Inregistrarea tobelor acustice, partea a V-a

Si am ajuns in cele din urma si la overhead-uri. Desi au fost lasate mai la urma, eu personal le consider cruciale pentru sunetul unui set de baterii microfonat. Desi o buna parte din inginerii de sunet le considera pur si simplu microfoane pentru cinele, ele au o influenta mult mai mare asupra sunetului final al setului de tobe, inclusiv al tobei mari si al tobei mici antementionate in articolele anterioare (toba mare, toba mica).

In aproape orice circumstanta, primele microfoane pe care le asculti cand te pui sa lucrezi tobele la un mixaj sunt overhead-urile. Ele capteaza o imagine completa a setului, influentand in mod direct tonul final al setului, chiar daca folosesti un filtru trece-sus la o frecventa destul de ridicata pentru a lasa doar cinelele sa se auda. Vor acorda prezenta sau adancime tonului de toba mica microfonat de aproape, vor pune un pic de aer in jurul tobei mari, vor da directionalitate si caldura tomurilor, samd. Exceptia evidenta sunt inregistrarile de metal, in care overhead-urile tind spre rolul strict de microfoane de cinele, prin filtrul trece-sus plasat foarte sus (chiar si la 500-600Hz, din cate mi se pare).

Inainte sa abordez problema overhead-urilor mai departe, voi face o mica paranteza: desi m-am referit pana acum si ma voi referi in continuare la o pereche de microfoane pe post de overhead-uri, exista si varianta unui singur overhead, mono. Toate inregistrarile de tobe aparute pana prin anii ’70 au fost facute cu un singur overhead, plasat deasupra kitului, captand o imagine foarte coeziva a setului, dar, in mod evident, mono. Este destul de rar intalnit respectivul sound la ora actuala (si mai rar intalnita microfonarea cu 3 overhead-uri), asa ca voi sari direct la metodele de microfonare stereo.

Imaginea stereo, faza si polaritatea overhead-urilor stereo

Luand in considerare faptul ca setul de tobe este un instrument coeziv, dar cu multiple componente, precum si instrumentul cu cele mai multe microfoane in jurul sau, este de asteptat aparitia problemelor legate de imaginea stereo, de faza si de polaritatea dintre microfoane.

Pentru a avea o imagine stereo coerenta a setului (mai rar intalnita in anumite genuri muzicale, cum ar fi metal-ul), este indicata plasarea lor astfel incat elementele setului sa fie apara in canalul stereo format de catre overhead-uri asa cum le vei dori in mixaj – fusul pe dreapta, ride-ul pe stanga, toba mare si toba mica pe centru, iar tomurile de la dreapta la stanga, cu cazanul in extrema stanga. Varianta antementionata este o “vedere” din punctul de vedere al publicului – unii prefera o imagine inversata, din punctul de vedere al tobarului. Desi sunt baterist, eu personal prefer varianta standard, oferind publicului ascultator o imagine similara cu ceea ce ar vedea pe o scena.

Pentru a pastra o imagine stereo coerenta, cel mai bun punct de plecare este plasarea tobei mici in centru imaginii stereo, prin atenta pozitionare a overhead-urilor, indiferent de metoda abordata. Cea mai simpla metoda de e face acest lucru este pozitionarea ambelor microfoane la aceeasi distanta fata de toba mica – o rezolvare simpla si eleganta la problema antifazei si a anularilor anumitor frecvente rezultante in urma sa. De mentionat este si posibilitatea ca unul dintre microfoane sau cabluri sa fie inversate in polaritate, de aceea dupa pozitionarea overhead-urilor este indicata si inversarea de polaritate pe unul dintre ele. Daca observi ca prin inversarea polaritatii creste impactul tobei mici si claritatea imaginii setului, atunci este evidenta aparitia unei probleme legate de polaritate, pe care ar fi bine sa o rezolvi direct de la sursa, sau in mixaj.

Metodele de plasare a overhead-urilor

Voi incepe cu doua metode oarecum similare, extrem de utile unui home/project studio, datorita eliminarii din ecuatie a o parte din acustica salii, a posibilitatii de captare a setului cu un numar mai redus de microfoane, precum si a respectarii principiilor de mentinere a fazei si a imaginii stereo mentionate mai sus. Dezavantajul principal este nevoia si mai pregnanta a unui set de tobe de calitate si a unui tobar bun, cu un control adecvat al dinamicii.

Paranteza: din acest moment, orice referire la overhead-uri se va face din perspectiva audientei, respectiv overhead-ul dreapta deasupra fusului, iar cel stanga deasupra ride-ului si al cazanului. Pentru un set aranjat standard, folosit de catre un baterist dreptaci.

Recorderman:

–          se plaseaza overhead-ul dreapta deasupra centrului tobei mici, la o distanta egala cu lungimea a doua bete de tobe puse cap la cap

–          pentru pozitionarea celui de-al doilea microfon, se prinde o bucata de sfoara (sau cablu de microfon flexibil, in situatii de urgenta) cu pedala de toba mare, se duce pana la overhead-ul dreapta, iar celalalt capat se tine de centrul tobei mici; astfel, s-a stabilit o distanta anume intre toba mare/mica si microfon

–          pastrand distantele, se plaseaza overhead-ul stanga undeva deasupra ride-ului si al cazanului, la o inaltime de aproximativ 50-60 de cm deasupra acestora

–          pentru a ajusta nivelul cinelelor (a fusului, in special), se pot inclina putin microfoanele catre toba mare, de exemplu; cu grija pentru a mentinele distantele exacte

–          aici avem un link catre un video care demonstreaza aceasta metoda de plasare a overhead-urilor; atentie la miscarea overhead-ului dreapta din acest video – acest lucru trebuie evitat cu orice pret, datorita problemelor de antifaza “mobila” pe care le genereaza

–          avantajul principal este claritatea captarii tuturor elementelor, precum si eliminarea sunetului ambiental care poate pune problema intr-o sala mica

Glyn Johns:

–          este recomandata folosirea condenserelor cu diafragma mare pentru aceasta metoda

–          overhead-ul dreapta se plaseaza deasupra pedalei de toba mare, la o inaltime de aproximativ 80-100cm fata de toba mica

–          cel de-al doilea microfon se plaseaza printr-o tehnica similara cu Recorderman (pentru pastrarea distantei egale dintre microfoane si toba mica/mare), dar, spre deosebire de aceasta, se plaseaza undeva deasupra cazanului, la nivel cu ride-ul, indreptat catre fus; mai clar:

frontview

sursa foto: www.danalexanderaudio.com

–          avantajele sunt similare cu Recorderman, dar cu un plus de atentie acordata cazanului

Alte metode de pozitionare a overhead-urilor, mai “clasice”:

  1. Pozitie spatiata

–          microfoanele se plaseaza la o inaltime de aproximativ 1.5m deasupra solului, pozitionate aproximativ deasupra ride-ului, respectiv al fusului, un pic catre toba mare

–          se indreapta in functie de gust, in general mai mult catre cinele

–          avantajele sunt imaginea stereo larga si captare concentrata a cinelelor, utila in anumite circumstante

–          dezavantajele sunt problemele de antifaza foarte pregnante, tendinta de incompatibilitate la reducerea semnalului in mono, precum si necesitatea imperioasa a microfoanelor de apropiere pe tomuri

–          drumkit2

sursa foto: www.artsites.uscs.edu

  1. Tehnica X/Y

–          este varianta standard de captare stereo X/Y, cu capsulele coincidente

–          microfoanele se pozitioneaza la aproximativ 1.5m deasupra tobelor, indreptate un pic catre toba mica, daca sunt plasata deasupra tobei mari

–          se foloseste adeseori si cu microfoanele deasupra capului tobarului, indreptate in directia setului

–          avantajele sunt imaginea stereo concreta si compatibilitatea mono foarte ridicata (specifice metodei X/Y)

–          dezavantajele sunt cauzate de catre sunetul ambiental captat destul de puternic, precum si de absenta largimii imaginii

overheads

sursa foto: www.musiciansfriend.com

Tehnica ORTF

–          pozitionarea microfoanelor unul fata de cealalta este cea ORTF, asa cum a fost ea definita de catre cei de la Radio France, in anii ‘60

–          inaltimea microfoanelor este de 1.2-1.5m deasupra tobelor

–          similar cu tehnica X/Y, se poate incerca atat din spatele tobarului, cat si din fata setului de tobe, indreptate “dupa gust”

–          avantajele sunt o imagine stereo destul de larga (nu chiar la fel de larga ca si in cazul perechii spatiate), captarea adecvata a intregului set de tobe, compatibilitatea mono, precum si o doza de realism ridicata

–          dezavantajele sunt cauzate de catre posibilitatea aparitiei antifazelor, chiar daca este destul de redusa

–         overhead1

sursa foto: www.dpamicrophones.com

Astfel, am trecut si prin metodele de pozitionare a overhead-urilor – din articol este perfect posibil sa reiasa preferinta proprie pentru tehnica Recorderman… Este alegerea mea, bazata pe inregistrarile facute in camere mai mult sau mai putin adecvate – o recomand cu caldura in situatii similare.

Mai doua subiecte ar mai fi de atacat: microfoanele de camera si tom-urile, lucru care se va intampla pe saptamana viitoare.

Mihai Toma

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.