Inregistrarea tobelor acustice partea III-a

Dupa articolul anterior din aceasta serie, in care am abordat problema plasarii tobelor in sala precum si a tratamentului acustic, voi avansa catre concret, respectiv problemele tobei mari.

Pregatirea tobei mari pentru inregistrare


Primul lucru de luat in considerare atunci cand este vorba de captarea unei tobe mari este alegerea uneia de dimensiunea adecvata, a unei fete de toba, precum si acordarea ei, dupa cum am mentionat si in prima parte a acestui articol.   LINK

Mai jos aveti o serie de sugestii legate de alegerea si pregatirea tobei mari pentru captarea ei cu ajutorul microfoanelor (la care voi ajunge in cele din urma, va promit):

–          Lemnul din care este construita toba influenteaza in mod decisiv sunetul inregistrat: din acest motiv cel de mesteacan (birch) este deseori intalnit in studiouri datorita sunetului deschis care ajuta la mixaj; tobele din lemn de de artar (maple) si mahon (mahogany) sunt mai dificil de introdus in mixaj, desi este in general preferat de catre tobari datorita tonului mai gros si mai organic

–          pentru o piesa cu tenta rock sau Top40, cea mai indicata dimensiune este cea de 22”, avand echilibrul perfect dintre impact si grosime; cele de 24” sau 26” tind sa nu aiba suficient impact pentru a trece printr-un mixaj modern

–          Acordajul pentru rock tinde sa fie cat mai jos (aproape de limita de rezonanta a tobei), avand astfel un raspuns in joase extins si un impact crescut; desi pare contraintuitiv, in general o toba mare acordata sus are mai putin impact, nu mai mult

–          pentru jazz/funk in general vei folosi o toba mare de 20”, cu fata de rezonanta lasata fara gaura pentru a obtine maximul de rezonanta, necesar genurilor muzicale respective

–          desi nu este obligatoriu, poti incerca acordarea tobei mari pe tonica piesei, in special cand este vorba despre o piesa cu progresii standard si fara modulatii; daca nu reusesti sa atingi nota respectiva mentinand in acest timp un ton adecvat inregistarii, poti incerca acordarea la cvinta sau la cvarta perfecta superioara

–          desi alegerea fetelor de bataie si rezonanta este, in principiu, o chestie de gust, in studio tinde sa fie indicata folosirea unor fete cu un sistem de atenuare a rezonantei incorporat (Evans Powerstroke si Aquarian Regulator, de exemplu), pentru a nu fi obligat sa pui burete/paturi/perini sau alte obiecte in interiorul ei, reducand astfel din volumul intern, si implicit din raspunsul in frecvente joase

–          o alta varianta pentru atenuarea rezonantei pentru a obtine maximul de impact si de raspuns in frecvente joase este Evans EQ-Pad

–          cu exceptia jazz-ului clasic, eu consider indicata folosirea fetelor de rezonanta cu gaura (direct din fabricatie, de preferat), acestea avand o serie de avantaje fata de cele fara gaura: permit mai multe variante de pozitionare a microfoanelor, au impactul crescut si iti permit ajustarea facila a metodelor de atenuare a vibratiilor interne

–          pentru a nu fi nevoit sa folosesti atat de multa egalizare si compresie pentru a obtine penetranta necesara in cadrul mixajului, este bine sa folosesti un ciocanel (portiunea din pedala care loveste efectiv toba mare) de lemn sau plastic

–          exista anumite “patch”-uri (cum este cel de la Evans) care se lipesc in locul in care ciocanelul loveste toba, conducand la un vag impact crescut, precum si la o rezistenta crescuta a tobei mari; sunt disponibile si in varianta pentru pedala dubla

–          pentru a obtine maximul de atac, poti lipi o moneda de dimensiune mai mare sau o bucata de plastic dur si subtire (o cartela, de exemplu) in locul patch-urilor antementionate; dezavantajul este faptul ca vei distruge destul de repede fata de toba mare, in special daca folosesti o moneda

–          nu omite reacordarea zilnica (sau cat de des este necesara) a tobei mari, in special daca intentionezi sa continui o piesa la care deja s-a lucrat; aceasta are tendinta sa se dezacordeze destul de repede, in special daca s-au folosit fete noi (inclusiv cea de rezonanta)

Plasarea microfoanelor

Cand vorbim despre captarea tobei mari, variantele principale de microfoane sunt urmatoarele:

–          un microfon dinamic cu diafragma mare si raspunsul in frecventa conturat pentru captarea instrumentelor cu raspuns extins in frecvente joase: AKG D112, Audix D6, Shure Beta52, Audio-Technica ATM250, samd

–          un microfon condenser cu diafragma mare pentru captarea sunetului si a rezonantei complete a tobei, in general folosit in tandem cu dinamicul antementionat: U87 este varianta “standard”, dar orice dinamic cu diafragma mare si cu un raspuns plin pe medii-joase este adecvat, cum ar fi Oktava MK319

–          un dinamic cu diafragma mica (sau medie) sau un condenser PZM pentru a captura atacul tobei mari: Shure Beta 91 (nu CHIAR un PZM, dar ma rog), Shure SM57, MD421, samd

–          un Yamaha Subkick pentru a capta frecventele cele mai joase

mic akg

Voi trece la plasamentul microfoanelor si le vom aborda pe fiecare dintre acestea pe rand, incepand cu varianta clasica, respectiv dinamicul cu diafragma mare:

–          cea mai folosita varianta este plasarea sa la marginea gaurii din fata de rezonanta, imai in interior sau exterior in functie de tonul cautat, si indreptat catre locul in care loveste ciocanelul; astfel se obtine un balans destul de bun intre impact si raspuns in frecvente joase

–          o alta varianta, sacrificand o parte din joase in favoarea unui impact cat mai puternic este pozitionarea sa in interiorul tobei mari, in apropierea fetei de bataie, din nou, indreptat catre ciocanel

–          o a treia varianta ar fi pozitionarea sa in interior, dar fara a il indrepta catre ciocanel, ci catre marginea tobei mari, obtinand astfel un ton plin si un atac redus, adecvat anumitor genuri muzicale

tobe

Condenserul cu diafragma mare este in general plasat in fata fetei de rezonanta, la o distanta de 15-20 cm, capturand plinatatea tobei mari. Daca asta este departat si mai mult, va capta o imagine mai naturala a tobei mari, cu pretul captarii mai pregnante a sunetului de la restul setului de tobe – problema care poate fi atenuata cu ajutorul unui gate cu microfonul principal in sidechain, daca se doreste folosirea sa strict pentru kick. Exista si varianta folosirii sunetului complet a acestui microfon, dar deja vorbim de un microfon “FOK” (front-of-kick – in fata tobei mari, in traducere aproximativa), care are o functionalitate mai larga legata de sunetul setului complet.

mic la pedala

Microfonul cu diafragma mica este pozitionat in apropierea locului in care loveste ciocanelul, pentru a ii captura impactul. In functie de preferinte, acesta poate fi plasat in interior (similar cu a doua varianta a dinamicului cu diafragma mare), sau in exterior, de preferat cu spatele la toba mica, principalul generator de zgomot nedorit captat de acest microfon. O varianta mai speciala este un PZM cum este Shure Beta 91, care se plaseaza in interiorul tobei mari, direct pe lemn – un microfon pe care eu personal l-am incercat in repetate randuri, dar am esuat lamentabil de fiecare data sa-i gasesc vreo folosinta in mixaj, chiar si dupa incercari repetate de repozitionare, rearanjare a fazei si a polaritatii, egalizare, compresie si gate cu sidechain sau fara, samd… Fiecare cu ale lui.

subkick

Yamaha Subkick-ul… Nu sunt foarte multe de zis despre acesta – pe scurt, se pozitioneaza foarte aproape de fata de rezonanta a tobei mari si captureaza sub-joasele. Combinat cu una dintre variantele de mai sus, ofera un plus de impact pe frecvente joase fara a fi nevoit sa recurgi la egalizare. Trebuie avuta totusi grija la polaritatea acestuia in raport cu celalalt microfon.

In urmatoarea parte a acestui articol, voi aborda pregatirea si captarea tobei mici (prem-ului, snare-ului, spuneti-i cum vreti). Pana atunci, numai bine.

Un comentariu la „Inregistrarea tobelor acustice partea III-a

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.