Instrumente muzicale – O lume fara limite! Despre muzica, echipamente audio, articole de specialitate, DIY

Pozitionarea subwooferului

Postat de Florin on februarie 26, 2010  |  1 Comment

Dupa cum am mentionat in articolele legate de acustica, raspunsul in frecvente joase al unui sistem este influentat foarte puternic de pozitia incintelor acustice, de acustica unei camere, respectiv de proportii, materialul din care este construita, samd. Mergand pe aceasta idee, pozitionarea atenta in camera a suwooferului este cruciala obtinerii unui raspuns cat mai corect al sistemului de auditie.

Inainte de a trece la partea aplicata, as mentiona cateva reguli de baza care este bine sa le tineti minte:

-         fiecare spatiu acustic este unic, si experimentarea cu pozitionarea elementelor sistemului audio este cea mai buna metoda pentru a afla plasamentul optim al acestora

-         orice boxa cu un raspuns judicios in frecvente joase, implicit si subwooferul are un raspuns crescut pe joase daca este pozitionat aproape de o suprafata dura (perete sau podea; sau tavan, in cele din urma)

-         un subwoofer va oferi maximum de nivel de presiune sonora cand este pozitionat intr-un colt (practic, el fiind aproape de 3 suprafete: 2 pereti si podea)

-         in anumite conditii pozitionarea in colturi este cea optima, dar in altele poate sa excite prea mult modurile unei camere, ducand la un sunet prea murdar pe joase

-         se poate intampla ca anumiti subwooferi sa ofere un raspuns mai bun in frecventa daca sunt cu fata catre un colt sau un perete

Practic, exista doua metode de pozitionare a subwooferului – cea “la ureche”, si cea care se foloseste de RTA-uri.

Prima la care ne vom referi este varianta cea mai simpla, si nu necesita nici un echipament suplimentar – doar o pereche de urechi si un set de melodii cunoscute, si care sa contina tot spectrul audio, de la joase si pana la inalte. De dorit ar fi ca inregistrarile sa aiba o dinamica buna, si sa fie de calitate ridicata – Chesky Records, de exemplu, au in catalog doar astfel de CD-uri, inclusiv CD-uri de test.

Plaseaza subwooferul in pozitia de mixaj (“sweet spot”) si porneste una dintre melodiile antementionate. Dupa ce te-ai asigurat ca nivelul subwooferului acopera zgomotul de fond, calibreaza-l “dupa ureche” pentru a il integra cu raspunsul satelitiilor.

Incepe sa te plimbi prin camera, in special in apropierea peretilor si a colturilor – observa unde raspunsul spectral este cel mai coerent, precum si unde este cel mai extins. La fel de important este sa observi si unde este are cel mai mare impact si cea mai buna definitie pe frecvente joase. Trebuie evitate locurile unde “bubuie” basii, ci mai degraba locul in care este oferit raspunsul cel mai natural, fara note joase care sa iasa in evidenta sau sa dispara.

Se poate intampla ca pozitia de maxima claritate si naturalete sa fie una apropiata de sweet spot, sau poate chiar in spatele sau; nu trebuie sa va descurajati – e perfect posibil ca respectiva sa fie cea mai buna pozitie pentru subwooferul in cauza, in incaperea respectiva. Nu trebuie uitat faptul ca frecventele la care lucreaza subwooferul tind sa fie majoritar omnidirectionale, astfel incat o astfel de pozitionare neobisnuita nu va pune probleme din punct de vedere a imaginii stereo.
Din momentul in care s-a stabilit care e pozitia cu cel mai curat raspuns, muta subwooferul in acea pozitie, iar apoi se verifica din pozitia de mixaj daca s-a pastrat raspunsul dinainte de inversiune. Daca nu, continua experimentul pana in momentul in care ai atins punctul de maxima fidelitate a subwooferului. Motivul respectivei inversiuni se bazeaza pe faptul ca “distantele” parcurse de sunet, precum si atenuarile suferite pe parcurs tind sa fie asemanatoare pe frecvente joase, indiferent de inversiunea pozitiei de ascultare cu cea a subwooferului, implicit si raspunsul in frecventae asemanator. Plus ca e considerabil mai usor sa te plimbi prin camera decat sa muti subwooferul in toate posibilele pozitii, iar rezultatele finale sunt asemanatoare.

Cea de-a doua metoda implica folosirea unui RTA (real time analyzer). Varianta cea mai la indemana este un microfon back-electret (Behringer ECM8000, de exemplu, este excelent/pret pentru astfel de test), interfata audio si preamplificatoarele sale, si un software cum ar fi Room EQ Wizard sau altele. Functiile acestuia sunt mult mai variate, si va invit sa le investigati:

Plaseaza subwooferul in pozitia de ascultare, si conecteaza-l la un generator de zgomot roz (pink noise) – practic, este vorba de un semnal cu distributie de energie egala pana la o anumita frecventa; spre deosebire de white noise, a carui distribuite e perfect egala, pink noise-ul are inaltele atenuate.

Inainte de a continua, recomandarea mea este sa porti o pereche de casti sau de dopuri – durerea de cap pe care o resimti dupa o ora de ascultat pink noise este EXTREM de neplacuta.

Porneste generatorul de pink noise, si asigura-te ca nivelul de presiune sonora al subwooferului trece peste nivelul de zgomot abiental. Seteaza RTA-ul la rezolutia maxima, analiza in timp real, si incepe sa masori raspunsul in frecventa al incaperii. In cazul in care software-ul iti ofera posibilitatea de mediere in timp real (real time average), poti folosi functia respectiva pentru a iti oferi un raspuns in frecventa mai usor de citit. In timp ce “plimbi” microfonul prin camera, urmareste pozitia in care acesta este cel mai apropiat de liniaritate, in special in apropierea colturilor si al peretilor. Din nou, nu te speria daca zona in care se obtine cel mai apropiat raspuns de liniaritate este intr-un loc care ti se pare “neobisnuit” pentru un subwoofer.

Dupa ce ai aflat care ar fi pozitia, executa aceeasi inversiune a microfonului cu subwooferul ca si la prima metoda, si verifica daca se obtine acelasi raspuns corect in frecventa. Repeta pana obtii un rezultat cat mai liniar in frecventa.

De retinut e si faptul ca datorita energiei ridicate pe care o genereaza, subwooferele pot face sa rezoneze obiectele din imediata vecinatate. Pentru a opri aceste vibratii si a nu oferi urechii o metoda “falsa” de pozitionare a subwooferului in spatiu, cea mai buna metoda pentru a nimeri frecventele de rezonanta ala obiectelor, pentru a sti care sa le tratezi este folosirea semnalelor sinusoidale, si cresterea treptata frecventei de test de la cea mai de jos frecventa a subwooferului, si pana undeva catre 300-500Hz, daca vrei sa fi cu adevarat sigur.

Mihai Toma

Akai iPK 25 si Synth Station

Postat de Florin on februarie 23, 2010  |  No Comments

Anul asta la winter NAMM in Anaheim  California cei de la Akai Pro au lansat un controler MIDI destul de deosebit si interesant. iPK 25 e numele lui si probabil va veti intreba ce e cu i-ul acela din nume. Deobicei produsele a caror nume incepe cu i mic au legatura cu Apple. Ei bine nici acesta nu iese din “standarde” si face echipa buna cu iPod Touch sau iPhone.

iPk 25 e chiar o scula misto. Ea e practic o clapa midi care functioneaza impreuna cu iPhone sau iPod Touch. Si functioneaza chiar foarte bine. Controlerul are un fel de docking station pentru cele mai sus mentionate care va controla aplicatia Synth Station instalata pe iPhone.

Controlerul are 25 clape “velocity sensitive” roata de pitch si modulation, buton de transpunere octava si 3 butoane directe catre synth-urile din aplicatie, dintre care unul este polifonic iar doua monofonice. Pe langa acestea mai are si doua iesiri audio si o iesire de casti. Aceasta are si o mobilitate totala putand fii alimentata si cu baterii. Controlerul poate fi folosit si ca o clapa midi normala, pur si simplu scoateti iPhone-ul si aveti o clapa midi normala.

Synth Station este o aplicatie cu trei synth-uri VA, fiecare cu trei oscilatoare, cu sequencer si polifonie de 8 voci pentru tonuri si sunete de toba. In plus mai are si un pad XY similar cu cel de pe Kaoss Pad. Aceasta costa 9.99 USD pe Apple aplication store.

Tratament acustic si/sau antifonare, partea a V-a

Postat de mihai on februarie 22, 2010  |  2 Comments

Camera de control

In acest capitol, vom face o prezentare directionata asupra acusticii camerei de control (de mixaj), cu anumite aspecte legate strict de aceasta incapere, cum ar fi conceptul de LEDE/DEDE, sweet spot, phantom center, samd.

Scopul acusticii unei camere de control este ca aceasta sa ofere o cat mai buna translatare a proiectelor inregistrate, indiferent de sistemul pe care vor fi ascultate, in cele din urma pornind de la abilitatea de a monitoriza cat mai atent si corect ceea ce se inregistreaza. Pentru a incepe drumul in acesta directie, vom incepe cu pozitionarea monitoarelor de studio si al locului de auditie.

6.1 Pozitionarea monitoarelor de studio si al locului de auditie (“sweet spot”)

Desi titlul ne-ar indica altceva, vom incepe cu pozitionarea locului de auditie. Ca si punct de plecare, vom incepe cu o imagine, din nou, cu multumiri domnului Ethan Winer:

Dupa cum se observa, locul de auditie, sau “sweet spot”-ul (“locul ideal”, pentru a traduce aproape direct) este pozitionat echidistant de peretii din stanga si dreapta sa. Este de asemenea indicat ca mobila/ferestrele precum si alte elemente care pot influenta reflectiile timpurii sa fie pozitionate simetric, axa de simetrie fiind cea verticala in cazul imaginii de deasupra.

Distanta sweet spot-ului fata de peretele din “fata” (cel din spatele monitoarelor) este cel mai indicat sa fie 38% din dimensiunea incaperii – motivul este prezenta minima ale modurilor camerei si ale ringing-ului modal aferent in acea pozitie. In cazul in care nu este posibila folosirea distantei respective, este indicat sa “fugiti” de orice raport sub-multiplu de 2 (1/2 din distanta camerei, 1/4 din ea, samd), acest lucru ducand la amplificarea frecventelor modale. Acest lucru este valabil si pentru pozitionarea raportata la inaltimea camerei – NU este indicata pozitionarea monitoarelor exact la jumatatea inaltimii camerei, din acelasi motiv.

Monitoarele sunt deasemeni pozitionate raportat la axa de mai sus, intr-un triunghi echilateral cu unul dintre varfuri in pozitia sweet spot-ului, . Distanta laturilor respectivului triunghi sunt in general intre 1m si 2m pentru monitoare near-field, cum sunt aproximativ toate cele folosite in home si project studio-uri. Distanta efectiva monitor-sweet spot se poate afla doar cu ajutorul testelor repetate in propria incinta – avand axele pe care se pot misca (laturile triunghiului echilateral), se testeaza in diferite pozitii, pentru a observa unde se obtine cel mai bun raspuns general al sistemului (asta in cazul unui sistem 2.0).

Daca ar fi sa tragem o axa a directiei monitoarelor, punctul de intalnire al celor doua ar fi putin in spatele pozitiei standard de auditie, sau chiar concurand cu aceasta, in functie de tipul de monitoare folosit. Nu este indicata pozitionarea sa in fata pozitiei de ascultare.

In urma pozitionarii monitoarelor in acest fel, veti observa aparitia (cu o cat mai mare claritate cu cat insasi camera a fost tratata acustica) unui “phantom center”, termen pe care refuz sa-l traduc in limba romana. Practic el se refera la iluzia acustica a prezentei emitatorului sunetelor exact in mijlocul distantei dintre monitoare, in cazul in care suntem in sweet spot – vocea de exemplu, ca si instrument cu pozitie in general centrala in mix, va suna ca si cum ar veni exact din centrul consolei de mixaj (sau al ecranului PC-ului, in functie de preferinta). Motivul este clar – un sunet care este central in mixaj (ca si pozitie), este emis de amandoua difuzoare la aceesi intensitate; avand o simetrie a pozitionarii monitoarelor, urechile vor primi acelasi semnal in acelasi timp, ducand la iluzia auditiva a prezentei sunetului exact in fata. Mentionam ca sweet spot-ul respectiv difera ca si dimensiune, in functie de tipul de difuzoare (cele electrostatice, de exemplu, il au pe cel mai redus), cat si, in special, de tratamentul acustic al camerei. In general este de dorit un sweet spot cat mai larg, care poate fi largit, de exemplu, cu ajutorul difuziei (pe principiu LEDE descris mai jos).

Prin pozitionarea sweet spot-ului la 38% din lungimea camerei, prevenim aparitia unui alt posibil neajuns – amplificarea frecventelor joase prin pozitionarea monitoarelor in apropierea peretilor. Lucru care poate fi de dorit sau nu – printr-o pozitionare judicioasa (si in urma unor obligatorii masuratori acustice pentru a nu “obtine” neregularitati ale raspunsului in frecventa al sistemului), se poate obtine un boost al frecventelor joase, care poate liniariza raspunsul monitoarelor, sau sa-l apropie de preferintele celui care le va folosi.

6.2 Conceptul de LEDE/DEDE

Camerele de control ale primele studiouri de inregistrare beneficiau de largi suprafete tratate acustic cu materiale absorbante, ducand la o absenta aproape totala a reverberatiilor. Motivul de la care s-a ajuns in aceasta situatie este urmatorul – absorbtia  totala a reflectiilor, care teoretic ar duce la eliminarea completa a raspunsului camerei, si practic, ascultarea doar a sunetului direct, de la monitoare.

Desi in teorie, ideea este buna, nu s-a tinut cont de un anumit aspect – urechea umana este obisnuita cu prezenta suprafetelor reflective in jurul ei; nu cunosc vreun spatiu natural care sa fie complet sau macar majoritar absorbant. Implicit, in cazul studiourilor de tip DEDE (dead-end; dead-end), cum au fost denumite acestea, s-a ajuns la compensarea nedorita a spatiului acustic de catre inginerii de sunet, prin folosirea excesiva a reverberatiilor artificiale pe mixaj.

La inceputurile anilor 70, prin evolutia design-urilor studiourilor de inregistrari, s-a ajuns la ideea de LEDE (live-end; dead-end), pentru a oferi inginerului de sunet cat mai mult sunet direct, neinfluentat de reflectii timpurii, dar in acelasi timp, si un spatiu reverberant natural care sa permita ajustarea corecta a nivelelor de reverb pe mixaje.

Conceptul respectiv imparte camera in doua portiuni – dead end (partea absorbanta) si live end (partea reflectiva), partea reflectiva incepand imediat in spatele “sweet spot”-ului (locul in care este pozitionat inginerul de sunet). Mai jos aveti un exemplu timpuriu, foarte crud, al acestui principiu:

In primele design-uri de acest tip, cele doua erau separate la modul cel mai propriu, ca si in poza de deasupra – 100% absorbant in fata sweet spot-ului, 100% reflectiv in spatele sau. Cu timpul, designul a evoluat, prin plasarea alternativa a suprafetelor absorbante si reflective. in special in partea reflectiva a salii, precum si prin folosirea difuziei si a deflectiei, pentru a mentine o cat mai larga si placuta ambianta naturala si in acelasi timp un sunet direct cat mai directionat si clar.

Si astfel, ne apropiem de finalul acestei serii. Data viitoare, in ceea ce cred ca va fi ultimul “episod” din serie, voi mai aborda niste aspecte practice legate de acustica salii de inregistrare, precum si de modalitati de implementare si avantaje/dezavantaje ale studio-urilor care imbina camera de control si cea de inregistrare in acelasi spatiu.

Mihai Toma

Lansare Blue Sky Media Desk MKII

Postat de Florin on februarie 19, 2010  |  No Comments

Cu ocazia targului international de la Frankfurt de anul acesta, Blue Sky anunta lansarea seriei a doua a sistemului de monitorizare Blue Sky Media Desk. Noua serie Media Desk MK II va primi un “facelift” complet.

Cum sa faci muzica electronica -III-

Postat de Alba Ecstasy on februarie 17, 2010  |  No Comments

Pentru ca varianta virtuala de a face muzica este la indemana oricui, voi vorbi despre varianta cu instrumente /echipamente hardware, de facut muzica.

Voi incepe cu Waldorf Blofeld desktop, un sintetizator care se afla de ceva timp pe mesele de lucru a multor muzicieni, si care are o gama de sunete imensa. Ca si banca sa, de altfel, care cuprinde peste 1000 de programe. Are arpegiator programabil care se poate comporta ca si un sequencer, si o multime de efecte [chorus, flanger, delay, phaser, overdrive, reverb] care se pot seta unul pe cate o parte.
Pentru a fi controlat, are nevoie de o clapa MIDI.

Mai multe specificatii puteti ale sintetizatorului Waldorf Blofeld vedea aici.
Iar un preview al potentialului sau:

Pret: 1579 lei

Asadar, la pretul total de 2044 lei aveti un sintetizator puternic, extrem de portabil, avand in vedere dimensiunile reduse atat ale sintetizatorului, cat si ale clapei.

O modalitate simpla de utilizare a lui este aceea de a crea fraze muzicale, pe care le inregistrati intr-un DAW virtual [Cubase, Ableton, FruityLoops Studio etc]. Banca lui de sunete cuprinde si sunete de tobe, deci nu este o problema in crearea ritmurilor.

Dar, trecand la o etapa superioara, se poate folosi un Akai PRO XR20, care este un mic sequencer numai bun pentru creat ritmuri, si care este la fel de portabil si ocupa putin loc in camera. La pretul de 1249 lei ofera peste 700 de sunete si 99 de paternuri deja programate si alte 99 in care se pot stoca paternurile voastre. Are reverb, egalizator si compresie, intrare pentru microfon si iesire pentru casti.

Dupa cum vedeti, nu inglobeaza doar sunetele de percutie clasice ci si diverse sounduri plus posibilitatea de semplare a vocii.

Avem pana acum posibilitatea sa organizam intr-un DAW virtual partile de: bas, solo, armonie — Waldorf Blofeld, ritmuri: Akai PRO XR20. Ne-am putea opri aici si totul se poate face astfel, dar pentru o reprezentatie live ar fi mai greu doar cu 2 instrumente muzicale…

Astfel, in pretul cumulat de mai sus, am putea achizitiona un singur groovebox Roland sau Korg — care sunt mai multe instrumente muzicale intr-unul singur. Rolandurile din seria MC sunt mult mai complexe si potrivite decat Korgurile ESX sau EMX, avand programe interne, sequencer intern si posibilitatea de a fi cuplate cu o claviatura MIDI.
Un exemplu potrivit este anticul meu Roland MC-307.

Mai fac parte din aceasta serie: MC-303, MC-505, MC-808, MC-909. Alegerea si bugetul, va apartin!
Un groovebox ajuta foarte mult, este destul de versatil pentru reprezentatiile live si are capacitatea de a stoca cantece intregi.

In principiu, cred ca ati prins ideea: atunci cand lucrezi cu intrumente hardware, iti trebuie fie un sintetizator cu aranjor si astfel prinzi intr-un singur instrument toate partile [bas, solo, drums etc] — dar cam ineficiente si nepotrivite pentru muzica electronica majoritatea dintre ele,  fie va trebui sa lucrezi cu mai multe intrumente pentru a te descurca si in eventualele concerte ce vor urma

Desigur, vor trebuie ascultate si inregistrate si astfel veti avea nevoie de o placa de sunet si niste boxe profesionale, asa numitele monitoare de studio.

Echipamentele descrise mai sus sunt alese dupa cele mai mici preturi pe care le-am avut la indemana, si, trebuie sa recunosc de acolo de unde ma aprovizionez eu: SoundCreation.

Cand alegeti unui instrument sau un echipament audio, mai intai de toate documentati-va pe internet, citati cat mai mult despre el, daca se poate si aveti unde, testati-l, daca nu — sunt nenumarate tutoriale [ca si cele de mai sus] pe internet si forumuri de discutii de unde puteti afla cat de bun sau nu este. Este important sa stiti exact ceea ce face si cum va poate ajuta instrumentul respectiv, pentru ca odata ce l-ati achizitionat si descoperiti ca nu va este folositor dupa cum ati fi dorit, inseamna ca ati pierdut timp si bani.
Astfel apar dezamagirile, iar obstacolul de a nu avea intrumentele, echipamentele, sunetele sau functiile potrivite potrivite fiind unul care poate inhiba foarte mult procesul creativ.

Nu exista o reteta care sa va spuna: incepeti cu un lead sau cu bass sau cu ritm etc. Muzica trebuie sa sune tipic voua. Lasati amprenetele personalitatii voastre sa se imprime in muzica pe care o creati.
Nu va fie teama sa explorati muzica din voi: aveti chef sa loviti alandala clapele la intamplare sau padurile drumurilor?! Faceti-o! Scoateti mai intai din voi toate ideile muzicale reziduale, tot ceea ce v-ar putea incurca la un moment dat. Exista un zgomot nemuzical interior acumulat datorita ideilor multe de-a lungul vremii, atata timp cat nu ati facut muzica. Se aduna, se amesteca si… nu mai exprima nimic la un moment dat.
Experimentati, invatati notele, acordurile, progresiile — tot ce se poate invata fie cu un profesor fie singuri. Nu lasati ca la un moment dat, lipsa unui element teoretic sa va impiedice in creatie.
Cereti parerea celor din jur. Ascultati cu atentie ce va spune bunul vostru simt. Muzica este matematica, este armonie.
Ascultati muzica clasica sau piese ale muzicienilor preferati. Vizualizati cu mintea ce intrument a folosit pentru fiecare parte, felul in care a realizat tesatura muzicala.
Dar, cel mai indicat, ascultati propria liniste interioara: din ea se naste muzica!

Test comparativ de echipamente audio pentru home si project studio-uri

Postat de Florin on februarie 15, 2010  |  1 Comment

Desi exista o multitudine de teste comparative de echipamente audio pe internet, cum ar fi cele de la 3DaudioInc (microfoane, preamplificatoare), putine din ele sunt canalizate in directia echipamentelor de home si project studio, iar din acestea si mai putine au fost facute cu atentia necesara pentru a putea obtine niste rezultate utile. De aceea, cu ajutorul celor de la JZ Microphones, am facut un test comparativ de microfoane condenser

FATAR STUDIOLOGIC SL-990 XP

Postat de Florin on februarie 11, 2010  |  No Comments

Sunt instrumentist la clape de aproximativ 20 de ani, am activat în mai multe formaţii rock având şi proiecte solo de-a lungul acestei perioade.

În tot aceast timp am cântat pe diferite instrumente şi am utilizat doar sintetizatoare cu clape de sintetizator, sau clape semiweighted (semigrele), cu aftertouch.

În toamna anului trecut, cu formaţia Mercedes Band cu care cânt în prezent, am susţinut un concert cu instrumente acustice într-un castel, mie revenindu-mi  sarcina de a cânta la un pian adevărat. Bineînţeles ştiam ce înseamnă pentru cineva care nu a avut posibilitatea de a cânta la un pian sau de a se obişnui cu greutatea clapelor de pian, să exerseze la acest instrument. M-au durut degetele, dar feelingul de care am avut parte a fost de neuitat. Astfel am ajuns la un punct de cotitură: – nu–mi mai place să cânt la clape de sintetizator (uşoare). Deşi nu m-au interesat niciodată instrumentele cu 88 de clape şi cu acţiune de ciocănele, am început să mă documentez şi să caut instrumente, sau controllere cu claviatură grea, care seamănă cel mai mult cu claviatura de pian.

Am citit diverse articole pe internet, şi astfel am găsit controllerul MIDI Studiologic SL-990 XP fabricat de firma italiană FATAR. Este bine de ştiut că o mare parte a sintetizatoarelor aflate pe piaţă au claviatura fabricată de FATAR. Deci vrei, nu vrei, ai şanse mari să dai de un FATAR, chiar dacă nu ştii.

După ce am ajuns în posesia unui asemenea instrument, am început să îl testez, trecând în revistă toate funcţiile sale. Rezultatele testului efectuat de mine sunt cele de mai jos:

I.          Aspectul exterior. Generalităţi.

Controllerul Studiologic SL-990 XP este un instrument cu 88 clape de mărime normală, exact ca cele de pian. Clapele au o acţiune grea, dar gradată ceea ce înseamnă că clapele pentru notele mai joase au o acţiune mai grea, iar cele pentru notele mai înalte au o acţiune mai uşoară, tocmai ca la pian. După cum am aflat de pe internet, acţiunea clapelor controllerului în discuţie este una dintre cele mai grele, aceasta fiind şi principala diferenţă faţă de controllerul FATAR Studiologic SL-990 Pro, care are o acţiune mai uşoară. Claviatura este sensibilă la acţionare, dar nu are aftertouch.

Instrumentul are un pitch bend, un mod wheel fără arc, intrare pentru o pedală sustain şi una pentru volum, o ieşire MIDI  şi câteva butoane pe carcasă.

Dacă am pomenit de carcasă …, este din metal, cu excepţia feţelor laterale, care sunt din plastic. Culoarea nu-mi place. Pe internet imaginea mi s-a părut un fel de albastru spre gri, dar nu este… Este mai degrabă un gri, destul de ciudat pentru un instrument muzical… dar hai să-i zicem că este “eminenţa cenuşie” din studio. Nu ştiu cum dar şi în fotografiile mele apare aceeaşi culoare albăstruie gen DACIA 1310 din 1986.

Butoanele din plastic sunt de bună calitate, dar puţine. Există butoane pentru PROGRAM CHANGE, BANK SELECT, MIDI CHANNEL, TRANSPOSE şi MEMORY. Sub acestea este pictată o claviatură de 1 octavă, numerotată, aplicată exact deasupra octavei din centrul claviaturii, pentru a putea introduce date numerice.

Nu există pe frontul carcasei afişaj de nici un fel, nici slidere, sau butoane rotative, nici măcar pentru ajustarea volumului, nici măcar un LED cu ajutărul căruia să-ţi dai seama că ai pornit sau nu instrumentul. Totuşi un asemenea LED există pe spatele instrumentului lângă butonul ON/OFF. Nu mi-am dat încă seama pentru cine anume a fost montat acel LED tocmai acolo, probabil să încânte publicul cu cularea lui roşie…

Pe spatele controllerului din dreapta la stânga găsim o ieşire MIDI (mufă cu 5 pini), o intrare DC 9V, butonul ON/OFF cu LED-ul aferent şi două intrări de jack mare pentru sustain şi volum. Menţionez că cele două conectoare jack sunt poziţionate mult prea aproape unul faţă de celălalt, astfel încât dacă utilizaţi jack-uri mai groase, riscaţi să nu încapă unul lângă celălalt. De asemenea eu am o pedală sustain Roland DP-6, care are un jack pipă montat din fabrică. Acest jack pipă abia că încape, cablul acestuia fiind îndoit de carcasa controllerului (a se vedea imaginea alăturată).

Forma aleasă de cei de la FATAR pentru acest controller seamană foarte mult cu un pian electric, ceea ce îmi place.

II.         Testul.

Dorind să testez controllerul, am făcut conexiunea prin MIDI, – unica conexiune existentă cu lumea exterioară – cu un modul de sunet ROLAND JV-1010. Apăs pe clape şi aud un sunet de pian.

Mulţumit fiind de rezultat, mai ales de uşurinţa prin care l-am atins, am cântat câteva minute. Acţiunea clapelor este într-adevăr foarte asemănătoare pianului, deşi există diferenţe majore şi între piane adevărate. Am încercat pitch bendul şi mod wheelul … funcţionează bine, dar fără să ating instrumentul am văzut că LED-ul de pe JV-1010 îmi indica o activitate MIDI. Ceva transmitea semnale MIDI.

Singurul mod de a afla a fost să înregistrez acele semnale cu ajutorul unui MIDI SEQUENCER pe calculator. Înregistrarea îmi arăta că pitch bendul era cel care transmitea valoarea 0. Am mişcat pitch bendul jos, pe poziţia 0, apoi încet înapoi în poziţia lui de repaus. Semnalul a dispărut. Nu ştiu care a fost motivul dar nici nu mă interesează deoarece nu influenţează practic nimic. Chiar dacă trimite acele valori 0 şi eu cânt ceva, melodia nu este în nici un fel modificată.

Dacă tot eram conectat la calculator am încercat claviatura din punctul de vedere al valorilor MIDI minime şi maxime trimise în sequencer. La o atingere uşoară claviatura trimite valori mici, dar oricât de tare am încercat să lovesc clapele, nu am reuşit să scot o valore mai mare de 123 – 125, 127 fiind maximul posibil în sistemul MIDI.

Următorul pas a fost să încerc să setez sensibilitatea claviaturii.

II’         Prima paranteză: Instrucţiunile de folosire, o dezinformare în masă.

Potrivit instrucţiunilor de utilizare livrate împreună cu controllerul, în varianta de limba engleză, la capitolul Introducere se vorbeşte despre posibilitatea alegerii uneia din cele opt setări ale sensibilităţii clapelor. În capitolul Schimbarea setărilor nu se face vorbire despre acest lucru. Am avut în continuare trei posibilităţi:

a. să citesc instrucţiunile şi în celelalte limbi disponibile: italiană, germană, spaniolă şi franceză.

b. să caut informaţii pe internet

c. să contactez firma producătoare.

Iată rezultatul:

a. Nici una dintre variantele în limbile arătate mai sus ale instrucţiunilor de folosire nu vorbeşte despre posibilitatea setării sensibilităţii clapelor, dar am mai descoperit că numai varianta spaniolă spune că instrumentul ar transmite valori aftertouch!!! Am încercat dar instrumentul nu trimite mesaje aftertouch.

b. Nu am găsit informaţii pe internet referitor la posibilitatea schimbării setării sensibilităţii clapelor la Studiologic SL-990 XP.

c. Am contactat producătorul, în limba engleză, prin siteul http://www.fatar.com/Studiologic/home_studiologic.htm, descriind problemele de mai sus, cerând sprijin pentru a face totuşi setările dorite de mine (potrivit celor descrise în introducerea în limba engleză arătată mai sus), şi nici după mai bine de trei săptămâni nu am primit nici un fel de răspuns.

II.         Test. Continuare.

După ce m-am convins că sensibilitatea clapelor nu poate fi schimbată, şi nici nu sunt sensibile la aftertouch, am trecut la schimbarea tonurilor.

Nimic nu este mai simplu! Apeşi butonul Patch Change, îl ţii apăsat şi tastezi pe clape numărul patchului dorit (vă mai amintiţi de cifrele pictate pe carcasă, deasupra clapelor din octava din mijloc al claviaturii?) şi dai drumul la buton.

Dacă ai un modul cu mai multe bănci de sunet, atunci mai ai nevoie de introducerea unor valori cu ajutorul butonului BANK SELECT (cc32). Aplici aceeaşi metodă: apeşi butonul, îl ţii apăsat, tastezi numărul băncii, dai drumul la buton.

Dacă ai un modul care are nevoie şi de valoarea CC0 pentru a schimba banca de sunete, cum este şi Roland JV-1010, atunci apeşi butonul BANK SELECT, îl ţii apăsat, introduci mai întâi valoarea pentru CC32 (LSB), apoi apeşi clapa deasupra căreia este pictat semnul (-/H) şi introduci valoarea pentru CC0 (MSB), după care dai drumul la butonul BANK SELECT.

Mare atenţie! pentru a introduce valorile corecte ale CC32 şi CC0, în cazul modulului Roland JV-1010, trebuia să tastez valoarea arătată în instrucţiunile modulului de sunet + 1 valoare, deci pentru banca PRESET A, în instrucţiunile Roland JV-1010 sunt prevăzute valorile 0 pentru CC32 şi 81 pentru CC0.

Folosind un controller MIDI Roland A-37, acestea au fost întocmai valorile introduse pentru a selecta banca PRESET A.

Ca să pot selecta banca de sunet PRESET A cu STUDIOLOGIC SL-990 XP, trebuia să tastez valoarea 1 pentru CC32 şi 82 pentru CCO, faţă de 0 şi 81. Mai mult ca sigur acest lucru nu se întâmplă la toate modulele de sunet.

Schimbarea canalului MIDI se face în mod similar de la 1 la 16, apăsând butonul MIDI CHANNEL.

Transpunerea notelor este posibilă în acelaşi mod, în paşi de câte un semiton pănă la +/- 24 semitonuri.

Ce rost are să setezi instrumentele dacă nu le poţi salva?

Controllerul are 100 de locaţii de memorie, iar dacă vrei să salvezi un sound anume, potrivit instrucţiunilor în toate limbile scrise în instrucţiunile livrate împreună cu instrumentul, trebuie să apeşi simultan butonul BANK SELECT şi MEMO, le ţii apăsat, tastezi numărul unde vrei să salvezi tonul preferat, dai drumul la butoane şi gata!

II”        A doua paranteză. Coşmarul revine, episodul Răzbunarea Instrucţiunilor de folosire

După ce am executat operaţiunile aşa cum au fost ele arătate în instrucţiunile de folosire, şi nu am reuşit să salvez nici un sunet în memoria controllerului, am început chiar să mă gândesc că instrumentul pe care îl încercam este defect. Am încercat mai multe zile la rând dar fără rezultat.

Aplicând principiul Google, prietenul meu, am găsit pe Internet Instrucţiunile de folosire ale controllerului în limba maghiară. Citind atent văd că pentru a salva un sunet, trebuie să apăs simultan butonul TRANSPOSE şi MEMO şi nu BANK SELECT şi MEMO. Această combinaţie de butoane a funcţionat.

Deci, atenţie! Pentru a salava setarea unui sunet în memoria controllerului STUDIOLOGIC SL-990 XP trebuie să apăsaţi butonul TRANSPOSE şi MEMO şi nu BANK SELECT şi MEMO.

Dacă vrei să foloseşti sunetele salvate, apăsaţi tasta MEMO, o ţineţi apăsată, tastaţi numărul sub care aţi salvat soundul, daţi drumul la butonul MEMO şi gata!

III.        Concluzii.

Studiologic SL-990 XP este un controller MIDI, bine gândit, simplu, fără prea multe funcţii pe care oricum nu le ai folosi, are doar de ceea ce ai într-adevăr nevoie.

Are deci intrare pentru pedală sustain, intrare pentru pedală volum, fiind singura posibilitate de a controla volumul, iar funcţia de aftertouch lipseşte că nici pianul nu are. Utilizarea/programarea este de asemenea simplă, dacă nu te derutează instrucţiunile de folosire.

Controllerul este ideal pentru a exersa pianul, pentru a fi transportat la concerte (având doar 20 de kilograme) dar şi în studio. Raportat la preţ, consider că primeşti mult mai mult cu acest instrument decât plăteşti, mai ales dacă te gândeşti la 88 de clape cu graded hammer action.

Şi în încheiere încă o fotografie :

Tratament acustic si/sau antifonare, partea a IV-a

Postat de mihai on februarie 8, 2010  |  No Comments

5. Tratamentul acustic al problemelor ce apar pe frecventele medii si inalte

Si dupa cum am promis, am revenit cu o prezentare extinsa asupra metodelor de tratare a flutter echo-ului, de absorbtie a reflexiilor primare care influenteaza in mod negativ imaginea stereo si de eliminare a comb filtering-ului.

Aici apare o problema de principiu pe care am observat-o pe parcusul timpului in home studio-urile din Romania – probabil ca nu doar la noi apare, dar nu am vazut intr-atatea studio-uri casnice din strainatate. Respectiv, pentru tratarea problemelor pe medii/inalte, varianta cea mai folosita este buretele de densitate mica spre medie – burete “cofrat” de culoare gri care este de vazut in mai multe studio-uri din Romania.

Desi acesta isi indeplineste rolul sau, prin abuzul cantitativ, precum si prin absenta totala a tratamentului pe joase, se ajunge la un rezultat oarecum opus celui scontat. Intr-adevar, intr-o camera tapitata cu burete a fost eliminat in totalitate flutter echo-ul, precum si orice urma de comb filtering provocat de catre pereti sau tavan – dar camera respectiva este aproape improprie mixajului. Va suna inchis si fara reverberatii naturale, ducand la niste mixaje foarte stridente (in incercarea de a face un balans tonal care in respectiva camera sa sune bine), si cu probabil prea mult reverb (care sa inlocuiasca urma de ambianta pe care o are absolut orice camera normala de auditie). Intr-adevar, intr-o camera realmente mica – aici ma refer la orice camera sub 3×2m, de exemplu – singura varianta de tratament acustic este absorbtia, dar si aceasta poate fi facuta intr-un mod judicios, pentru a elimina din problemele de medii/inalte si in special cele pe joase, fara a “inchide” complet din punct de vedere acustic intreaga camera.

Mai pe scurt – NU este nevoie sa acoperiti intreaga camera cu burete; lasati si spatii neacoperite, lasati camera sa respire. Veti crea un mediu mai natural de mixaj, care va va apropia de o experienta placuta si va va permite sesiuni mai lungi, mai fructoase, si mai putin obositoare.

5.1. Tratarea flutter echo-ului

Acesta e bine sa fie tratat in toata incaperea, in limitele bunului simt, dar cu predilectie in zona din fata punctului de mixaj. Pentru tratarea sa, exista cele 3 variante antementionate: absorbtia, deflexia si difuzia.

O mentiune necesara este faptul ca flutter echo poate aparea intre oricare 2 suprafete paralele – nu doar pereti, cum este evident, ci si podea/tavan, sau un perete si un dulap cu usile paralele cu zidul.

Absorbtia este varianta cea mai simpla, si poate fi implementata considerabil mai usor decat cea necesara capitolului anterior. Dupa cum am mentionat in cadrul articolului 3, flutter echo-ul poate aparea intre oricare doua suprafete paralele, iar prin plasarea pe minim una dintre ele a unui material absorbant pe medii/inalte, se obtine eliminarea sa.

Dintre variantele folosite, putem mentiona:

- burete fonoabsorbant (chiar si de densitate medie)

- absorberele de banda larga mentionate in capitolul anterior

- o patura mai groasa, o canapea, un fotoliu, samd

Prin deflexie, sau deflexiunee, ma refer la plasarea unor suprafete care sa devieze undelor sonore, pentru a le impiedica sa fie reflectate in mod repetat intre doua suprafete, ducand la flutter echo. Cea mai buna varianta este folosirea unui placaj curbat (cat mai mult posibil, evident cat permite si grosimea sa), ca si in poza de mai jos (multumiri Ethan Winter):

De mentionat este faptul ca este recomandata o curbura mai mare decat cea din poza, precum si a faptului ca in spatele placajului este obligatorie plasarea de vata minerala bazaltica, pentru a impiedica rezonanta placajului si a cavitatii formate de acesta cu peretele.

S-ar putea sa fi observat ca intr-o camera normala, cum ar fi o sufragerie mobilata, nu exista mai deloc flutter echo – datorita faptului ca mobila, posibilele carti din ea, precum si obiectele plasate pe ea, duc la o forma de deflexie, care impiedica flutter echo-ul; practic, nu mai exista suprafete paralele care sa il genereze. E si aceasta o varianta de tratament acustic, foarte la indemana. Practic, ce incerc sa zic e faptul ca nu e obligatoriu ca intr-o camera de mixaj sa fie doar echipamentele aferente – o biblioteca, o canapea (chit ca ea ofera absorbtie, nu deflectie) pot fi elemente ale unui tratament acustic, intentionat sau nu.

Legat de difuzia propriu-zisa, vom vorbi intr-un subcapitol ulterior, cand vom ataca probleme cum ar fi ideea de camp difuz si crearea unui spatiu acustic placut si adecvat mixajului.

5.2 Creearea unei RFZ (reflexion free zone – in traducere directa “zona lipsita de reflectii”)

Unul dintre efectele de dorit ale tratamentului acustic este crearea unei RFZ, respectiv o zona de ascultare lipsita de reflectii primare (sau timpurii) care sa influenteze sunetul, prin compunerea lor cu sunetul direct (care ajunge de la boxe direct la punctul de ascultare, fara a suferi vreo modificare de traseu).

Pentru a clarifica, sunetul direct este reprezentat prin liniile negre, reflexiile primare cu rosu, iar dungile albastre sunt reflexii intarziate, care ofera ambianta si/sau reverberatia camerei; ultimele nu ne intereseaza in acest moment, neavand legatura cu conceptul de RFZ. Se observa faptul ca si sunetul reflectat de peretele opus plasamentului unei boxe poate genera reflexii primare, si trebuie tratat ca atare. Ce nu apare in desen sunt reflexiile primare generate de catre podea si tavan, la fel de daunatoare; prin urmare si acestea trebuie sa fie tratate.

Scopul tratamentului acustic in acesta situatie este eliminarea sunetului reflectat marcat cu dungi rosii, in principiu prin absorbtie – acesta este daunator prin compunerea sa cu sunetul direct, ducand la o imagine stereo neclara. Motivul este urmatorul: orice reflectie care ajunge la punctul de ascultare cu o intarziere mai mica de 20ms, adica cu un traseu (traseul complet – adica boxa->suprafata reflectiva->punct de ascultare) parcurs mai mic de 7m (luand in considerare o viteza a sunetului de 343m/s) de la boxa la punctul de ascultare se va confunda cu sunetul direct, fiind tratat de ureche nu ca si reverberatie sau ca ambianta, ci ca si sunet direct. Practic, e vorba de efectul Haas, asa cum a fost descris intr-un articol anterior   LINK

Aici voi face o scurta paranteza – in cazul unei incaperi cu tavanul jos (si aici ma refer la orice incapere cu o inaltime sub 3-4m), este considerabil mai de preferat tratarea completa sau aproape completa a tavanului, si lasarea podelei reflective. Unul dintre motive este urmatorul – un tavan complet absorbant (inclusiv pe medii-joase) genereaza impresia acustica de tavan “infinit de inalt”, sau de spatiu deschis. Astfel, cu o podea reflectiva (cum sunt marea majoritate a suprafetelor pe care pasim) si un tavan absorbant se va obtine o senzatie mai apropiata de naturalete, implicit mai propice mixajului.

Pentru tratamentul reflexiilor primare, este indicata folosirea absorberelor de banda larga, asa cum au fost prezentate in capitolul anterior. Cu toate acestea, deseori nu este posibil acest lucru – de exemplu, pe tavan este dificila pozitionarea a cateva kilograme de vata minerala bazaltica, impreuna cu cadrul aferent. Astfel, pe tavan este perfect fezabila folosirea de placi de burete (de densitate si grosime cat mai mare – Wave Panels, Auralex, samd, nu burete cofrat usor de 2cm grosime, cum este de gasit la noi). O alta varianta pentru a le elimina este constructia unor pereti inclinati, care sa directioneze sunetul in spatele camerei, nu direct in punctul de ascultare.

Una din metodele DIY de aflare ale punctelor de reflexie primara este folosirea unei oglinzi (reprezentata cu verde in desenul de mai sus), in felul urmator: o persoana sta in punctul de ascultare, iar alta misca o oglinda pe peretii din jurul boxelor (si pe tavan, dupa cum am mentionat anterior). In orice punct in care se vede reflexia unei boxe din punctul de ascultare este indicata pozitionarea unui absorber de banda cat mai larga posibil.

In editia urmatoare, vom avansa in directia curenta, prin prezentarea conceptului de LEDE/DEDE, si a tot ceea ce implica acest lucru, precum si a ideei de camp difuz si spatiu reverberant natural adecvat mixajului.

Cum sa faci muzica electronica -II-

Postat de Alba Ecstasy on februarie 1, 2010  |  14 Comments

Desigur, echipamentele descrise in articolul anterior, sunt doar o parte din ce ar trebui sa existe intr-un studio, dar suficient cat sa se poate realiza inregistrari de voce si aranjamente orchestrale.

Asa ca, inainte de a trece la lucrul efectiv, adica la a compune si inregistra muzica electronica, trebuie sa lamurim un aspect: hardware sau virtual?

Cu toate acestea mai sus expuse, urmatorul gandul al unei persoane care inca nu s-a decis ce metoda sa aleaga, ar putea fi: “pai costul unui mic home studio este destul de mare… mai bine imi iau un calculator si o clapa MIDI si cate programe sunt pe net, ma descurc si asa!”.
Evident ca se poate si asta. Multi producatori de muzica lucreaza preponderent virtual. Cu singura diferenta ca acestia au licente cumparate care costa si acestea sute de euro, fiecare in parte… Poti lucra linistit acasa cu programe piratate o viata intreaga. Sunt chiar studiouri in Romania care nu au licente pentru toate programele [barfe].
Am lucrat si eu cu virtuale ani de zile. Am incercat si pirateriile acolo unde nu existau versiunile demo [care in proportie de 90% dintre ele crapa si au buguri si o mie de keygenuri care contin sau sunt identificate ca fiind virusi].
Dar gandul de a face muzica in continuare doar cu un calculator si o clapa MIDI nu m-a incantat deloc, niciodata.

Senzatia pe care o ai atunci cand simti “respiratia”, vibratia unui sintetizator analog sau digital, cand poti modifica in timp real si cu ajutorul knoburilor, faderelor sau wheel-urilor parametrii oscilatoarelor… e ceva ce nu poti intelege decat daca pui mana. Personal am avut dorinta aceasta din totdeauna. De pe vremea, desigur, cand nu existau calculatoare. La noi in tara, desigur .

Daca te-ai hotarat sa urmezi “calea virtuala” a muzicii e bine. E calea ta. Vei face sampling virtual, vei avea note virtuale, sintetizatoare virtuale, mixere si trackuri virtuale, o muzica virtuala evident si in cele din urma… o viata artistica virtuala si ascultatori virtuali .
Exagerez, desigur, pentru ca sunt un fan inrait al hardware-ului! Dar de asemenea ma si inmarmureste promovarea inversunata a faptului ca poti face muzica cu un simplu… iPhone …

Avantaje si dezavantaje sunt de ambele parti.
Hardware inseamna sa nu fii comod si lenes sa-ti faci singur sunete si sa inveti ce inseamna sinteza de sunet, sa faci setupuri proprii, sa o iei de la capat de fiecare data. Inseamna bani mai multi. Inseamna sa ai un spatiu maricel, adecvat. Inseamna sa studiezi si sa-ti faci o tehnica cel putin buna, care sa acopere avantajele programelor virtuale de a-ti aranja ulterior notele pe masura. Inseamna sa ai grija de echipamente si sa le tii in conditii adecvate de depozitare si transport, cand e cazul. O mie de probleme inseamna hardware.

Dar mai inseamna si savoare! Savoarea de a mangaia clapele fiecarui sintetizator, care are propria sa personalitate. Atat de constructie cat si timbrala, de sinteza. Unele sintetizatoare sunt maleabile si ascultatoare altele sunt naravase si greu de strunit. Dar iti dau senzatia de viu. Sunt componente reale, le poti atinge, le poti simti. Vei avea senzatia unei vieti artistice pline chiar si prin simplu fapt ca posezi un instrument [care fie vorba intre noi, are anumite proprietati magice stiute doar de cei care le "poseda" ].

Dar gata cu poezia!

Virtualul te scuteste de problemele de mai sus. Dar te priveaza si de placerea de simti ca viata ta artistica este la un alt nivel. Oricine poate downloada un program de facut muzica, sa ia o clapa MIDI la mana a doua si cu un calculator mediu, si va putea sa-si dezvolte ideiile muzicale. De altfel, internetul e plin de astfel de exemple. Uneori iti poate taia elanul si stopa visele…

A incepe un proces de achizitonare instrumente si echipamente inseamna a incepe un studiu: specificatiile lor in functie de muzica si nevoile tale; fiecare sintetizator poate avea “specializari” aparte si atunci va trebui sa stii exact ai nevoie. Inseamna sa citesti multe reviewuri, sa testezi chiar tu. Inseamna pasiune de fapt.

E mai simplu sa faci muzica doar pe calculator. Nu ai bataie de cap prea mare [daca ai grija sa ai un sistem stabil, bine echipat hardware, sa-l ti exclusiv pentru muzica, fara net si jocuri care pot aduce virusi] si costurile sunt relativ mici. Spun relativ mici atata timp cat te limitezi sa lucrezi anonim si ilegal din punct de vedere al licentelor. Un controler MIDI la mana a doua este cam 350-500 lei. Un calculator de asemenea SH, cam 600 lei. Placa de sunet vreo 500 lei. Niste boxe semi-profesionale… 300 lei. Asadar, cu ce am enumerat pana acum, abia daca iti iei un sintetizator [Novation, Blofeld desktop, Alesis Micron, MicroKorg, MicroX etc - toate - instrumente noi in banii acestia; SH-urile sunt discutabile la pret].

E destul de clar ca rezultatul final, cam oricat de multe sintetizatoare ai, se regaseste cam tot intr-un calculator [ in cazul in care nu optezi pentru un DAW hardware], care va inregistra cu ajutorul unui DAW virtual tot aranjamentul muzical.

Deci, cum ai vrea sa faci muzica electronica: hardware sau virtual?!

Citeste si: Cum sa faci muzica electronica -I-