Pozitionarea subwooferului

Dupa cum am mentionat in articolele legate de acustica, raspunsul in frecvente joase al unui sistem este influentat foarte puternic de pozitia incintelor acustice, de acustica unei camere, respectiv de proportii, materialul din care este construita, samd. Mergand pe aceasta idee, pozitionarea atenta in camera a suwooferului este cruciala obtinerii unui raspuns cat mai corect al sistemului de auditie.

sub

Inainte de a trece la partea aplicata, as mentiona cateva reguli de baza care este bine sa le tineti minte:

–         fiecare spatiu acustic este unic, si experimentarea cu pozitionarea elementelor sistemului audio este cea mai buna metoda pentru a afla plasamentul optim al acestora

–         orice boxa cu un raspuns judicios in frecvente joase, implicit si subwooferul are un raspuns crescut pe joase daca este pozitionat aproape de o suprafata dura (perete sau podea; sau tavan, in cele din urma)

–         un subwoofer va oferi maximum de nivel de presiune sonora cand este pozitionat intr-un colt (practic, el fiind aproape de 3 suprafete: 2 pereti si podea)

–         in anumite conditii pozitionarea in colturi este cea optima, dar in altele poate sa excite prea mult modurile unei camere, ducand la un sunet prea murdar pe joase

–         se poate intampla ca anumiti subwooferi sa ofere un raspuns mai bun in frecventa daca sunt cu fata catre un colt sau un perete

Practic, exista doua metode de pozitionare a subwooferului – cea “la ureche”, si cea care se foloseste de RTA-uri.

Prima la care ne vom referi este varianta cea mai simpla, si nu necesita nici un echipament suplimentar – doar o pereche de urechi si un set de melodii cunoscute, si care sa contina tot spectrul audio, de la joase si pana la inalte. De dorit ar fi ca inregistrarile sa aiba o dinamica buna, si sa fie de calitate ridicata – Chesky Records, de exemplu, au in catalog doar astfel de CD-uri, inclusiv CD-uri de test.

Plaseaza subwooferul in pozitia de mixaj (“sweet spot”) si porneste una dintre melodiile antementionate. Dupa ce te-ai asigurat ca nivelul subwooferului acopera zgomotul de fond, calibreaza-l “dupa ureche” pentru a il integra cu raspunsul satelitiilor.

Incepe sa te plimbi prin camera, in special in apropierea peretilor si a colturilor – observa unde raspunsul spectral este cel mai coerent, precum si unde este cel mai extins. La fel de important este sa observi si unde este are cel mai mare impact si cea mai buna definitie pe frecvente joase. Trebuie evitate locurile unde “bubuie” basii, ci mai degraba locul in care este oferit raspunsul cel mai natural, fara note joase care sa iasa in evidenta sau sa dispara.

Se poate intampla ca pozitia de maxima claritate si naturalete sa fie una apropiata de sweet spot, sau poate chiar in spatele sau; nu trebuie sa va descurajati – e perfect posibil ca respectiva sa fie cea mai buna pozitie pentru subwooferul in cauza, in incaperea respectiva. Nu trebuie uitat faptul ca frecventele la care lucreaza subwooferul tind sa fie majoritar omnidirectionale, astfel incat o astfel de pozitionare neobisnuita nu va pune probleme din punct de vedere a imaginii stereo.
Din momentul in care s-a stabilit care e pozitia cu cel mai curat raspuns, muta subwooferul in acea pozitie, iar apoi se verifica din pozitia de mixaj daca s-a pastrat raspunsul dinainte de inversiune. Daca nu, continua experimentul pana in momentul in care ai atins punctul de maxima fidelitate a subwooferului. Motivul respectivei inversiuni se bazeaza pe faptul ca “distantele” parcurse de sunet, precum si atenuarile suferite pe parcurs tind sa fie asemanatoare pe frecvente joase, indiferent de inversiunea pozitiei de ascultare cu cea a subwooferului, implicit si raspunsul in frecventae asemanator. Plus ca e considerabil mai usor sa te plimbi prin camera decat sa muti subwooferul in toate posibilele pozitii, iar rezultatele finale sunt asemanatoare.

Cea de-a doua metoda implica folosirea unui RTA (real time analyzer). Varianta cea mai la indemana este un microfon back-electret (Behringer ECM8000, de exemplu, este excelent/pret pentru astfel de test), interfata audio si preamplificatoarele sale, si un software cum ar fi Room EQ Wizard sau altele. Functiile acestuia sunt mult mai variate, si va invit sa le investigati:

screenshotsmall

Plaseaza subwooferul in pozitia de ascultare, si conecteaza-l la un generator de zgomot roz (pink noise) – practic, este vorba de un semnal cu distributie de energie egala pana la o anumita frecventa; spre deosebire de white noise, a carui distribuite e perfect egala, pink noise-ul are inaltele atenuate.

Inainte de a continua, recomandarea mea este sa porti o pereche de casti sau de dopuri – durerea de cap pe care o resimti dupa o ora de ascultat pink noise este EXTREM de neplacuta.

Porneste generatorul de pink noise, si asigura-te ca nivelul de presiune sonora al subwooferului trece peste nivelul de zgomot abiental. Seteaza RTA-ul la rezolutia maxima, analiza in timp real, si incepe sa masori raspunsul in frecventa al incaperii. In cazul in care software-ul iti ofera posibilitatea de mediere in timp real (real time average), poti folosi functia respectiva pentru a iti oferi un raspuns in frecventa mai usor de citit. In timp ce “plimbi” microfonul prin camera, urmareste pozitia in care acesta este cel mai apropiat de liniaritate, in special in apropierea colturilor si al peretilor. Din nou, nu te speria daca zona in care se obtine cel mai apropiat raspuns de liniaritate este intr-un loc care ti se pare “neobisnuit” pentru un subwoofer.

Dupa ce ai aflat care ar fi pozitia, executa aceeasi inversiune a microfonului cu subwooferul ca si la prima metoda, si verifica daca se obtine acelasi raspuns corect in frecventa. Repeta pana obtii un rezultat cat mai liniar in frecventa.

De retinut e si faptul ca datorita energiei ridicate pe care o genereaza, subwooferele pot face sa rezoneze obiectele din imediata vecinatate. Pentru a opri aceste vibratii si a nu oferi urechii o metoda “falsa” de pozitionare a subwooferului in spatiu, cea mai buna metoda pentru a nimeri frecventele de rezonanta ala obiectelor, pentru a sti care sa le tratezi este folosirea semnalelor sinusoidale, si cresterea treptata frecventei de test de la cea mai de jos frecventa a subwooferului, si pana undeva catre 300-500Hz, daca vrei sa fi cu adevarat sigur.

Mihai Toma

3 comentarii la „Pozitionarea subwooferului

  • 26 februarie 2010 la 11:39 pm
    Permalink

    Ca tot ati adu aminte de Room EQ Wizard , se poate un review pentru el sau sa faceti un ghid ceva? Am programu de destul timp , stiu in mare cum sa lucrez cu el da tot nu sunt sigur de rezultate si as avea nevoie de ceva sfaturi in a lucra cu el. Daca se poate, desigur.

  • 15 aprilie 2013 la 11:16 pm
    Permalink

    Sunt de acord cu spusele lor de pe site. Exact asa am pozitional si eu subwooferul in camera si am obtinut niste rezultate excelente ale sunetului,mai ales ca am si un subwoofer Serioux ht-6000 Sound-Boost!! Recomand acest sistem de boxe 5.1,tutoror oameniilor care cauta claritate si in acelasi timp putere!! Subwooferul acesta este o surpriza, deoarece pe specificatiile lui de pe internet nu sunt corecte, deoarece numa subwooferul are 50 deW RMS+50W pe inalte RMS. Deci recomand sfatul de pe acest site in legatura cu pozitionarea sistemului de boxe in camere!!!

  • 26 aprilie 2013 la 10:37 am
    Permalink

    Mi se pare interesant articolul cu pozitionarea subwoofer-ului. Am de participat la o sonorizare a unei sali pentru o conferinta. Nu am inteles inversiunea subwoofer-ului cu microfonul. Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.