumita frecventa in sus nu este problematic, dar care pe frecventele joase si medii-joase cauzeaza probleme majore – practic apar anulari semnificative la anumite frecvente, si sistemul pierde enorm la capitolul raspuns in frecvente joase.

De aceea este foarte important sa verificati daca boxele sunt conectate corect la amplificator. Si in momentul in care aveti impresia ca au disparut frecventele joase ale unui sistem, sau sunt mult prea putine pentru ce ar trebui sa poata reproduce acesta (in cazul unui sistem necunoscut), aveti o varianta in plus de verificare. Cu mentiunea ca aceasta inversare a polaritatii se poate intampla si inaintea amplificatorului, de exemplu in cazul cablurilor simetrice (“balansate”) cu cei doi conductori de semnal inversati – am patit-o, inclusiv cu cabluri cumparate, “de calitate”.

Puterea amplificatorului

Exista o serie de metode prin care producatorii (cu un grad mai mic sau mai mare de onestitate) pot specifica puterea unui amplificator. Dintre acestea, vom mentiona 3 dintre cele mai intalnite, si variantele lor.

Practic, cand un producator ofera specificatii de putere, acestea se refera (in mod normal) la tensiunea pe care un amplificator o poate oferi la iesire, pe un difuzor de o anumita impedanta, pentru o anumita perioada de timp si la un anumit nivel de distorsiuni. Acesti ultimi doi factori, desi sunt cei mai mascati in specificatiile amplificatoarelor, sunt cei mai importanti pentru a masura capabilitatile efective ale acestuia. Deseori, in special in specificatiile scurtate pentru site-uri, nu este mentionata metoda de test – o specificatie de genul “2 x 1000W la 2 ohmi” este fara nici o valoare efectiva, neluand in calcul ultimii doi factori antementionati. De aceea, deseori este indicata cautarea manualului online a respectivului echipament, deseori avand sansa sa dam de valori folosibile, cu grija ascunse printre alte specificatii de catre producator.

In primul rand, o mica paranteza: puterea consumata de catre amplificator, mentionata in mod aproape curent pe spatele sau (in general in vecinatatea cablului de alimentare) nu este intr-o relatie directa cu puterea pe care o poate oferi. Ea se refera la puterea maxima consumata de la retea pentru a oferi maximul de putere de iesire, la folosirea sa pentru reproducerea de semnal muzical standard. Luand in considerare ca orice amplificator are o eficienta sub 100% (cu mult sub, deseori), puterea oferita va fi considerabil mai scazuta decat cea consumata.

Puterea muzicala (music power, PMPO). Este un termen care in mod normal nu se mai utilizeaza, o reminiscenta a secolului trecut, cand nu era inca standardizata metoda de masurare a puterii pe care o poate o oferi un amplificator. Implicit, metoda de masurare era fortata la maxim, pentru a obtine niste rezultate pe hartie absolut fantastice, dar fara nici o valoare – tin minte un radiocasetofon de mici dimensiuni, cu 2 difuzoare de MAXIM 3”, care propunea o putere muzicala totala de 1000W! Desi in mod normal nu ar mai trebui sa apara o astfel de specificatie, intamplator se mai intalnesc, fie la echipamente mai vechi, fie la echipamentele producatorilor cu un nivel scazut de onestitate. In principiu, daca insisti sa te folosesti de astfel de specificatii, imparte cu valori de la 8-12, si poate te poti apropia de niste specificatii reale.

Puterea la varf (peak power, instantaneous power). Se refera la puterea maxima pe care o poate oferi un amplificator, pentru o perioada extrem de scurta de timp, fara a avea distorsiuni. Din pacate, este in continuare o metoda nu foarte utila de masurare a puterii efective, pentru ca nu vei folosi amplificatorul pentru o fractiune de secunda (pentru care a fost testat cu aceasta metoda), ci pe parcursul mai multor ore. In continuare, daca vrei sa tinzi catre o valoare folositoare, imparte cu aproximativ un factor de 2.

Puterea RMS (RMS power, EIA, EIAJ, FTC, samd). Desi termenul este, din punct de vedere tehnic, incorect (nu exista putere RMS), este varianta cea mai adecvat pentru a masura capabilitatile unui amplificator. Practic, se refera la folosirea unui semnal sinusoidal pentru acest test – desi semnalul muzical nu este doar o simpla sinusoidala, folosirea acestui semnal de test este cea mai apropiata de realitate metoda de standardizare a acestui test.

Dificultatile la folosirea acestei metode apare prin faptul ca nivelul de distorsiune atins pentru a ajunge la nivelul respectiv nu este tot timpul specificat, ducand la o confuzie si mai mare.

Standardul EIA(J) – se refera la puterea pe care o poate oferi un amplificator care la intrare primeste un semnal de banda medie (1kHz, in general), cu distorsiuni armonice de 1%. In general, este mai optimista cu aproximativ 10-20% decat urmatoarea metoda.

Standardul FTC – foloseste un semnal de test constant, cu banda de frecventa larga (20Hz-20kHz, sau care este cea specificata de producator ca si capabilitate a amplificatorului), cu o distorsiune la iesire nu mai mare decat cea specificata. Este cea mai onesta dintre metodele de masurare, si, deloc surprinzator, cea mai putin folosita.

Mai este o mica, dar semnificativa diferenta intre cele doua standarde – cea de-a doua cere o perioada de timp de incalzire a amplificatorului, precum si o perioada de minim 5 minute de functionare ulterioara in regimul respectiv de testare la 2 ohmi. Luand in considerare faptul ca pentru mare parte din amplificatoarele de la diversi producatori (unii care incep cu “B”, de exemplu), functionarea la 2 ohmi este la limita intrarii in protectie la supra-curent, acestia nu vor oferi decat valori EIA, care le-ar permite sa mentioneze o functionalitate la 2 ohmi, desi in practica nu este chiar adevarat. Totusi, luand in considerare ca programul muzical este in general mai tolerabil de catre amplificator, si nu il vom tine vreodata la maximul posibil (sper!), sa zicem ca totusi mare parte din aceste amplificatoare functioneaza si la 2 ohmi, dar la o putere sa zicem cu 25%-30% mai redusa decat cea obtinuta prin masuratori EIA.

Revenind in lumea reala, nu este chiar des sa gasim o specificatie EIA sau FTC in descrieri. O metoda pentru a ne apropia de aceste standarde este sa cautam in manualele respectivelor echipamente, macar pentru a incerca sa gasim distorsiunile armonice obtinute in urma testelor.

Mihai Toma

Focal CMS40- Musikmesse 2010

Postat de Florin on aprilie 8, 2010  |  No Comments

Anul acesta la Frankfurt Musikmesse, cei de la Focal au anuntat marirea familiei de monitoare din seria CMS cu adaugirea modelului CMS40. Acesta este modelul cel mai mic din aceasta serie si totodata cel mai mic monitor al producatorului francez.

Acest model ofera un raspuns in frecvente intre 60Hz si 28kHZ(+-3 dB) si un SPL maxim de 97dB ceea ce nu este deloc de trecut cu vederea avand in vedere wooferul de doar 4 inch cu care este echipat acest monitor. Tweeter-ul este acelasi tweeter de aluminiu/magneziu “inverted dome” folosit si pe fratii lui de serie, iar atat driverul HF cat si driverul LF sunt alimentati de propriul amplificator de clasa AB care livreaza 25W. Cei de la Focal spun ca aceste monitoare au fost create pentru a fi folosite atat in camere de control mici cat si in medii de broadcast, si sunt ideale pentru ascultare near-field la distante incepand de la 40 cm.

Demonstratile de la Messe de ascultare cat si testele AB intre ele si fratii mai mari ca CMS 65 si altele din seria Twin au aratat ca aceste monitoare sunt capabile sa livreze o calitate mult peste asteptari fara sa fie retinute sau “imprastiate” cand vine vorba de sunet chiar si la volume mai mari de ascultare.

Focal anunta ca CMS40 vor fi gata de livrare undeva in luna Mai 2010 si pretul recomandat de producator va fi de 355 euro/buc

video:

Roland SPD-30 Octapad

Postat de Florin on aprilie 6, 2010  |  No Comments

Roland este deja de ani buni lider in tehnologia de percutie electronica. Experienta lor si dezvoltarea in acest domeniu se vede si prin intermediul ultimului produs lansat in acest sector si anume Roland  SPD-30 “OCTAPAD”

La prima vedere se poate lua drept un alt SPD-20 sau SPD-S, dar SPD-30 OCTAPAD este mai mult decat atat. Pe langa cele 670 de tonuri diferite incluzand multe seturi de tobe dar si elemente de percutie, cei de la Roland au mai adaugat si 30 de tipuri de efecte, printre care un EQ, Limiter si cateva tipuri de ambiente.

Pe langa acestea mai are 4 intrari separate de trigger plus un controler de fuscinel la care puteti conecta: un trigger de picior impreuna cu o pedala, un pad de snare si poate un cinel, etc

Functia de Phrase Looper este o functie nou introdusa care va permite sa inregistrati in timp real pana la 3 straturi separate. Puteti stoca pana la 50 fraze diferite, si puteti conecta switchuri de picior pentru a controla functia de record si play fara a folosi mainile. Datele se pot inregistra pe o memorie flash USB.

Padurile au un raspuns destul de bun. Dupa spusele Roland, acestea au parte de cea mai avansata tehnologie de triggering de la Roland. Fiecare pad este o unitate separata izolata de celelalte si nu permite asa numitu fenomen “crosstalk” intre ele.

Pentru cei care sunt obisnuiti cu acest tip de instrument, acesta poate fi o unealta buna, versatila cu care se poate face “treaba” la orice nivel. Si cu noile functii introduse va pot spune ca si distractia e asigurata cu aceasta unitate.

Specificatii:

• Paduri: 8 paduri cu dual trigger si 4 intrari separate pentru triggere externe
• Sunete: 670 sunete diferite
• Seturi tobe: 50 seturi
• Parametri variabili pe intrument: Tuning, Muffling, Soft Attack, Tone Color, Pitch Sweep, Volume, Pan, Reverse
• Tipuri de efecte: Ambiante (7 tipuri), EQ, Limiter, si 30 tipuri de mutiefect.
• Functia Phrase Loop: 50 fraze diferite,inregistrare pe 3 straturi,tempo de la 40 la 260 bpm, inregistrare in timp real.
• Display: LCD cu rezolutia 160 x 160 si leduri de ilmuniare status pe fiecare pad ( 8 buc)
• Conectori: Intrari si iesiri pe Jack TRS, intrari de trigger pe Jack mare ( 4 buc), Conexiune MIDI, si 2 conectori USB.

video:

Gama de frecvente si egalizarea audio

Postat de mihai on aprilie 1, 2010  |  7 Comments

Desi fiecare inginer de sunet are intentia de a inregistra instrumentele cat mai clar si ca acestea sa aiba un impact cat mai puternic (sau sa foloseasca sample-uri cat mai de calitate), raspunsul in frecventa al acestora se poate intampla sa fie limitat in momentul in care se ajunge la mixaj. Acest lucru se poate intampla datorita sistemului de monitorizare diferit al studioului in care s-au inregistrat, a cailor de semnal diferite, sau a influentei inginerului de sunet care a inregistrat sau a muzicienilor. Prin urmare, la mixaj poti fi nevoit sa “imbunatatesti” raspunsul in frecventa al elementelor inregistrate.

Unealta folosita pentru acest lucru este egalizatorul audio, fie el parametric, grafic samd – rezultatul final este acelasi. Eu personal il consider cam cel mai important si in acelasi timp cel mai dificil procesor de semnal de folosit, atat din punct de vedere conceptual, cat si ca si aplicabilitare directa a sa.

“Softube A-Range, un EQ semi-parametric”

Care este scopul egalizarii?

-         sa faci un instrument sa sune mai clar

-         sa faci un instrument sa sune mai “mare”, sa aiba un impact mai puternic

-         si cel mai important, sa ajute la imbinarea elementelor mixului, prin sculptarea in frecventa a unei nise pentru fiecare dintre ele.

Gama de frecvente audio

Inainte de a intra in detaliile egalizarii, trebuie facuta o paranteza, pentru a observa zonele principale in care se poate opera cu ajutorul egalizatorului. Vom imparti spectrul de frecvente audio in 6 zone, fiecare cu un impact diferit:

-         sub-joase (sub-basi): zona de frecvente intre 16 si 60Hz, cuprinzand sunete care nu se aud, la modul propriu, ci se simt ca si vibratii (tunetul, de exemplu are un continut de sub-joase considerabil); chiar daca nu sunt constante (poate doar toba mare are un continut simtitor), ele dau o impresie de putere unui mixaj, dar fac mixajul sa fie inchis si neinteligibil daca sunt folosite abuziv

-         joase (basi): se gasesc intre 60 si 250Hz, si contin fundamentala instrumentelor de ritm (toba mare, bas, pian in registrul inferior, uneori chitara samd); egalizarea acestei zone poate schimba balansul tonal al mixajului, facandu-l mai subtire sau mai plin; in exces, vor face un mixaj sa “bubuie” in mod constant

-         medii-joase: zona dintre 250 si 2000Hz, continand primele armonice a mare parte din instrumentele muzicale, si pot da impresia de sunet “de telefon” daca sunt prea pregnante in mixaj (deloc surprinzator, luand in considerare ca 250-2000Hz este aproape exact raspunsul in frecventa a telefoniei fixe); un boost prea puternic intre 500-1000Hz va da o alura de trompeta instrumentelor, pe cand in octava imediat superioara le va face sa sune metalic-subtire; folosirea acestor frecvente in mod excesiv va duce la un sunet obositor

-         medii-inalte: zona dintre 2 si 4kHz, importanta pentru inteligibilitatea vocii omenesti, care poate fi redusa puternic printr-un boost excesiv pe instrumentele care se suprapun cu vocea; e o zona de frecventa de asemenea obositoare daca este prea puternica; prin folosirea unui mic boost in jurul a 3000Hz pe voce, si un mic cut pe instrumentele peste care se suprapune, se poate obtine ca si rezultat o voce mult mai clara, fara a fi nevoit sa ii ridici nivelul

-         inalte – prezenta: intre 4 si 6kHz se gasesc frecventele in general responsabile pentru claritatea si definitia vocilor si ale instrumentelor; un boost in aceasta zona poate da impresia apropierii muzicii de ascultator, implicit un cut in aceasta zona va face elementul din mix sa para mai distant

-         inalte – stralucire: zona de frecvente dintre 6 si 16kHz afecteaza stralucirea, claritatea si senzatia de “aer” a instrumentelor; un boost prea puternic poate deveni deranjant si sa creasca mult nivelul sibilantei vocale

Luand in considerare ca variantele “creative” ale egalizari au fost prezentate mai sus, voi ataca mai departe metoda prin care sa folosesti egalizatorul pentru a ajuta la imbinarea elementelor unui mixaj.

Ca si punct de plecare, ar trebui luat in considerare in primul rand urmatorul concept: cu cat un instrument este mai mare, mai plin, in mixaj este mai putin loc pentru celelalte instrumente, care trebuie sa fie mai mici pentru a ii lasa loc acestuia sa se desfasoare. Astfel, intr-un mix incarcat de instrumente nu vei avea posibilitatea sa faci pe nicicare dintre ele foarte mari, lucru care ar fi perfect posibil intr-un aranjament golas, cu putine instrumente.

Pentru a ajuta elementele mixajului sa se imbine mai bine, poti incerca sa urmezi urmatorii pasi – nu garantez ca va functiona, si in mod sigur nu e singura metoda functionala, dar poate servi pe post de indrumar:

1. Incepe cu sectiunea ritmica – tobe si bas. Basul ar trebui sa fie clar si distinct cand este suprapus peste tobe, fara a le eclipsa pe acestea. Toate elementele ritmice ar trebui sa se auda distinct, incearca urmatoarele:

-         asigura-te ca nu ai doua boosturi pe aceeasi frecventa pe nicicare dintre elemente; daca sunt, departeaza-le, unul intr-o directie, unul in cealalta, suficient pentru a obtine separatie, fara a pierde din efectul lor (dorit, ma gandesc)

-         daca un instrument are un cut la o anumita frecventa, poti incerca un boost pe un instrument care ocupa aproximativ aceeasi zona (toba mare/chitara bas, de exemplu)

1. Adauga elementul cel mai important al mixajului (vocea, in general), si repeta pasii de mai sus.
2. Introdu si restul elementelor, avand grija conform pasilor anteriori sa nu “calce” peste sectiunea ritmica si voce.

-         ideea este ca fiecare instrument sa se auda clar, si metoda cea mai buna este ca fiecare sa aiba locul sau in banda de frecventa

-         dupa ce ai lucrat in frecventa instrumentele pentru a nu se intersecta, e perfect posibil ca acestea sa sune foarte prost o data ce sunt puse in solo; nu e o problema, doar in context conteaza cum suna

Cateva “reguli” ale egalizarii:

-         daca un element nu suna suficient de distinct, incearca sa tai in frecventa in jurul a 250Hz

-         daca suna nazal, poti incerca sa mai reduci din zona de frecvente din jurul a 500Hz

-         aplica un cut in frecventa daca vrei ca ceva sa sune mai bine, sau sa se imbine mai bine cu restul elementelor

-         aplica un boost daca vrei sa sune interesant sau diferit

-         nu ai ce boost-ui daca respectiva frecventa nu exista din start (7-16kHz pe chitara bas, de exemplu, sau 40Hz pe voce)

Speram ca toate aceste indrumari v-au fost de folos, iar daca aveti sugestii sau comenturi va rog nu ezitati!