Tratament acustic si/sau antifonare, partea a V-a

Camera de control

In acest capitol, vom face o prezentare directionata asupra acusticii camerei de control (de mixaj), cu anumite aspecte legate strict de aceasta incapere, cum ar fi conceptul de LEDE/DEDE, sweet spot, phantom center, samd.

Scopul acusticii unei camere de control este ca aceasta sa ofere o cat mai buna translatare a proiectelor inregistrate, indiferent de sistemul pe care vor fi ascultate, in cele din urma pornind de la abilitatea de a monitoriza cat mai atent si corect ceea ce se inregistreaza. Pentru a incepe drumul in acesta directie, vom incepe cu pozitionarea monitoarelor de studio si al locului de auditie.

6.1 Pozitionarea monitoarelor de studio si al locului de auditie (“sweet spot”)

Desi titlul ne-ar indica altceva, vom incepe cu pozitionarea locului de auditie. Ca si punct de plecare, vom incepe cu o imagine, din nou, cu multumiri domnului Ethan Winer:

symmetry

Dupa cum se observa, locul de auditie, sau “sweet spot”-ul (“locul ideal”, pentru a traduce aproape direct) este pozitionat echidistant de peretii din stanga si dreapta sa. Este de asemenea indicat ca mobila/ferestrele precum si alte elemente care pot influenta reflectiile timpurii sa fie pozitionate simetric, axa de simetrie fiind cea verticala in cazul imaginii de deasupra.

Distanta sweet spot-ului fata de peretele din “fata” (cel din spatele monitoarelor) este cel mai indicat sa fie 38% din dimensiunea incaperii – motivul este prezenta minima ale modurilor camerei si ale ringing-ului modal aferent in acea pozitie. In cazul in care nu este posibila folosirea distantei respective, este indicat sa “fugiti” de orice raport sub-multiplu de 2 (1/2 din distanta camerei, 1/4 din ea, samd), acest lucru ducand la amplificarea frecventelor modale. Acest lucru este valabil si pentru pozitionarea raportata la inaltimea camerei – NU este indicata pozitionarea monitoarelor exact la jumatatea inaltimii camerei, din acelasi motiv.

Monitoarele sunt deasemeni pozitionate raportat la axa de mai sus, intr-un triunghi echilateral cu unul dintre varfuri in pozitia sweet spot-ului, . Distanta laturilor respectivului triunghi sunt in general intre 1m si 2m pentru monitoare near-field, cum sunt aproximativ toate cele folosite in home si project studio-uri. Distanta efectiva monitor-sweet spot se poate afla doar cu ajutorul testelor repetate in propria incinta – avand axele pe care se pot misca (laturile triunghiului echilateral), se testeaza in diferite pozitii, pentru a observa unde se obtine cel mai bun raspuns general al sistemului (asta in cazul unui sistem 2.0).

Daca ar fi sa tragem o axa a directiei monitoarelor, punctul de intalnire al celor doua ar fi putin in spatele pozitiei standard de auditie, sau chiar concurand cu aceasta, in functie de tipul de monitoare folosit. Nu este indicata pozitionarea sa in fata pozitiei de ascultare.

In urma pozitionarii monitoarelor in acest fel, veti observa aparitia (cu o cat mai mare claritate cu cat insasi camera a fost tratata acustica) unui “phantom center”, termen pe care refuz sa-l traduc in limba romana. Practic el se refera la iluzia acustica a prezentei emitatorului sunetelor exact in mijlocul distantei dintre monitoare, in cazul in care suntem in sweet spot – vocea de exemplu, ca si instrument cu pozitie in general centrala in mix, va suna ca si cum ar veni exact din centrul consolei de mixaj (sau al ecranului PC-ului, in functie de preferinta). Motivul este clar – un sunet care este central in mixaj (ca si pozitie), este emis de amandoua difuzoare la aceesi intensitate; avand o simetrie a pozitionarii monitoarelor, urechile vor primi acelasi semnal in acelasi timp, ducand la iluzia auditiva a prezentei sunetului exact in fata. Mentionam ca sweet spot-ul respectiv difera ca si dimensiune, in functie de tipul de difuzoare (cele electrostatice, de exemplu, il au pe cel mai redus), cat si, in special, de tratamentul acustic al camerei. In general este de dorit un sweet spot cat mai larg, care poate fi largit, de exemplu, cu ajutorul difuziei (pe principiu LEDE descris mai jos).

Prin pozitionarea sweet spot-ului la 38% din lungimea camerei, prevenim aparitia unui alt posibil neajuns – amplificarea frecventelor joase prin pozitionarea monitoarelor in apropierea peretilor. Lucru care poate fi de dorit sau nu – printr-o pozitionare judicioasa (si in urma unor obligatorii masuratori acustice pentru a nu “obtine” neregularitati ale raspunsului in frecventa al sistemului), se poate obtine un boost al frecventelor joase, care poate liniariza raspunsul monitoarelor, sau sa-l apropie de preferintele celui care le va folosi.

6.2 Conceptul de LEDE/DEDE

Camerele de control ale primele studiouri de inregistrare beneficiau de largi suprafete tratate acustic cu materiale absorbante, ducand la o absenta aproape totala a reverberatiilor. Motivul de la care s-a ajuns in aceasta situatie este urmatorul – absorbtia  totala a reflectiilor, care teoretic ar duce la eliminarea completa a raspunsului camerei, si practic, ascultarea doar a sunetului direct, de la monitoare.

Desi in teorie, ideea este buna, nu s-a tinut cont de un anumit aspect – urechea umana este obisnuita cu prezenta suprafetelor reflective in jurul ei; nu cunosc vreun spatiu natural care sa fie complet sau macar majoritar absorbant. Implicit, in cazul studiourilor de tip DEDE (dead-end; dead-end), cum au fost denumite acestea, s-a ajuns la compensarea nedorita a spatiului acustic de catre inginerii de sunet, prin folosirea excesiva a reverberatiilor artificiale pe mixaj.

La inceputurile anilor 70, prin evolutia design-urilor studiourilor de inregistrari, s-a ajuns la ideea de LEDE (live-end; dead-end), pentru a oferi inginerului de sunet cat mai mult sunet direct, neinfluentat de reflectii timpurii, dar in acelasi timp, si un spatiu reverberant natural care sa permita ajustarea corecta a nivelelor de reverb pe mixaje.

Conceptul respectiv imparte camera in doua portiuni – dead end (partea absorbanta) si live end (partea reflectiva), partea reflectiva incepand imediat in spatele “sweet spot”-ului (locul in care este pozitionat inginerul de sunet). Mai jos aveti un exemplu timpuriu, foarte crud, al acestui principiu:

1lede

In primele design-uri de acest tip, cele doua erau separate la modul cel mai propriu, ca si in poza de deasupra – 100% absorbant in fata sweet spot-ului, 100% reflectiv in spatele sau. Cu timpul, designul a evoluat, prin plasarea alternativa a suprafetelor absorbante si reflective. in special in partea reflectiva a salii, precum si prin folosirea difuziei si a deflectiei, pentru a mentine o cat mai larga si placuta ambianta naturala si in acelasi timp un sunet direct cat mai directionat si clar.

Si astfel, ne apropiem de finalul acestei serii. Data viitoare, in ceea ce cred ca va fi ultimul “episod” din serie, voi mai aborda niste aspecte practice legate de acustica salii de inregistrare, precum si de modalitati de implementare si avantaje/dezavantaje ale studio-urilor care imbina camera de control si cea de inregistrare in acelasi spatiu.

Mihai Toma

2 comentarii la „Tratament acustic si/sau antifonare, partea a V-a

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.