Probabil ca ati observat lipsa de postari de saptamana trecuta si unii din voi poate ati fost si dezamagiti, dar toate astea au un motiv bine intemeiat, si anume prezenta noastra la cel mai mare targ din industria echipamentelor si instrumentelor muzicale din Europa si anume Frankfurt Musik Messe 2010.
Multe numere sonore din randul producatorilor ca de ex: Roland, Alesis, Tascam, Pioneer, etc, au luat parte la acest targ majoritatea prezentandsi lansand pe piata produse noi sau produse vechi imbunatatite.
In postarile viitoare vom reveni cu relatari si filmari despre ce am vazut, testat, si filmat la targ.
In viata reala, sunetul pe care il auzim are 3 dimensiuni – poate fi localizat atat stanga-dreapta, cat si sus-jos sau fata-spate. Un mixaj audio (in 2.0 sau 2.1) va plasa toate sunetele in fata ascultatorului, ne-oferind inginerului de sunet posibilitatea directa de a le plasa stanga sau drepta, celelalte doua dimensiuni fiind mai dificil de “imitat” cand lucrezi doar cu doua boxe.
Orice sunet care este la un volum mai mic decat altul, de referinta, va suna in general ca fiind mai departe decat acesta – metoda cea mai usoara de a “simula” adancimea intr-un mixaj. Dar exista multiple alte metode, in general mai complicate decat lucrul strict cu fadere, care vor fi prezentate pe parcursul acestui articol.
Daca iti doresti sa plasezi un sunet “in spatele” unui mixaj, prin taierea frecventelor inalte, acesta va da impresia ca s-a indepartat, datorita simularii in acest fel a atenuarii frecventelor inalte de catre aer. Pentru a completa iluzia distantei, foloseste si un filtru trece-sus pentru a elimina frecventele sub 150-200Hz. Aceasta metoda se bazeaza pe efectele pe care le aerul asupra unui sunet indepartat – o metoda mai simpla, cu un efect mult mai natural, ar fi sa pozitionati microfonul la o distanta mai mare de sursa; va creste si cantitatea de ambianta captata, dar si aceasta va oferi o impresie de distanta mai mare.
Cand aplici efecte de reverb sunetelor pe care le vrei sa le plasezi la distanta, alege un reverb difuz (care nu ofera prea mult detaliu), si atenueaza din frecventele inalte ale acestuia, asa cum ai facut si cu sursa in sine. Acest lucru va oferi efectul scontat datorita faptului ca sunetele distante au intalnit “pe drum” un numar mai mare de suprafete reflective decat sunetele apropiate, astfel incat un sunet difuz va simula efectul corect, si va plasa sunetul din punct de vedere psihoacustic in spatele mixului. Nu exagera cu reverberatiile, decat daca este o nevoie artistica pentru acest sound (anii ’70 si ’80 imi sar in cap) – aceasta e cam cea mai intalnita greseala pe care o comit amatorii in domeniul mixajelor. Mixajele mai aglomerate tind sa beneficieze de cantitati mai mici de reverb sau de folosirea stricta programelor de simulare a ambiantei, care ofera doar reflectii timpurii.
O alta metoda este folosirea plug-in-urilor de “tape echo” (ecou de banda magnetica, ca si traducere aproximativa). In cazul in care nu ai acces la acest tip de plug-in, acestea pot fi simulate cu ajutorul unui delay digital si atenuarea frecventelor peste 4kHz si sub 200Hz. Combinatia unui astfel de delay modificat cu reverbul este o metoda excelenta pentru simularea spatialitatii si a adancimii, datorita faptului ca delay-urile sunt mai putin sterile decat cele ale unui delay standard. Delay-urile analogice (pedale de chitara, de ce nu?) si emularile lor (cum ar fi cele de la UAD, de exemplu) sunt o alta metoda buna pentru a atinge acest scop.
Efectele de modulatie cum ar fi de exemplu chorusul au tendinta sa trimita un sunet in spatele unui mix prin “incetosarea” sa. Folosirea lor pe pad-uri care sunt facute sa stea in spatele mixajelor este o metoda clasica de folosire a chorusului, de exemplu. Efecte similare pot fi obtinute prin folosirea unui pitch-shifter pe doua canale, unul transpus cu (de ex.) 7 centi in sus, iar celalalt cu 7 in jos. Roland Dimension D (si echivalentul sau simulat de catre UAD) ofera o senzatie de spatialitate similara cu cea a chorusului, el fiind un chorus in sine, dar de o mult mai mare delicatete si finete decat cele standard.
Ideea de adancime este creata prin contrast – pentru a putea plasa sunete la o oarecare adancime in mixaj, este obligatorie prezenta unor sunete deschise si lipsite de efecte in fata mixajului. Nu comite greseala de a face fiecare element sa sune perfect curat, deschis, strident, samd – astfel vei obtine un soundstage foarte incarcat “in fata” mixajului, iar senzatia de adancime inexistenta.
Pentru a adauga spatiu in jurul vocii principale, poti folosi si delay-uri, nu doar reverb, cum este “standardul” – inclusiv pe un solo prezent de chitara, acestea pot oferi o spatialitate foarte buna, fara a-l trimite in spatele mixajului. Ca si alternativa, poti folosi delay-urile cu o cantitate mai mica de reverb, sau reverb cu un predelay mare (90-100ms). Datorita faptului ca sunetele apropiate au tendinta de a fi mai stridente decat cele indepartate, asupra vocii poti folosi un reverb deschis cu reflectiile timpurii mai pronuntate. Deasemenea, poti folosi si doua reverb-uri independente – unul strict pentru ambianta, si unul lung, de caracter, cum ar fi de exemplu un plate. Astfel poti echilibra pozitia in mixaj si efectul dimensional al reverbului prin joaca cu dry/wet-urile sau cu send-urile acestor efecte de reverb.
Automatizarea unui filtru trece-jos este o alta metoda de a trimite un sunet in spatele mixajului, ca si alternativa automatizarii standard de volum, oferind o mai mare subtilitate decat aceeasta. Folosind o panta de 12 sau 18db/octava, automatizeaza frecventa de taiere astfel incat aceasta sa reduca din continul de frecvente inalte al instrumentelor de acompaniere in momentul in care apare vocea sau un instrument solo. Poti folosi aceasta tehnica de una singura, sau deodata cu automatizarea de volum – secretul este sa nu para prea evidenta; o metoda functionala de a verifica daca efectul este prea prounutat este sa asculti din afara salii de mixaj, cu usa deschisa. Daca ai reusit sa aplici acest efect corect, adancimea suplimentara va putea fi resimtita – iar pozitia respectiva este excelenta pentru a judeca balansul general.
Desi tentatia este mare, nu lucrati cu instrumentele in solo, ci doar in contextul mixajului. Daca nu ai experienta necesara, te vei trezi cu o multitudine de instrumente care de unele singure suna mari si deschise, dar care in contextul mixajului se lupta in “fata” mixajului. In marea majoritate a mixajelor de pop, vocile au tendinta sa fie cele mai in fata, chitarile si partile principale de clapa mai in spate, deodata cu tobele, iar si mai in spate ar fi pad-urile si vocile de backing. Diverse elemente de percutie sunt in general plasate si mai in spate, si panoramate puternic stanga sau dreapta. Tendinta moderna de a face fiecare sunet strident si deschis pana la maximul posibil nu este neaparat cea mai buna varianta – prin folosirea efectului de contrast, se obtine un rezultat in general mai profesional si mai placut urechilor, in special pe termen lung.
Articolul acesta va va prezenta o metoda simpla de calibrare a sistemului audio, prin folosirea unui SPL-metru si a fisierelor de test oferite de catre Blue Sky.
Inainte de a incepe procesul de testare, descarcati fisierele de test: BlueSkyTestFiles.zip (dimensiune de 15 MB). Pentru a le downloada, dati click-dreapta si selectati “Save Target As” pentru a incepe procesul de descarcare in locatia dorita. O data ce au fost descarcate, acestea pot fi scrise ca si pe un CD audio (daca doriti sa calibrati strict un sistem de auditie cu CD player), sau importate in DAW-ul preferat, pentru a incepe procesul de calibrare.
Echipamente necesare:
un sistem audio 2.1 sau 5.1, indiferent de producator acestuia
un SPL-metru simplu, cum ar fi, de exemplu, acesta
Zip-ul downloadat contine urmatoarele 4 fisiere:
1000Hz SINEWAVE -20dBFS.wav – un fiser cu o sinusoidala de frecventa 1kHz la -20dBFS pentru calibrarea electrica a sistemului
40-80Hz PINK NOISE -20dBFS.wav – un fisier cu zgomot roz filtrat trece-banda intre 40Hz si 80Hz, la -20dBFS
500-2.5kHz PINK NOISE -20dBFS.wav – un fisier cu zgomot roz filtrat trece-banda intre 500Hz si 2500Hz, la -20dBFS
Pink Noise full bw -20dBFS.wav – zgomot roz nefiltrat, la – 20dBFS
Pentru a limita efectele adverse ale acusticii incintei, sa se observe faptul ca fisierele de test au fost limitate in frecventa, ducand astfel la o interferenta acustica mai mica asupra rezultatelor testului
Toate fisierele de test sunt MONO. Asigurati-va ca ati trimis semnalele 100% pe canalul stanga sau dreapta, niciodata pe amandoua concomitent – semnalele sunt concepute pentru fiecare boxa in parte, nu pentru intregul sistem. Daca folositi un CD player, folositi doar un singur canal al acestuia – deconectati o iesire, de exemplu.
Teoria din spatele metodei de calibrare Scopul calibrarii este ajustarea nivelelor de amplificare electro-acustice ale sistemului astfel incat 0dBVU de semnal electric pe iesire sa genereze un anume nivel de presiune sonora (SPL) in pozitia de ascultare. Luand in considerare faptul ca mare parte din sistemele audio actuale au la baza formatul digital, se va mentiona ca in general -20dBFS (cu 20dB mai putin decat nivelul maxim digital) echivaleaza cu 0dBVU.
De observat este faptul ca in cazul formatului 5.1, amplificarea canalului LFE poate varia de la +0 la +10dB, in functie de tipul de codificare folosit. Atata timp cat canalul LFE nu este calibrat ca si o entitate separata, acest nivel de amplificare nu ar trebui sa afecteze calibrarea sistemului. Pentru mai multe informatii legate de acest canal, urmeaza acest link.
Nivelele standard de calibrare sunt urmatoarele:
L
C
R
LS
RS
SUB*
Film pentru cinematografie
85dB
85dB
85dB
82dB
82dB
85dB
Film pentru DVD
85dB
85dB
85dB
85dB
85dB
85dB
Broadcast / 85dBC
78dB
78dB
78dB
78dB
78dB
78dB
Muzica (Stereo)
85dB
85dB
85dB
Muzica ( 5.1)
85dB
85dB
85dB
85dB
85dB
85dB
Toate semnalele de test au fost inregistrate la -20dBFS, inclusiv sinusoidala de 1kHz. Aceasta este folosita pentru a seta un anume nivel electric de semnal prin intregul lant de semnal, pana la difuzoare. Restul semnalelor, derivate din zgomot roz, sunt folosite pentru masuratori acustice si calibrarea sistemului.
Asadar, sa trecem la pasii propriu-zisi de urmat pentru calibrare. Pe parcursul lor s-a folosit nivelul de 85dBC SPL, specific auditiei de muzica. Daca doriti sa calibrati la alte standarde, substituiti valorile cu cele din tabelul de mai sus.
Opriti sistemul audio, pana cand ajungeti la pasul nr. 4.
Eliminati orice procesare dinamica sau in frecventa – nu prin eliminarea echipamentelor din lantul de semnal, ci prin punerea lor “pe 0”.
Porneste fisierul 1kHz Sine Wave, panorameaza-l 100% pe stanga, si ajusteaza faderul de pe canalul de master astfel incat iesirea DAW-ului sa afiseze -20dBfs. In cazul in care folosesti o consola analogica, regleaza nivelul de iesire la 0VU. Repeta operatiunea pentru canalul dreapta, in cazul sistemelor 2.1. Daca lucrezi in Surround, repeta operatiunea de ajustare pentru fiecare canal in parte. O data executata aceasta operatiune, nu le mai atinge – este crucial calibrarii sistemului
Muteste toate canalele si asigura-te ca semnalul de 1kHz este OPRIT.
Luand in considerare ca a fost calibrat din punct de vedere electric nivelul de iesire, poti porni sistemul audio.
Trimite semnalul de zgomot roz filtrat intre 500-2.5Hz canalului stanga. Asigura-te ca semnalul respectiv nu ajunge pe oricare alt canal. Lunad in considerare faptul ca este filtrat, nu este necesara oprirea subwooferului. Exista doua metode pentru a calibra nivelele mai departe:
Daca ai posibilitatea de reglare a nivelului de semnal de monitorizare, poti seta gain-urile monitoarelor la nivelul de referinta (“0”, in principiu), si prin ajustarea volumului de monitorizare, regleaza-l astfel incat nivelul receptionat de SPL metru sa fie de 85dBC (C se refera la C-weighting, in cazul in care SPL metrul are aceasta functie)
Cealalta metoda este reglarea nivelului de monitorizare la pozitia pe care o doresti sa fie cea de referinta, si reglarea gain-ului pe monitoare astfel incat sa se citeasca 85dBC pe SPL-metru. Daca folosesti aceasta metoda, ar trebui sa marchezi pozitia respectiva pe controlul de volum, pentru a putea reveni asupra ei in cazul modificarilor ulterioare Indiferent de metoda folosita: Nivelul de presiune sonora se masoara in pozitia de mixaj, cu SPL metrul tinut in mana intinsa, microfonul sau plasat la nivelul urechii, si la un unghi de aproximativ 45 de grade de orizontal, si indreptat catre punctul central dintre cele doua monitoare.
Repeta pasii de mai sus pentru a regla si canalul dreapta, fara a uita sa opresti toate restul canalelor. In cazul in care lucrezi in 5.1, repeta si pentru C, LS si RS.
Porneste semnalul de 40-80Hz pe canalul stanga si ajusteaza nivelul subwooferului pentru ca SPL-metrul sa arate 85dBC, pe reglajul “slow” al SPL-metrului. Acesta va avea tendinta sa aiba mici salturi ale valorii, de acee s-ar putea sa fi nevoit sa faci o medie mentala a valorii efective, pentru a elimina varfurile care pot aparea. Canalul dreapta, fiind deja calibrat din punct de vedere electric, va arata aceeasi valoare, implicit nu este nevoie sa fie calibrat separat.
Poti porni si semnalul de zgomot roz, initial pe canalul stanga, apoi pe cel dreapta (nu deodata). Amandoua ar trebui sa masoare aproximativ 85dBC, sau putin peste – aceasta usoara crestere poate datora influentei camerei asupra frecventelor aflate sub 30Hz, prin amplificarea lor.
Nu executa in nici vreun fel modificari asupra nivelelor de volum in acest punct, decat in cazul in carei dispui de un RTA – folosirea RTA-ului va face parte dintr-un alt articol
Astfel, poti considera ca ai calibrat sistemul de ascultare – distractie placuta! Daca mai ai intrebari, nu ezita sa ne contactezi.
Si dupa cum am mentionat in ultimul articol, aceasta ar fi cea de-a sasea, si ultima parte a seriei de articole despre acustica. Vom aborda o serie de probleme legate de acustica salilor de inregistrare, si modul in care aceasta influenteaza sunetul captat de catre microfoane. Deasemenea, vom explora posiblitatile de a imbina camera de control cu cea de inregistrare, ca si punct de vedere posibil avantajos home studio-urilor de mici dimensiuni.
Practic, salile de inregistrare ar putea fi impartite in doua – “borcanele” (“booth” – o sala cu acustica complet inchisa, de mici dimensiuni) si salile de inregistrare propriu-zise, cu un spatiu reverberant adecvat inregistrarilor instrumentelor de diferite facturi.
7.1 “Borcanele”
Vom incepe cu “borcanele”, dupa cum sunt denumite in jargonul home studio-urilor mioritice. Problema principala a acestui tip de incapere este cea a impartirii foarte disparate a modurilor respectivei incaperi, datorita dimensiunilor reduse. Implicit, este imposibil sa obtinem un spatiu reverberant adecvat – motiv pentru care in marea majoritate a cazurilor sunt tratate aproape in totalitate cu materiale absorbante.
Cu o singura mica problema, pe care am intalnit-o in marea majoritate a acestor incaperi: buretele folosit NU absoarbe si frecventele joase si medii joase, dupa cum am mentionat si in articolele anterioare. Iar rezultatul nu deloc dorit – continutul modal si coloratura pe joase si medii-joase ramane, ducand la un sunet inchis, care pastreaza amprenta sonica a unei incaperi mici. Solutia este folosirea materialelor absorbante cu densitate mare, si implicit de banda larga – vata minerala bazaltica, de exemplu. Astfel se poate obtine rezultatul dorit – o camera fara vreo amprenta acustica asupra inregistrarilor. Evident, va deveni in aproape toate cazurile obligatorie compensarea absentei totale a informatiilor de pozitionare pe care le ofera orice spatiu acustic natural prin folosirea efectelor de reverb artificiale.
7.2. Salile de inregistrare cu spatiu acustic reverberant propriu-zis
Mergand mai departe – daca avem o incapere cu un volum de minim 130-150m3 (4m x 5m x 7m, pentru a oferi un exemplu), deja putem vorbi de un spatiu acustic reverberant autentic. Un astfel de spatiu ofera o ambianta mult mai placuta, si conduce la rezultate mai bune din partea muzicienilor.
Practic, este vorba de crearea unui spatiu care sa ofere suport acustic instrumentului, dar cu un timp de reverberatie adecvat instrumentelor care se inregistreaza. De exemplu, o inregistrare solo de instrumentele clasice cu corzi (vioara, violoncel, samd), de exemplu, pot beneficia de un timp de reverberatie mai larg, pe cand o chitara acustica pentru un mix de pop-rock aglomerat va beneficia de un timp considerabil mai redus.
Pentru a putea beneficia de avantajele unei astfel de incaperi, dar a pastra in acelasi timp si un sunet cat mai focusat pe instrumentele pe care e necesar, se pot folosi despartitoare si absorbere mobile, construite pe cat posibil din materiale cat mai dense – “gobo”-uri. Deasemenea, pot fi folosite si pentru a oferi o mai buna separatie intre instrumente, cum se vede mai jos:
Un aspect pe care l-am mentionat si in articolele anterioare, dar care capata o si mai mare importanta in cazul salilor de inregistrare – tavanul. In cazul in care acesta nu are macar o inaltime de 3.5m, se recomanda tratarea sa aproape completa cu materiale absorbante, in special deasupra tobelor – comb filtering-ul care apare pe overhead-uri in cazul in acest caz va pune mari probleme inregistrarilor. In cazul tavanelor mai inalte, deja putem vorbi de o inaltime adecvata folosirii diffuserelor, eventual in combinatie cu absorbere.
7.3 Un studio cu o singura camera
In cazul in care dispui de o singura incapere, cum este cazul marii majoritate a home studio-urilor, poate fi mult mai avantajos sa nu o partitionezi varianta standard “camera de control si borcan” – amandoua de prea mici dimensiuni pentru a oferi un spatiu acustic adecvat monitorizarii si inregistrarilor.
Cu putina grija, se pot obtine aceleasi rezultate si intr-o singura incapere, prin folosirea gobo-urilor antementionate si cu un pic de grija. O varianta comerciala folosita pentru inregistrarile vocale ar fi Mic Thing-ul de la SM Pro Audio:
Desi poate fi destul de dificil sa imbini acustica unei sali de inregistrare cu cea a camerei de control, urmarind principiul LEDE, descris in capitolul anterior, si mentinand spatele salii ca spatiu difuz, se pot obtine rezultate considerabil mai bune decat daca s-ar desparti sala in doua sali care ar fi amandoua prea mici pentru mentinerea unei acustice macar vag apropiate de cea naturala, datorita cantitatii mari de tratament acustic absorbant necesar pentru a le aduce intr-o stare “folosibila”.
8. Incheiere
Si astfel se incheie aceasta prezentare generala asupra anumitor probleme de acustica practica, destinata posesorilor de home-studio-uri. E departe de a fi un “tratat” in acest domeniu, mai degraba o prezentare introductiva si cu anumite aplicatii practice, care ar putea ajuta pe cei aflati la inceput. In cazul in care sunt anumite probleme care considerati ca ar putea fi tratate mai in detaliu, voi incerca sa le abordez pe parcursul timpului. Asteptam comentarii in aceasta directie.
Cea mai noua claviatura de la E-MU, combina, in cele 2 variante ale sale E-MU SHORTboard [49 clape] si E-MU LONGboard [61 clape], o clapa [controler] MIDI cu un sampler cu sunete deosebite pentru aria pretului sau.
E-MU SHORTboard, cel despre care vom vorbi astazi nu se diferentiaza cu nimic mai mult in afara de numarul de clape fata de versiunea E-MU LONGboard, in cea ce priveste structura engine-ului, a sunetelor sau a efectelor incorporate.
Engineul sau se bazeaza pe cel al E-MU 8030 si are o polifonie de 128 de voci iar procesorul de efecte este pe 32 biti si echipat cu 64MB de sampleuri plus banca General MIDI obisnuita cu 128 de sunete plus sunete de tobe.
La prima vedere, mi-a fost greu sa ma acomodez cu aspectul sau – alb – obisnut cu culorile inchise de obicei ale sintetizatoarelor. Cum abia sosise prin curierat dintr-un frig crunt trebuia sa il las cateva ore de acomodare la temperatura camerei.
Astfel, ca, pe fuga, am testat doar dinamica clapelor, si starea knoburilor. Care mi s-au parut rigide si greu de manevrat. Asta la ora 9.30 dimineata. Dupa care am plecat la birou…
Astfel ca in primele 3 zile de acomodare cu el, mi s-a parut ca nu are nici un sens lansarea acestui sintetizator /sampler /controler MIDI.
Ca si controler MIDI, dispune de mult prea putine knoburi si fadere, cu care E-MU ne obisnuise. Si… cam atat ar fi de spus pe partea de controler MIDI. In ceea ce priveste setarile pentru asignarile controalelor, nu este nimic neobisnuit si se face cu usurinta.
Sa vorbim acum despre sintetizatorul /samplerul E-MU SHORTboard, lucrurile… se schimba: propriile pareri despre el pot deveni contradictorii si… sa ramai in coada de randunica!
De ce? Daca primele auditii ale sale mi s-au parut absurde, dupa 4 zile de butonat si claparit la el… am inceput sa sesizez nuantele deosebite ale sampleurilor sale: SUNA PRECUM UN ANALOG: cald, cu un timbru vechi, analog, placut urechilor.
Sampleurile sale, sunete preluate de la MOOG, SOLINA, OBERHEIM, PROPHET, MATRIX [nume cu o rezonanta puternica in industria sintetizatoarelor] suna foarte aproape de originalele lor, iar prin mica sinteza care se poate face, se pot obtine timbre diferite si foarte aproape de ceea ce se facea acum 20-30 de ani. Ceea ce, pentru un pasionat de analog, poate fi o “captura” foarte draguta.
Clapele au o dinamica demna de marca pe care Klaus Schulze o foloseste de mai bine de 30 de ani: E-MU este un nume care a produs cateva sintetizatoare hardware deosebite. Daca initial, clapele si knoburile mi s-au parut rigide si greu de manevrat, ulterior am [re]descoperit senzatia asemanatoare cu cea a clapelor unui pian: odata lovite, se intorc la loc, in pozitia lor, cu latenta dar fermitatea clapelor unui pian: as putea spune ca sunt… aproape semi-grele!
Knoburile nu lasa loc erorilor [cum sunt cele de la Korg MicroX - care le scapi intre degete] si se invart ferm spre pozitia dorita.
Panoul frontal, permite accesul rapid al sampleurilor prin selectarea categoriilor si apoi a programelor.
Un plus al acestui sintetizator /sampler: claviatura se poate imparti in doua, cu sunete diferite, sau aceste doua sunete se pot suprapune si seta separat. Ceea ce nu cred ca veti gasi in aria aceasta de pret .
Efectele sale nu sunt deosebite, chiar as spune ca Reverbul este exagerat, insa Chorusul face toata treaba! De asemenea, Attack-ul se face simtit abia catre capatul cursei knobului si atunci mai mult da senzatia de “invert” a sunetului la apasarea clapelor.
Cutoff, Resonance si Decay /Release isi fac treaba in parametrii normali, nimic iesit din comun sau care sa priveze sunetul de efectele lor.
Pe panoul frontal se mai gaseste potentiometrul de volul, un fader cu care se pot accesa programele mai usor [dar imprecis], butoanele de octave-up, octave-down – cu care se pot accesa si programele de sunet.
Mai gasim: un buton de accesare a meniului de Program /MIDI /Velocity /System si a butonului de setare a functiei SPLIT /LAYER.
Partea buna, pe care eu nu o descoperisem de la bun inceput, este posibilitatea setarii velocitatii. Din fabrica, velocitatea este setata la valoarea sa maxima, asa ca m-a descumpanit enorm. Dar descoperirea functiei de reglare a velocitatii… mi-a readus zambetul pe buze!
De asemenea, dotate cu aftertouch [ceea ce destul de putine controlere si chiar synturi detin, in aria asta de pret - si poate chiar si mai sus], clapele, tinute apasat, moduleaza sunetul, astfel incat nu mai ai nevoie sa manevrezi Modulation Wheel, si mana stanga isi poate canta partea.
Ce m-a descurajat: programele, la schimbarea lor, uneori se ineaca sau raman blocate iar odata accesat GM – partea de tobe – nu am mai stiut sa ies de acolo, asa ca a trebuit sa resetez unitatea de la butonul ON /OFF.
In general, dupa 2 saptamani, pot spune ca imi surade ideea de a pastra acest synth /controler /sampler – in special pentru lookul sau si pentru sunetele cu feeling de analog cu care vine.
Alimentarea si transmiterea semnalului prin Wireless in fac extrem de portabil, fiind dotat si cu 2 [de ce doua?] iesiri de casti. Astfel ca, se poate transforma intr-un echipament util celor care vor sa stea comod pe canapea si sa mai repete sau sa-si lase inspiratia in voie, oriunde!
De curand sonora marca suedeza de claviaturi, Clavia au lansat un nou model de pian de scena si anume Nord Piano 88. Portabilitatea, raspunsul foarte bun si functionabilitatea sunt cuvintele care ar caracteriza intocmai acest pian. Acesta este un instrument exceptional cu 88 clape hammer action care are stocate tonurile pe un card de memorie flash de 512 Mb. Are o banca de sunete completa cu piane de concert si pianine, deasemena si o serie de piane electrice moderne si vintage. Toate aceste tonuri pot fi administrate prin intermediul aplicatiei Nord Sound Manager care functioneaza foarte bine atat pe Windows cat si pe OS X. O alta serie de tonuri este disponibila pentru download direct de pe site-ul NordKeyboards.
Nord Piano mai vine si cu o serie de caracteristici total noi ca de ex: String Resonance
String Resonance este fenomenul acoustic care apare atunci cand corzile unui pian care nu sunt estompate de pasla rezoneaza cu corzile care sunt lovite de ciocanele in timpul cantarii.
Pentru o mai mare functionabilitate cei de la clavia au conceput si o pedalier special cu cele 3 pedale caracteristice pianelor. Cu ajutorul acesteia pianistul se poate apropia cat mai mult de senzatia de pian. Pianul are o functie care reproduce intocmai sunetul mecanismului de estompare a corzilor produs in momentul apasari pedalei. O exemplificare veti putea auzi in clipul de prezentare de mai jos.
La sectiunea de efecte acesta are o serie de efecte ca de ex: Phaser, Flanger, Chorus , o serie de reverb-uri si delay-uri, precum si un simulator de amp cu 3 modele diferite de difuzor si overdrive.
Deasemenea cei de la Clavia au obtinut autorizarea de a folosi tonuri din cunoscuta librarie de tonuri Chamberlain. Aceasta librarie contine 15 tonuri diferite la 44.1 kHz si 24 bit, este gratuita si poate fi folosita cu toate claviaturile care folosesc formatul Nord Sample Library.
Pretul acestui pian va fi undeva in jurul sumei de 2000 Euro, si va fi disponibil la dealerii Clavia in viitorul apropiat.
Specificatii
88 taste Hammer Action
6 categorii diferite de piane, fiecare continand mai multe tipuri
Memorie 512 Mb
Fiecare tip de pian poate fi schimbat de catre utilizator
Probabil ca ati observat lipsa de postari de saptamana trecuta si unii din voi poate ati fost si dezamagiti, dar toate astea au un motiv bine intemeiat, si anume prezenta noastra la cel mai mare targ din industria echipamentelor si instrumentelor muzicale din Europa si anume Frankfurt Musik Messe 2010.
.
Se încarcă ...